Gradina Zmeilor si operatiunea "Capusa"

-CONTINUARE-

Motto: "Nu mor caii cand vor cainii".

Ajunsi in Gilgaul Almasului, o luam la bocanc pe ulita satului, spre obiectivul final - Gradina Zmeilor. Soarele puternic ne stoarce de vlaga, asa ca schimband cateva vorbe cu niscaiva localnici, aflam de existenta unui izvor si fiindu-ne in drum ne indreptam grabiti spre el sa ne refacem puterile. Ajunsi acolo, galgaim apa la foc automat si cateva bidoane turnate peste cap si ceafa, ce dau senzatia ca un stai cu capul pe un cub de gheata, ne racoresc si ne revigoreaza nesperat.

Cum calatorului ii sade bine cu drumul, o luam din nou la pas si in timp ce ieseam din localitate o gasca de tigani mai mici si mai mari se ia dupa noi cersind. Un localnic mai zelos, ce mergea cu caruta la camp, ii alunga protejand omul turistic si ne tipa sa avem grija ca astia is mari ciorditori. Bine de stiut pentru noaptea urmatare, cand aveam sa dormim la cort.

Pe drumul cel bun...

"Schimb de experienta (intre bivoli)"

Ajunsi la marginea rezervatie, dam de un loc amenajat cu scena acoperita, foisor, banci si alte dotari necesare probabil la serbarea satului sau ceva sarbatoare campeneasca, loc de smardoiala pentru zmeii profani din sat. Mizeria e totusi deranjanta, cosuri de gunoi fiind rasturnate. Cartam scurt zona din priviri si ne hotaram sa trecem la amplasarea taberei. Cohorte de tigani trec randuri randuri intorcandu-se de la cules hribi. Vazandu-i pornesc cu Cheloo intr-o recunoastere scurta, transformata intr-o sesiune de cules hribi. Surprinzator, zona nu este periata complet de tigani si adunam cu Cheloo cateva maini bune de hribi.

Rapus de zeul Soare

Bestia in actiune...

Recolta recunoasterii

 In timpul asta, aghiotantul Adrian era insarcinat cu montatul cortului. Si alege capitanul de plai un loc de toata frumusetea, fix langa foisor, ca de-ar fi venit noaptea o ploaie consistenta, toata apa de pe acoperisul foisorului s-ar fi scurs pe cortul nostru, provocand probabil un diluviu de proportii biblice. Ne facuse Pricu, barlogul in gura lupului, dar am avut noroc, Conasul de sus tinand cu noi si indrumand norii incarcati de ploaie spre alte meleaguri. 

Apoi are loc o actiune de colectare de resturi de lemne, pentru foculetul de seara si nu numai. De data asta suntem pusi pe fapte mari, avem la noi toate ingredintele necesare pentru a face cate o portie consistenta de frigarui pentru fiecare si 2 l de vin, sa ne aghezmuim crestineste dupa masa si inainte de somn.

In timp ce tai carnea si celelalte legume, Cheloo da in bushcrafting si plasmuieste cu brisca lui ucigasa un instrument de pisat usturoiul. Raport aspect - eficienta, 65-35 %. :)) Dar si-a facut treaba pana la urma.

Fac focul si amplasam suportii pentru frigarui. Seara se lasa incet dar sigur, soarele retragandu-se dupa dealuri. De fiecare data cand vad soarele retragandu-se dupa dealuri imi aduc aminte de bunici si de satele lor, unde copilaream in vacantele de vara. Cate un caine latra razlet si luminile satului incep sa se aprinda una cate una. Frigaruile incep sa sfaraie si vinul curge incet. Cadrul este prefect dupa o zi de perindari, prin judetul Salaj - Porolissum, Jibou.

Mojarul handmade - by Cheloo

Pregatiri de campanie

Cortul si apocalipsa ipotetica

Keep rolling, rolling, rolling...

Apoi are loc festinul, dumnezeiesc de delicios...si cu stomacul plin, ne adunam in jurul focului din nou, atatandu-l de data asta cum se cuvine, pentru a termina seara in stil clasic, dar de data asta si in sunet de tilinca, caci mi-am luat instrumentul cu mine, pentru experimentari la focul de seara.

De-a dreptul o atmosfera de basm, mai ales cand ne gandeam ca toate astea se intamplau langa "Gradina Zmeilor".

Pe la ora 10:30-11, ne retragem in cort la somn. Noaptea tot mai vine cate o masina. Neinteresant, dormim dusi.

Flacara vie...

Intetim focul....

Si scoatem tilinca...

Cu picioarele pe buricul pamantului

Dimineata ne trezim nu chiar matinal...si inainte de a lua micul dejun, baietii dau o fuga pana la izvor...

Cu tabara stransa parasim locul ce ne-a gazduit pe timpul noptii si intram in rezervatie. Locul e interesant prin peisajul care il ofera. Iar stanca friabila din care e facuta zona va face ca probabil in cateva zeci de ani el sa fie istorie, doar pozele mai ramanand sa ateste candva existenta "Gradinii Zmeilor", nume sugestiv, caci la prima scrutare din ochi a zonei, iti dai seama de ce se numeste asa.

E dimineata...

Lenea

La drum!

Facem ciruitul complet si urcati deasupra zonei incepem din nou sa dam peste cate un hrib sau iutar. Plasuca creste si salivam consistent la gandul ca acasa, bagam o tocanita de hribi.

Intr-o scorbura dam si peste pazitorul gradinii zmeilor, un broscoi ce probabil e chiar zmeul sub acoperire...pe care Cheloo il agaseaza consistent vreo 10 minute cu aparatul lui foto, pentru a-i mai darui o data nemurirea, cadou se pare neapreciat, dupa fetele broscoiului intrerupt probabil din mijlocul festinului caci ii ramasese o furnica in coltul gurii.

Ca dic ala, cu scari? :))

Priveliste

Gradina Zmeilor

Minunat

Magic

Salbatic

Iete ba, inca unul

Baza de campare si dezmat

Operatiunea Hribul

Unde esti Zmeule?

Gradina Zmeilor

Show yourself!

Natural

Zmeul

Zmeul si furnica

Caldura e ucigatoare dar supravietuim. Coboram dealul in spatele rezervatiei si dam peste o galerie. Ca de obicei nu ne putem abtine si intram sa exploram putin mina. Dupa vreo 200 de m de mers pe sub munte, dam de capatul galeriei. Exploram inca o galerie secundara. Nimic interesant in afara de faptul ca te simti ca un miner, in Gradina Zmeilor. Daca vine stapanul acasa? Imi aduc aminte de Praslea cel Voinic si Merele de Aur si de cum s-a intors zmeul acasa aruncand cu buzduganul in usa.

Sesam deschide-te

Galeria

Exploring

Prin maruntaie

"Eu cred ca e nasol sa fi limbric"

Luminita de la capatul tunelului

Iesim la lumina zilei, din racoarea galeriei...si incepem sa ne plimbam si sa exploram formatiunile ce au nume haioase precum "Zmeul si Zmeoaica", "Fata Catanei", "Acul Cleopatrei", "Calugarii".

Peisajul combinat cu toponimele dau un farmec aparte zonei si o incarca de mister. Cu alte cuvinte "simti zmeul in aer" :)).

Baietii si recolta

Mount Rushmore din judetul Salaj

Tras prin inel

Gradina Zmeilor

Marele si micul

Jungle

Cocarjat de timp

Labirintul

Salbaticia la ea acasa

O pata de culoare

De pe alta planeta

Ne incheiem astfel periplul si ne indreptam spre sat, unde la izvor, repetam figura cu racoritul. Ce spasme minunate...

Apoi aflam de la localnici ora la care pleaca microbusul...si DA, merge pana la Cluj. Incantati de veste, ne taram pana la bodega satului sa bem berea victoriei. Aici toata lumea se uita suspect la cei 3 tineri cu rucsaci in spate. "Ete ma, nebunii, cum umbla cu bagaj in spate". Iese lumea de la biserica, care e, evident, peste drum de carciuma. Ne simtim pacatosi dar sentimentul se mai atenueaza cand cate un localnic proaspat iesit de la biserica, sare peste drum direct in birt. O tiganca coordoneaza o gasca de puradei pusi la cersit. Ii aduna apoi pe toti la raport. Tu, ce-ai primit? Tu? Tu? Tu? Un puradel mai putin zelos, nu primeste ingheta pe care ceilalti o primesc ca recompensa, el n-a fost "productiv" azi, ca sa ma exprim mai "capitalist", asa.

Trista situatie. Ne bem berea si plecam in statie, unde trebuie sa asteptam microbusul. Acolo mancam cate o conserva de pestioc si ne punem la umbra, in asteptare, pe hibernate mode. E o caldura infernala, si ne taram  ca ramele, la umbra facuta de cladire si care se imputineaza din ce in ce mai mult, cum zeul soare isi schimba pozitia. Apare un nene simpatic cu care mai schimbam cate o vorba despre sat, despre legendele Gradinii Zmeilor, despre primar si despre "Stadionul Comunal", de care e mandru tare. Din cand in cand mai trece cate o caruta. 

Apoi vine microbusul si ajungem in Cluj, unde ne lasa aproape de casa. Cand treceam peste drum de biserica pocaitilor, cu gandul la tocana de hribi ce aveam s-o facem, un nene ne striga: "Pocaiti-va, inca nu-i tarziu, Iisus va iubeste!" iar eu nu ma pot abtine sa nu-i raspund: "Lasa nene, ca ne iubeste si nepocaiti!". Si iata, Creatorul se hotaraste sa imi dea un semn, dupa aceasta intamplare pe care nu l-am putut interpreta nici azi. Ajuns acasa, ma gandeam la dus la afirmatiile pocaitului cand, dau cu mana peste ceva pe coapsa. "Yep, capusa", am afirmat cu voce tare in timp ce continuam ritualul dusului. Lucru dealtfel confirmat in oglinda. Un monstru se prinsese de mine sa ma suga...de sange. :))

M-am imbracat frumos si pe la 18:00 eram la Spitalul Militar, la urgente, asteptand linistit la rand sa mi se extraga capusa.

Doctorita a fost foarte de treaba, dupa ce a imbatat capusa cu alcool, si dupa ce mi-a zis de vreo 10 ori ca n-a mai vazut asa monstru, a extras-o "curat", si mi-a facut-o cadou, pe un tifon, sa o am amintire.

Concluzionand, capusele de Salaj is mari, incapatanate si mari iubitoare de alcool, care dupa ce le imbata, duce la o pierdere totala a dorintei de a se mai tine agatate de victime.

Et voila, asa m-am ales eu cu prima capusa de cand merg pe munte, spre deosebire de frate-miu care a avut 2 mici si pe care citez "le-am smuls ba, cu mana, si n-am avut nimic".

Oare m-am orasenit asa de tare de-am mers la urgente pentru a-mi extrage capusa? :)) Precautie de orasean...cert e ca nu m-am pocait dupa aceasta intamplare.

Periplu prin judetul Salaj...Porolissum, Gradina Botanica de la Jibou, Gradina Zmeilor

In anul interstelar 2012, mai precis in luna iunie, zilele de 16-17, in zilele lui Justin Bieber, 3 flacai, aceeasi 3, se hotarasc sa dea o tura prin mult laudatul judet Salaj, judetul in care traiesc singurii ardeleni capabili sa puna 3 de e in cuvantul "Sudcoreeenii".
Gasca: Eu, Pricu si Cheloo
Traseu: Cluj - Zalau (Za law) - Porolissum - Jibou - Gradina Zmeilor - Cluj
Asadar plecam din Cluj dimineata-n zori de zi, si ajungem la autogara unde constatam ca ordinea imbarcarii in microbus se face in functie de rezervari. Strangem nitelus din buci si cu putin noroc, ajutati si de faptul ca mergeam un pic mai departe decat ceilalti, prindem locuri, da-i-ar D-zeu sanatate soferului, care, pesemne cand ne-a vazut echipati cu rucsaci, s-a prins ca plecam in misiune, si n-a vrut sa ne strice week endul.
Pe drum fiecare a motait cu mp3-ul in ureche, pe ritmuri proprii. Timpul a trecut si iata-ne ajunsi in Zalau, orasul interzis. Surpriza maxima, pe strazi nici picior de oltean...in schimb, ardelenii erau la ei acasa. :))
Ghidati de GPS-ul de pe telefonul lui Chelione, si de ochiul meu vulturesc, ajungem intr-o statie de autobus, dupa ce trecem pe langa Liceul Mihai Viteazu' din Zalau. Man, in liceul ala se intra pe un pod suspendat, mai ceva ca in Cetatea Neamtului. Nu stiu ce minti diabolice au fatat asemenea fortareata anti chiul dar copiii aia n-au cum chiuli de la ore, odata intrati pe poarta. Dupa acest mic amuzament, si constatarea ca Zalau e un fel de Sfantu Gheorghe, mai miculos totusi, ajungem cum spuneam in statia de troleu, unde, ca niste oraseni civilizati ce suntem, desi acum stateam printre gunoaie, cautam din priviri un loc de unde sa ne luam bilet. Si tot rotind privirea in stil vulturesc, dam peste un tigan veritabil, un gabor cu mustati cum n-am mai vazut demult...tolanit pe iarba in pozitie tipic tiganeasca, cu un picior sub el si un muc de tigara intre degete. Jegos dar cu pantaloni de stofa si camasa, mozolite si negre, cu plasa de rafie langa el, desprins din filmele lui Kusturica, tiganul nostru a fost mai util ca un birou de informatii. Afland ca vrem sa mergem la Porolissum, tiganul ne-a dat toate informatiile necesare. Api ma copii, e hautobus la 10 juma'te, Ce? Bilet? Nu trebe bilet, sambata nu-i nici dracu', iti spun eu ca shtiu, sa mor. No bun. Sa vina deci autobusul si sa mergem pana la capat de linie. 1 ora pauza de asteptare.
Imbarcati in autobus, toata lumea cu privirea dupa "bocteri". Mno bine, treaba era tipica, cu busul neoficial pus la dispozitia comunitatii de catre primarie, ca n-am vazut nici pe dracul sa-si composteze bilet. Dar mai in gluma mai in serios, in fata scria cu negru pe alb, mai ceva ca o lege scrijelita pe raboj, ca...soferul are drept de viata si de moarte...putea oricand sa opreasca busul si sa-i controleze pe pasageri. :))ROO-MANIA!
Ajunsi la capat de linie, o luam la pas pe drum asfaltat, insotiti initial de un localnic care incurajator ne spune ca avem de mers cacalau. Deh, avand atatia ani inghesuiti in rucsac, nu ne mai sperie nimic..
Cheloo isi scoate aparatul si incepe sa pozeze una alta...mai imortalizeaza o mierla, mai o cicoare, mai un mac...iar eu cu Pricone o luam in fata, lasandu-l in lumea lui, pe marele fotograf.

Mierla

Cicoarea suparata

Mac ovationand

Hai cu pasul mare...

Cand, din spate, apare marea minune a tehnicii moderne, nascuta undeva prin anii 1970-1980. O RABA!
Prietena cu noi dupa atatea peripluri in care ne-a scurtat suferintele scurtandu-ne marsurile pedestre cu zeci de km.
Ezitam cu ochii in lacrimi, caci stiam ca nu mai avem mult, daca sa facem cu mana sau nu dar...lumea ne scoate in cale un om inimos...
Omul opreste masina si ne culege, nu inainte ca si Cheloo sa galopeze la semnalul salvator: "Baaaaa Cheloo, hai ca ne ia neneaaaaa!":))

Da ba, suntem salvati!

...si de data asta la first class

Dupa cum aveam sa descoperim din scurta conversatie pe care am avut-o cu salvatorul nostru, omul era un fel de multifunctionala. Citez, dupa cum s-a prezentat el: Primar (sau viceprimar, nu imi mai aduc aminte exact), pictor de biserici si sofer pe RABA. :)) Cat de original, m-a captivat cat de scurt si concis a alaturat toate calitatile. Ei bine, omul ne-a zis tot ce era de zis, pe unde sa mergem, unde sa avem grija la caini (la cariera), pe unde e mai scurt de urcat, cam pe unde e fostul castru, cat avem de mers, pe unde sa ne intoarcem si pe unde ajungem in Jibou.
Multumim din suflet, salvatorului si o luam la pas, pe drumul indicat de el. Incepem sa urcam dealul, pe un soare infernal...care ne zvanta de forta vitala. Si cand ne era mai greu, ca de obicei, ni se arata undeva cocotat  pe varful dealului, obiectivul...Poarta Praetoria a castrului Porolissum, care ne umple din nou de energie. Si cum jubilam noi, mergand pe drumul forestier, ca am vazut primul obiectiv al excursiei, si teoretic nu mai era mult pana la el, avem parte de o imagine care ne-a facut sa ne dorim din toata inima ca in ziua respectiva, sa fi fost bivoli, la propriu.
4 malaci de bivoli stau intr-o balta pana la gat, racorindu-se in marea canicula care pe noi ne zvanta ca pe carnatii afumati. Mai la umbra 4 tigani, familie, gabor, sotie, copchil si puradel, stau la umbra. Cand il vad pe cheloo ca face poze cu scula lui DSLR, incep sa vocifereze. Ba una din tziganci, o copchila si ea, vine la noi, si pesemne confundandu-ne cu niscaiva turisti straini, cere un ban. Taios ii retez cerseala cu un NU scurt, care insa declanseaza ploaia de blesteme, lindici si alte dracovenii. :)) Tulai dom'ne.

Porolissum

Givolul incins

Am fi dat join dar nu mai era loc...

Ajungem apoi la cariera de piatra unde imi aduc aminte de sfatul prietenos al primarului pictor de biserici si sofer pe RABA: "Baieti, la cariera luati ceva in mana ca sa nu va rupa cainii". Iau asadar o craca mare, in timp ce Pricu se da viteaz, mai ales cand vede ca dupa ce-am sarit bariera si am ajuns in zona baracilor, incepe sa latre doar un cutulache mic si sfirijit. Dar nu, era doar semnalul de alarma...si tatal lor cel negru, a aparut, mai rau si mai ranjitor la noi, ca niciodata...in timp ce paznicul tzapa la noi, sa avem grija la caini, si intrebandu-ne ce cautam pe acolo, dintr-o gradina de zarzavat aflata mai la vale. Ii zicem ca mergem la castru, si cu arma procurata de dinainte de bariera, si fara sa ne cacam pe noi de frica, trecem linistiti. Pricu jubileaza si el, eu bag deja mult consacrata replica: "Ma, iar te-ai semicacat pe tine!":)) Si gusterul face din nou spume la gura, contestandu-mi eroismul, ca de fiecare data.

"Ba Bog, daca is caini?"

Urmeaza din nou o portiune de drum prin soare, pe langa un stufaris si-o pensiune in constructie, dar de-aia de seamana cu arhitectura romana...frumos proiect zic, de n-ar fi si cariera de piatra ce-aproape a ros toata Magura Moigradului, loc pe inaltimea careia s-a aflat, cetatea dacica.

Caldura de vara

Gusterul

Hipnoza

Ajunsi in buza castrului, ramanem impresionati de marimea acestuia. Am fost in multe locuri, multe castre, dar asta e impozant prin marime, si...amenajat, cat de cat. Vedem ca se percepe intrare dar nu-i nimeni in ghereta, asa ca o luam la pas prin castru, sa-l cercetam la bocanc. Lucru bun, fiecare edificiu descoperit are cate o tablita cu informatii si o reconstituire a modului in care probabil arata, fapt ce-l poate ajuta pe turist sa inteleaga mai bine zona, in lipsa unui ghid, care dealtfel am aflat ca exista dar...nu era pe acolo.
Asadar descoperim cu placere ca Porolissum e mare si unic, avand pana si vama, prima constructie cunoscuta de acest fel din Imperiul Roman, drum pietruit (care de altfel, dupa parerea mea, nu se compara cu cel de la Sarmisegetuza care-i mult mai bine lucrat) care ducea la Roma, apeduct, castru cu fortificatie de piatra, bazin cu apa, temple, asezare civila si amfiteatru. Avem pana la urma norocul sa dam si peste paznic, care era la strans gunoaie prin castru, si care amabil, ne explica una alta despre fiecare cladire in parte, caci era vechi batranul in zona, si de pe vremea cand s-au facut primele cercetari arheologice. Aflam asadar cu ce ocazie s-a construit zidul de piatra, de ce s-au stabilit romanii in zona, ce s-a descoperit in cetatuia dacica, pe unde venea viaductul, si alte informatii politico-militare sau economice despre viata fostului oras de la limita imperiului. Un om simplu de la care am aflat cateva lucruri interesante care au pus locul intr-o alta lumina, mult mai interesanta, si de la care am fi aflat probabil mai multe dar care s-a tirat de frica sa nu-l prinda directoara sitului...cu care se afla, din cate se pare, intr-un razboi aprig de tip "dacii si romanii".
Insa inainte de a pleca, ne sfatuieste cum sa ne facem traseul si ce-i de vazut prin sit. Partea cea mai frumoasa a fost evident cocotatul pe Poarta Praetoria, reconstituita, si mai apoi vizitarea amfiteatrului. Am ramas surprins de acustica acestei ultime constructii...trebuie sa fi fost cu adevarat fascinant sa participi la o lupta de gladiatori...
Am terminat portiunea cu amfiteatrul intrand in locul in care se presupune ca a existat un templu inchinat zeitei Nemesis, protectoarea si divinitatea la care se inchinau gladiatorii.

Prima borna

Informatii...

...pe care le citim cu rabdare

Porolissum, informatii oficiale

Magura Moigradului si cariera care n-ar trebui sa fie

Paznic si ghid de ocazie

Poarta Praetoria primeste dacii

This is SPARTAAA! :))

Cucerirea castrului

Priveliste strategica

O parte din amfiteatru

Drumul roman

Locul e incarcat de istorie si din pacate cercetarile continua cu studenti americani si nemti, ca ai nostri is mai preocupati de alte chestiuni relevante. Insa e frumos ca locul s-a conservat cat de cat si merita de-a dreptul sa fie vizitat, pentru a-ti face o idee despre cum arata o asezare in vremurile de mult apuse.
Mergem asadar la iesire sa-i platim omului biletele, daca nu l-am gasit la intrare, si in timp ce mai schimbam o vorba apare ghidul, vadit deranjat de prezenta noastra, si nu stiu din ce motiv. Il intrebam cand o sa aiba loc "festivalul revival", dar greata inruchipata dispare cu o drujba in mana, spunand ca nu stie, dupa care se intoarce si cu un aer de superioritate, dupa ce banuieste el ca e prima oara cand venim aici, ne zice ca el promoveaza Porolissum prin istorie, nu prin festivaluri de genul. Pai comunistoidule, daca nu ti se dau fonduri pentru cercetare, si vrei sa educi societatea sa pastreze si chiar sa dezvolte situl, promoveaza-l printr-o istorie interactiva, gen "miscare revival", in care omul sa vada cu ochiul lui, munca ta inteligenta de cercetare, transpusa direct in imagini vizuale...ca sa ramana impresionat. Si ma ataci tu pe mine care bat tara la bocanc, ca am venit prima data? Pai am venit, ca stiam ce-i de vazut...s-am vazut pe viu...nu din poze sau filmulete...M-a scos omul din pepeni cu teoria lui comunistoido-elitista, si decat sa fi drujbarit in interes propriu, mai bine ne-ar fi fost ghid, sa promoveze pe bune situl prin istorie.
Plecam asadar de la Porolissum, cel mai interesant castru de la noi pe care l-am vizitat pana acum, si dupa ce ne potolim setea cu apa de fantana din curtea unui localnic, ne continuam periplul coborand in Moigrad si mai departe catre localitatea de unde stiam ca putem lua trenul spre Jibou, pe un drum forestier, printr-o padure umbroasa dar plina de gaze agasante.
Dupa vreo cativa km, o masina vine din spate si din nou avem noroc...2 oameni de treaba care au fost la hribi ne scurteaza drumul cu vreo 3-4 km, ducandu-ne la check point-ul urmator. Acolo ne interesam unde-i gara dar mai avand inca o ora la dispozitie, ne postam la ocazie, la umbra unui tei. Si cand sa ne dam batuti, sare din nou iepurele, cand ne asteptam mai putin. Un nene, cred taximetrist, dar aflat in timpul liber, ne ia la bordul unui Mertan vechiut, de prin 80, dar care in ciuda varstei mergea lux. Ajunsi in Jibou, cand ma gandeam cat sa-i dam omului, Cheloo detoneaza bomba in stil occidental...Multumim frumos, si inchide portiera...Si iata, 1 raba, 2 ocazii, 0 lei si 0 bani costuri de transport...basca ne-am pastrat netocita si talpa bocancului.

Bucurie vizuala...

Ajunsi in Jibou, dupa ce Chelione isi potoleste foamea, intram in gradina botanica, una din surprizele placute ale acestei excursii. Prea putin cunoscuta, gradina ne-a fascinat prin marimea si maretia ei. Multe poze n-am facut dar va invit sa o vizitati, veti ramane placut surprinsi. Si probabil va fi din ce in ce mai faina, mie mi s-a parut ca e in extindere...
Gradina japoneza, mini zoo-ul din spate, serele si acvariile ne-au facut sa slobozim copilareste uau dupa uau. Minune mare un loc ca asta, in care omul incearca sa introduca ordinea rationala in natura, sa fie stapan absolut peste peisaj.
Evident, am cheltuit milioane de priviri la tarcul porcilor mistreti care ravasisera tot, ca niste guvernatori absoluti ai molozului, scufundati in mocirla cat mai adanc, dupa pozitia sociala. Iar pigletii jucausi, aratau ca viitorii mei nepoti din partea lui frate-miu.
Serele de asemenea de nota 10, cu specii variate incepand de la palmieri si terminand cu orhidee si ca bonus, intr-una din ele, erau si mai multe specii de fluturi exotici, de pe alte meleaguri, mari insa greu de zarit, in ciuda marimii lor.
La iesire am cascat pentru ultima oara ochii in fata acvariilor cu pesti exotici. Care mai de care mai colorati sau impresionanti prin cine stie ce minune evolutiva.

Serele de pe Marte

Gradina Japoneza

cu nuferi....

...podulete...

mai multi nuferi

Tantarul, floarea si apa

Desant aerian (iluzie florala)

Mai jos, tot mai jos...

Seful din balta...

E cald ba, ce sa fac...

Polenizeaza-ma! :))

Oglinda

Festinul din balta

Arhitectul copac

S-un fluture...

S-alt fluture

Toti in actiune!

Mie mi-e bine...

Give me a kiss...

I wanna kick you in the ass! :))

Am fost candva mioritic

I'm the boss here

Party!

Hai gata cu distractia, la somn!

Minunea prea putin stiuta

Fiind bifat si acest obiectiv al excursiei, ne indreptaram conform telefonului lui Cheloo, catre urmatoarea locatie prielnica, am zis noi, statului la ocazie. Urma ca Dumnezeu sa ne ajute sa ajungem cumva la ultimul obiectiv al zilei Gradina Zmeilor din localitatea Gilgau Almasului, "vestita asezare rurala" din Europa de Est, Romania, Salaj, Capatul Pamantului. Si ne-a ajutat scotandu-ne in cale un drac de salajan cu o duba care ne-a luat 10 sau 15 RON de caciula pentru 10-15 km, diminuand din economia ce-o facusem pana atunci in translatarea noastra multimodala.


                                                                             Va urma.