Muntii Rodnei - Sau cum sa culegi cireasa de pe varful anului 2011 part II

Motto: "Straveche este dorinta spre varf, spre o tinta care sa potoleasca neastamparul sufletului si care sa dea macar pentru o clipa bucuria implinirii." - Fritz Kasparek


Muzica: 





Traseu: Saua Intre Izvoare - Saua Obarsia Rebrii - Varful Obarsia Rebrii - Tarnita La Cruce - Curmatura Pietrosu - Varful Pietrosu - Lacul Iezer - Borsa


Timp: 8 h cu tot cu pauze de masa, tras in poza si alte opriri necesare pentru a savura peisajul


 La ora sapte am deschis ochii pe la 6 jumatate, 7, ca sa ma exprim in stilul lui Costica Brehar, sofer pe autobus cu...oameni :)). Numai bine cat sa ies din cort si sa observ cum soarele incepea sa lumineze incet versantii din jur, iar intunericul si ceata sa se retraga invinse spre rapile intunecate din vale. Cerul...un albastru infinit! Asadar am luat geaca pe mine si m-am pus sa vad cum bulgarele de foc se ridica peste varfurile dinspre est, Vf. Negoiasa Mare, Vf. Laptelui Mare si Vf. Puzdele. Fac socoteala pentru noaptea care tocmai a trecut...mai cald decat ma asteptam, am reusit sa ma odihnesc. Surprinzator, constat ca nu a cazut roua...asadar ciobanul avea dreptate...Ma uit in spate in timp ce imi aranjez bentita...umbra se retrage rapid...si incet incet, razele soarelui se apropie de noi, invaluindu-ne intro caldura placuta si luminand intregul peisaj. Zambesc si savurez momentul, mut de uimire. Spectacolul naturii incanta inca o data privitorii, gratuit, cu pretul efortului de a urca pana unde isi are sala de spectacole supreme, o sala in care toate sufletele aplauda la sfarsitul reprezentatiei patrunse fiind de sentimentul placut ca traiesc minunea vietii, ciclul zi-noapte!

Dimineata pe racoare...

Lumina castiga teren...

Ultima imparatie a intunericului....

Biruitorul se ridica!

Si intunericul se retrage in adancuri

Ma smulg din gandire si constat ca echipajul s-a trezit. Dupa o scurta inviorare pricinuita de spalatul la izvorul rece ca gheata si o discutie scurta despre cum au dormit eroii, constatam ca zeul somnului si-a facut datoria si suntem cu totii recuperati si cu mare pofta de a urca pe destinatia suprema a excursiei - Varful Pietrosu.
Luam asadar micul dejun si bem un ceai, evident fara Misha, care continua sa protesteze simtindu-se marginalizat si cu gandul la supa lui. Dupa ce facem ceaiul ii oferim privilegiul de a se delecta cu supa-i fermecata dar omul refuza, alegand sa protesteze in stil elen la ofertele FMI. Bine ba, nu vrei, nu vrei!
Strangem tabara si de data asta rucsacu-mi e mai usor cu 3 kg, cat e greutatea cortului, pe care azi il va cara dragul meu frate, printul Barbosilor din Tara celor care comenteaza, mereu! La fel si Misu, care e scutit de povara in favoarea voinicului Chelione, Talpa Iute, cum te prinde, cum te....rupe :))
Conform organigramei si foii de ordin, stabilite la sedinta de seara a partidului ce s-a desfasurat odata cu luarea ceaiului, trebuia sa plecam la 8 dar Mishone a intarziat caravana incercand sa-si lege sticla cu apa. Protestele si certurile lui Chelione, n-au facut decat sa-l ambitioneze pe temerar sa faca treaba in stilul lui, desi era clar ca sticla astfel legata nu va putea fi data jos in caz de "sete suprema" si suferindul va trebui sa moara de sete sau sa bea din sticla, ridicand intregul rucsac (cum delatfel s-a si intamplat in hohotele tuturor). Cheloo aproape a jurat pe rosu si pe sfanta Vineri ca Mishone nu va primi apa, in caz de sete. Eu m-am spalat pe maini ca Pontiu Pilat, la aceasta scena, si pana la urma am reusit sa-l eliberam pe Baraba - am pus caravana in miscare.

Uraaaa, ne incalzim!

Ba leaga cum iti zic! R: Bag p... lasa-ma-n pace!

Drumul a inceput cu o urcare mica pana in sa, dar era prea frumos peisajul in lumina diminetii sa nu ma opresc si sa pozez toate varfurile si vaile glaciare ce provocau, o adevarata cascada de uimire la adresa marilor lucrari ale naturii. Totusi acest procedeu, de a ramane in urma plutonului si de a forja apoi pentru recuperare, si-a spus cuvantul in fata primului urcus mai sustinut pana in saua Obarsia Rebrii. Stiam ca imi voi intra in ritm cam in jumatate de ora asa ca m-am calmat.

Vale glaciara

Versantul din stanga...

Peisaj

Fara cuvinte...

Fiecare cu treaba lui

Asta mi-s, ce sa fac...

Ajunsi in creasta principala, ni s-a deschis in fata maretia lanturilor muntoase din acest masiv, iar faptul ca eram inconjurati din toate directiile de munti, fara tipenie de om in jur si acompaniati de o liniste suprema, a facut sa ne simtim liberi precum soimii! In varful Obarsia Rebrii am contemplat locul pe care urma sa dam ultima si cea mai suprema batalie...urcatul pe sub varful Rebra, pana sub Buhaescu Mic, mai departe spre Buhaescu mare in Curmatura Pietrosu, unde fixasem pauza de masa.

Muntii dragii de ei...

Spre ultima batalie...

Buhaescu Mic, Buhaescu Mare si Pietrosu

Cu Mishone...ne tragem in poze sexy...:))

Mai zi ceva...

Vf. Rebra, Buhaescu Mic, Buhaescu Mare si 2 norisori :))

Incepem asadar urcatul pe cea mai spectaculoasa bucata din traseu si avem parte de un peisaj divin. Lacul Rebra ramane jos si incet incet, printre cateva opriri in care sa ne tragem sufletul ajungem intre Buhaescu Mic si Buhaescu Mare, prilej cu care luam o pauza pentru a contempla cum umbrele norilor grabiti se astern pe vaile glaciare, creand astfel un joc de lumini si umbre impresionant. 

Lacul Rebra

Da-i la deal!

Si lasa superbitatile in spate...

Rai pe pamant!

Si o floricica...

Fereastra...

Lumini si umbre...

De potolit setea...

Vesnicie

Din Retezat uitasem cat de spectaculoase sunt traseele de genul...si tot de Retezat imi aduce aminte o bucata de grohotis, pe care o traversam rapid si a capatul caruia pasii se opresc incet, caci in fata il avem pe...Pietrosu...
Pietrosul Rodnei, 2303 metrii, ni se dezvaluia in toata splendoarea sa, fiind dupa mine, din toata seria de varfuri pe care acest munte o are, cel mai impozant si spectaculos prin aliura sa, care arata faptul ca acest munte a dainuit in timp, a stat si a rezistat intemperiilor si a vazut probabil multe. E pietros la propriu! 

Primul contact cu Pietrosu

Dar pana la el, urmeaza o coborare in Curmatura Pietrosu si apoi vom relua urcarea, nu inainte de a lua o pauza de masa. Drumul nostru continua asadar, si in drepata ni se deschid vederii si Taurile Buhaescu, pe care le admiram tacuti. Oamenii incep sa apara..se vede treaba ca de acum vom intalni mai multi, urcati dinspre Borsa. Cum e senin, observam si varful, destinatia finala, precum si cateva mogaldete - oamenii de pe varf. Ne bagam intr-un transeu natural plin de grohotis ca sa nu ne bata vantul si ne punem pe infulecat cu fata spre Pietros. Desi initial am propus la schimb o fasolica cu carnati pe orice alta conserva si am fost dezamagit de talentul meu de negociator caci toti au declinat oferta, ulterior am realizat ca as fi facut o mare prostie caci fasolica a mers brici. De mult n-am mai mancat o conserva cu atat de multa placere. Probabil si faptul ca imi era o foame de lup, alaturi de peisaj, a contribuit la toata treaba asta. Un Bounty la sfarsit si eram gata de drum! Aditza al meu, transformat in Sfarma Piatra s-a apucat de turtit conservele ca sa le putem pune la mine in rucsac. In stil preistoric metalul procesat cu tehnologiile anului 2011 s-a lasat maleat si redus, spre satisfactia mea, caci avea acum loc in rucsac. Dupa ce am strans tabara provizorie de masa am constatat cu stupoare ca varful era invaluit in nori...ba a dracului treaba, acum o jumatate de ora era senin! Patim ca in Retezat...asta e!

Taurile Buhaescu

Spre vizuina unde am luat masa

Pentru prima data de cand merg pe munte, o chemare tainica m-a patruns subit chemandu-ma neintarziat spre varf, prin nori si n-am mai stat sa-i astept si pe gubitzi, ci am luat-o inainte, prin nori si vant, cu dorinta nestapanita de a ajunge pe varf primul...interesant sentiment.

Bogdanel o taie inainte (click) prin nori

Ultima bucata solicita o oarecare urcare, asa ca din cand in cand ma mai opream si ma uitam prin norii de joasa altitudine, la coechipierii de drum care avansau si ei spre mine. Ajuns pe buza Zanoagii Iezerului am privit prin nori lacul Iezer lasand peisajul sa intre in fasii mici, prin ochii intredeschisi si cu zambetul pe buze. I-am asteptat pe baieti si impreuna am luat-o spre varf. Ajunsi acolo, din pacate, datorita faptului ca eram invaluiti in nori, am fost privati de panorama de ansamblu a zonei, insa am savurat faptul ca ne-am indeplinit obiectivul fixat acum un an. Din pacate pe varf este destul de multa mizerie si faptul ca un refugiu atat de solid cum este cel de pe varful Pietrosu a fost lasat in asemenea paragina spune multe despre cultura celor care merg pe munte din tara noastra. Ne-am tras asadar in poze, langa varf si am luat ca trofeu un mic stegulet al Ungariei ce era legat pe acest cel mai inalt punct. Pai cum dom'le, sa troneze asa ceva pe cel mai inalt varf din Carpatii Orientali? Trofeul luat de pe varf cu scopul de a fi pus pe Wall of Fame, in stilul si cu satisfactia care era provocata in evul mediu de capturarea unui steag inamic, sau si mai in vechime de cea a unui vultur roman al unei legiuni, ne-am putut retrage de pe varf stiind ca partea cea mai dificila s-a incheiat, urmand insa sa ramanem vigilenti si la coborare, care solicita cel mai mult genunchii si mie mi-s cei mai dragi.

Baietii...

On the summit!

Mission accomplished

Satisfactie...

Lacul Iezer

Incet dar sigur, pe o coborare lejera caci poteca era serpuita ne-am trezit la lacul Iezer, si ne-am pus pe o lespede ca sa admiram caldarea in toata splendoarea ei, amplificata de raze de soare ce strapungeau ici colo norii. Apa proaspata, potolea setea fizica, singura care se mai gasea in corp, dupa potolirea sub imperiul unui astfel de peisaj a celei morale si sufletesti. Acum eram complet linistit si impacat cu mine. Tainic lucru cum muntele reuseste sa faca asta!

Coborare...

Balaurul cu 3 capete...

Raman pietrele in urma, sa duca istoria mai departe...

Lacul Iezer

Despre oamenii din jurul lacului nu comentez prea multe. Unii de nota 10, altii fara cultura. Si credinta mea ca trebuie sa educam oamenii se intareste pe zi ce trece. Asta e nivelul de educatie si trebuie schimbat, prin puterea exemplului, implicare si citit. Luam apoi poteca la picior, pe langa statia meteo, unde frate-miu e atacat miseleste de un pigmeu canin, si ca de obicei intampina dificultati de a rezista terifiantului atac, sub rasetele si glumele generalizate ale celor 3 generali veterani ai grupului. Salvam victima si ne continuam drumul pe un drum forestier zarind Borsa, de sus, printre brazi. 

Unge la suflet...

Pauza in perfectiune

Caldarea Iezerului

O raza de speranta

Adio!

Am fost acolo...

Mishone trebuia sa aiba un tren la 19:14 parca, ultimul tren ce avea sa-l duca direct la serviciu, a doua zi, asadar descoperise el, in timp ce-si lua tigari si a chestionat o vanzatoare de chiosc, ca ar avea un microbus din Borsa in Viseu de Jos la 17:00. Trebuia cam pe la 16:45 sa fim in Borsa.
Dar dracu si-a inchipuit ca ii atat de mult de coborat? Am forjat destul de serios bucata, incercand sa scurtam serpentinele. Cheloo era in al noualea cer si zmeurea cu fiecare ocazie, sub privirile incruntate ale lui Misha care se transformase, de voie de nevoie, in conducatorul grupului, tragand de noi ca Ghenghis Khan de mongoli, fara insa sa spuna o vorba, caci ne intelegeam din priviri. Ce lider dom'le, ce lider...:))
Si dai cu coborarea, si da-i iar, si lasa jnepenisul in urma, si da-i prin padure...si da-i iar, si iar si iar. Al dracului de mult de coborat. Adevarul e ca trebuia sa coboram de la 2303 la 800 m. Cam fara pauze in ritmul in care mergeam, in afara de cea de la lacul Iezer si inca una de Snickers, ceruta de mine ca incepuse sa ma jeneze un genunchi si n-am vrut sa-l fortez. 
Frateloo face in timpul coborarii un gest extraordinar de fratesc. Omul se afla in spatele meu cand am zarit o afina pe marginea drumului si am intins mana sa o iau dar hulpanul a inhatat-o mai rapid, cu mana-i lunga de cocostarc baltat. Sagetandu-l cu privirea cum Stefan cel Mare se uita la nevasta, cand aceasta ii comenta ca a fost la gagici, si insotind acest gest de o expresie mai putin academica, mi-am continuat drumul dezamagit cand, din spate, a venit omul, transformat in "porumbelul pacii" cu mana plina de afine si mi le-a dat mie. Moment de mare sensibilitate artistica, a provocat reactii pana si din partea baietilor: "Asta da gest fratesc!". Asa e, a fost un gest frumos. 
A urmat alta coborare si la un momentdat am dat de ceva case. Ei bine aici am pierdut marcajul si am realizat ca Borsa e intinsa cred, pe o suprafata cat Cluju'! :)) Da-i si baga pana in centru, ca mai aveam de trecut cele 7 dealuri ale Romei...pana in centrul Borsei, singura chestie compacta din toata asezarea.
Sfatuiti mai bine sau mai rau de localnici, dupa ce am traversat gradini cu fan proaspat cosit care mirosea bestial, am iesit intr-un drum care dupa o alta bucata de mers in care Misu deja se resemnase ca n-o sa prindem autobusul, am ajuns intr-un final la "drumul asfaltat" si de aici in centru. Acolo am descoperit un microbus ce ne-ar fi dus doar pana la Moisil. O scurta negociere cu mafia microbuselor din  Borsa si cu 2 lei in plus fata de tariful normal de persoana, omul ne-a dus pana la gara din Viseul de Jos. 
Pe drum am fost loviti de o ultima revelatie. Fetele frumoase din Maramures...pe cuvant ca n-am vazut atata frumusete pe metru patrat in vreo locatie din Romania, e loc de mers si luat nevasta. :))
Ajunsi in gara, am constatat ca eu si Cheloo avem un tren la 18:30 pe cand noi stiam ca avem unul doar la 3 noaptea. Veselie mare, am mai avut timp doar de doua chestii. 
1. Sa ne luam bilete
2. Sa bem berea victoriei. Am reusit ce ne-am propus in materie de cutreierat muntii pe vara asta. Si ca sa respectam traditia, am stabilit cireasa de pe tortul verii urmatoare: La anul Cucerim FAGARASUL, cocotandu-ne pe cel mai inalt varf de pe acoperisul Romaniei - Varful Moldoveanu.
Calatoria cu trenul e poveste si la 23:00 inchideam ochii dusulit si fericit. Mission acomplished!

Mai fericit ca o capita! :))

Muntii Rodnei - Sau cum sa culegi cireasa de pe varful anului 2011 part I

Motto: "Am invatat incet-incet ca MUNTELE e un refugiu de ganduri negandite inca, unde eu, inviam cu fiecare pas, altul, mai stapan pe mine, mai bogat in trairi." - Aristide Stavros


Melodia Excursiei ziua 1:





Gasca: Eu, Adita, Cheloo si Misu


Traseu 1a zi: Borsa Statiune - Cascada Cailor - Poiana Stiol - Lacul Izvorul Bistritei - Saua Gargalau - Saua Galatiului - Varful Galati - Saua Laptelui - Saua Puzdrelor - Tarnita Barsanului - Tarnita Negoieselor - Saua Intre Izvoare (banda albastra si rosie)




Aceasta este povestea unei excursii montane pentru care s-a ciocnit o bere si s-a pus la cale planul acum un an de zile, la sfarsitul verii, cu ocazia incursiunii din Bucegi. A fost pusa la cale cu gandul de a deveni cireasa de pe tortul excursiilor montane din acest an si cu siguranta s-a ridicat la nivelul asteptarilor.
Asadar de un an de zile asteptam momentul de a da o tura in munti mai seriosi. Dupa cateva amanari de data, iata, prinzand o conjunctura favorabila prin faptul ca am devenit liber si neangajat :)), am mobilizat populatiunea pentru a culege roadele unor ganduri ce ma macinau de un an de zile. Prezenti la apel au fost vesnicii camarazi cu care impartasesc iesirile pe munte de acum de mai bine de 2 ani de zile. Adita, mon frere, cataratorul fara plamani dar cu nevoie de busola, care astepta tura entuziast; Misu, care vroia sa se razbune si sa ne arate cum a progresat el fata de anul trecut si cum nu va mai blestema tutunul la deal, ci va urca fara zabava sub binecuvantarea lui Phillip Morris. Printul Chelione, lasandu-se de fumat urma sa ne demonstreze ca e un adevarat serpas cand vine vorba de urcat. Dar sa o luam cu inceputul...
Initial trebuia sa plec cu Cheloo de joi noaptea pentru ca noi sa mergem si cu mocanita pe valea Vaserului insa unele probleme de ordin financiaro-bancar m-au facut sa renunt nevoit in ultima clipa, cu jumatate de ora inainte de tren. Omul meu a plecat insa si l-am privit pe geam cu buza tremuranda si lacrimi in coltul ochilor, voi subjuga mocanita cu alta ocazie, mi-am soptit in san si m-am retras la culcare imbunandu-ma ca totusi peste o zi urma sa ajung si eu in Borsa!
Vineri a trecut destul de rapid, si cum aveam rucsacul pregatit, nu mi-a lipsit decat sa ma arunc la ora 12:30 intr-un taxi si sa cobor in gara. Din cauza entuziasmului, am plecat prea repede si asadar a urmat o jumatate de ora de asteptat...dar mai puteam sta in casa? La 1:05 trenul pe care il urasc cel mai mult datorita calitatii oamenilor din el, multvestitul accelerat Timisoara - Iasi, plin pana la refuz cu cocaleti, suiera si astfel incepea aventura verii. Fericit nevoie mare n-am inchis niciun ochi si in Salva am facut jonctiunea cu Plutonul II care venea din Sfantu Gheorghe - Misu si frate-miu. 
Dam noroc, ne pupam, mancam un sandwish si ne culcam...sa fim odihniti; numai ca trenul era plin si galagios, iar entuziasmul care facea ca sangele sa-mi fiarba de nerabdare au facut ca sa dorm doar 1 ora toata noaptea. La 6 fara 15 eram in Viseul de Jos si luam un microbus pana in Borsa...si pentru ca microbusul nu intra in categoria lucrurilor pentru care s-a inventat Mastercard, am platit 9 RON cash de persoana. Din Borsa pana in Borsa statiune am mai platit 2 lei, dupa ce am asteptat cam jumatate de ora si am admirat de la departare Pietrosul care se incalzea zgribulit in soarele diminetii asteptandu-ne! Strasnica imagine! Eram tot un zambet.

Final Destination

In Borsa Statiune, sub telescaun, facem jonctiunea cu Cheloo care campase un pic mai sus...si care deja se imprietenise cu un caine mare si latos. Dupa o scurta discutie in care l-am intrebat cum a fost cu mocanita, cat de frig e la cort si cum a fost vremea, i-am strans tabara si am coborat la o masa amenajata sa mancam. 
Pigmeul de frate-miu, din lene-i ancestrala a carat doar o firmitura de cas si o felie de buca de slana de porc atat de mica incat gandul ca toate astea trebuiau sa fie 2 micuri dejun pentru amandoi s-a evaporat precum roua in bataia soarelui diminetii. Si totusi intelighentia dobandita studiind economia si dezvoltarea durabila m-au facut ca din precautie sa car si eu o bucata de cas si 2 castraveti care astfel s-au dovedit a fi in aceasta criza precum rezervele BNR in momentul declansarii crizei, cauzate si de prabusirea Lehman Brothers. Mandru ca am salvat dezastrul, ma visam deja un viitor Isarescu...
Intr-o scurta sedinta de partid Cheloo ne-a anuntat ca telescaunul porneste doar cand se aduna 10 oameni. Si noi eram doar patru...
Acum optiunile erau sa o luam la picior dar era cam 1 h jum de urcat, si de vazut nu prea...iar acest gand coroborat cu faptul ca urma sa urcam toata ziua ne-a facut sa pariem ca soarta ne va fi favorabila si vor mai aparea inca 6 oameni in scurt timp.
Pariu castigator, si ulterior ne-am multumit...noi mai putin, Misu cred ca mai mult, ca ne-am scutit de un efort ce ar fi cantarit destul de mult in translatarea noastra neuniforma si nerectilinie, peste varfuri si creste.
Asadar biletele luate (8 RON dus) si 10 oameni adunati, se da drumul monstrului numit telescaun.
Si ne uitam noi cum functioneaza magaoaia: Stai cu spatele, astepti sa vina scaunul, te trantesti pe el din mers si "omul coordonator" rabateaza o bara de protectie peste tine. Toate bune si frumoase doar ca noi aveam rucsaci destul de mari, si astfel, cu ei in mana, treaba devenea destul de incomoda. Primul pe mana "coordonatorului" a intrat ca de obicei viteazul Cheloo care in timp ce punea intrebarea: "Cum fac nene?" a fost luat de-o aripa si imbiat cu "o sa vezi tu!", dat exemplu prin aruncare pe scaun, sub rasetele crunte ale vlajganului de Misu. A urmat apoi frate-miu, eu si la final, Big Foot.:))
Prima oara cand merg cu telescaunul...e destul de ciudat sincer, in primele minute pana te obisnuiesti caci treaba merge foarte incet, asadar toata translatarea a durat 30 de min. N-ai voie sa te balansezi, din cand in cand mai tremura scaunelul, dar noi ne-am distrat copios mai slobozind cate o duma sau cate o intrebare in stilul: "Cum e vecineeee? :))"

Mai sus, tot mai sus! :))

Ajunsi sus a urmat o coborare la fel de "din mers" si am constatat ca dupa Misu mai urma un pasager...apa lui care urca singurica, pusa de "coordonatorul din vale", caci in procesul de urcare in telescaun, probabil din cauza emotiilor, Misu s-a dispensat de ea, probabil sperand ca astfel, greutatea sa se reduca si el sa se lipseasca de riscul de a suferi o prabusire precipitata. :)) Glumesc, omul a scapat apa...

Mai ceva ca alarma Nato! :))

De la punctul de sus al telescaunului, dupa o prima regrupare si studiere a unei harti, am luat-o spre Cascada Cailor, un prim punct important in calatoria noastra.
Drumul pana acolo a durat in jur de 15-20 de minute, si pana acolo i-am coordonat si pe cei care mai urcasera cu telescaunul si nu aveau habar in ce directie sa porneasca, in calitate de deschizatori de drumuri.
Minunata cascada...din cate am citit eu ar fi cea mai inalta cascada din tara...are o cadere de peste 100 de m. Pacat totusi ca in perioada in care am fost noi avea debitul destul de micut, dar imi imaginez cat de magnific arata cand se topesc zapezile de sus. Am citit legenda ei, ne-am tras in poze, am savurat imaginea si zgomotul, caci eu sunt fascinat nu doar de imaginea cascadelor ci si de zgomotu pe care il creaza caderile de apa...si dupa o scurta recunoastere pe harta a traseului de urmat in continuare, ne-am pus pe urcat...si slava cerului, aveai ce urca pana in Poiana Stiol.

Si uite-asa ajung baietii la Cascada Cailor

O frumusete!

Pacat de debit...

Ajungem sub ea...

Ne cocotam cat putem...

Ne udam in proces...

Facem o poza de grup....

Ba' da stropeste!

Salbaticie...

"Ba eu cred ca tre' sa o luam pe acolo...R: Pe acolo?"

Pesteruca...

Incet dar sigur, cu rabdare si perseverenta, grupul a urcat, ce-i drept cu cei 2 cataratori de top - Adi si Cheloo - in frunte si ajunsi pe platou ne-am oprit sa ne odihnim. Cand numai ce-auzim, la 2 minute de pauza, un baci ce tipa din departare: "Or aduuuus bereeee? C-as bea o bereeeee..." R: "Am vazut vreo 2 lazi baciule, cred ca or aduuuuuus!" :)) Si vine omul la noi, curios sa cerceteze una alta. Il intrebam si noi cate oi are...cum a fost vremea, de cand ii baci, cum e cu fiarele...si omul ne povesteste bucuros de tot ce-l intrebam. Cu puterile refacute, o luam la pas dupa circa 10 minute si baciul ne arata Gargalaul si directia de urcat. Aici fac o confuzie intre Varful Gargalau si Saua Gargalau, caci am crezut ca baciul ne-a aratat saua Gargalau, si uite-asa, ajungem sa balaurim din cauza mea, caci am pierdut si marcajul, cam 20 de minute. Dar noroc ca mi-am dat seama la timp, si cele 20 de minute nu s-au transformat in urcarea Gargalaului si a intregii sale creste, pe nemarcate. :))

Intram in parc! :))

Cai liberi...

Cu talent...

Gargalau (denumire imposibil retinut de Adi si Misu)

Izvorul Bistritei se arata timid...

Afinel face poza cu lacul

 Intorsi inapoi pe drumul cel bun, am aruncat o geana pe la Lacul Izvorul Bistritei, am refacut proviziile de apa si incet incet am urcat in Saua Gargalau, printre ultimele floricele de anul acesta si cu frate-miu transformat in culegator profesionist de afine, lucru dealtfel destul de evident la o simpla privire, caci omul avea mana si gura mov. Il tot manam eu de la spate dar gusterul cum prindea tufa, cum se arunca pe ea si se proptea in carare, moflaind pofticios afinele mari si aromate.

Floricele de la munte...pentru stiu eu cine ;)

Omul muntilor, se hraneste cu afine...

Sus in sa am luat pauza de masa. Si ce masa iti pica mai bine decat intr-un loc ca asta? Da-i un cas cu pita, slana, rosii, ardei si castraveti...cu privirea in zari, savurand trecerea norilor peste creasta Rodnei dintre Varful Gargalau si Varful Omului.

Priveliste...

Superbo-imensitate!

Cel picior de plai...

Ha ha, luam masa...zise ciungul cu mana mov!

Pita, cas, rosii, umbra de indicator si muntii Rodnei, pe creasta

Necesarium a fost o a doua sedinta de partid pentru a deslusi calea ce urma sa o luam mai departe. De data asta n-am mai dat gres si am intuit corect traseul de urmat. Apa pana aici era berechet. Trecutam apoi pe langa o turma de oi cu caini uriasi care insa ne-au privit pasiv cum trecem grupati pe langa ei.
Ajunsi in Saua Laptelui, ne intalnim cu 2 turisti veseli, trecuti ce-i drept de prima tinerete, cu care schimbam cateva vorbe si care ne recomanda sa campam "La Carti", loc in care dealtfel si planuisem sa facem asta.

In calea norilor

Scaldati de raze de soare...

Si cu turme de oi...

Incet dar sigur Misu termina benzina si incepe, ce-i drept mai tarziu si mai putin ca altadata sa se lamenteze usor, la fiecare sa care se ivea, dupa un varf. 

Misu in procesul nasterii...vointei...

Droguri vizuale...

Cu captain Cheloo, pe creasta

Drumul e lung...

Dar privelistea face tot efortul...

Asa ca pedalam in stil "mergedes"

Turma de oi care se vede cat un purice (dati click)

Scaldati de raze de soare

A doua sedinta de partid

Batalia dintre nori si soare, pentru munte...

Liniste...

Totusi inainte de a ceda, pe la 19, ajungem barbateste in locul de campare, care se afla langa un izvor bun de apa. Instalam tabara intr-un loc cu zidulet de pietre construit de catre turisti ca si protectie contra vantului. O singura parte este expusa acestui vajnic dusman. Cum aveam 2 corturi, unul trebuia sa fie pus expus spre partea respectiva. Jucam foarfeca, piatra, foaie, si dupa ce conduc cu 1-0, pierd cu 2-1 in fata nemilosului de Misu. De data aceasta m-am fript la cel mai barbatos joc! Drama devine si mai acuta in momentul in care stabilim cu frate-miu sa urmam aceeasi schema pentru partea din cort in care dormim si eu pierd cu acelasi scor. Halal treaba! urma sa fiu cel mai expus "in bataia vantului", asa ca ma apuc voiniceste sa inalt ziduletul din jurul cortului pentru o mai buna protectie. In timp ce faceam asta, caci cu frate-miu l-am instalat pe husky extrem de rapid, gusterii se chinuiau sa instaleze al doilea cort cand "PAAC", trosneste un bat. :)) Iu hu...sunteti in cacat baieti! :))Cheloo rade barbar, uitandu-se la Misu: "Misule daca ploua am belit cocul!" :)) Aprob...iata divinitatea ma razbunase! Dupa un prim minut in care privesc cu satisfactia razbunatului activitatea celor 2, imi aduc aminte ca suntem o echipa, las gluma la o parte si incepem sa cautam solutii. Frate-miu care e expert in "reparatii cortuare", vine cu o solutie si in final, tabara celor 2 necajiti este instalata, aducand a cort de beduin, cu palarie falfaitoare in vant.

Bucatarie antivant

Echipajul martian

Si tabara cortuara...:))

Mergelim cu Cheloo pe rand sa ne spalam la izvor...si apa e rece de-ti vine sa-ti musti limba! Dar prospetimea de dupa asigura un confort marit, asa ca nu suferim in van. Aprovizionati cu apa, ne intoarcem la corturi unde Misu plange feciorelnic ca el vrea supa. Se pare totusi ca la ei in familie Cheloo  era seful caci omul l-a pus imediat la punct, supica lui Mihai fiind sacrificata cu scopul de a ne asigura noua, tuturor, un ceai cu rom, caci butelia era pe terminate. Misu a ramas trist, suparat, nestiind ca si a doua zi i se pregatise aceleasi tratament, discriminatoriu. Se mai demonstrase inca odata ca democratia e tirania majoritatii!
Dupa ceai, pe o temperatura care era peste asteptarile noastre, avand in vedere ca noi campasem la 2000 de metri, am mai biscuit putin si apoi ne-am retras in corturi, nu inainte de a planta mancarea la cateva zeci de metri de cort. Oricum eu eram cel mai expus atat vantului cat si unei eventuale incursiuni neasteptate a lui Mos Martin, atat datorita pozitiei expuse cat si probabil a fragezimii si gustoseniei, cu care intreceam probabil flavour-ul grupului. :)) Resemnat, mi-am pus castile in urechi si cu Satriani la chitara am adormit fericit, rupt de oboseala. Inchizand ochii prima imagine care am vazut-o a fost un pui de caprioara cu colti de lup si spume la gura. Ba, ce inseamna o minte obosita! Am visat ca eram sef peste o echipa de nemti si ii coordonam sa exploreze toate directiile...Pe unul il trimiteam pe Varful Puzdrele, pe altul pe Rebra, spre Negoiasa Mare, iar noi cu baietii coboram si urcam in Borsa numai sa nu stam locului cat o trece noaptea. Si munceau nene nemtii in "corporatie", pt romani, de nu-mi venea a crede, iar din cand in cand ma trezeam si imi venea sa-l intreb pe frate-miu daca e multumit de cum ii coordonez, si realizam ca visez, zambind. Apoi a urmat somnul lin si izbavitor, necesar dupa aproape 48 de ore de nesomn si mers.

Apus de soare

Lumina vs intuneric, ultimul act.

Va urma!