Muntii Rodnei - Sau cum sa culegi cireasa de pe varful anului 2011 part I

Motto: "Am invatat incet-incet ca MUNTELE e un refugiu de ganduri negandite inca, unde eu, inviam cu fiecare pas, altul, mai stapan pe mine, mai bogat in trairi." - Aristide Stavros


Melodia Excursiei ziua 1:





Gasca: Eu, Adita, Cheloo si Misu


Traseu 1a zi: Borsa Statiune - Cascada Cailor - Poiana Stiol - Lacul Izvorul Bistritei - Saua Gargalau - Saua Galatiului - Varful Galati - Saua Laptelui - Saua Puzdrelor - Tarnita Barsanului - Tarnita Negoieselor - Saua Intre Izvoare (banda albastra si rosie)




Aceasta este povestea unei excursii montane pentru care s-a ciocnit o bere si s-a pus la cale planul acum un an de zile, la sfarsitul verii, cu ocazia incursiunii din Bucegi. A fost pusa la cale cu gandul de a deveni cireasa de pe tortul excursiilor montane din acest an si cu siguranta s-a ridicat la nivelul asteptarilor.
Asadar de un an de zile asteptam momentul de a da o tura in munti mai seriosi. Dupa cateva amanari de data, iata, prinzand o conjunctura favorabila prin faptul ca am devenit liber si neangajat :)), am mobilizat populatiunea pentru a culege roadele unor ganduri ce ma macinau de un an de zile. Prezenti la apel au fost vesnicii camarazi cu care impartasesc iesirile pe munte de acum de mai bine de 2 ani de zile. Adita, mon frere, cataratorul fara plamani dar cu nevoie de busola, care astepta tura entuziast; Misu, care vroia sa se razbune si sa ne arate cum a progresat el fata de anul trecut si cum nu va mai blestema tutunul la deal, ci va urca fara zabava sub binecuvantarea lui Phillip Morris. Printul Chelione, lasandu-se de fumat urma sa ne demonstreze ca e un adevarat serpas cand vine vorba de urcat. Dar sa o luam cu inceputul...
Initial trebuia sa plec cu Cheloo de joi noaptea pentru ca noi sa mergem si cu mocanita pe valea Vaserului insa unele probleme de ordin financiaro-bancar m-au facut sa renunt nevoit in ultima clipa, cu jumatate de ora inainte de tren. Omul meu a plecat insa si l-am privit pe geam cu buza tremuranda si lacrimi in coltul ochilor, voi subjuga mocanita cu alta ocazie, mi-am soptit in san si m-am retras la culcare imbunandu-ma ca totusi peste o zi urma sa ajung si eu in Borsa!
Vineri a trecut destul de rapid, si cum aveam rucsacul pregatit, nu mi-a lipsit decat sa ma arunc la ora 12:30 intr-un taxi si sa cobor in gara. Din cauza entuziasmului, am plecat prea repede si asadar a urmat o jumatate de ora de asteptat...dar mai puteam sta in casa? La 1:05 trenul pe care il urasc cel mai mult datorita calitatii oamenilor din el, multvestitul accelerat Timisoara - Iasi, plin pana la refuz cu cocaleti, suiera si astfel incepea aventura verii. Fericit nevoie mare n-am inchis niciun ochi si in Salva am facut jonctiunea cu Plutonul II care venea din Sfantu Gheorghe - Misu si frate-miu. 
Dam noroc, ne pupam, mancam un sandwish si ne culcam...sa fim odihniti; numai ca trenul era plin si galagios, iar entuziasmul care facea ca sangele sa-mi fiarba de nerabdare au facut ca sa dorm doar 1 ora toata noaptea. La 6 fara 15 eram in Viseul de Jos si luam un microbus pana in Borsa...si pentru ca microbusul nu intra in categoria lucrurilor pentru care s-a inventat Mastercard, am platit 9 RON cash de persoana. Din Borsa pana in Borsa statiune am mai platit 2 lei, dupa ce am asteptat cam jumatate de ora si am admirat de la departare Pietrosul care se incalzea zgribulit in soarele diminetii asteptandu-ne! Strasnica imagine! Eram tot un zambet.

Final Destination

In Borsa Statiune, sub telescaun, facem jonctiunea cu Cheloo care campase un pic mai sus...si care deja se imprietenise cu un caine mare si latos. Dupa o scurta discutie in care l-am intrebat cum a fost cu mocanita, cat de frig e la cort si cum a fost vremea, i-am strans tabara si am coborat la o masa amenajata sa mancam. 
Pigmeul de frate-miu, din lene-i ancestrala a carat doar o firmitura de cas si o felie de buca de slana de porc atat de mica incat gandul ca toate astea trebuiau sa fie 2 micuri dejun pentru amandoi s-a evaporat precum roua in bataia soarelui diminetii. Si totusi intelighentia dobandita studiind economia si dezvoltarea durabila m-au facut ca din precautie sa car si eu o bucata de cas si 2 castraveti care astfel s-au dovedit a fi in aceasta criza precum rezervele BNR in momentul declansarii crizei, cauzate si de prabusirea Lehman Brothers. Mandru ca am salvat dezastrul, ma visam deja un viitor Isarescu...
Intr-o scurta sedinta de partid Cheloo ne-a anuntat ca telescaunul porneste doar cand se aduna 10 oameni. Si noi eram doar patru...
Acum optiunile erau sa o luam la picior dar era cam 1 h jum de urcat, si de vazut nu prea...iar acest gand coroborat cu faptul ca urma sa urcam toata ziua ne-a facut sa pariem ca soarta ne va fi favorabila si vor mai aparea inca 6 oameni in scurt timp.
Pariu castigator, si ulterior ne-am multumit...noi mai putin, Misu cred ca mai mult, ca ne-am scutit de un efort ce ar fi cantarit destul de mult in translatarea noastra neuniforma si nerectilinie, peste varfuri si creste.
Asadar biletele luate (8 RON dus) si 10 oameni adunati, se da drumul monstrului numit telescaun.
Si ne uitam noi cum functioneaza magaoaia: Stai cu spatele, astepti sa vina scaunul, te trantesti pe el din mers si "omul coordonator" rabateaza o bara de protectie peste tine. Toate bune si frumoase doar ca noi aveam rucsaci destul de mari, si astfel, cu ei in mana, treaba devenea destul de incomoda. Primul pe mana "coordonatorului" a intrat ca de obicei viteazul Cheloo care in timp ce punea intrebarea: "Cum fac nene?" a fost luat de-o aripa si imbiat cu "o sa vezi tu!", dat exemplu prin aruncare pe scaun, sub rasetele crunte ale vlajganului de Misu. A urmat apoi frate-miu, eu si la final, Big Foot.:))
Prima oara cand merg cu telescaunul...e destul de ciudat sincer, in primele minute pana te obisnuiesti caci treaba merge foarte incet, asadar toata translatarea a durat 30 de min. N-ai voie sa te balansezi, din cand in cand mai tremura scaunelul, dar noi ne-am distrat copios mai slobozind cate o duma sau cate o intrebare in stilul: "Cum e vecineeee? :))"

Mai sus, tot mai sus! :))

Ajunsi sus a urmat o coborare la fel de "din mers" si am constatat ca dupa Misu mai urma un pasager...apa lui care urca singurica, pusa de "coordonatorul din vale", caci in procesul de urcare in telescaun, probabil din cauza emotiilor, Misu s-a dispensat de ea, probabil sperand ca astfel, greutatea sa se reduca si el sa se lipseasca de riscul de a suferi o prabusire precipitata. :)) Glumesc, omul a scapat apa...

Mai ceva ca alarma Nato! :))

De la punctul de sus al telescaunului, dupa o prima regrupare si studiere a unei harti, am luat-o spre Cascada Cailor, un prim punct important in calatoria noastra.
Drumul pana acolo a durat in jur de 15-20 de minute, si pana acolo i-am coordonat si pe cei care mai urcasera cu telescaunul si nu aveau habar in ce directie sa porneasca, in calitate de deschizatori de drumuri.
Minunata cascada...din cate am citit eu ar fi cea mai inalta cascada din tara...are o cadere de peste 100 de m. Pacat totusi ca in perioada in care am fost noi avea debitul destul de micut, dar imi imaginez cat de magnific arata cand se topesc zapezile de sus. Am citit legenda ei, ne-am tras in poze, am savurat imaginea si zgomotul, caci eu sunt fascinat nu doar de imaginea cascadelor ci si de zgomotu pe care il creaza caderile de apa...si dupa o scurta recunoastere pe harta a traseului de urmat in continuare, ne-am pus pe urcat...si slava cerului, aveai ce urca pana in Poiana Stiol.

Si uite-asa ajung baietii la Cascada Cailor

O frumusete!

Pacat de debit...

Ajungem sub ea...

Ne cocotam cat putem...

Ne udam in proces...

Facem o poza de grup....

Ba' da stropeste!

Salbaticie...

"Ba eu cred ca tre' sa o luam pe acolo...R: Pe acolo?"

Pesteruca...

Incet dar sigur, cu rabdare si perseverenta, grupul a urcat, ce-i drept cu cei 2 cataratori de top - Adi si Cheloo - in frunte si ajunsi pe platou ne-am oprit sa ne odihnim. Cand numai ce-auzim, la 2 minute de pauza, un baci ce tipa din departare: "Or aduuuus bereeee? C-as bea o bereeeee..." R: "Am vazut vreo 2 lazi baciule, cred ca or aduuuuuus!" :)) Si vine omul la noi, curios sa cerceteze una alta. Il intrebam si noi cate oi are...cum a fost vremea, de cand ii baci, cum e cu fiarele...si omul ne povesteste bucuros de tot ce-l intrebam. Cu puterile refacute, o luam la pas dupa circa 10 minute si baciul ne arata Gargalaul si directia de urcat. Aici fac o confuzie intre Varful Gargalau si Saua Gargalau, caci am crezut ca baciul ne-a aratat saua Gargalau, si uite-asa, ajungem sa balaurim din cauza mea, caci am pierdut si marcajul, cam 20 de minute. Dar noroc ca mi-am dat seama la timp, si cele 20 de minute nu s-au transformat in urcarea Gargalaului si a intregii sale creste, pe nemarcate. :))

Intram in parc! :))

Cai liberi...

Cu talent...

Gargalau (denumire imposibil retinut de Adi si Misu)

Izvorul Bistritei se arata timid...

Afinel face poza cu lacul

 Intorsi inapoi pe drumul cel bun, am aruncat o geana pe la Lacul Izvorul Bistritei, am refacut proviziile de apa si incet incet am urcat in Saua Gargalau, printre ultimele floricele de anul acesta si cu frate-miu transformat in culegator profesionist de afine, lucru dealtfel destul de evident la o simpla privire, caci omul avea mana si gura mov. Il tot manam eu de la spate dar gusterul cum prindea tufa, cum se arunca pe ea si se proptea in carare, moflaind pofticios afinele mari si aromate.

Floricele de la munte...pentru stiu eu cine ;)

Omul muntilor, se hraneste cu afine...

Sus in sa am luat pauza de masa. Si ce masa iti pica mai bine decat intr-un loc ca asta? Da-i un cas cu pita, slana, rosii, ardei si castraveti...cu privirea in zari, savurand trecerea norilor peste creasta Rodnei dintre Varful Gargalau si Varful Omului.

Priveliste...

Superbo-imensitate!

Cel picior de plai...

Ha ha, luam masa...zise ciungul cu mana mov!

Pita, cas, rosii, umbra de indicator si muntii Rodnei, pe creasta

Necesarium a fost o a doua sedinta de partid pentru a deslusi calea ce urma sa o luam mai departe. De data asta n-am mai dat gres si am intuit corect traseul de urmat. Apa pana aici era berechet. Trecutam apoi pe langa o turma de oi cu caini uriasi care insa ne-au privit pasiv cum trecem grupati pe langa ei.
Ajunsi in Saua Laptelui, ne intalnim cu 2 turisti veseli, trecuti ce-i drept de prima tinerete, cu care schimbam cateva vorbe si care ne recomanda sa campam "La Carti", loc in care dealtfel si planuisem sa facem asta.

In calea norilor

Scaldati de raze de soare...

Si cu turme de oi...

Incet dar sigur Misu termina benzina si incepe, ce-i drept mai tarziu si mai putin ca altadata sa se lamenteze usor, la fiecare sa care se ivea, dupa un varf. 

Misu in procesul nasterii...vointei...

Droguri vizuale...

Cu captain Cheloo, pe creasta

Drumul e lung...

Dar privelistea face tot efortul...

Asa ca pedalam in stil "mergedes"

Turma de oi care se vede cat un purice (dati click)

Scaldati de raze de soare

A doua sedinta de partid

Batalia dintre nori si soare, pentru munte...

Liniste...

Totusi inainte de a ceda, pe la 19, ajungem barbateste in locul de campare, care se afla langa un izvor bun de apa. Instalam tabara intr-un loc cu zidulet de pietre construit de catre turisti ca si protectie contra vantului. O singura parte este expusa acestui vajnic dusman. Cum aveam 2 corturi, unul trebuia sa fie pus expus spre partea respectiva. Jucam foarfeca, piatra, foaie, si dupa ce conduc cu 1-0, pierd cu 2-1 in fata nemilosului de Misu. De data aceasta m-am fript la cel mai barbatos joc! Drama devine si mai acuta in momentul in care stabilim cu frate-miu sa urmam aceeasi schema pentru partea din cort in care dormim si eu pierd cu acelasi scor. Halal treaba! urma sa fiu cel mai expus "in bataia vantului", asa ca ma apuc voiniceste sa inalt ziduletul din jurul cortului pentru o mai buna protectie. In timp ce faceam asta, caci cu frate-miu l-am instalat pe husky extrem de rapid, gusterii se chinuiau sa instaleze al doilea cort cand "PAAC", trosneste un bat. :)) Iu hu...sunteti in cacat baieti! :))Cheloo rade barbar, uitandu-se la Misu: "Misule daca ploua am belit cocul!" :)) Aprob...iata divinitatea ma razbunase! Dupa un prim minut in care privesc cu satisfactia razbunatului activitatea celor 2, imi aduc aminte ca suntem o echipa, las gluma la o parte si incepem sa cautam solutii. Frate-miu care e expert in "reparatii cortuare", vine cu o solutie si in final, tabara celor 2 necajiti este instalata, aducand a cort de beduin, cu palarie falfaitoare in vant.

Bucatarie antivant

Echipajul martian

Si tabara cortuara...:))

Mergelim cu Cheloo pe rand sa ne spalam la izvor...si apa e rece de-ti vine sa-ti musti limba! Dar prospetimea de dupa asigura un confort marit, asa ca nu suferim in van. Aprovizionati cu apa, ne intoarcem la corturi unde Misu plange feciorelnic ca el vrea supa. Se pare totusi ca la ei in familie Cheloo  era seful caci omul l-a pus imediat la punct, supica lui Mihai fiind sacrificata cu scopul de a ne asigura noua, tuturor, un ceai cu rom, caci butelia era pe terminate. Misu a ramas trist, suparat, nestiind ca si a doua zi i se pregatise aceleasi tratament, discriminatoriu. Se mai demonstrase inca odata ca democratia e tirania majoritatii!
Dupa ceai, pe o temperatura care era peste asteptarile noastre, avand in vedere ca noi campasem la 2000 de metri, am mai biscuit putin si apoi ne-am retras in corturi, nu inainte de a planta mancarea la cateva zeci de metri de cort. Oricum eu eram cel mai expus atat vantului cat si unei eventuale incursiuni neasteptate a lui Mos Martin, atat datorita pozitiei expuse cat si probabil a fragezimii si gustoseniei, cu care intreceam probabil flavour-ul grupului. :)) Resemnat, mi-am pus castile in urechi si cu Satriani la chitara am adormit fericit, rupt de oboseala. Inchizand ochii prima imagine care am vazut-o a fost un pui de caprioara cu colti de lup si spume la gura. Ba, ce inseamna o minte obosita! Am visat ca eram sef peste o echipa de nemti si ii coordonam sa exploreze toate directiile...Pe unul il trimiteam pe Varful Puzdrele, pe altul pe Rebra, spre Negoiasa Mare, iar noi cu baietii coboram si urcam in Borsa numai sa nu stam locului cat o trece noaptea. Si munceau nene nemtii in "corporatie", pt romani, de nu-mi venea a crede, iar din cand in cand ma trezeam si imi venea sa-l intreb pe frate-miu daca e multumit de cum ii coordonez, si realizam ca visez, zambind. Apoi a urmat somnul lin si izbavitor, necesar dupa aproape 48 de ore de nesomn si mers.

Apus de soare

Lumina vs intuneric, ultimul act.

Va urma!

Rarau si Giumalau - sau cum sa iti potolesti setea de munte in 2 zile! ZIUA 1

Motto: "Ajuns pe un mic tapsan, leapada sacul din spate si hodineste-te. Hodineste-te si bea din necuprinsa splendoare, din nemasurata si sfanta frumusete a naturii." - Serban Titeica
Melodia Excursiei :



Traseu: 1-a zi: Campulung Moldovenesc - Cheile Moara Dracului - Varful Rarau - Pietrele Doamnei - Hotel Rarau (cruce rosie + altele)

Participanti: Subsemnatul, Miruna "Jipescu"

Strofocandu-mi toata saptamana mintea cum sa fac sa ajung in week end din nou pe acoperisul Romaniei, am decis, date fiind imprejurarile si faptul ca nu am avut foarte mult timp disponibil, ca cel mai viabil ar fi sa dau o tura light, pe care o gandisem de multicel, dar pe care n-am pus-o in practica: Rarau Giumalau, 2 zile cu cortul. Frate-miu plecat cu cortul in Crai, Cheloo la munca, Prada si Sfantgheorghenii prea departe, Cepe plecat in Padina...am ramas in final sa fim 2 amatori: Eu si Miruna, zisa si "Jipescu", dupa ecranizarea de succes "Buna, ce faci?". Gasca mica dar cu ambitii si entuziasm mare.
Asadar la ora 1 noaptea am luat un accelerat si am purces la drum. Nu ca vreau sa fiu rau, dar primul lucru care l-am observat la urcarea in acceleratul Timisoara - Iasi a fost cohortele de moldoveni beti, sau cu berea in mana. Bun, zic..nu-i problema! Intru in compartiment, pe locurile noastre stateau 2 lipoveni sau ucrainieni. Le arat biletul, le zic ca sunt locurile mele, se evacueaza nemultumiti, incercand sa imi explice ca eu am in alt vagon probabil...Nu nene, scrie clar...vagonul 1! Tupeu de bisnitari pe care am invatat si eu sa-l stapanesc de cand lucrez in vanzari. :)) Raman in camera o familie combinatie fatala - ea moldoveanca, el tigan din Alba Iulia, si un copil productie proprie introdus in compartiment cu tot cu carucior, de era ocupat jumatate de spatiu. Ea iese la tigara, dupa 5 minute el bate, cu plodul in brate, in geam zicand "Hai fa, lasa tigarea ca plangii copchilu' ". Rad in barba...tulai doamne! Jipescu se intinde si reuseste sa adoarma. Incepe o conversatie cu colegii de compartiment...eu as fi vrut sa dorm sa ma odihnesc dar oamenii erau curiosi nevoie mare unde mergem cu rucsacii asa de mari. Ii zic ca mergem la munte, pe Rarau. Nevasta ma intreaba cum de nu mi-e frica, asa la cort si gaseste pana la urma puterea de a intelege treaba, zicand: "A, pai va luati atunci in brate si ziceti Doamne Ajuta!" :)) Mi-am notat replica, daca asa gandesc femeile, ii bine, trebuie sa o testez intr-o zi! :)) Dupa asta, schimba registrul : "A, pai si noua ne place sa calatorim, da' pe afara - 'Talia, Spania, Milano..." Aha! alti romani care au impresia ca esti mai cul daca povestesti din astea! nu mai lungesc conversatia, iau somn si la 6 si 10 ma trezesc, dupa multe zbateri ca am dormit ca dracu' de inconfortabil si ne pregatim sa iesim din compartiment. Ii strig nasului si il intreb cate statii mai sunt, imi zice ca la urmatoarea pot cobori - Campulung Est.
Cobor din tren, un tanar mucificat dupa ce probabil a baut toata noaptea da geamul jos si imi striga: "Uai, da' undi merjiti uai?" "A, pi Rarau? Du-ti wuai, da' ai di pidalat wuai!" Iar controlorul imi face semn din usa ca gagiul e fumat...rad din nou, Doamne, fascinante-s trenurile cu moldoveni!
O luam la picior si balaurim jumatate de ora ca n-am intrat pe straduta pe care trebuia.
Scot harta, ma reorientez, studiez cu busola, decid ca nu-i bine, ca indrumarea unui nene n-a fost buna, ne intoarcem si gasim rapid intrarea pe traseu, o straduta la dreapta inainte de o curba mare, traseu cruce rosie.
Roua se ridica din paduri si creaza o atmosfera de basm...trag aerul rece in piept si ma felicit ca am plecat pe traseu asa devreme...nu ne va prinde caldura asa mult timp...

Liniste, nu-i nimeni acasa!

De jucat v-ati ascunselea, in miros de lucerna cosita!

Pedalam cu spor, ajungem in Cheile Moara Dracului si depasim din urma un grup de turisti. Intram in chei, care sunt destul de scurte dar frumoase prin peisaj si salbaticie. Urmeaza apoi o bucata buna rau prin padure, unde ne ajunge si ne depaseste un nene din grupul intalnit mai devreme pe traseu. Ne spune ca ceilalti au renuntat caci nu erau echipati corespunzator si se lauda ca e "campulungean". Pe noi termenul ne amuza copios, il lasam sa ne depaseasca si ne continuam drumul. Dupa vreo 15 minute dam intr-o stana, niste zavozi de toata frumusetea , ne simt si apar din iarba latrand amenintator. Stiind ca nu-i de joaca cu cainii de la stana, decid sa ne efectuam o retragere tactica in stilul lui Stefan cel Mare si sa facem o pauza scurta. Dupa pauza aud cainii latrand din alta parte, vad si un cioban undeva in acareturile de la stana, zic: No perfect, suntem salvati!  Si-i dam cu curaj, dupa ce i-am facut domnisoarei Jipescu instructajul: "Miruna draga, nu te speria, nu fugi, stai linistita!" Trecem de zavozi exact cum banuiam...Treaba cu cainii de la stana sta cam in felul urmator: ei au un lider, care da tonul, si atunci sar toti, daca nu te latra liderul, ai sanse sa scapi, iar daca te-a simtit liderul atunci te mai scapa ciobanul, teoretic! :)) Ei bine, am calculat brici, caci pe noi ne-a scapat ciobanul!

Recharging batteries!

Aer rece de dimineata!

Cheile Moara Dracului

Prima intalnire cu Raraul

A urmat apoi inca un urcus sustinut pana intr-o poienita unde am dat peste un izvor cu apa rece si cristalina. Mai o poza, mai o vorba, timpul a trecut si incet incet am inaintat spre Saua Ciobanilor. Mirunica nu mai putea  de foame da' am decis sa ne oprim doar inainte de golul alpin, ca sa eficientizam treaba cu pauzele. Numai bine ca am gasit in scurt timp o stanca cu priveliste, excelenta pentru luat pranzul. Ador mesele in punctele de belvedere, cu un vant care sufla usor, de te face sa-ti simti tricoul ud de la efort! Pfuai, imi incarc la maxim bateriile. Privesc in toate partile, munti peste tot...dom'le ce tara avem! Pentru prima data privesc si muntii vecinilor din Ucraina, si in zare se vede un varf mare. Faina treaba! Mancam si ne punem din nou pe marsaluit.

Jipescu admira peisajul

Iesim in Saua Ciobanului de unde admiram Varful Rarau si Varful Popii Raraului. Stane se vad in vale, turmele sunt la pascut...oi si capre care se cocoteaza peste tot. Se vede treaba ca animalul domestic si-a pastrat in gene unele abilitati ale animalelor salbatice. Urmeaza o discutie placuta si filosofica in ton cu peisajul: "balada Miorita si oieritul la romani". Miruna imi marturiseste ca se simte ca Victoria Lipan din Baltagul, eu imi aduc aminte de scena plina de dramatism care mi-a ramas veci intiparita in minte cu ea tipand: "Gheorghitaaaaaaaaaa!" cand il gaseste pe cioban mort in prapastie.

Muntii, bata-i vina!

In departare varful Rarau

De savurat

Varful Rarau

Lumini si umbre

Apar in zare si Pietrele Doamnei si surpriza, vedem ca se pot cocota oamenii pe ele. Nu ma asteptam, stabilim imediat ca trebuie sa mergem si noi, asta dupa ce mergem pe varful Rarau. Zis si facut, dar a intervenit un eveniment amuzant.
Inainte sa ajungem pe Rarau trecem din nou pe langa 2 stani. Un caine mare ciobanesc trece pe langa noi...eu vorbeam la telefon si eram foarte linistit...Jipescu in schimb, s-a dat de gol...:))frica de caini a invins marea amazoana...iar evident animalul a simtit-o si a inceput sa latre...pentru a doua oara, la fel ca in Cheile Rametului unde am fost folosit drept scut de eroul legendar Prada, de data asta am fost folosit pe post de protectie de catre domnisoara Miruna. Dar m-am descurcat la fel de abil si toata lumea a scapat nevatamata. Varful Rarau este putin spectaculos, plin de releuri si cu drum forestier pana la statia de telecomunicatii. Privelistea e draguta in schimb.

Stapan pe viata!

Popii Raraului

Varful Rarau

Popii Raraului

S-o turma cu oi...

Pietrele Doamnei

Capitanul cu un singur soldat, pe varful Rarau

Pauza de fotografiat si dupa a urmat cautarea unui loc de campat...am gasit initial unul dragut intr-o poienita dar am decis sa mergem pana la cabana Rarau, unde stiam ca se poate campa. Acolo, surpriza, agitatie teribila, micareala suprema, corturi peste corturi, manele, muzica tare si toate cele. Zic, aici nu-i de stat! Dar decidem sa luam la cererea domnisoarei o pauza de odihna de jumatate de ora. Bine, am acceptat cu conditia de a-i vinde ponturile unei satisfactii garantate: exista o singura regula in pauze de genul - sa-ti dai bocancii jos, sa lasi picioarele libere, sa respire si sa strangi din degetele vesele ca le-ai scos la soare, dupa atatea ore de mers, regulat, insotindu-ti gestul de fluierat sau de un "Wuaaaah, bine-i ma!".

3 brazi frati

Pietrele Doamnei

Fotografiat mental!

Priveliste vazuta intins pe spate cu picioarele goale

Amu ce sa facem? sa urcam pe Pietrele Doamnei cu rucsacii in spate? Inaltimea parea destul de mare, banuiam ca va fi un traseu mai accidentat...dar mai intreb cativa turisti de cum e traseul si decidem sa-l facem asa, cu rucsacii in spate! Atentie sporita, un izopren deranjant pe care l-am abandonat pentru o jumatate de ora intr-o tufa, urmand sa-l pescuiesc la intoarcere si dupa un efort micut am ajuns in varf. Traseul circulat de turisti mai ceva ca o autostrada...unii cu copii care urla de frica in brate, altii cu berea la pet si tigara in bot, ca sa nu cumva sa piarda distractia, altii in slapi...te minunai, nu alta! Pe varf, avem noroc cu un tip de la salvamont pe care il vad ca e cunoscator si cu care stam un pic de vorba si ii cerem sfaturi de locul de campare, izvoare si tot ce-i necesar unui campat linistit. Domnul e super de treaba si ne indeamna sa campam langa salvamont, unde-i mai linistit. Ne tragem in poza, admiram privelistea si o taiem sa instalam tabara, la locul precizat.

Farmecul unei pietre

Greu la deal...

Sus pe Pietrele Doamnei

This is Romania, it's my country....

Rupti de oboseala ajungem in poienita cu pricina, merg sa intreb ceva oameni de izvor, imi zic ca nu stiu si ma roaga sa le aduc si lor o sticla cu apa, daca gasesc. De treaba fiind de felul meu, accept da' pe drum ma tot gandeam: "Ba o umpli si ii strigi sa vina ei dupa ea, la locul unde campam, pai n-oi fi fraier sa le-o duc la nas". Gasesc tevusca, umplu sticlele si ma hotarasc sa le-o duc pana la usa cortului. Si recompensa vine nesperat..."Cu mujdei sau fara?" "Fara!" si un gagiu imi intinde un pestioc perpelit pe gratar intre crengi de brad. A fost cea mai delicioasa masa din tura asta...unul din cei mai buni pesti la gratar pe care i-am mancat ever! No, zic, vezi ardelene, daca esti de treaba? vine si recompensa! :))
Mai stau de vorba dupa devorarea pestiocului cu tipul de la salvamont, il intreb de traseul de a doua zi, de marcaj, de timp, de una alta, ne mai da el un pet pentru apa si ma retrag sa instalam baza in stil Deveselu!
Inainte mi-am facut curaj cu o alta faza preferata de-a mea. Statul intins pe spate pe iarba verde mica, uitatul la noruletii mici si pufosi, in stil pufuleti, cu albastru senin printre ei. Ador treaba asta, imi aduce aminte de copilarie! Timpul se suspenda si capeti un fel de liniste interioara. Cuvintele sunt de prisos caci freamatul brazilor vorbeste despre tot. Si te simti fericit si integrat in univers, cu un rost al tau si cu un zambet sagalnic prins de coltul gurii.

Iti musca din inima, nu alta!

De stat pe spate!

Instalam cortul, luam cina si ne bagam la somn destul de rapid, rupti fiind de oboseala si alungati de cohortele de tantari agasanti. La 23:00 vand ultimul pont: Cerul instelat de munte! Si Doamne Dumnezeule, l-am prins extraordinar! Miruna Jipescu e incantata...E senin ca in palma, stele peste stelute, Calea Lactee, o minunatie, nu alta...
A urmat un somn direct, pe lamentarile Mirunei Jipescu care se plangea ca o dor picioarele de nu mai poate...si pe care am incurajat-o calduros ca e ceva temporar si am laudat-o ca s-a descurcat admirabil, in prima ei tura pe munte!

Va urma!