Ajunsi in Gilgaul Almasului, o luam la bocanc pe ulita satului, spre obiectivul final - Gradina Zmeilor. Soarele puternic ne stoarce de vlaga, asa ca schimband cateva vorbe cu niscaiva localnici, aflam de existenta unui izvor si fiindu-ne in drum ne indreptam grabiti spre el sa ne refacem puterile. Ajunsi acolo, galgaim apa la foc automat si cateva bidoane turnate peste cap si ceafa, ce dau senzatia ca un stai cu capul pe un cub de gheata, ne racoresc si ne revigoreaza nesperat.
Cum calatorului ii sade bine cu drumul, o luam din nou la pas si in timp ce ieseam din localitate o gasca de tigani mai mici si mai mari se ia dupa noi cersind. Un localnic mai zelos, ce mergea cu caruta la camp, ii alunga protejand omul turistic si ne tipa sa avem grija ca astia is mari ciorditori. Bine de stiut pentru noaptea urmatare, cand aveam sa dormim la cort.
Pe drumul cel bun...
"Schimb de experienta (intre bivoli)"
Ajunsi la marginea rezervatie, dam de un loc amenajat cu scena acoperita, foisor, banci si alte dotari necesare probabil la serbarea satului sau ceva sarbatoare campeneasca, loc de smardoiala pentru zmeii profani din sat. Mizeria e totusi deranjanta, cosuri de gunoi fiind rasturnate. Cartam scurt zona din priviri si ne hotaram sa trecem la amplasarea taberei. Cohorte de tigani trec randuri randuri intorcandu-se de la cules hribi. Vazandu-i pornesc cu Cheloo intr-o recunoastere scurta, transformata intr-o sesiune de cules hribi. Surprinzator, zona nu este periata complet de tigani si adunam cu Cheloo cateva maini bune de hribi.
Rapus de zeul Soare
Bestia in actiune...
Recolta recunoasterii
In timpul asta, aghiotantul Adrian era insarcinat cu montatul cortului. Si alege capitanul de plai un loc de toata frumusetea, fix langa foisor, ca de-ar fi venit noaptea o ploaie consistenta, toata apa de pe acoperisul foisorului s-ar fi scurs pe cortul nostru, provocand probabil un diluviu de proportii biblice. Ne facuse Pricu, barlogul in gura lupului, dar am avut noroc, Conasul de sus tinand cu noi si indrumand norii incarcati de ploaie spre alte meleaguri.
Apoi are loc o actiune de colectare de resturi de lemne, pentru foculetul de seara si nu numai. De data asta suntem pusi pe fapte mari, avem la noi toate ingredintele necesare pentru a face cate o portie consistenta de frigarui pentru fiecare si 2 l de vin, sa ne aghezmuim crestineste dupa masa si inainte de somn.
In timp ce tai carnea si celelalte legume, Cheloo da in bushcrafting si plasmuieste cu brisca lui ucigasa un instrument de pisat usturoiul. Raport aspect - eficienta, 65-35 %. :)) Dar si-a facut treaba pana la urma.
Fac focul si amplasam suportii pentru frigarui. Seara se lasa incet dar sigur, soarele retragandu-se dupa dealuri. De fiecare data cand vad soarele retragandu-se dupa dealuri imi aduc aminte de bunici si de satele lor, unde copilaream in vacantele de vara. Cate un caine latra razlet si luminile satului incep sa se aprinda una cate una. Frigaruile incep sa sfaraie si vinul curge incet. Cadrul este prefect dupa o zi de perindari, prin judetul Salaj - Porolissum, Jibou.
Mojarul handmade - by Cheloo
Pregatiri de campanie
Cortul si apocalipsa ipotetica
Keep rolling, rolling, rolling...
Apoi are loc festinul, dumnezeiesc de delicios...si cu stomacul plin, ne adunam in jurul focului din nou, atatandu-l de data asta cum se cuvine, pentru a termina seara in stil clasic, dar de data asta si in sunet de tilinca, caci mi-am luat instrumentul cu mine, pentru experimentari la focul de seara.
De-a dreptul o atmosfera de basm, mai ales cand ne gandeam ca toate astea se intamplau langa "Gradina Zmeilor".
Pe la ora 10:30-11, ne retragem in cort la somn. Noaptea tot mai vine cate o masina. Neinteresant, dormim dusi.
Flacara vie...
Intetim focul....
Si scoatem tilinca...
Cu picioarele pe buricul pamantului
Dimineata ne trezim nu chiar matinal...si inainte de a lua micul dejun, baietii dau o fuga pana la izvor...
Cu tabara stransa parasim locul ce ne-a gazduit pe timpul noptii si intram in rezervatie. Locul e interesant prin peisajul care il ofera. Iar stanca friabila din care e facuta zona va face ca probabil in cateva zeci de ani el sa fie istorie, doar pozele mai ramanand sa ateste candva existenta "Gradinii Zmeilor", nume sugestiv, caci la prima scrutare din ochi a zonei, iti dai seama de ce se numeste asa.
E dimineata...
Lenea
La drum!
Facem ciruitul complet si urcati deasupra zonei incepem din nou sa dam peste cate un hrib sau iutar. Plasuca creste si salivam consistent la gandul ca acasa, bagam o tocanita de hribi.
Intr-o scorbura dam si peste pazitorul gradinii zmeilor, un broscoi ce probabil e chiar zmeul sub acoperire...pe care Cheloo il agaseaza consistent vreo 10 minute cu aparatul lui foto, pentru a-i mai darui o data nemurirea, cadou se pare neapreciat, dupa fetele broscoiului intrerupt probabil din mijlocul festinului caci ii ramasese o furnica in coltul gurii.
Ca dic ala, cu scari? :))
Priveliste
Gradina Zmeilor
Minunat
Magic
Salbatic
Iete ba, inca unul
Baza de campare si dezmat
Operatiunea Hribul
Unde esti Zmeule?
Gradina Zmeilor
Show yourself!
Natural
Zmeul
Zmeul si furnica
Caldura e ucigatoare dar supravietuim. Coboram dealul in spatele rezervatiei si dam peste o galerie. Ca de obicei nu ne putem abtine si intram sa exploram putin mina. Dupa vreo 200 de m de mers pe sub munte, dam de capatul galeriei. Exploram inca o galerie secundara. Nimic interesant in afara de faptul ca te simti ca un miner, in Gradina Zmeilor. Daca vine stapanul acasa? Imi aduc aminte de Praslea cel Voinic si Merele de Aur si de cum s-a intors zmeul acasa aruncand cu buzduganul in usa.
Sesam deschide-te
Galeria
Exploring
Prin maruntaie
"Eu cred ca e nasol sa fi limbric"
Luminita de la capatul tunelului
Iesim la lumina zilei, din racoarea galeriei...si incepem sa ne plimbam si sa exploram formatiunile ce au nume haioase precum "Zmeul si Zmeoaica", "Fata Catanei", "Acul Cleopatrei", "Calugarii".
Peisajul combinat cu toponimele dau un farmec aparte zonei si o incarca de mister. Cu alte cuvinte "simti zmeul in aer" :)).
Baietii si recolta
Mount Rushmore din judetul Salaj
Tras prin inel
Gradina Zmeilor
Marele si micul
Jungle
Cocarjat de timp
Labirintul
Salbaticia la ea acasa
O pata de culoare
De pe alta planeta
Ne incheiem astfel periplul si ne indreptam spre sat, unde la izvor, repetam figura cu racoritul. Ce spasme minunate...
Apoi aflam de la localnici ora la care pleaca microbusul...si DA, merge pana la Cluj. Incantati de veste, ne taram pana la bodega satului sa bem berea victoriei. Aici toata lumea se uita suspect la cei 3 tineri cu rucsaci in spate. "Ete ma, nebunii, cum umbla cu bagaj in spate". Iese lumea de la biserica, care e, evident, peste drum de carciuma. Ne simtim pacatosi dar sentimentul se mai atenueaza cand cate un localnic proaspat iesit de la biserica, sare peste drum direct in birt. O tiganca coordoneaza o gasca de puradei pusi la cersit. Ii aduna apoi pe toti la raport. Tu, ce-ai primit? Tu? Tu? Tu? Un puradel mai putin zelos, nu primeste ingheta pe care ceilalti o primesc ca recompensa, el n-a fost "productiv" azi, ca sa ma exprim mai "capitalist", asa.
Trista situatie. Ne bem berea si plecam in statie, unde trebuie sa asteptam microbusul. Acolo mancam cate o conserva de pestioc si ne punem la umbra, in asteptare, pe hibernate mode. E o caldura infernala, si ne taram ca ramele, la umbra facuta de cladire si care se imputineaza din ce in ce mai mult, cum zeul soare isi schimba pozitia. Apare un nene simpatic cu care mai schimbam cate o vorba despre sat, despre legendele Gradinii Zmeilor, despre primar si despre "Stadionul Comunal", de care e mandru tare. Din cand in cand mai trece cate o caruta.
Apoi vine microbusul si ajungem in Cluj, unde ne lasa aproape de casa. Cand treceam peste drum de biserica pocaitilor, cu gandul la tocana de hribi ce aveam s-o facem, un nene ne striga: "Pocaiti-va, inca nu-i tarziu, Iisus va iubeste!" iar eu nu ma pot abtine sa nu-i raspund: "Lasa nene, ca ne iubeste si nepocaiti!". Si iata, Creatorul se hotaraste sa imi dea un semn, dupa aceasta intamplare pe care nu l-am putut interpreta nici azi. Ajuns acasa, ma gandeam la dus la afirmatiile pocaitului cand, dau cu mana peste ceva pe coapsa. "Yep, capusa", am afirmat cu voce tare in timp ce continuam ritualul dusului. Lucru dealtfel confirmat in oglinda. Un monstru se prinsese de mine sa ma suga...de sange. :))
M-am imbracat frumos si pe la 18:00 eram la Spitalul Militar, la urgente, asteptand linistit la rand sa mi se extraga capusa.
Doctorita a fost foarte de treaba, dupa ce a imbatat capusa cu alcool, si dupa ce mi-a zis de vreo 10 ori ca n-a mai vazut asa monstru, a extras-o "curat", si mi-a facut-o cadou, pe un tifon, sa o am amintire.
Concluzionand, capusele de Salaj is mari, incapatanate si mari iubitoare de alcool, care dupa ce le imbata, duce la o pierdere totala a dorintei de a se mai tine agatate de victime.
Et voila, asa m-am ales eu cu prima capusa de cand merg pe munte, spre deosebire de frate-miu care a avut 2 mici si pe care citez "le-am smuls ba, cu mana, si n-am avut nimic".
Oare m-am orasenit asa de tare de-am mers la urgente pentru a-mi extrage capusa? :)) Precautie de orasean...cert e ca nu m-am pocait dupa aceasta intamplare.
