duminică, 4 august 2013

Pe Gutaiu cel inaltu'


Motto: "Libertatea este sanatatea sufletului" - Voltaire
Traseu: Cavnic - Apostolii Gutaiului - Vf. Gutai - Creasta Cocosului - Baia Sprie
Echipaj: Subsemnatul si Miru

Anul trecut paseam pentru prima oara in Maramures, cu gandul de a calca oarecum pe urmele lui Pintea Viteazul, urcand Gutaiul. Am pornit asadar din Cluj Napoca cu Miru, pentru o drumetie de doua zile, alegand se ne deplasam multimodal, ca in mai toate expeditiile de pana atunci.
Excursia a inceput dis de dimineata, optand pentru minunata companie CFR, care avea sa ne duca din Cluj pana la Baia Mare, confortabil si intr-un timp rezonabil x 2.  De acolo, la ora 10 sau 10 jumatate, daca bine imi aduc aminte, un microbus ne-a dus pana in Cavnic.
Ajunsi in Cavnic punem rucsacii pe spate, in loc sa punem seile pe caii care nu-i avem, si-i dam bataie, pe un soare vlaguitor.
Al dracului de lung drumul din Cavnic, pana intram pe traseu. Mai admiram o casa si cam atat. Noroc cu un izvoras rece care ne mai potoleste setea.
Undeva prin zona partiilor intram pe un drum forestier, la stanga, si-i dam batai nenica. Ne intalnim cu cativa taietori de lemne care ne confirma ca se poate ajunge si pe drumul asta pe Gutai, si se minuneaza de planurile noastre. Nu e pentru prima data cand oamenii cu rucsac si astfel de planuri, le par satenilor adevarati extraterestrii. Pai si suntem, extraterestrii veniti de la oras, cusca de beton.
Inaintam incet dar sigur...padure peste tot, soare, cantec de pasare. Ce aer proaspat, ce bine-i sa fii in natura, in salbaticie.
Dupa o curba, cam la vreo 1-2 ore, se arata de dupa padure, ridicandu-se semeti, Apostolii Gutaiului, si privelistea devine din ce in ce mai minunata.

Apostolii Gutaiului

Miru inainte de incident
De delectat privirea

Ne bucuram din plin de ea cand, armonia cu natura e stricata de...un maldar de cocatzone lasat proaspat de un ursone, fix in mijlocul drumului, aburind, si plin de samburi de zmeura, semn ca nu ne putem insela asupra autorului. Ei bine, asta e momentul in care armonia cu natura, pentru Miru, isi ia zborul. Din momentul asta, dupa fiecare tufa, pentru ea, se ascunde un grizzly sangeros, infometat, gata sa ne manance. Eu ma gandeam doar ca pot sa fug mai rapid, deci sunt in siguranta. Glumesc, mi-am luat in serios rolul de barbat si cu mici trucuri, gen discutii, cate o vorba mai tare, pentru a alunga eventuala bestie, reusesc incet incet s-o fac pe Miru sa uite de marele pericol, si inaintam astfel pana intr-o taietura de unde drumul forestier dispare. Fac niste calcule, ma uit un pic la configuratia terenului, o compar cu harta, si gasesc traseul marcat. Minunat, ce cercetas bun sunt. :)) In fine, ideea e ca gasesc partea de traseu care vine dinspre Cavnic. Intru intr-un hatis cu Miru dupa mine, sa gasim traseul in sus, cand se aude...trosc trosc, ca-n povestile cand bunica se intalnea cu ursul. Raspund cordial cu "Alo, ba, care esti acolo?", apoi repet mai autoritar si barbateste dar raspunsul intarzie sa apara. Sunetul se aude din ce in ce mai tare, semn ca fiinta neidentificata vine spre noi. Si lemnele pognesc din ce in ce mai tare, eu ma opresc, Miru se chirceste in spatele meu, si asteptam resemnati sa apara Mos Martin din tufis cand, ce sa vezi...Apar un nene si o tanti, moment in care rasuflam usurati, in numele Tatalui, s-al Fiului, s-al Sfantului Duh, s-un pumn in cap mosului, ca era sa facem atac de cord ca pe el il doare gura sa zica ca nu-i urs.
Trecem peste suparare si din 2 vorbe aflam ca am intrat pe traseul marcat, trebuie sa fim un pic atenti la el prin padure dar e acceptabil.
Ii dam mai departe prin padure si iesim din aceasta pe un urcus sustinut direct la Apostolii Gutaiului. Privelistea se deschide de acum in toata splendoarea ei, cu munceii si padurile verzi ce par infinite, pana departe. Ici colo o asezare cuminte moroseneasca. Si ca armonia sa fie perfecta, o pasare de prada da rotocoale pe deasupra, intuind maiestuos curentii de aer pe care pluteste fara efort, slobozind din cand in cand cate un tipat, in cinstea libertatii care inca mai dainuie in Gutai, de pe vremea lui Pintea Haiducul, ce-si avea "casa" in acesti muntii.

Partiile din Cavnic

Drumul e lung...si tare as vrea...

De vara

Cat ii Maramuresu'...

Calare p'un varf


Mai e pana pe Varful Gutai

In zare

Peisaj de munti vulcanici

Singurul rautacios este soarele, care ne dogoreste necrutator, scapandu-ne de suferinta doar cate un norulet razlet si fara intentie de ploaie. Miru fara sepcuta e victima sigura.
Continuam drumul printr-un jnepenis incapatanat pana pe Varful Gutai si chiar dupa ce ajungem in creasta, izbavind cu urcusul, chiar sub varf, Miru capoteaza si cere un time-out prelungit. Soarele avea sa faca incet incet prima sa victima, care avea si ea sa inteleaga ulterior de ce ai nevoie de o sapca pe cap la munte.
Mancam si cateva afine, numai bune sa ne revigoreze un pic, si dupa ce facem toata creasta, admirand peisajul ce se deschide pana departe, ajungem la Creasta Cocosului, unde cativa tineri sunt veniti la escalada. Aici luam din nou o pauza pentru a sta tolaniti pe stanca, fiecare digerand propriile senzatii. Eu infuzie de libertate si bucurie, Miru in suferinta datorita insolatiei care avea sa-si faca incet incet efectele.

Piatra vie

Apostolii raman in urma

...si tot mai in urma...

Soare si nor pe pamant

C-asa-i viata omului

Time out si ko

Creasta Cocosului

Podoaba de munte

Peisaj molcom

Minunat

Creasta cocosului

Gutai

Mai e mult pana departe?

Love it

Creasta Gutaiului

Impacare

Altceva
Miru se bucura de peisaj :))

Bog se bucura de peisaj :))

Coboram apoi si din cateva vorbe schimbate cu un domn de la salvamont aflu pe unde se poate campa.
Luam si apa de la un izvoras, pentru a avea seara la cort. Rece si cristalina, de-ti potolea setea si numai din priviri.

O ultima privire in spate
E si rezervatie

Campam langa un copac, intr-o mica formatiune de tip dolina. Undeva in dreapta cum te uiti spre munte, un intreg versant a fost incendiat. Peisajul e dezolant. Soarele si caldurile si-au mai luat un tribut.
Instalez cortul si adun lemne sa facem un foculet. Gasesc un stegulet rosu numai bun sa il adoptam ca si drapel al bazei. il infig langa cort.

Tabara

Miru deja este in stare critica. Pe deasupra mai critica si Bogdan, ca n-asculta, in timp ce-i face un ceiuc la foc mic. Domnia se plateste si pana nu inveti pe pielea ta, nu aplici sarguincios regulile mersului pe munte.
O turma de oi se retrage spre stana undeva mai jos si cainii latra de zor. Apoi din nou liniste.
Miru se baga in cort la somn. Eu mai stau la foc sa aud linistea si sa privesc stelele. Pe versantul incendiat mai arde ici colo cate flacara, si ai impresia ca-s OZN-uri, in toiul noptii. Focul meu se stinge incet incet si ma retrag linistit la somn.
Dimineata ploaie mare. Si ceata. Mancam la cort si strangem baza, echipati in pelerine.
O luam la pas prin ploaie si ceata si incet incet coboram de pe munte. Ajungem intr-o intersectie de marcaje, unde conform hartii era un izvor. Nu-l gasim nicicum si suntem morti de sete. Gasim unul un pic dubas mai jos si ne potolim setea. Intre timp soarele e din nou sus pe cer, la datorie, gata sa ne dogoreasca in continuare.
Tot coborand dam apoi intr-o stana pe care desi vrem sa o ocolim, e imposibil datorita pozitiei pe care o are dar avem noroc ca nu-i decat un cioban acasa. Cainii sunt cu oile. Ne explica pe unde sa o luam in continuare. Ajungem apoi pe un drum asfaltat. Scot harta si vad ca suntem pe un drum secundar care se va intalni cu drumul ce trece prin pasul Gutai. Suntem pe drumul cel bun, dar mai avem ceva de mers pana la Baia Sprie, de unde aveam tren spre Baia Mare. Si da-i tata, pe drumul monoton si rapciugos. Mai trece o masina, mai fac cu mana, ma mai cearta Miru ca: "de ce nu opresc o masina?", de parca ar fi fost dorinta mea sa nu le fi oprit. Si cand credeam ca nu mai sunt zeul care-am fost in liceu in materie de oprit masini la ocazie...izbavim, prin mila unui domn cu un microbus, care ne duce pana in Baia Mare, unde mai avem de asteptat o ora printre aurolacii din gara cea sinistra, plecarea sagetii albastre. 
Un fel de Gara de Nord gara din Baia Mare, cu tot felul de oameni suspecti, care vor sa te tepuiasca, incepand de la taximetristi, pana la aurolaci si cersetori care vorbesc italiana. Minunat. Poate mi-am facut o impresie gresita despre oras dar promit ca ma voi intoarce intr-o zi sa-l vizitez mai in detaliu.
Dar trenul suiera intr-un final si purcedem spre casi fericiti, ca am mai dus la bun sfarsit o tura minunata in Carpati.