Muntii Rodnei - Sau cum sa culegi cireasa de pe varful anului 2011 part I

Motto: "Am invatat incet-incet ca MUNTELE e un refugiu de ganduri negandite inca, unde eu, inviam cu fiecare pas, altul, mai stapan pe mine, mai bogat in trairi." - Aristide Stavros


Melodia Excursiei ziua 1:





Gasca: Eu, Adita, Cheloo si Misu


Traseu 1a zi: Borsa Statiune - Cascada Cailor - Poiana Stiol - Lacul Izvorul Bistritei - Saua Gargalau - Saua Galatiului - Varful Galati - Saua Laptelui - Saua Puzdrelor - Tarnita Barsanului - Tarnita Negoieselor - Saua Intre Izvoare (banda albastra si rosie)




Aceasta este povestea unei excursii montane pentru care s-a ciocnit o bere si s-a pus la cale planul acum un an de zile, la sfarsitul verii, cu ocazia incursiunii din Bucegi. A fost pusa la cale cu gandul de a deveni cireasa de pe tortul excursiilor montane din acest an si cu siguranta s-a ridicat la nivelul asteptarilor.
Asadar de un an de zile asteptam momentul de a da o tura in munti mai seriosi. Dupa cateva amanari de data, iata, prinzand o conjunctura favorabila prin faptul ca am devenit liber si neangajat :)), am mobilizat populatiunea pentru a culege roadele unor ganduri ce ma macinau de un an de zile. Prezenti la apel au fost vesnicii camarazi cu care impartasesc iesirile pe munte de acum de mai bine de 2 ani de zile. Adita, mon frere, cataratorul fara plamani dar cu nevoie de busola, care astepta tura entuziast; Misu, care vroia sa se razbune si sa ne arate cum a progresat el fata de anul trecut si cum nu va mai blestema tutunul la deal, ci va urca fara zabava sub binecuvantarea lui Phillip Morris. Printul Chelione, lasandu-se de fumat urma sa ne demonstreze ca e un adevarat serpas cand vine vorba de urcat. Dar sa o luam cu inceputul...
Initial trebuia sa plec cu Cheloo de joi noaptea pentru ca noi sa mergem si cu mocanita pe valea Vaserului insa unele probleme de ordin financiaro-bancar m-au facut sa renunt nevoit in ultima clipa, cu jumatate de ora inainte de tren. Omul meu a plecat insa si l-am privit pe geam cu buza tremuranda si lacrimi in coltul ochilor, voi subjuga mocanita cu alta ocazie, mi-am soptit in san si m-am retras la culcare imbunandu-ma ca totusi peste o zi urma sa ajung si eu in Borsa!
Vineri a trecut destul de rapid, si cum aveam rucsacul pregatit, nu mi-a lipsit decat sa ma arunc la ora 12:30 intr-un taxi si sa cobor in gara. Din cauza entuziasmului, am plecat prea repede si asadar a urmat o jumatate de ora de asteptat...dar mai puteam sta in casa? La 1:05 trenul pe care il urasc cel mai mult datorita calitatii oamenilor din el, multvestitul accelerat Timisoara - Iasi, plin pana la refuz cu cocaleti, suiera si astfel incepea aventura verii. Fericit nevoie mare n-am inchis niciun ochi si in Salva am facut jonctiunea cu Plutonul II care venea din Sfantu Gheorghe - Misu si frate-miu. 
Dam noroc, ne pupam, mancam un sandwish si ne culcam...sa fim odihniti; numai ca trenul era plin si galagios, iar entuziasmul care facea ca sangele sa-mi fiarba de nerabdare au facut ca sa dorm doar 1 ora toata noaptea. La 6 fara 15 eram in Viseul de Jos si luam un microbus pana in Borsa...si pentru ca microbusul nu intra in categoria lucrurilor pentru care s-a inventat Mastercard, am platit 9 RON cash de persoana. Din Borsa pana in Borsa statiune am mai platit 2 lei, dupa ce am asteptat cam jumatate de ora si am admirat de la departare Pietrosul care se incalzea zgribulit in soarele diminetii asteptandu-ne! Strasnica imagine! Eram tot un zambet.

Final Destination

In Borsa Statiune, sub telescaun, facem jonctiunea cu Cheloo care campase un pic mai sus...si care deja se imprietenise cu un caine mare si latos. Dupa o scurta discutie in care l-am intrebat cum a fost cu mocanita, cat de frig e la cort si cum a fost vremea, i-am strans tabara si am coborat la o masa amenajata sa mancam. 
Pigmeul de frate-miu, din lene-i ancestrala a carat doar o firmitura de cas si o felie de buca de slana de porc atat de mica incat gandul ca toate astea trebuiau sa fie 2 micuri dejun pentru amandoi s-a evaporat precum roua in bataia soarelui diminetii. Si totusi intelighentia dobandita studiind economia si dezvoltarea durabila m-au facut ca din precautie sa car si eu o bucata de cas si 2 castraveti care astfel s-au dovedit a fi in aceasta criza precum rezervele BNR in momentul declansarii crizei, cauzate si de prabusirea Lehman Brothers. Mandru ca am salvat dezastrul, ma visam deja un viitor Isarescu...
Intr-o scurta sedinta de partid Cheloo ne-a anuntat ca telescaunul porneste doar cand se aduna 10 oameni. Si noi eram doar patru...
Acum optiunile erau sa o luam la picior dar era cam 1 h jum de urcat, si de vazut nu prea...iar acest gand coroborat cu faptul ca urma sa urcam toata ziua ne-a facut sa pariem ca soarta ne va fi favorabila si vor mai aparea inca 6 oameni in scurt timp.
Pariu castigator, si ulterior ne-am multumit...noi mai putin, Misu cred ca mai mult, ca ne-am scutit de un efort ce ar fi cantarit destul de mult in translatarea noastra neuniforma si nerectilinie, peste varfuri si creste.
Asadar biletele luate (8 RON dus) si 10 oameni adunati, se da drumul monstrului numit telescaun.
Si ne uitam noi cum functioneaza magaoaia: Stai cu spatele, astepti sa vina scaunul, te trantesti pe el din mers si "omul coordonator" rabateaza o bara de protectie peste tine. Toate bune si frumoase doar ca noi aveam rucsaci destul de mari, si astfel, cu ei in mana, treaba devenea destul de incomoda. Primul pe mana "coordonatorului" a intrat ca de obicei viteazul Cheloo care in timp ce punea intrebarea: "Cum fac nene?" a fost luat de-o aripa si imbiat cu "o sa vezi tu!", dat exemplu prin aruncare pe scaun, sub rasetele crunte ale vlajganului de Misu. A urmat apoi frate-miu, eu si la final, Big Foot.:))
Prima oara cand merg cu telescaunul...e destul de ciudat sincer, in primele minute pana te obisnuiesti caci treaba merge foarte incet, asadar toata translatarea a durat 30 de min. N-ai voie sa te balansezi, din cand in cand mai tremura scaunelul, dar noi ne-am distrat copios mai slobozind cate o duma sau cate o intrebare in stilul: "Cum e vecineeee? :))"

Mai sus, tot mai sus! :))

Ajunsi sus a urmat o coborare la fel de "din mers" si am constatat ca dupa Misu mai urma un pasager...apa lui care urca singurica, pusa de "coordonatorul din vale", caci in procesul de urcare in telescaun, probabil din cauza emotiilor, Misu s-a dispensat de ea, probabil sperand ca astfel, greutatea sa se reduca si el sa se lipseasca de riscul de a suferi o prabusire precipitata. :)) Glumesc, omul a scapat apa...

Mai ceva ca alarma Nato! :))

De la punctul de sus al telescaunului, dupa o prima regrupare si studiere a unei harti, am luat-o spre Cascada Cailor, un prim punct important in calatoria noastra.
Drumul pana acolo a durat in jur de 15-20 de minute, si pana acolo i-am coordonat si pe cei care mai urcasera cu telescaunul si nu aveau habar in ce directie sa porneasca, in calitate de deschizatori de drumuri.
Minunata cascada...din cate am citit eu ar fi cea mai inalta cascada din tara...are o cadere de peste 100 de m. Pacat totusi ca in perioada in care am fost noi avea debitul destul de micut, dar imi imaginez cat de magnific arata cand se topesc zapezile de sus. Am citit legenda ei, ne-am tras in poze, am savurat imaginea si zgomotul, caci eu sunt fascinat nu doar de imaginea cascadelor ci si de zgomotu pe care il creaza caderile de apa...si dupa o scurta recunoastere pe harta a traseului de urmat in continuare, ne-am pus pe urcat...si slava cerului, aveai ce urca pana in Poiana Stiol.

Si uite-asa ajung baietii la Cascada Cailor

O frumusete!

Pacat de debit...

Ajungem sub ea...

Ne cocotam cat putem...

Ne udam in proces...

Facem o poza de grup....

Ba' da stropeste!

Salbaticie...

"Ba eu cred ca tre' sa o luam pe acolo...R: Pe acolo?"

Pesteruca...

Incet dar sigur, cu rabdare si perseverenta, grupul a urcat, ce-i drept cu cei 2 cataratori de top - Adi si Cheloo - in frunte si ajunsi pe platou ne-am oprit sa ne odihnim. Cand numai ce-auzim, la 2 minute de pauza, un baci ce tipa din departare: "Or aduuuus bereeee? C-as bea o bereeeee..." R: "Am vazut vreo 2 lazi baciule, cred ca or aduuuuuus!" :)) Si vine omul la noi, curios sa cerceteze una alta. Il intrebam si noi cate oi are...cum a fost vremea, de cand ii baci, cum e cu fiarele...si omul ne povesteste bucuros de tot ce-l intrebam. Cu puterile refacute, o luam la pas dupa circa 10 minute si baciul ne arata Gargalaul si directia de urcat. Aici fac o confuzie intre Varful Gargalau si Saua Gargalau, caci am crezut ca baciul ne-a aratat saua Gargalau, si uite-asa, ajungem sa balaurim din cauza mea, caci am pierdut si marcajul, cam 20 de minute. Dar noroc ca mi-am dat seama la timp, si cele 20 de minute nu s-au transformat in urcarea Gargalaului si a intregii sale creste, pe nemarcate. :))

Intram in parc! :))

Cai liberi...

Cu talent...

Gargalau (denumire imposibil retinut de Adi si Misu)

Izvorul Bistritei se arata timid...

Afinel face poza cu lacul

 Intorsi inapoi pe drumul cel bun, am aruncat o geana pe la Lacul Izvorul Bistritei, am refacut proviziile de apa si incet incet am urcat in Saua Gargalau, printre ultimele floricele de anul acesta si cu frate-miu transformat in culegator profesionist de afine, lucru dealtfel destul de evident la o simpla privire, caci omul avea mana si gura mov. Il tot manam eu de la spate dar gusterul cum prindea tufa, cum se arunca pe ea si se proptea in carare, moflaind pofticios afinele mari si aromate.

Floricele de la munte...pentru stiu eu cine ;)

Omul muntilor, se hraneste cu afine...

Sus in sa am luat pauza de masa. Si ce masa iti pica mai bine decat intr-un loc ca asta? Da-i un cas cu pita, slana, rosii, ardei si castraveti...cu privirea in zari, savurand trecerea norilor peste creasta Rodnei dintre Varful Gargalau si Varful Omului.

Priveliste...

Superbo-imensitate!

Cel picior de plai...

Ha ha, luam masa...zise ciungul cu mana mov!

Pita, cas, rosii, umbra de indicator si muntii Rodnei, pe creasta

Necesarium a fost o a doua sedinta de partid pentru a deslusi calea ce urma sa o luam mai departe. De data asta n-am mai dat gres si am intuit corect traseul de urmat. Apa pana aici era berechet. Trecutam apoi pe langa o turma de oi cu caini uriasi care insa ne-au privit pasiv cum trecem grupati pe langa ei.
Ajunsi in Saua Laptelui, ne intalnim cu 2 turisti veseli, trecuti ce-i drept de prima tinerete, cu care schimbam cateva vorbe si care ne recomanda sa campam "La Carti", loc in care dealtfel si planuisem sa facem asta.

In calea norilor

Scaldati de raze de soare...

Si cu turme de oi...

Incet dar sigur Misu termina benzina si incepe, ce-i drept mai tarziu si mai putin ca altadata sa se lamenteze usor, la fiecare sa care se ivea, dupa un varf. 

Misu in procesul nasterii...vointei...

Droguri vizuale...

Cu captain Cheloo, pe creasta

Drumul e lung...

Dar privelistea face tot efortul...

Asa ca pedalam in stil "mergedes"

Turma de oi care se vede cat un purice (dati click)

Scaldati de raze de soare

A doua sedinta de partid

Batalia dintre nori si soare, pentru munte...

Liniste...

Totusi inainte de a ceda, pe la 19, ajungem barbateste in locul de campare, care se afla langa un izvor bun de apa. Instalam tabara intr-un loc cu zidulet de pietre construit de catre turisti ca si protectie contra vantului. O singura parte este expusa acestui vajnic dusman. Cum aveam 2 corturi, unul trebuia sa fie pus expus spre partea respectiva. Jucam foarfeca, piatra, foaie, si dupa ce conduc cu 1-0, pierd cu 2-1 in fata nemilosului de Misu. De data aceasta m-am fript la cel mai barbatos joc! Drama devine si mai acuta in momentul in care stabilim cu frate-miu sa urmam aceeasi schema pentru partea din cort in care dormim si eu pierd cu acelasi scor. Halal treaba! urma sa fiu cel mai expus "in bataia vantului", asa ca ma apuc voiniceste sa inalt ziduletul din jurul cortului pentru o mai buna protectie. In timp ce faceam asta, caci cu frate-miu l-am instalat pe husky extrem de rapid, gusterii se chinuiau sa instaleze al doilea cort cand "PAAC", trosneste un bat. :)) Iu hu...sunteti in cacat baieti! :))Cheloo rade barbar, uitandu-se la Misu: "Misule daca ploua am belit cocul!" :)) Aprob...iata divinitatea ma razbunase! Dupa un prim minut in care privesc cu satisfactia razbunatului activitatea celor 2, imi aduc aminte ca suntem o echipa, las gluma la o parte si incepem sa cautam solutii. Frate-miu care e expert in "reparatii cortuare", vine cu o solutie si in final, tabara celor 2 necajiti este instalata, aducand a cort de beduin, cu palarie falfaitoare in vant.

Bucatarie antivant

Echipajul martian

Si tabara cortuara...:))

Mergelim cu Cheloo pe rand sa ne spalam la izvor...si apa e rece de-ti vine sa-ti musti limba! Dar prospetimea de dupa asigura un confort marit, asa ca nu suferim in van. Aprovizionati cu apa, ne intoarcem la corturi unde Misu plange feciorelnic ca el vrea supa. Se pare totusi ca la ei in familie Cheloo  era seful caci omul l-a pus imediat la punct, supica lui Mihai fiind sacrificata cu scopul de a ne asigura noua, tuturor, un ceai cu rom, caci butelia era pe terminate. Misu a ramas trist, suparat, nestiind ca si a doua zi i se pregatise aceleasi tratament, discriminatoriu. Se mai demonstrase inca odata ca democratia e tirania majoritatii!
Dupa ceai, pe o temperatura care era peste asteptarile noastre, avand in vedere ca noi campasem la 2000 de metri, am mai biscuit putin si apoi ne-am retras in corturi, nu inainte de a planta mancarea la cateva zeci de metri de cort. Oricum eu eram cel mai expus atat vantului cat si unei eventuale incursiuni neasteptate a lui Mos Martin, atat datorita pozitiei expuse cat si probabil a fragezimii si gustoseniei, cu care intreceam probabil flavour-ul grupului. :)) Resemnat, mi-am pus castile in urechi si cu Satriani la chitara am adormit fericit, rupt de oboseala. Inchizand ochii prima imagine care am vazut-o a fost un pui de caprioara cu colti de lup si spume la gura. Ba, ce inseamna o minte obosita! Am visat ca eram sef peste o echipa de nemti si ii coordonam sa exploreze toate directiile...Pe unul il trimiteam pe Varful Puzdrele, pe altul pe Rebra, spre Negoiasa Mare, iar noi cu baietii coboram si urcam in Borsa numai sa nu stam locului cat o trece noaptea. Si munceau nene nemtii in "corporatie", pt romani, de nu-mi venea a crede, iar din cand in cand ma trezeam si imi venea sa-l intreb pe frate-miu daca e multumit de cum ii coordonez, si realizam ca visez, zambind. Apoi a urmat somnul lin si izbavitor, necesar dupa aproape 48 de ore de nesomn si mers.

Apus de soare

Lumina vs intuneric, ultimul act.

Va urma!

Sarmizegetusa Regia. O calatorie in trecut.

Motto: "Iata în ce fel se socot ei nemuritori: credinta lor este ca ei nu mor, ci ca cel care piere se duce la Zamolxis, divinitatea ; pe care unii îl cred acelasi cu Gebeleisis" - Herodot

Melodia excursiei:



Gasca: Eu si Cheloo

Si cum sa nu profiti de faptul ca de sfanta Maria romanii au sarbatoare legala...si cum sa nu il iei pe husky in spate si sa o tai pe munte? Imposibil...
Toata saptamana ne-am batut capul cu Cheloo cum sa facem sa ajungem la Sarmizegetusa Regia, sa vedem daca se poate si alte cetati dacice din zona si sa mai exploram si Cheile Crivadiei, Pestera Bolii, Cheile Bolii, Turnul Crivadiei, toate din Parcul National Gradistea.
Apai numa' bine ca vineri mi s-a confirmat ziua libera de luni. Pac pac cumparaturile, pac pac rucsacul si la 5 dimineata, dupa ce seara iesisem la o bere cu Miha, draga de ea, si am pus la cale unele chestiuni de viitor, dupa ce i-am dat si un sah :)), am sarit in tren. Un pic de somn de voie si ne-am si trezit in Orastie.
Orastie...ce oras...:)) am vizitat cu Cheloo cetatea medievala, ne-am minunat cum oamenii si-au pus un cuib si berze artificiale din plastic pe un stalp si si-au intitulat statia de troleu din zona "La berze" si ne-am deplasat trecand pe langa un falnic dracones spre "targul de sambata" de unde se lua autobusul spre Costesti.
Aici a trebuit sa asteptam vreo 1 jumatate, pana pe la 11 jumatate, prilej de a observa magicul targ. Mi-ar fi placut tare sa fiu conducatorul unei delegatii de oficiali europeni, sa le arat cum e integrata Romania in UE, sa le vorbim localnicilor care vindeau de PIB si de criza financiara, de S&P, Dow Jones si de cum toate astea le afecteaza lor viata.

Umor romanesc...:))

Dracones

Sa luam cateva exempe ilustrative:
O banda de tigani vindea drujbe. Vindea e mult spus...ii fraiereau pe toti oagarii care cascau ochii la "Shtil-uri".  Altii din masini le tipau proaspetilor posesori de drujbe, dupa ce facusera achizitia: "Ba' fraiere, iti dadeam eu un lucru namtzasc, nu de-astea facute pe vapor, tot la banii aia!" Si constatand teapa, se intorceau cu ele...dar te pui cu tiganul? Imediat sareau cu gura pe ei: "Hai mei, asta 5 lei, manca-t-as, nu defect la el! Nu dai bani inapoi, bun drujbe!", in timp ce piranda se spala cu sampon pe cap, sub pod, o gasca de puradei scotea fierul din rau...sa-l duca la reciclat...si doamne, au scos o tastatura...ai vazut vreodata o tastatura scoasa din rau? :)) socanta imagine...prefer pastravii!
Mai incolo un nene isi vindea pepenii si vinetele. Apare un batranel cu o bicicleta: "Vrei vinete conasule? Ia de-aci! Ei, nu e pe alese, da toate-s bune...gaseste mata una stricata...Cum? aia e stricata? Da-o-ncoa! Ia conasule, punem sacul pe bicicleta si poti pleca, taica!" iar dupa isi arunca razand ca un boulean pepenii borsiti in rau: strigand cu o bucurie salbatica "La rau' ros'...."...si cum sa nu-i sudui in gand? Cum sa nu te saturi de necivilizati?
In fine, o ultima imagine memorabila: doi vanzatori de porumbei stau de vorba. La un momentdat unu, la spartul targului isi elibereaza porumbeii si ei zboara spre casa. Cu mandrie se intoarce spre celalalt si ii zice: "Ai tai tot asa merg acasa?" la care celalalt raspunde inteligent: "Eu daca le dau drumu', ai mei merg pe jos acasa!". Asadar balci in toata regula...targuieli, tiganeli, porumbei, graunte, carpete cu rapirea din Serai si tot ce vrei.
Ei dar iata! Vine autobusul spre Costesti...:)) Dumnezeule, n-am mai fost cu genul ala de autobus de cand eram mic. Din ala antic de demult, plin pana la refuz, in stil ceausist. Mai lipsea o caseta cu Coco Jambo!
:)) Si de-aici incep treburili bune, cum ar zice ardelenii!
O babuta imi face loc si intru in vorba cu ea dupa ce ma asez. Dacita nu altceva...batranica rosie in obraji, venise la targ sa isi vanda casul si sa mai faca un ban cinstit. Imi povesteste de cetati, de zona, de cum is oamenii pe la ei, de vite, de viata, de turisti, si toate cu o clarviziune si o inteligenta batraneasca de apreciat.
Ajunsi la Costesti realizam ca n-am luat paine, asa ca ne oprim la magazinul satului sa facem aprovizionarea. Asteptam cam trei sferturi de ora sa se ia painea de pe vatra dar doamne, asa paine, n-am mai mancat de mult! Proaspata, rumena si calda. Miros bestial, sa nu mai vorbim de gust...ca mi-aduc aminte de copilarie cand stateam la coada pentru painea calda.

Ba? da' nu mai vine painea azi?

Intrand pe taramul dacilor in zona 0

Ii dam apoi forja si urcam pana la Cetatea Blidaru, la care am ajuns in mai mult timp decat prognozam, caci rucsacii erau destul de incarcati. Acolo, ne-am minunat amandoi de inteligenta si ingeniozitatea inginerilor daci de acum 2000 de ani. Murrus Dacicus e inca solid si bine conservat pe alocuri, iar stilul este absolut minunat. Si astia care au carat pana in varf de deal ditamai pietroaiele erau barbari? Sa fim seriosi...

Si-ajungem la Blidaru

Murrus Dacicus (a se observa fantele unde erau lemne pentru a face zidul mai solid)

Subtirel al dracului, asa-i?

Descrierea cetatii Blidaru (click)

Planul cetatii

Sa fiu al dracului!

Ultimii  trei strajeri ai cetatii...

Am luat apoi pauza de masa, si am decis in intarziere de timp sa lasam pe altadata cetatea Costesti.
A urmat apoi lungul drum forestier de vreo 20 de km pana la Sarmizegetusa, drum pe care l-am facut o bucata cu un student de la arheologie ce mergea la cetate sa faca sapaturi caci era o tabara de profil. Omul a cedat cam pe la jumatate, asteptand o masina, si da, a avut noroc mai mare ca noi caci l-au si luat niste timisoreni.
Si iata civilizatie, locuri de gratar amenajate cu vatra si mese, am ramas socat sa vad asa ceva in Romania...

Asa sa tot se faca gratar

Ei bine, incet incet, de la un izvor la altul, am ajuns in Gradistea si apoi, intr-un final, dupa un drum lung si interminabil, la Sarmizegetusa.
Pe ultima suta de metri un vultur s-a desprins de pe o creanga, a mers inspre directia cetatii, s-a rotit si a luat-o in sens invers, pe deasupra noastra. Ce zbor minunat...ce pasare, ce sentiment de libertate...
Iar ridicandu-ne privirea am observat un nor in forma de tarabostes barbos, intins pe spate...

Barbosul din cer, se odihneste intins pe spate...

O doamne, cum plang muntii astia dupa daci...si ce loc si-au ales...categoric il putem numi creierul muntelui...
Intrati pe poarta de vest a cetatii, am ramas placut surprinsi de fagii seculari din cetate. Au o grosime fantastica...iar ajunsi in zona sanctuarelor, dupa ce am trecut prin poarta de est si pe langa drumul pavat, am trait un sentiment aparte. O bucurie amestecata cu calm si solemnitate ma inunda...va sa zica aici era centrul stramosilor acum 2000 de ani...oare cati regi nu s-au plimbat pe aici aducand ofrande sau rugandu-se ingandurati la Zalmoxis sa-i crute de mania cuceritorilor...si marele Burebista...si viteazul Decebal...sa te sinucizi ca sa nu cazi in mainile dusmanilor....oamenii astia aveau sange rece, e clar ca se credeau nemuritori...sau cel putin fara frica de moarte...si gandurile au continuat sa curga, langa izvorul rece ce curge chiar in zona sanctuarelor...
Despre sanctuare ce sa zic....e clar ca au fost gandite de niste initiati, si ca fiecare are un rol si se respecta o anumita ordine...dar mi-ar fi placut sa le vad in grandoarea lor, caci doar imaginatia poate reconstrui in prezent, probabil departe de adevar, modul in care erau ele, in toata splendoarea lor.

Drumul pavat spre sanctuare

Mai bun ca o autostrada, dupa 2000 de ani

Sanctuarul mare

Sanctuarul mare de calcar

Canalizare nenica

Sanctuarul mare circular

Sanctuarul mic circular

Care-o fi fost logica?

Soarele de andezit si sanctuarul circular mare

Pietrele nu vor sa ne vorbeasca mai mult...dar e clar ca ascund ceva...

Campam la poarta de Vest, singurul loc in care se poate campa, si sunt dezamagit ca in loc sa se amenajeze un loc de campare, s-a amenajat o parcare, chiar langa zidul cetatii.
Si Bendis, zeita Lunii ne rasplateste...in viata mea n-am vazut o luna atat de frumoasa si de mare...iar cerul instelat a fost un deliciu. Desi l-am rugat pe Chelione sa mergem sa vedem luna din zona sanctuarelor, omul a dat skip caci il dureau picioarele de nu mai putea, iar singur nu m-am dus, ca era ceva de mers la frontala. Padurea a frematat toata noaptea, miscarea a fost continua si intensa, ca niciodata de cand campez la cort. Probabil animale mici, nocturne. Cert e ca noi am dormit ca doi busteni, somnul nefiindu-ne tulburat decat de venirea altor studenti arheologi, cu masina, in miez de noapte.
 Si-asa s-a incheiat prima zi a excursiei. Cu un somn minunat langa poarta pe care probabil acum 2000 de ani dormea o straja sau intrau val-vartej cohorte de dusmani hotarati sa ii puna in genunchi pe falnicii si bravii daci, "barbarii" civilizati din creierul muntilor Orastiei.

Va urma