Ramas-am in urma tare cu postarile asa ca in urmatoarea perioada ma voi stradui sa revin la zi, cu povestirile sefeisto-adevarate, mult stimatele calatorii, vazute prin ochii albastri ai unui tanar plin de viata si modestie, adicalea eu.
In episodul de astazi vom povesti despre cum ne-am deplasat noi in Tara Hategului, pe fuga, pentru a vedea cateva obiective nebifate, de pe lista magica a locurilor musai de vazut din Romania.
Asadar prezentam plutonul participant la mica escapada: Pricu ala Micu aka Aditza, my beloved brother, gladiatorul care avea sa fie invins in amfiteatrul de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Roxy Foxy, colega de apartament a Mirunei, izvor nesecat de pastrama de mistret, noua mea obsesie culinara (a se intelege ca e vorba de pastrama), Miruna fetita cu ultima alocatie inca in buzunar si Horica, omul fara frica.
Plecat-am atat de dimineata sambata din Cluj Napoca incat pe la ora 8 seara eram in Hateg, "la tanti Nina", cum ar zice Pavel Stratan, o tanti destul de ok, care ne-a inmanat cheile de la pensiune si s-a retras stie ea unde. Bine, pana sa ajungem la destinatie, ne-am invartit de vreo 2 ori, era sa facem accident de vreo 2 ori si trecusem de vreo 2 ori pe langa LINDL. :)) Motiv ca tinerii excursionisti sa faca misto de patronul spiritual al excursiei...LINDL? E Lidl ma!!! Asa-i cand esti francofon...lucrul "namtzasc" e de neinteles. Dar cum sa tin eu ditamai filosofia? I-am lasat pe copilasi in pace si am mentinut pacea, evitand o confruntare violenta si inutila. Cainii au latrat, ursul a trecut, si LINDL a ramas Lidl. A urmat apoi cina cea de taina de la pensiune unde...grupa mica a trecut din nou la acuze...Clasa muncitoare dorind sa faca o retragere tactica pentru odihna pe la ora 23, a fost acuzata cum ca ar fi de fapt...clasa pensionara...but then again somnul de frumusete trebuia respectat, si din nou s-a aplicat regula: Cainii au latrat, ursul a trecut...si de data asta a trecut in pat!:))
Pensionari sunteti voi!
A urmat o noapte in care Miruna, vizionara si cititoarea de vise, a dat de vreo 2 ori alarma, sarind in fund si semnalizand ba nu stiu ce strigoi ce bantuia cocheta pensiune, ba soareci in dulap si alte plasmuiri imaginative care pe noi, barbatii din clanul Stinga, coechipieri de camera cu ea, ne-au lasat rece. Dimineata trezirea s-a dat greut, cu tot felul de acuze, mai ales ca cel care a dat trezirea a fost "pensionarul matinal" de mine.
Pe la 10 si ceva totusi, s-a reusit mobilizarea intregului efectiv si intr-un final am ajuns la primul obiectiv - Biserica de piatra de la Densus.
Eu sincer vanam de mult monumentul si trebuie sa recunosc ca am fost incantat de el. Nu stii in ce sa-l incadrezi. Mausoleu? Biserica? Variante sunt destule, dar ce m-a impresionat pe mine era faptul ca in bisericuta asta, si mai exact cand am ajuns noi, se tinea slujba. In curte, ceea ce probabil fusese prima incapere, al carei acoperis era prabusit, stateau satenii din Densus, batrani simpli, si tabloul era parca desprins din vremuri de mult uitate. In incaperea mica, care gazduia si altarul, preotul, tinea predica de dupa slujba si vorbea destul de intelept despre criza...despre o criza de identitate si una spirituala, din care isi are originea si cea economica. O filosofie de toata frumusetea nu altceva. Insa n-am stat sa-l ascult pana la capat ci am iesit si am facut un tur in jurul bisericii pentru a o observa mai bine. Coloane si resturi de statui se vad iesind din zid, si e clar ca multe din ele au fost probabil transportate aici din situri romane. Oamenii aia au reciclat cel mai probabil, monumente, la propriu. Si e clar dupa mine, ca respectivul monument si-a schimbat de cateva ori utilitatea, ajungand in cele din urma, biserica ortodoxa.
Urmele unor vremuri de mult apuse....
Vegheaza sub soarele de primavara...
Biserica de la Densus
...cu un specific aparte
Ferestre mici si turn de poveste...
Sprijinita pe 3 coloane romane
Unicat
Contributie milenara
Densus...desprins din alta lume
A urmat apoi vechea capitala romana Ulpia Traiana Sarmizegetusa, si aici, dupa ce am platit o intrare modica, si am fentat parcarea si taxa foto, am purces la dat ture prin situl arheologic. Trebuie sa recunosc ca desi starea ruinelor nu este in cea mai buna conditie, poate in afara de amfiteatru, situl e impresionant prin marimea sa. Caci indata ce il iei la picior, si vezi cat de mare e, si cat de complex, dispare orice urma de "superioritate", pe care ai impresia ca o ai fata de barbarii care au trait acum 2000 de ani. Incredibil de ce-au fost in stare sa construiasca oamenii aia, cu mijloace tehnice mult inferioare tehnicii din ziua de azi. Coloane de piatra care inca stau in picioare ici colo, ziduri pe jumatate daramate, ici colo cate o inscriptiei in latina, toate aduc aminte de o colonie mandra, construita la ceea ce era atunci, o margine de pamant, pentru Imperiul Roman, totul construit cu un scop, totul functional, si totul pentru a arata maretia Romei. Astazi, in clasicul stil romanesc, drumuri de care trec prin sit, si tot ce inseamna conservare e un gard de sarma ghimpata pe una dintre parti, cea de la strada, sa se poata canaliza masa de turisti catre ghereta unde se plateste taxa de acces.
Evident, pentru a readuce la viata vechiul amfiteatru unde poate sute de gladiatori si-au dat viata pentru deliciul elitei si a plebei orasului, Bogdanus Lupus si Adrianus Pitpalacus s-au duelat din nou, dupa aproape 2000 de ani in marea arena. Si dupa o scurta incaierare, Bogdanus l-a atras in cursa pe Adrianus, iar acesta, grabindu-se sa se vada invingator, si nerealizand ca are de-a face cu un vulpoi veritabil, calit si cu experienta, s-a grabit sa ridice mana spre domnite si sa ceara un semn, urmand sa decida soarta celui ce pusese un genunchi in pamant. Dar un atac fulger la un moment oportun si bine calculat, a facut ca gladiatorul ce in urma cu cateva minute radea victorios, sa zaca acum invins cu grumazul strivit de piciorul invingatorului ce savura cu ochii mijiti, pentru a lasa sa intre totul prin fasii mici, freamatul multimii imaginare care asistase la lupta si acum ii aclama numele. Dar totul s-a sfarsit cu un "Sa mergem mai departe!", care m-a readus la viata si cu picioarele pe pamant!
Marea scena
Amfiteatrul
Isi face aparitia primul gladiator - Adrianus Pitpalacus
Apar si domnitele, dornice de spectacol
...dar vedeta se lasa asteptata
Si cand toata lumea credea ca e invins
Lupul isi arata clasa
Isi foloseste capul si forta
Si sfarseste prin a-l invinge pe Pricu
...in uralele amfiteatrului plin de spectatori
Gasiti coloana care sta in picioare
Investitiile de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Palatul imperial...
...sau ce-a mai ramas din el
Dovada de continuitate
Legiunea se odihneste
A urmat apoi, pe lista obiectivelor vizitabile, Rezervatia de Zimbrii de la Slivut, unde am avut placerea de a vedea pentru prima data in viata, magnificul zimbru. Un animal de-a dreptul impozant, cu care n-ai vrea sa te intalnesti in libertate, acum ca l-au si reintrodus in zona Neamt cei de acolo.
Bine, zimbrii astia din Slivut, sunt mai putin salbatici, si sunt tinuti aici probabil pentru a separa populatiile de la noi din tara si a evita o cosangvinizare a speciei. Stau intr-un tarc si mananca fan si tarate. Dar...desi nu sunt speriosi si obisnuiti cu turistii, incearca numai sa pui mana pe unul sa vezi reactie de animal neimblanzit. Eu unul am incercat si reactia unui mascul a fost prompta...s-a tras in spate, a pufnit pe nari si a dat din cap in semn de "Bai baiatule, stai linistit!". Ei bine, lucru interesant, ma uitam pe rand cand la zimbru, cand la frate-miu, si am realizat ca gusterul n-are-a face cu asa minunatie de animal. Frate-miu are coarnele mai mici, botul mai scurt si mai coroiat si copitele mai moi, desi cocoasa caracteristica nu-i lipseste, mai ales in momentele in care rumega sau se hraneste. :))
Si apar in departare...
Apoi din ce in ce mai clar...
La inceput mai suparati
Apoi mai prietenosi...
dar tot timpul infometati
"Ni ma la asta de dupa gard ce dubas arata"
Ba Bog...
Iti poti baga limba in nas asa?
"Nu poate zimbrul sa manance linistit?"
Alo copilu', ai intrecut masura!
...si din profil
Si la pascut
...si baie in praf
Si la revedere!
Lasand gluma la o parte, mie obiectivul asta a fost printre alea de mi-or placut cel mai mult in excursia asta. E minunat sa privesti in ochii unui zimbru, e ca o calatorie in trecut...trista si samanica in acelasi timp. Si sa-l vezi in marime naturala, sa vezi cat de impozant e! Nu-i de mirare ca vanatorii coborati din Maramures spre Moldova, au ales bourul, care zice-se era si mai mare, si l-au suit pe stema Moldovei, dupa 3 zile in care l-au haituit fara rezultat, caci animalul asta avea rol calauzitor.
A urmat apoi ultimul obiectiv al zilei, Castelul Huniazilor. Asezat in Hunedoara, un oras care socheaza daca intri in el dinspre Deva, castelul in sine e o bijuterie arhitectonica unicat probabil in tara noastra. Desigur, pe turbo sistem, drumul prin oras pana la el se face printre vilele tiganesti de dimensiuni comparabile cu castelul in sine, fiecare marcata cu numele posesorului scris mare, sa vada toti dusmanii, si cu semnul Mercedes in varf, "sa aduce" noroc si sa scoata probabil argintul viu. Desigur, de mentionat, din surse demne de incredere, ca in Hunedoara se gasesc doar OB-uri extra-large, asa ca fetelor aveti grija! :))
Castelul se afla in renovare, o parte din el fiind deja renovat, si vreau sa spun ca oamenii au facut pana acum o treaba tare buna. Un castel medieval in toata regula, castelul nu duce lipsa de nici un element indispensabil unei resedinte nobiliare demna de un adevarat nobil. Cu pod suspendat, sant cu apa de aparare, turnuri, donjoane, creneluri si sali prin vitraliile carora lumina patrunde in fasii subtiri in sali ale cavalerilor, castelul ii va duce pe cei care ii trec pragul intr-o lume veche, demult apusa, o lume desprinsa din povesti. Impresionant a fost dealtfel si domnul care canta in sala cavalerilor, o sala construita in stil gotic, la un instrument muzical asemanator xilofonului, muzica medievala. Primul loc care l-am vizitat in Romania in care si sonorul e in ton cu specificul locului. Minunat. Si imbucurator ca o mana de oameni cu suflet mare, se zbat pentru a face ceva frumos aici. Las in continuare imaginile sa vorbeasca mai mult...
Magic...
Castelul Huniazilor, in toata splendoarea sa
...si podul sau de acces...
Donjoane solide
Din alta epoca
Intrarea in sala cavalerilor, strajuita de...
Corbul cu inel in cioc
Omul cu suflet mare si zambet generos
Cateva explicatii
Un pic de blindaj din alte veacuri
Arcade in stil gotic
Palite-as in crestet!
Din nou corbul cu inel in cioc
Curtea interioara
Stil
Mister
Misticism
Sala tronului
Priveliste minunata
Yin si Yang
Bestia din sufragerie
Motive
Vitraliu de toata frumusetea
Si din nou corbul cu inel in cioc
Poarta spre trecut
Domnita de la fantana
Turnul pictat
Cei 4 grifoni
Detaliu
Domnita se arata la fereastra
Minunat
Sala vanatorilor
Inca mai este nevoie de fonduri
Curtea interioara
Strajerul cetatii doarme in santul cu apa,
Adevaratul strajer al cetatii
Am cotrobait astfel toate salile vizitabile, ne-am pozat, ne-am odihnit la soare si intr-un final, dupa ce ne-am luat portia, am pornit catre casile din Cluj Napoca, incheind astfel o excursie destul de interesanta, nu inainte de a manca boschetaresc, undeva intr-o parcare amenajata cu masuta de beton, tipic romaneasca la intrarea unui sat. Si iar imi vine sa ma zgariu pe ochi ca avem ce arata in tara asta dar nu stim sa ne vindem. Si iar mi-am pus in cap sa-mi iau un harb pe 4 roti, dupa ce-am vazut cum ne-am miscat tura asta.
Salutari si pe aceasta cale lui Pricu cu mentiunea "Treci la spalat vase!". :))
