Muntii Rodnei - Sau cum sa culegi cireasa de pe varful anului 2011 part II

Motto: "Straveche este dorinta spre varf, spre o tinta care sa potoleasca neastamparul sufletului si care sa dea macar pentru o clipa bucuria implinirii." - Fritz Kasparek


Muzica: 





Traseu: Saua Intre Izvoare - Saua Obarsia Rebrii - Varful Obarsia Rebrii - Tarnita La Cruce - Curmatura Pietrosu - Varful Pietrosu - Lacul Iezer - Borsa


Timp: 8 h cu tot cu pauze de masa, tras in poza si alte opriri necesare pentru a savura peisajul


 La ora sapte am deschis ochii pe la 6 jumatate, 7, ca sa ma exprim in stilul lui Costica Brehar, sofer pe autobus cu...oameni :)). Numai bine cat sa ies din cort si sa observ cum soarele incepea sa lumineze incet versantii din jur, iar intunericul si ceata sa se retraga invinse spre rapile intunecate din vale. Cerul...un albastru infinit! Asadar am luat geaca pe mine si m-am pus sa vad cum bulgarele de foc se ridica peste varfurile dinspre est, Vf. Negoiasa Mare, Vf. Laptelui Mare si Vf. Puzdele. Fac socoteala pentru noaptea care tocmai a trecut...mai cald decat ma asteptam, am reusit sa ma odihnesc. Surprinzator, constat ca nu a cazut roua...asadar ciobanul avea dreptate...Ma uit in spate in timp ce imi aranjez bentita...umbra se retrage rapid...si incet incet, razele soarelui se apropie de noi, invaluindu-ne intro caldura placuta si luminand intregul peisaj. Zambesc si savurez momentul, mut de uimire. Spectacolul naturii incanta inca o data privitorii, gratuit, cu pretul efortului de a urca pana unde isi are sala de spectacole supreme, o sala in care toate sufletele aplauda la sfarsitul reprezentatiei patrunse fiind de sentimentul placut ca traiesc minunea vietii, ciclul zi-noapte!

Dimineata pe racoare...

Lumina castiga teren...

Ultima imparatie a intunericului....

Biruitorul se ridica!

Si intunericul se retrage in adancuri

Ma smulg din gandire si constat ca echipajul s-a trezit. Dupa o scurta inviorare pricinuita de spalatul la izvorul rece ca gheata si o discutie scurta despre cum au dormit eroii, constatam ca zeul somnului si-a facut datoria si suntem cu totii recuperati si cu mare pofta de a urca pe destinatia suprema a excursiei - Varful Pietrosu.
Luam asadar micul dejun si bem un ceai, evident fara Misha, care continua sa protesteze simtindu-se marginalizat si cu gandul la supa lui. Dupa ce facem ceaiul ii oferim privilegiul de a se delecta cu supa-i fermecata dar omul refuza, alegand sa protesteze in stil elen la ofertele FMI. Bine ba, nu vrei, nu vrei!
Strangem tabara si de data asta rucsacu-mi e mai usor cu 3 kg, cat e greutatea cortului, pe care azi il va cara dragul meu frate, printul Barbosilor din Tara celor care comenteaza, mereu! La fel si Misu, care e scutit de povara in favoarea voinicului Chelione, Talpa Iute, cum te prinde, cum te....rupe :))
Conform organigramei si foii de ordin, stabilite la sedinta de seara a partidului ce s-a desfasurat odata cu luarea ceaiului, trebuia sa plecam la 8 dar Mishone a intarziat caravana incercand sa-si lege sticla cu apa. Protestele si certurile lui Chelione, n-au facut decat sa-l ambitioneze pe temerar sa faca treaba in stilul lui, desi era clar ca sticla astfel legata nu va putea fi data jos in caz de "sete suprema" si suferindul va trebui sa moara de sete sau sa bea din sticla, ridicand intregul rucsac (cum delatfel s-a si intamplat in hohotele tuturor). Cheloo aproape a jurat pe rosu si pe sfanta Vineri ca Mishone nu va primi apa, in caz de sete. Eu m-am spalat pe maini ca Pontiu Pilat, la aceasta scena, si pana la urma am reusit sa-l eliberam pe Baraba - am pus caravana in miscare.

Uraaaa, ne incalzim!

Ba leaga cum iti zic! R: Bag p... lasa-ma-n pace!

Drumul a inceput cu o urcare mica pana in sa, dar era prea frumos peisajul in lumina diminetii sa nu ma opresc si sa pozez toate varfurile si vaile glaciare ce provocau, o adevarata cascada de uimire la adresa marilor lucrari ale naturii. Totusi acest procedeu, de a ramane in urma plutonului si de a forja apoi pentru recuperare, si-a spus cuvantul in fata primului urcus mai sustinut pana in saua Obarsia Rebrii. Stiam ca imi voi intra in ritm cam in jumatate de ora asa ca m-am calmat.

Vale glaciara

Versantul din stanga...

Peisaj

Fara cuvinte...

Fiecare cu treaba lui

Asta mi-s, ce sa fac...

Ajunsi in creasta principala, ni s-a deschis in fata maretia lanturilor muntoase din acest masiv, iar faptul ca eram inconjurati din toate directiile de munti, fara tipenie de om in jur si acompaniati de o liniste suprema, a facut sa ne simtim liberi precum soimii! In varful Obarsia Rebrii am contemplat locul pe care urma sa dam ultima si cea mai suprema batalie...urcatul pe sub varful Rebra, pana sub Buhaescu Mic, mai departe spre Buhaescu mare in Curmatura Pietrosu, unde fixasem pauza de masa.

Muntii dragii de ei...

Spre ultima batalie...

Buhaescu Mic, Buhaescu Mare si Pietrosu

Cu Mishone...ne tragem in poze sexy...:))

Mai zi ceva...

Vf. Rebra, Buhaescu Mic, Buhaescu Mare si 2 norisori :))

Incepem asadar urcatul pe cea mai spectaculoasa bucata din traseu si avem parte de un peisaj divin. Lacul Rebra ramane jos si incet incet, printre cateva opriri in care sa ne tragem sufletul ajungem intre Buhaescu Mic si Buhaescu Mare, prilej cu care luam o pauza pentru a contempla cum umbrele norilor grabiti se astern pe vaile glaciare, creand astfel un joc de lumini si umbre impresionant. 

Lacul Rebra

Da-i la deal!

Si lasa superbitatile in spate...

Rai pe pamant!

Si o floricica...

Fereastra...

Lumini si umbre...

De potolit setea...

Vesnicie

Din Retezat uitasem cat de spectaculoase sunt traseele de genul...si tot de Retezat imi aduce aminte o bucata de grohotis, pe care o traversam rapid si a capatul caruia pasii se opresc incet, caci in fata il avem pe...Pietrosu...
Pietrosul Rodnei, 2303 metrii, ni se dezvaluia in toata splendoarea sa, fiind dupa mine, din toata seria de varfuri pe care acest munte o are, cel mai impozant si spectaculos prin aliura sa, care arata faptul ca acest munte a dainuit in timp, a stat si a rezistat intemperiilor si a vazut probabil multe. E pietros la propriu! 

Primul contact cu Pietrosu

Dar pana la el, urmeaza o coborare in Curmatura Pietrosu si apoi vom relua urcarea, nu inainte de a lua o pauza de masa. Drumul nostru continua asadar, si in drepata ni se deschid vederii si Taurile Buhaescu, pe care le admiram tacuti. Oamenii incep sa apara..se vede treaba ca de acum vom intalni mai multi, urcati dinspre Borsa. Cum e senin, observam si varful, destinatia finala, precum si cateva mogaldete - oamenii de pe varf. Ne bagam intr-un transeu natural plin de grohotis ca sa nu ne bata vantul si ne punem pe infulecat cu fata spre Pietros. Desi initial am propus la schimb o fasolica cu carnati pe orice alta conserva si am fost dezamagit de talentul meu de negociator caci toti au declinat oferta, ulterior am realizat ca as fi facut o mare prostie caci fasolica a mers brici. De mult n-am mai mancat o conserva cu atat de multa placere. Probabil si faptul ca imi era o foame de lup, alaturi de peisaj, a contribuit la toata treaba asta. Un Bounty la sfarsit si eram gata de drum! Aditza al meu, transformat in Sfarma Piatra s-a apucat de turtit conservele ca sa le putem pune la mine in rucsac. In stil preistoric metalul procesat cu tehnologiile anului 2011 s-a lasat maleat si redus, spre satisfactia mea, caci avea acum loc in rucsac. Dupa ce am strans tabara provizorie de masa am constatat cu stupoare ca varful era invaluit in nori...ba a dracului treaba, acum o jumatate de ora era senin! Patim ca in Retezat...asta e!

Taurile Buhaescu

Spre vizuina unde am luat masa

Pentru prima data de cand merg pe munte, o chemare tainica m-a patruns subit chemandu-ma neintarziat spre varf, prin nori si n-am mai stat sa-i astept si pe gubitzi, ci am luat-o inainte, prin nori si vant, cu dorinta nestapanita de a ajunge pe varf primul...interesant sentiment.

Bogdanel o taie inainte (click) prin nori

Ultima bucata solicita o oarecare urcare, asa ca din cand in cand ma mai opream si ma uitam prin norii de joasa altitudine, la coechipierii de drum care avansau si ei spre mine. Ajuns pe buza Zanoagii Iezerului am privit prin nori lacul Iezer lasand peisajul sa intre in fasii mici, prin ochii intredeschisi si cu zambetul pe buze. I-am asteptat pe baieti si impreuna am luat-o spre varf. Ajunsi acolo, din pacate, datorita faptului ca eram invaluiti in nori, am fost privati de panorama de ansamblu a zonei, insa am savurat faptul ca ne-am indeplinit obiectivul fixat acum un an. Din pacate pe varf este destul de multa mizerie si faptul ca un refugiu atat de solid cum este cel de pe varful Pietrosu a fost lasat in asemenea paragina spune multe despre cultura celor care merg pe munte din tara noastra. Ne-am tras asadar in poze, langa varf si am luat ca trofeu un mic stegulet al Ungariei ce era legat pe acest cel mai inalt punct. Pai cum dom'le, sa troneze asa ceva pe cel mai inalt varf din Carpatii Orientali? Trofeul luat de pe varf cu scopul de a fi pus pe Wall of Fame, in stilul si cu satisfactia care era provocata in evul mediu de capturarea unui steag inamic, sau si mai in vechime de cea a unui vultur roman al unei legiuni, ne-am putut retrage de pe varf stiind ca partea cea mai dificila s-a incheiat, urmand insa sa ramanem vigilenti si la coborare, care solicita cel mai mult genunchii si mie mi-s cei mai dragi.

Baietii...

On the summit!

Mission accomplished

Satisfactie...

Lacul Iezer

Incet dar sigur, pe o coborare lejera caci poteca era serpuita ne-am trezit la lacul Iezer, si ne-am pus pe o lespede ca sa admiram caldarea in toata splendoarea ei, amplificata de raze de soare ce strapungeau ici colo norii. Apa proaspata, potolea setea fizica, singura care se mai gasea in corp, dupa potolirea sub imperiul unui astfel de peisaj a celei morale si sufletesti. Acum eram complet linistit si impacat cu mine. Tainic lucru cum muntele reuseste sa faca asta!

Coborare...

Balaurul cu 3 capete...

Raman pietrele in urma, sa duca istoria mai departe...

Lacul Iezer

Despre oamenii din jurul lacului nu comentez prea multe. Unii de nota 10, altii fara cultura. Si credinta mea ca trebuie sa educam oamenii se intareste pe zi ce trece. Asta e nivelul de educatie si trebuie schimbat, prin puterea exemplului, implicare si citit. Luam apoi poteca la picior, pe langa statia meteo, unde frate-miu e atacat miseleste de un pigmeu canin, si ca de obicei intampina dificultati de a rezista terifiantului atac, sub rasetele si glumele generalizate ale celor 3 generali veterani ai grupului. Salvam victima si ne continuam drumul pe un drum forestier zarind Borsa, de sus, printre brazi. 

Unge la suflet...

Pauza in perfectiune

Caldarea Iezerului

O raza de speranta

Adio!

Am fost acolo...

Mishone trebuia sa aiba un tren la 19:14 parca, ultimul tren ce avea sa-l duca direct la serviciu, a doua zi, asadar descoperise el, in timp ce-si lua tigari si a chestionat o vanzatoare de chiosc, ca ar avea un microbus din Borsa in Viseu de Jos la 17:00. Trebuia cam pe la 16:45 sa fim in Borsa.
Dar dracu si-a inchipuit ca ii atat de mult de coborat? Am forjat destul de serios bucata, incercand sa scurtam serpentinele. Cheloo era in al noualea cer si zmeurea cu fiecare ocazie, sub privirile incruntate ale lui Misha care se transformase, de voie de nevoie, in conducatorul grupului, tragand de noi ca Ghenghis Khan de mongoli, fara insa sa spuna o vorba, caci ne intelegeam din priviri. Ce lider dom'le, ce lider...:))
Si dai cu coborarea, si da-i iar, si lasa jnepenisul in urma, si da-i prin padure...si da-i iar, si iar si iar. Al dracului de mult de coborat. Adevarul e ca trebuia sa coboram de la 2303 la 800 m. Cam fara pauze in ritmul in care mergeam, in afara de cea de la lacul Iezer si inca una de Snickers, ceruta de mine ca incepuse sa ma jeneze un genunchi si n-am vrut sa-l fortez. 
Frateloo face in timpul coborarii un gest extraordinar de fratesc. Omul se afla in spatele meu cand am zarit o afina pe marginea drumului si am intins mana sa o iau dar hulpanul a inhatat-o mai rapid, cu mana-i lunga de cocostarc baltat. Sagetandu-l cu privirea cum Stefan cel Mare se uita la nevasta, cand aceasta ii comenta ca a fost la gagici, si insotind acest gest de o expresie mai putin academica, mi-am continuat drumul dezamagit cand, din spate, a venit omul, transformat in "porumbelul pacii" cu mana plina de afine si mi le-a dat mie. Moment de mare sensibilitate artistica, a provocat reactii pana si din partea baietilor: "Asta da gest fratesc!". Asa e, a fost un gest frumos. 
A urmat alta coborare si la un momentdat am dat de ceva case. Ei bine aici am pierdut marcajul si am realizat ca Borsa e intinsa cred, pe o suprafata cat Cluju'! :)) Da-i si baga pana in centru, ca mai aveam de trecut cele 7 dealuri ale Romei...pana in centrul Borsei, singura chestie compacta din toata asezarea.
Sfatuiti mai bine sau mai rau de localnici, dupa ce am traversat gradini cu fan proaspat cosit care mirosea bestial, am iesit intr-un drum care dupa o alta bucata de mers in care Misu deja se resemnase ca n-o sa prindem autobusul, am ajuns intr-un final la "drumul asfaltat" si de aici in centru. Acolo am descoperit un microbus ce ne-ar fi dus doar pana la Moisil. O scurta negociere cu mafia microbuselor din  Borsa si cu 2 lei in plus fata de tariful normal de persoana, omul ne-a dus pana la gara din Viseul de Jos. 
Pe drum am fost loviti de o ultima revelatie. Fetele frumoase din Maramures...pe cuvant ca n-am vazut atata frumusete pe metru patrat in vreo locatie din Romania, e loc de mers si luat nevasta. :))
Ajunsi in gara, am constatat ca eu si Cheloo avem un tren la 18:30 pe cand noi stiam ca avem unul doar la 3 noaptea. Veselie mare, am mai avut timp doar de doua chestii. 
1. Sa ne luam bilete
2. Sa bem berea victoriei. Am reusit ce ne-am propus in materie de cutreierat muntii pe vara asta. Si ca sa respectam traditia, am stabilit cireasa de pe tortul verii urmatoare: La anul Cucerim FAGARASUL, cocotandu-ne pe cel mai inalt varf de pe acoperisul Romaniei - Varful Moldoveanu.
Calatoria cu trenul e poveste si la 23:00 inchideam ochii dusulit si fericit. Mission acomplished!

Mai fericit ca o capita! :))

Placere maximala, pescuitul la pastrav...

Aranjat-am un schimb cu un coleg, sa pot trage o fuga acasa un week end. Din 3 zile, una o pierd evident pe drum. Si fac eu planul maret, ca sa le acopar pe toate. Includ asadar si o partida de pescuit cu domnu Rusu, care imi povestise in prealabil cum prinde el monstrii pastravi, de balosam total si intens ca o vaca ce priveste o caruta   de nutret, la care nu poate ajunge fiind inlantuita si tinuta la distanta.
Asadar, cu pretul amanarii plecarii pe duminica noaptea, lucru ce avea sa ma afecteze a doua zi, la munca, datorita faptului ca nu prea pot sa dorm pe tren, partida de pescuit a fost batuta in cuie, urmand sa aiba loc pe un raulet de munte din judetul Covasna. Moment de mare satisfactie, fara cravata, fara pantaloni de stofa, nebarbierit pentru 3 zile...:)) man, uitasem cum e stai nebarbierit asa o perioada de timp...and it's fun! :))
L-am convins si pe "musiu" Misulica, cu care mai purtasem eu ceva discutii despre pescuit, si-mi parea cel putin un pescar amator. Dar nu, dupa cum avea sa se demonstreze mai tarziu, m-am grabit acordandu-i aceast titlu onorific. Motivele pentru care nu poate primi aceasta minunata distinctie sunt 2: 1. Nu stie sa isi lege carligul...apai ce pescar e asta, domnule? si 2. Nu are rabdarea necesara...vazand ca nu prinde nici un pastrav, a strans undita si s-a lasat invins, mai usor ca avansul armiei Romane, in 1919, cand ne-am agatat opincile in cui in Budapesta, pentru a elibera aceasta magica tara de sub sovietizarea ei tutelata de mirificul Bela Kun iar in loc de recunostinta am primit probabil un gulas.

Facand un nod de carlig, asa cum Misu nu stie :))

Nu a inceput partida decat pe la 10 si a durat pana pe la 3-3 jum, ca a venit o ploaie zdravana. Daca ar fi fost dupa mine, la 7 as fi fost cu batul in balta...si as fi stat pana la 10 seara.
Acum, a venit momentul sa incerc sa explic pescuitul pentru cei care nu-l inteleg...Cum sa va zic eu, pescuitul e mai mult decat stat cu un bat in mana, pe un scaunel, cu scopul de a prinde un peste care oricum n-are maini, n-are picioare, deci iti e net inferior tie, tu, marele primat homo sapiens sapiens. Pescuitul la pastrav e o adevarata arta, o batalie, caci pastravul e un peste destul de greu de prins, dar care te face sa traiesti niste senzatii foarte tari. Sa-l citam in acest punct pe domnul Rusu, idolul meu in ceea ce priveste pescarii: "Stealth is the key dude, stealth!"
Si ne imprastiem toti trei, se face liniste si incepe pescuitul....arunc, nimic...arunc iar, nimic...Peste vreo jumatate de ora il vad pe Rusu alergand cu un pastrav in mana, sa-l arunce in balta lui, proaspat construita...zic, ma' sa fie, asta chiar se pricepe...si inghit in sec gandindu-ma ca azi trebuie sa imi miroasa si mie mana a peste cu orice pret, ca-i singura partida la care o sa merg probabil vara asta, cel putin la pastrav...

Nu cedez ma, nu cedez!

Timpul trece, si eu nimic...dar nu ma las, nu ma las...si incapatanarea da dovada....la vreo jumatate de ora dupa ce Misu cedase declarandu-se infrant, vine momentul magic...paaaaaaaaac, pluta sub apa, din prima...si paaaaaaaaaaaaaaaac, pastravocul pe mal....zambet pana la urechi, alerg cu sangele amestecat cu adrenalina pompat puternic in cap spre o tufa de urzici, langa care cazuse minunatul...timpul se dilata, si eu ma precipit ca o fata mare...il iau, ii fac o poza si il eliberez ca pe Discovery, ca doar noi facem pescuit sportiv...:)) Tata n-a putut intelege niciodata acest concept...citez: "Hai ba Bogdane, da-o-n pizda masii, trebuia sa ii aduci acasa, puneai un ou peste ei si hap hap". Dar pescuitul nu e pentru mine un mod de procurare a hranei, ci din contra, nu prea mananc pestele pe care il prind...e mai mult o reintoarcere ritualica in stilul lui Sadoveanu, la lupta dintre om si natura, la omul vanator si pescar, din care tata imi zice ca ma trag, ca am grupa 0, c-asa o fi citit el pe undeva - asta e grupa carnivorilor, la origine...

Prima captura

Ma misc putin mai jos, apare si Misu...ii povestesc, il vad cum baloseaza, se simte ranit in orgoliul lui de pescar si ameninta sa-si desfaca din nou undita, pentru a nu ramane singurul dintre noi fara captura, dar se lasa pagubas si de aceasta data...
Mai am vreo 10 aruncari si nici o lovitura, dupa care, in locul in care Rusu ma amenintase ca is monstri, dau lovitura suprema a carierei in materie de pastrav...paaaaaaaac pluta la fund, paaaaaaaaaaac trag pe mal.....si un bivol de pastrav se zbate fioros in carlig....bine, privind poza observ ca nu-i chiar un bivol, dar mie asa mi s-a parut pe moment, si unde mai pui ca pestele asta a fost prins in apa pana la jumatatea tibiei, ca n-ai zice ca  pe rauletul ala poti prinde asa bucati. Una peste alta, e un pastrav de toata frumusetea.

Inundatie de satisfactie faciala

Bivolul :))

Asta a fost si ultima captura, caci ploaia ne-a stricat planurile, dar oficial trebuie sa recunosc ca pescuitul la pastrav a devenit noua mea obsesie, caci nu se compara cu nici un alt pescuit. Incoronam asadar oficial, domnul pastrav ca rege peste tagma piscicola ce se poate captura in Romania, si il decoram oficial cu medalia "Mai tare decat whisky cu Red Bull" in grad de comandor. Sub sloganul "Pastravul loveste mai ceva ca o blonda", ma declar oficial indragostit de acest peste fantastic. Nu-i prima data cand merg la pescuit de pastrav, nu e prima data cand am prins pastrav, dar asa de mari n-am prins niciodata, si e o mare diferenta...se pare ca la pastrav, marimea conteaza :))
Arata si extraordinar de frumos pestele asta - pastravul indigen - , coloritul il face aproape nedetectabil in apa..dupa cum urma sa descoperim cand l-am eliberat...

Strangand undita fericit...

Una peste alta, am doar cuvinte de lauda despre aceasta partida de pescuit, it was legendary!
Multumiri si pe aceasta cale pescarului Rusu, omul care mi-a oferit satisfactia suprema in week end.