Parcul National Cozia - Sau cum Puchia s-a luptat vitejeste cu capusele si a invins!

Motto: "Nu spune niciodată "nu se poate", ci începe cu "să vedem"." Nicolae Iorga

--------------------Continuare--------------------

Traseu: Manastirea Stanisoara - Cabana Cozia - Poarta de Piatra - Cabana Cozia - Ciuha Mare - Cabana Cozia

Buna dimineata soare, pentru cei care au dormit dupa noaptea in care mai mult au fost obligati sa stea de veghe, barbatii...caci Puchia, domnisoara fiind, si-a permis sa doarma linistita sub paza noastra impotriva bestiei neidentificate din tufis...
Strangem asadar tabara, dupa ce luam micul dejun, si cu rucsacii in spate, o luam la picior spre urmatorul obiectiv...cabana Cozia.
Urcusul incepe dupa manastirea Stanisoara destul de sustinut prin padure...ne stoarce de vlaga fara mila si ne felicitam ca am ales sa campam la manastire cu o seara inainte caci n-am fi avut timp sa ajungem pe lumina sus!
Puchia innebuneste cand mai gaseste o capusa pe ea...puterile ei se impart acum intre urcus si cautat dusmanul suprem. "Bog crezi ca o sa iau vreo capusa?"Si din acest moment Dumnezeu nu mai are mila de noi, linistea dispare complet...mai ales cand ne intalnim cu un grup care ne spune sa avem grija, e invazie de capuse si ei s-au ales cu cateva. Sintagma "Pace voua tuturor" devine cea care exprima in antiteza, situatia creata de Miruna. Nu mai vede decat capuse, capuse capuse...

Matinal

Pamantul e cerul!

Clasa muncitoare

Atentie la marcaj!

Dar iata, Dumnezeu e mare si are mila de noi...apare un cutzuc schiop care se transforma in companionul de suferinta al Mirunei, de acum ea are un partener cu care sa imparta suferintele...si incet incet iese din starea de panica...
Urmeaza apoi o zona cu lanturi, puse numai de forma, unde cutzuc cel schiop si viteaz are probleme la o mica saritoare dar nu se da batut. Din urma ne ajung o pereche de drumeti - tata si fiu. E clar o competitie intre ei...iar noi ne mai inveselind privind "tentativa de a pastra status quo-ul a tatalui" vs "tentativa de cucerire a pozitie de alfa male a fiului'.

Loc de popas...

Omul in suferinta si prietenul lui

Decalog din Cozia

Con Puchia

Apoi iesim din padure intr-un punct de belvedere. Oltul ni se arata serpuind de acum bucuros ca a trecut muntii. Ce priveliste...
Vedem apoi cu Cheloo o viespe africana, mare aproape cat o randunica, de ne era mai mare frica sa i-o aratam si Mirunei...dar scapam teferi si nevatamati inca o data.

Dar ce se vede in zare?

E Oltul, dragul de el!

Iris salbatic

Peisaj de Cozia

Oare am luat vreo "capuse"?

Pe ultima bucata de urcus, Miruna cedeaza! Eroic incerc sa o imbarbatez spunandu-i ca aproape am ajuns sus...dar e greu, Puchia repeta intr-una ca ea nu mai poate si nu mai poate...Reusesc cumva sa o mobilizez si iata-ne sus, invingatori...unde Miru avea sa imi marturiseasca ca a fost cel mai greu moment pentru ea de cand merge pe munte...asa-i cu rucsacul greu in spate... Pe primele varfuri, chiar inainte de Ciuha Mica, e plin de flori....irisii salbatici, gura leului si panselute minuscule dar mai ales frumoasele gentiene ne umplu de energie. La fel si peisajul, cu abruptul Coziei, la picioarele noastre...un snickers si avem din nou puteri. Vrem sa urcam apoi pe varful Ciuha Mica pe care troneaza ditamai releul dar paznicul de acolo ne trimite la plimbare in alta parte...I-auzi ma, da' ce? Ii varful tau? Ii explicam ca vrem sa facem doar cateva poze dar cu cine sa te intelegi? Era mai multa cizma de guma pe el decat creier...asa ca o luam la pas si ne oprim la cabana Cozia, initial punctul final al zilei. Oare cum va cobori cutzucul schiop inapoi?

Ciuha Mica

Oltul

Ciuha Mica si in spate Ciuha Mare

Fluture la altitudine

Nu te mai saturi sa-l privesti

O gasca de irisi

Si ajungem la cabana!

In fata unui panou cu traseele din Cozia, hotaram ca dupa o pauza de vreo jumatate de ora sa mergem si pana la Poarta de Piatra, afacere cam de vreo 2 ore dus intors, dusa la bun sfarsit sub amenintarea norilor. 
Salbatic loc, trebuie sa recunosc...si bine ascuns...pare un portal prin care zmeii intrau in asta lume de pe celalalt taram...si linistea, tulburata numai de vant, in mijlocul salbaticiei, te face sa uiti de tot si de toate...

Timpii sunt cam neconformi

Ajungem la Poarta de piatra

Urcam sub ea

Portalul

Trecem pe celalalt taram sa ne adapam

Minunea!

Si o lasam asa cum am gasit-o!

Intorsi inapoi la cabana, unde ne-am lasat rucsacii, decidem sa urcam pe Ciuha Mare, treaba de 15 minute, ca sa vedem apusul mai de sus, insa norii ne dau batai de cap, invaluind chiar varful intr-o pacla deasa. Oricum si pe Ciuha Mare troneaza un alt releu, asa ca ne intoarcem la cabana si ochim undeva mai sus de ea un punct frumos de belvedere de unde putem admira apusul sangeriu.

Varful Ciuha Mare - 1668, Cozia - un munte mic dar al dracului

Apune soarele....

Final de spectacol

Instalam apoi cortul si inainte de culcare mergem la cabana sa ne respectam cu o friptura, un mic si un vin fiert. 
Minunata zi, ne putem retrage la somn...

-------------------------------Va urma-----------------------

Parcul National Cozia - sub ochii bestiei neidentificate din tufis

Motto:  „ Doar Lunii nu-i pasă de lătratul câinilor.”
Gasca: Eu, Cheloo si Miruna
Obiectiv: Cluj Napoca - Lotru - Manastirea Turnu - Manastirea Stanisoara - Cascada Gardului -Manastirea Stanisoara.

De mult cloceam eu o tura in Parcul National Cozia. Dar cum legaturile erau proaste, si timpul putin, ca deh, de cand suntem salariati ne spetim 5 din 7 zile pentru o punga cu galbini, care nici macar nu-i plina, tura din Cozia a tot suferit amanare pana cand Dumnezeu a modificat in asa masura mersul trenurilor celor de la CFR incat lucrurile au inceput sa se potriveasca cat de cat.
Asadar am plecat cu mini trupa din Cluj, la drum, calare pe sageata albastra ce mergea in Eterna Terra Nova Holtenia. Pe drum minunatia tehnica a franat brusc oprindu-se la 1 m de masina a 2 melteni ce-au traversat iresponsabil calea ferata iar troaca li s-a oprit exact pe calea ferata. Smecheria s-a transformat in maroneala probabil, la vederea trenului. Norocul lor ca sajeata are frane bune si a avut un conductor vigilent, care totusi a abuzat de guitatul masinariei maxim. E de inteles totusi. 

E o noua zi....

Cu viteza spre destinatie...

Bilet au avut domnisorii nostrii si domnitele pana in gara Lotru. Unde ne astepta pustiul...Stiam ca intr-o ora e un personal care merge pana in halta Manastirea Turnu asadar ne-am decis sa nu stam sa ardem timpul gratuit si ne-am postat la ocazie. Urma sa aflu de ce lumea zice ca Valea Oltului e aglomerata. Si numai tiruri. Si-un drum ingust...ai de capul meu...asa ca intr-o jumatate de ora am abandonat infranti statul la ocazie...caci era o caldura infernala si nimanui nu-i era mila de noi. Asa ca ne-am intors in gara la adapostul umbrei, unde Cheloo s-a pus sa faca poze si Miruna s-a odihnit pe o bancuta. Si asta trecand pe langa un cal inseuat care galopa venind de nicaieri si indreptandu-se spre nicaieri, fara calaret. Wasn't that weird? Western Romanesc...

Studioul Cinematografic Cozia prezinta: "Calul fara Calaret..."

In gara, in asteptarea personalului care trebuia sa ne mai duca 1 statie - pana la Manastirea Turnu - ne-am pus cu Chelione sa fotografiem randunelele in timp ce-si luau zborul din cuib. It was fun.

Facand pe mama...

Flirt...

Leneveala

Zbor

Hotul

Apoi a venit trenul si ne-a translatat pana in urmatorarea halta. Am stat intre coridoare, cu usa deschisa, ca pe vremuri cand mergeam in vacanta la bunici, si la oprire am sarit voiosi voinici din tren, bucurosi ca am ajuns la destinatie. De aici doar bocancul avea sa ne mai ajute sa ajungem in locurile propuse.

Ca pe vremuri

Smile

Bestia intra in gaoace

Asadar, cu rucsacii-n spate am luat-o, per pedes, la drum catre obiectivul urmator - Cascada Gardului. Trecem prin manastirea Turnu admirand fugitiv chiliile din piatra din spate si iesim in poteca minunandu-ne de cata lume venise la manastire. Orice-ai zice romanul de rand e credincios. Si cand nu mai are alta solutie stiintifico medicala, se indreapta catre credinta sau superstitii. O fi bine, o fi rau? Cred ca pentru un om care nu mai are alte variante, e ultimul balsam sufletesc. Si autosugestia face minuni cand e dublata de vointa.
De aici poteca urca lin dar constant. Padurea verde de fag e minunata. E genul ala de plimbare prin padure care te incarca de energie. Paleta de culori, linistea, cerul senin, vantul si ciripitul pasarilor te fac sa uiti de toate. Adio betoane si aglomeratie de oras, bine ai venit munte!

Manastirea Turnu

Minunatie...

Pauza

Urmatorul popas e langa un mic refugiu alfat pe traseu si in paragina, unde Miruna isi trage sufletul. Inca o bucata de drum si ajungem "La Troita", unde chiar se afla o troita, la intersectia a 3 trasee turistice.
Continuam drumul prin padure, incepem sa coboram un pic si undeva jos in padure se aude o gadina fugind. Nu ne dam seama ce-a fost, continuam linistiti si iesim intr-un punct de belvedere de unde putem cuprinde in sfarsit inaltimea Muntelui Cozia, cu destinatia noastra finala si putem admira in toata splendoarea salbaticia fara egal a acestui masiv. Desi un munte nu prea inalt, avand in punctul sau cel mai inalt - Varful Ciuha Mare - 1668 m, impresioneaza prin abrupturile sale, relieful stancos si vegetatia luxurianta. Intram apoi din nou in padure si traversam un raulet fiecare cum poate. Miruna in stil tzuptzupist de pe o piatra pe alta, iar noi, barbatii, pe barna, demonstrandu-ne vitejia.

Panseluta salbatica

Salbaticie...

Destinatia 

Hai ca poti!

Eu? Eu incerc altceva...

Cu atentie....

Ajungem apoi la izvorul de dinainte de manastirea Stanisoara si apoi la manastire. Situata intr-un cadru natural minunat, manastirea e un loc al ordinii si al progresului corelat cu un altfel de timp, mai dilatat. Lucrarile calugarilor sunt in armonie cu natura. In cazul asta se verifica vorba "Omul sfinteste locul!".
Aici avem prima dilema. Cum ajungem la Cascada Gardului? Dupa harta trebuia sa facem stanga undeva chiar in dreptul izvorului, dar marcajul era inexistent. Timp de balaurit nu prea aveam asa ca am plecat cu Cheloo intr-o scurta recunoastere, ridicandu-ne pe dealul cel mai inalt de langa manastire, incercand sa gasim  un indicator sau vreun calugar pe care sa-l intrebam de cascada, cand minune, intors cu fata spre munte, dupa ce ne-am ridicat pe deal, zarim cascada la distanta, tasnind direct in munte si afundandu-se din nou in padure. Aha, deci pe acolo e clar...si ne intoarcem bucurosi ca i-am dat de cap.

Manastirea Stanisoara

Ba, aia nu-i cascada?

Ba ma, ce fraieri suntem!

In poienita de dinainte de manastire, o gasca de credinciosi isi potolesc foamea cu o tocanita de iepure. Trecem pe langa ei si ne continuam drumul pe firul raului in sus, spre cascada. Dupa caldura din ziua respectiva, planuiam o balaceala sub cascada, in apa rece ca gheata. Gasim apoi si marcajul (punct rosu (in stil de marcaj circuit secundar)) si zona devine din ce in ce mai salbatica. O salamandra de foc ne taie calea, si ne oprim cateva minute pentru a o admira. Muntele asta e viu si viata freamata in el.

Pe drumul cel bun

Balaurul

Leave me, paparazzi!

Lasam rucsacii la baza unui copac gros, de aici terenul urca mai pieptis si lume nu e, deci n-are rost sa caram    tot materialul expeditionar cu noi, nu-l poate subtiliza nimeni in creierul muntelui.
Si tot urcand, dupa ce prima data auzim vuietul caracteristic caderilor de apa, ni se arata minunatia.
Cascada Gardului, o cascada putin cunoscuta, pe care putini din cei care viziteaza Cozia o cunosc...si pe care e pacat sa nu o vizitezi. E chiar frumoasa, mai ales daca debitul e bun. De baie insa nu mai poate fi vorba caci timpul a trecut si e cam ora 6 iar soarele nu patrunde prin coroana copacilor. Umbra si racoarea domnesc la cascada Gardului. Noi ne tragem in poze si admiram indelung primul si minunatul obiectiv.

Salbaticie la patrat!

Timiditate

Frumusetea

Iu-huu!

De la revedere!

Apoi plecam din nou catre manastirea Stanisoara recuperand rucsacii si in poiana tinem o sedinta fulger. Desi aveam in plan sa urcam pana la cabana Cozia, faptul ca am ajuns in manastirea Turnu tarziu si abaterea pe la cascada Gardului, ne-au facut sa decidem camparea in poienita. N-avea rost sa fortam, aveam aici un loc bun de campare, cu izvor langa, lemne din belsug. Asa ca in timp ce Miruna statea intinsa pe un izopren, cercetasii au gasit locul bun de cort si au purces la instalarea bazei.
Moment in care Miruna isi aduce aminte de spaima ei cu capusele, si descoperind una pe ea, iadul se dezlantuie. :)) Din momentul asta Parcul National Cozia se transforma in taramul capuselor si pericolul pandeste la orice pas. Bogdan, ia vezi n-am o capusa acolo, da' acolo? Intr-adevar am gasit una, dar era prietenoasa si vioaie se misca fara sa fie implantata in gazda. :)) Motiv ca spaima sa se amplifice cu 2 la puterea 100.
Intre timp incep sa montez cortul cu Cheloo dar surpriza, un bat subrezit de Pricu & Co intr-o seara magica cand s-a pus cortul in curte, ca sa nu dau mai multe detalii....pocneste. Mno misto...amu ii bine. Noroc ca aveam un segment de rezerva....si ne punem pe mesterit pentru a indrepta buclucul si a invinge soarta, lucru pe care il si reusim.
Apoi mergem dupa lemne, si la intoarcere, primim de la gasca crestinilor o portie de tocanita de iepure si lemnele lor de prisos. Ii bine, sa le dea Dumnezeu sanatate. Aducem apa de la izvor si totul in baza este in ordine. Mai stam putin la foc, zic, sa ne afumam bine sa nu se prinda capusele de noi, iar Miruna jubileaza la auzul solutiei salvatoare care o poate face sa supravietuiasca...se pune unde-i fumul mai gros.:))

Facem foculetul

Un caine mic se pripaseste pe langa domeniul nostru. Ei si cum stateam noi la foc,pe la 10:30, aprind frontala   sa ma duc pana la cort cand, undeva in tufe, 2 ochi sticlosi apar pofticiosi. Nimic nu se compara cu 2 ochi intr-o tufa, in creierul muntilor. :)) Minunati! Il anunt pe generalul Chelione care baga si el frontala....Mno, o bestie....dar ea pleaca cand ii bagam simultan frontalele in ochi si reapare in 5 minute in alta parte. :))E si fentoasa...Mai stam de vorba la foc si Cheloo si Miruna se retrag la somn. Mai stau cateva minute sa arda lemnele de pe foc cand, Azorica isi ridica capul si adulmeca spre tufa, aprind frontala, ochii reapar... Avem vizitatori in noaptea asta...asa ca urmeaza un scurt consiliu de coroana si decidem cu Cheloo sa facem cu randul planton fiecare o ora jumatate sau 2 ore. Sa stai la foc singur, noaptea, in padure, stiind ca cineva tre priveste din tufe, e o experienta. Si timpul se dilata noaptea....linistea il lungeste. Realizezi pe deplin 2 lucruri. 1. Importanta psihologica a focului pentru om noaptea si 2. cat de in siguranta te face sa te simti un caine. Cu focul bine intretinut si "prietenul cel mai bun al omului" langa, am stins frontala si am cazut pe ganduri meditand la vremuri vechi, cand omul a imblanzit focul. Doar cand Azorica mai ridica capul vigilent, aprindeam frontala si o roteam pe liziera padurii, sa iau pulsul situatiei. Cu o ocazie am mai vazut o pereche de ochi ai unui animal ce cobora departe, prin padure, catre apa....Noaptea padurea e la fel de plina de viata.
Turele de veghe se alternau iar intr-una din ele, il aud pe Cheloo...."BAAA, luceste ceva in padure, in zona in care am pus mancarea....", zic: "mno vezi...", "Ba da, zici ca-i un far de bicicleta, hai sa vezi", dar pana am iesit bestia neidentificata nu mai era. :)) Dic ala...

Marea descoperire

Si paznicul nostru

Si singura care a dormit bine si fara intrerupere, teoretic, ca dupa ce ne-a auzit ce vorbim, nu stiu cat de linistita a dormit, a fost Miruna, pe care n-am pus-o sa faca planton, demonstrandu-ne inca o data cavaleria.
Noaptea a trecut si de pe la 5 jum, cand s-a terminat si rezerva de lemne, toata lumea a dormit voios pana pe la 9. Mission acomplished, am supravietuit bestiei....daca era Chupacabra?
:)) We'll never know...

                               --------Va urma----------