Rarau si Giumalau - sau cum sa iti potolesti setea de munte in 2 zile! ZIUA 2

Motto: "MUNTELE nu e doar o parte din univers, ci un univers el insusi." - Eugen Barbu
Melodia:



Gasca: Eu si Miruna
Traseu: Cabana Rarau - Varful Giumalau - Poiana Ciungi - Obcina Mica - Obcina Mare - Vatra Dornei (banda rosie + cruce rosie)
Ziua 2 a excursiei:

Reloading from memory...in process...

Trezeste-te numa' de dimineata daca poti...evident ca am plecat pe traseu cu o intarziere neprogramata. Miruna Jipescu se plansese toata noaptea de durere de picioare...ea, sportiva secolului care ma lasa in urma cand ieseam la alergat, acum...intelegea de ce ii ziceam ca n-o iau decat in ture light...cu rucsacul in spate e altceva...si ma trezea noaptea sa-mi zica: "Bogdan, ma dor picioarele!" "Si eu ce sa-ti fac maica?" :))
Si dai bataie, pe drumut, dupa ce ne-am facut provizia de apa, am luat micul dejun si i-am salutat pe baietii de la salvamont. O bucata buna drumul o tine pe asfalt, in directia Pojoratei, de unde se poate urca mai nou cu masina spre cabana Rarau.

Floricele

Si apa rece de izvor

Cateva priviri in spate spre Pietrele Doamnei si  a urmat apoi o bucata buna de urcat prin padure. O padure a dracului de deasa...cred ca ursuletii sunt la ei acasa pe-aci. Am tras cat am putut de Miruna Jipescu, care facea pauze cam dese pentru ceea ce ne propusesem noi sa facem. Incet dar sigur am inaintat insa catre destinatia noastra, in altitudine - Varful Giumalau 1856 m, un salt de 200 de m, performanta pentru eroina excursiei fata de ziua precedenta.

Ca brazii astia tineri ar trebui sa substituie tinerii batranii de valoare in Romania

S-un calut cu stea in frunte care mi-a adus aminte de caii lui bunicu'...

Inainte de jnepenis am avut parte de o surpriza deosebita. Afine peste tot, si cum Miruna invoca neaparat o pauza de 15 minute pe care eu o tot amanasem, am hotarat sa imbin utilul cu placutul si in timp ce ea se odihneste, sa babardesc afine cat cuprinde. Asadar m-am postat langa o tufa si am inceput sa balotez in stil smecheresc - adicalea prima oara le aduni in pumn si dupa aia le bagi in gura, ca sa simti dintr-o data invazia gustului delicat de afine proaspete de munte.

Bine, pauza!

De la mama lor!

Raraul

Bucata prin jnepenis a fost scurtuta, si parca pauza ne-a dat puteri in lupta cu Giumalaul. Brusc dupa o curba a aparut si varful, si atunci stiind ca suntem victoriosi am bagat ultimele resurse la bataie, in stil Nitro!
Pe varf am admirat peisajul, superb...munti in toate directiile, ba' am aruncat si o geana la vecinii slavi de la nord. Pietrosul Bistritei imi cam face cu ochiul, l-am notat si programat. Am lasat apoi un pic vantul sa-si faca de cap cu tricoul meu ud. Ador 2 minute de astfel de interactiune. Te racoresti instant.

Peisaj montan

Limba mov de la afine :))

Uite varful, bata-l vina!

O privire in jos...

Si ajungem pe varf....

Unde admiram peisajul...

Si facem o poza in stil Charlie's Angels (nu stiu cum de m-am lasat prostit:)) )

O familie isi lua masa pe varfuc. I-am rugat sa ne faca o poza, am mai bagat noi unele si la un momentdat a venit tanti si mi-a cerut o bricheta. Ca un adevarat om pregatit sa supravietuiasca, i-am oferit una insa am ramas stupefiat dupa ce mi-a zis ce vrea sa faca cu ea - retragandu-se cu bricheta in mana mi-a zis: "Dau foc la niste hartii ca nu le mai car pana jos". Imi venea sa o pleznesc pe loc, si-mi pare rau ca n-am luat atitudine, e pentru ultima oara cand ma las intimidat de un sot si un caine lup la un loc. :))
Plecati de pe varf a urmat calvarul. :))Pentru Miruna. Pe prima bucata am tras un pic mai tare de ea caci imi era frica sa nu vina ploaia si sa ne prinda pe varf sau intr-o zona nasoala - caci norii erau amenintatori. Acum, desi coboram si mergeam mai mult bucati pe drum drept, Miruna nu mai putea...dupa ziua anterioara de marsat o dureau picioarele...si la intrebarea: "Dar ce te doare mai exact?" imi raspundea cu "Genunchii, muschii si gleznele".:)) Sa fie treaba treaba, pe deasupra nu mai aveam nici paine...dracu' s-a gandit ca in 2 zile de stat pe munte balotam o paine intreaga? :)) Adevarul e ca nu stiu ce-o fi fost in capul meu cand m-am gandit ca daca sunt eu si o gagica, probabil va ajunge o paine...NU, fetele mananca paine pe munte! :))

Gata pauza...

In punctul asta am realizat ca si eu facusem o greseala fatala...Mi-am luat sosete scurte in bocanci si m-am ales cu niste rosaturi de nota 10. :)) Nerecomandat.
Am pierdut in altitudine destul de rapid, am iesit pe o preluca cu stani - probabil poiana Ciungilor- si apoi a urmat poiana Ticseni. Ciobani urcau calare si vederea lor mi-a intarit si mai mult dorinta de a ma apuca de echitatie. Calaria e probabil una din formele metamorfozate ale libertatii absolute!

Lumini, umbre, paduri, poieni si marcaje

Si dai prin padure, si dai, si tine-o de vorba pe Miruna sa nu simta durerea si sa nu cedeze, mai pauza de-un snickers unde am vazut ditamai bufnitoiul, dar doar vazut ca de auzit nu l-am auzit, zbura foarte silentios...si-uite asa am ajuns asa la un izvor, unde am facut o pauza de hidratare si odihna.
Am scos harta si am stabilit ca urmatoarea borna ar trebui sa fie cabana Gigi Ursu, unde speram eu sa fac rost si de paine. Ce nu stim noi aprecia painea nene, la oras! :))

Pierdem altitudine dar nu si atitudinea!

Tot mai departe de varf...

O ultima privire in spate, inainte de a intra in padure

Intrarea pe marcajul Cruce Rosie intarzia sa apara si incepeam sa imi fac griji sa nu-l fi ratat...marcajul nu era stralucit si in unele locuri erau defrisari. Aici Miruna si-a aratat stofa de muntoman. Un muntoman de moral. Cum inaintam in timp, cum nu mai avea rabdare sa intram pe noul marcaj, cum era din ce in ce mai demoralizatata...cum am intrat pe CR, cum si-a revenit.
Am trecut din nou pe langa o turma de oi, dar baciul si-a tinut cainii linistiti acompaniind chemarile cu un melancolic: "Lasati-i ca-s tineri!" :))
Cabana Gigi Ursu ori e imaginara ori nu e cabana cum stiu eu ca arata cabanele ca noi n-am gasit-o pe traseu. In schimb am gasit un indicator la o intersectie care ne indica: "Pana la cabana Gigi Ursu, 3 km"...orientat IN SPATE (adica pe drumul pe care venisem noi).
Aici am luat o usoara pleazna si am facut o bucla mica ocolitoare, din cauza ca am judecat prost o bariera pusa pe un drum. Si da, am constatat cu tristete ca negasind cabana Gigi Ursu, n-avem cum face rost de paine. Asadar ne-am apucat sa "biscuim" un pachet de biscuiti si apoi am reusit cumva sa o fentez pe Miruna sa ne oprim si sa manance doar ea painea. Painea e mult spus, ca mai erau 2 felii. Am fost asadar un adevarat cavaler. Dar nenica drumul in continuare a fost lung al dracului si am fost nevoit sa mint constant, ca sa o motivez pe domnisoara, care era pe punctul de a ceda. Iata in continuare cateva exemple: "Mai avem jumatate de ora.", "Dupa muntele asta e Dorna", care se prelungea cu "Pai nu vezi ca muntele se continua? dupa asta acum, se vede ca-i vale" si iar se prelungea cu o punere pe repeat intarita "Sigur dupa asta!". Au urmat apoi minciunile in stil Bear Grylls: "Tu nu vezi ca-s gardulete? cine-si construieste gard in padure?", sau "Uite, suntem pe strada Caprioarei", care numa' in oras nu era...:)) Dar incet si sigur, dupa ce am setat discutiile pe amintiri placute de-ale ei din copilarie, a uitat de durere si luati cu vorba ne-am trezit ajunsi in Vatra Dornei.

O alta echipa, ce-i drept asemanatoare...:))

Hap hap la gara, luat bilete, am facut cumparaturi de la magazin si am balotat si eu conserva ce-o mai aveam si dupa o asteptare de o ora ne-am urcat in tren cu destinatia Cluj Napoca.
In compartiment am avut parte din nou de o companie bizara. Tipe de varsta a 2-a ultrareligioase care se cunoscusera atunci si care discutau tot felul de treburi, inclusiv chestii legate de descantece, broaste prevestitoare de rau sau "dat cu busuioc ca sa se lase barbatul de beut". Si-o fata a uneia tinuta din scurt care a mancat inclusiv coceanul de la porumbul fiert...
Am asistat la discutii minunandu-ma si zambind din cand in cand la afirmatii de genul: "Asa-i doamna, generatia care vine e vai de ea! Pai noi mergeam cate 9 km pe jos pana la manastire, in ziua de azi cine mai merge atat?" SERIOS? :)) FACUSEM 25 doar in ziua aia! Dar fie, le-am iertat caci m-au distrat intelegerile lor de la final. Una urma sa-i aduca o pulpa de porc pana in Gherla la cealalta, care o astepta  in gara. Intelegere in stil gentleman's agreement. Uite ba ca mai exista si oameni din astia care iti zic direct "Da' cum nu...", fara sa realizeze in ce situatie riscanta se pun in cazul in care in gara ii asteapta cucu si ei raman cu pulpa de porc carata pe tren 7 ore si cu gaura de vreo 2 mil in buzunar. Paguba la romani! :))
O tura cu revelatii de cafenea! O tura light dar minunata, si bateriile incarcate pentru munca!
Viva Romania! Za Land of Choice.

Rarau si Giumalau - sau cum sa iti potolesti setea de munte in 2 zile! ZIUA 1

Motto: "Ajuns pe un mic tapsan, leapada sacul din spate si hodineste-te. Hodineste-te si bea din necuprinsa splendoare, din nemasurata si sfanta frumusete a naturii." - Serban Titeica
Melodia Excursiei :



Traseu: 1-a zi: Campulung Moldovenesc - Cheile Moara Dracului - Varful Rarau - Pietrele Doamnei - Hotel Rarau (cruce rosie + altele)

Participanti: Subsemnatul, Miruna "Jipescu"

Strofocandu-mi toata saptamana mintea cum sa fac sa ajung in week end din nou pe acoperisul Romaniei, am decis, date fiind imprejurarile si faptul ca nu am avut foarte mult timp disponibil, ca cel mai viabil ar fi sa dau o tura light, pe care o gandisem de multicel, dar pe care n-am pus-o in practica: Rarau Giumalau, 2 zile cu cortul. Frate-miu plecat cu cortul in Crai, Cheloo la munca, Prada si Sfantgheorghenii prea departe, Cepe plecat in Padina...am ramas in final sa fim 2 amatori: Eu si Miruna, zisa si "Jipescu", dupa ecranizarea de succes "Buna, ce faci?". Gasca mica dar cu ambitii si entuziasm mare.
Asadar la ora 1 noaptea am luat un accelerat si am purces la drum. Nu ca vreau sa fiu rau, dar primul lucru care l-am observat la urcarea in acceleratul Timisoara - Iasi a fost cohortele de moldoveni beti, sau cu berea in mana. Bun, zic..nu-i problema! Intru in compartiment, pe locurile noastre stateau 2 lipoveni sau ucrainieni. Le arat biletul, le zic ca sunt locurile mele, se evacueaza nemultumiti, incercand sa imi explice ca eu am in alt vagon probabil...Nu nene, scrie clar...vagonul 1! Tupeu de bisnitari pe care am invatat si eu sa-l stapanesc de cand lucrez in vanzari. :)) Raman in camera o familie combinatie fatala - ea moldoveanca, el tigan din Alba Iulia, si un copil productie proprie introdus in compartiment cu tot cu carucior, de era ocupat jumatate de spatiu. Ea iese la tigara, dupa 5 minute el bate, cu plodul in brate, in geam zicand "Hai fa, lasa tigarea ca plangii copchilu' ". Rad in barba...tulai doamne! Jipescu se intinde si reuseste sa adoarma. Incepe o conversatie cu colegii de compartiment...eu as fi vrut sa dorm sa ma odihnesc dar oamenii erau curiosi nevoie mare unde mergem cu rucsacii asa de mari. Ii zic ca mergem la munte, pe Rarau. Nevasta ma intreaba cum de nu mi-e frica, asa la cort si gaseste pana la urma puterea de a intelege treaba, zicand: "A, pai va luati atunci in brate si ziceti Doamne Ajuta!" :)) Mi-am notat replica, daca asa gandesc femeile, ii bine, trebuie sa o testez intr-o zi! :)) Dupa asta, schimba registrul : "A, pai si noua ne place sa calatorim, da' pe afara - 'Talia, Spania, Milano..." Aha! alti romani care au impresia ca esti mai cul daca povestesti din astea! nu mai lungesc conversatia, iau somn si la 6 si 10 ma trezesc, dupa multe zbateri ca am dormit ca dracu' de inconfortabil si ne pregatim sa iesim din compartiment. Ii strig nasului si il intreb cate statii mai sunt, imi zice ca la urmatoarea pot cobori - Campulung Est.
Cobor din tren, un tanar mucificat dupa ce probabil a baut toata noaptea da geamul jos si imi striga: "Uai, da' undi merjiti uai?" "A, pi Rarau? Du-ti wuai, da' ai di pidalat wuai!" Iar controlorul imi face semn din usa ca gagiul e fumat...rad din nou, Doamne, fascinante-s trenurile cu moldoveni!
O luam la picior si balaurim jumatate de ora ca n-am intrat pe straduta pe care trebuia.
Scot harta, ma reorientez, studiez cu busola, decid ca nu-i bine, ca indrumarea unui nene n-a fost buna, ne intoarcem si gasim rapid intrarea pe traseu, o straduta la dreapta inainte de o curba mare, traseu cruce rosie.
Roua se ridica din paduri si creaza o atmosfera de basm...trag aerul rece in piept si ma felicit ca am plecat pe traseu asa devreme...nu ne va prinde caldura asa mult timp...

Liniste, nu-i nimeni acasa!

De jucat v-ati ascunselea, in miros de lucerna cosita!

Pedalam cu spor, ajungem in Cheile Moara Dracului si depasim din urma un grup de turisti. Intram in chei, care sunt destul de scurte dar frumoase prin peisaj si salbaticie. Urmeaza apoi o bucata buna rau prin padure, unde ne ajunge si ne depaseste un nene din grupul intalnit mai devreme pe traseu. Ne spune ca ceilalti au renuntat caci nu erau echipati corespunzator si se lauda ca e "campulungean". Pe noi termenul ne amuza copios, il lasam sa ne depaseasca si ne continuam drumul. Dupa vreo 15 minute dam intr-o stana, niste zavozi de toata frumusetea , ne simt si apar din iarba latrand amenintator. Stiind ca nu-i de joaca cu cainii de la stana, decid sa ne efectuam o retragere tactica in stilul lui Stefan cel Mare si sa facem o pauza scurta. Dupa pauza aud cainii latrand din alta parte, vad si un cioban undeva in acareturile de la stana, zic: No perfect, suntem salvati!  Si-i dam cu curaj, dupa ce i-am facut domnisoarei Jipescu instructajul: "Miruna draga, nu te speria, nu fugi, stai linistita!" Trecem de zavozi exact cum banuiam...Treaba cu cainii de la stana sta cam in felul urmator: ei au un lider, care da tonul, si atunci sar toti, daca nu te latra liderul, ai sanse sa scapi, iar daca te-a simtit liderul atunci te mai scapa ciobanul, teoretic! :)) Ei bine, am calculat brici, caci pe noi ne-a scapat ciobanul!

Recharging batteries!

Aer rece de dimineata!

Cheile Moara Dracului

Prima intalnire cu Raraul

A urmat apoi inca un urcus sustinut pana intr-o poienita unde am dat peste un izvor cu apa rece si cristalina. Mai o poza, mai o vorba, timpul a trecut si incet incet am inaintat spre Saua Ciobanilor. Mirunica nu mai putea  de foame da' am decis sa ne oprim doar inainte de golul alpin, ca sa eficientizam treaba cu pauzele. Numai bine ca am gasit in scurt timp o stanca cu priveliste, excelenta pentru luat pranzul. Ador mesele in punctele de belvedere, cu un vant care sufla usor, de te face sa-ti simti tricoul ud de la efort! Pfuai, imi incarc la maxim bateriile. Privesc in toate partile, munti peste tot...dom'le ce tara avem! Pentru prima data privesc si muntii vecinilor din Ucraina, si in zare se vede un varf mare. Faina treaba! Mancam si ne punem din nou pe marsaluit.

Jipescu admira peisajul

Iesim in Saua Ciobanului de unde admiram Varful Rarau si Varful Popii Raraului. Stane se vad in vale, turmele sunt la pascut...oi si capre care se cocoteaza peste tot. Se vede treaba ca animalul domestic si-a pastrat in gene unele abilitati ale animalelor salbatice. Urmeaza o discutie placuta si filosofica in ton cu peisajul: "balada Miorita si oieritul la romani". Miruna imi marturiseste ca se simte ca Victoria Lipan din Baltagul, eu imi aduc aminte de scena plina de dramatism care mi-a ramas veci intiparita in minte cu ea tipand: "Gheorghitaaaaaaaaaa!" cand il gaseste pe cioban mort in prapastie.

Muntii, bata-i vina!

In departare varful Rarau

De savurat

Varful Rarau

Lumini si umbre

Apar in zare si Pietrele Doamnei si surpriza, vedem ca se pot cocota oamenii pe ele. Nu ma asteptam, stabilim imediat ca trebuie sa mergem si noi, asta dupa ce mergem pe varful Rarau. Zis si facut, dar a intervenit un eveniment amuzant.
Inainte sa ajungem pe Rarau trecem din nou pe langa 2 stani. Un caine mare ciobanesc trece pe langa noi...eu vorbeam la telefon si eram foarte linistit...Jipescu in schimb, s-a dat de gol...:))frica de caini a invins marea amazoana...iar evident animalul a simtit-o si a inceput sa latre...pentru a doua oara, la fel ca in Cheile Rametului unde am fost folosit drept scut de eroul legendar Prada, de data asta am fost folosit pe post de protectie de catre domnisoara Miruna. Dar m-am descurcat la fel de abil si toata lumea a scapat nevatamata. Varful Rarau este putin spectaculos, plin de releuri si cu drum forestier pana la statia de telecomunicatii. Privelistea e draguta in schimb.

Stapan pe viata!

Popii Raraului

Varful Rarau

Popii Raraului

S-o turma cu oi...

Pietrele Doamnei

Capitanul cu un singur soldat, pe varful Rarau

Pauza de fotografiat si dupa a urmat cautarea unui loc de campat...am gasit initial unul dragut intr-o poienita dar am decis sa mergem pana la cabana Rarau, unde stiam ca se poate campa. Acolo, surpriza, agitatie teribila, micareala suprema, corturi peste corturi, manele, muzica tare si toate cele. Zic, aici nu-i de stat! Dar decidem sa luam la cererea domnisoarei o pauza de odihna de jumatate de ora. Bine, am acceptat cu conditia de a-i vinde ponturile unei satisfactii garantate: exista o singura regula in pauze de genul - sa-ti dai bocancii jos, sa lasi picioarele libere, sa respire si sa strangi din degetele vesele ca le-ai scos la soare, dupa atatea ore de mers, regulat, insotindu-ti gestul de fluierat sau de un "Wuaaaah, bine-i ma!".

3 brazi frati

Pietrele Doamnei

Fotografiat mental!

Priveliste vazuta intins pe spate cu picioarele goale

Amu ce sa facem? sa urcam pe Pietrele Doamnei cu rucsacii in spate? Inaltimea parea destul de mare, banuiam ca va fi un traseu mai accidentat...dar mai intreb cativa turisti de cum e traseul si decidem sa-l facem asa, cu rucsacii in spate! Atentie sporita, un izopren deranjant pe care l-am abandonat pentru o jumatate de ora intr-o tufa, urmand sa-l pescuiesc la intoarcere si dupa un efort micut am ajuns in varf. Traseul circulat de turisti mai ceva ca o autostrada...unii cu copii care urla de frica in brate, altii cu berea la pet si tigara in bot, ca sa nu cumva sa piarda distractia, altii in slapi...te minunai, nu alta! Pe varf, avem noroc cu un tip de la salvamont pe care il vad ca e cunoscator si cu care stam un pic de vorba si ii cerem sfaturi de locul de campare, izvoare si tot ce-i necesar unui campat linistit. Domnul e super de treaba si ne indeamna sa campam langa salvamont, unde-i mai linistit. Ne tragem in poza, admiram privelistea si o taiem sa instalam tabara, la locul precizat.

Farmecul unei pietre

Greu la deal...

Sus pe Pietrele Doamnei

This is Romania, it's my country....

Rupti de oboseala ajungem in poienita cu pricina, merg sa intreb ceva oameni de izvor, imi zic ca nu stiu si ma roaga sa le aduc si lor o sticla cu apa, daca gasesc. De treaba fiind de felul meu, accept da' pe drum ma tot gandeam: "Ba o umpli si ii strigi sa vina ei dupa ea, la locul unde campam, pai n-oi fi fraier sa le-o duc la nas". Gasesc tevusca, umplu sticlele si ma hotarasc sa le-o duc pana la usa cortului. Si recompensa vine nesperat..."Cu mujdei sau fara?" "Fara!" si un gagiu imi intinde un pestioc perpelit pe gratar intre crengi de brad. A fost cea mai delicioasa masa din tura asta...unul din cei mai buni pesti la gratar pe care i-am mancat ever! No, zic, vezi ardelene, daca esti de treaba? vine si recompensa! :))
Mai stau de vorba dupa devorarea pestiocului cu tipul de la salvamont, il intreb de traseul de a doua zi, de marcaj, de timp, de una alta, ne mai da el un pet pentru apa si ma retrag sa instalam baza in stil Deveselu!
Inainte mi-am facut curaj cu o alta faza preferata de-a mea. Statul intins pe spate pe iarba verde mica, uitatul la noruletii mici si pufosi, in stil pufuleti, cu albastru senin printre ei. Ador treaba asta, imi aduce aminte de copilarie! Timpul se suspenda si capeti un fel de liniste interioara. Cuvintele sunt de prisos caci freamatul brazilor vorbeste despre tot. Si te simti fericit si integrat in univers, cu un rost al tau si cu un zambet sagalnic prins de coltul gurii.

Iti musca din inima, nu alta!

De stat pe spate!

Instalam cortul, luam cina si ne bagam la somn destul de rapid, rupti fiind de oboseala si alungati de cohortele de tantari agasanti. La 23:00 vand ultimul pont: Cerul instelat de munte! Si Doamne Dumnezeule, l-am prins extraordinar! Miruna Jipescu e incantata...E senin ca in palma, stele peste stelute, Calea Lactee, o minunatie, nu alta...
A urmat un somn direct, pe lamentarile Mirunei Jipescu care se plangea ca o dor picioarele de nu mai poate...si pe care am incurajat-o calduros ca e ceva temporar si am laudat-o ca s-a descurcat admirabil, in prima ei tura pe munte!

Va urma!

A doua zi in cheile Rametului, relaxare si peripetii...

Si nu ne-am trezit de dimineata! In afara de Prada, care a mafiotat sistemul cu scopuri nobile...:))se stie!
Asadar avand autobus de la manastire, pe la ora 17:00, ne-am decis sa nu bujinim la cabana si sa mai dam o tura scurta prin imprejurimi...in afara de Corina care a imbratisat stilul batranesc si a ramas cu colegii ei la cabana, pe terasa.

Vedere de pe terasa cabanei

Eu cu Prada am plecat initial pe valea Uzei, dar nefiind spectaculoasa treaba, ne-am intors si am luat-o in stanga, de pe soseaua ce ducea la manastirea Rameti de la cabana Rameti, spre satul Rametea. A serpuit drumul ala de tara de ne-a venit rau, am urcat, am urcat iar, am continuat sa urcam si varful era inca departe...Noroc ca ne-am luat apa la noi, altfel am fi renuntat garantat la toata treaba asta...
De trei ori mai solicitant fizic decat traseul din ziua precedenta, mai ales din cauza faptului ca era destul de noroios si ti se incarcau bocancii de cantareau dublu, dar incet incet ne-am intrat in ritm si captivati de peisaj, care aparea vazut total altfel de sus fata de cum se vedea de jos, am inaintat vitejeste pana intr-un punct in care erau ceva gospodarii.

Incruntare

Cheile se indeparteaza...

Manastirea vazuta de mai sus

Creasta

Casa timida...

 Dulai mari si fiorosi latrau la noi cu spor dar ne-am bucurat ca sunt legati...iar trecand de zona asta, am descoperit un drum care scurta cateva serpentine bune...

Veghind impreuna...

Acoperis in stil traditional

Umor romanesc...:))

Si aici incepe una din aventurile de pomina din ziua respectiva...Drumul asta era inchis cu un gardulet de sarma, mai exact o singura sarma intinsa pe un fel de pari...cam la inaltimea abdomenului...Si trece Prada pe sub, trec eu, dar mi-e lene sa dau rucsacul jos, ridica prada sarma, sa pot incapea...nimic special in operatiune...Ne continuam drumul, in tarcul asta era o turma de vaci, si cand ajungem in partea cealalta, dam sa repetam actiunea...trece Prada, ridica de sarma, eu ma aplec, si-l vad cum retrage mana subit si speriat acompaniat de un "aaaaah", lasa sarma pe mine si atunci simt si eu "biciul" pe pielea mea. Era gard electric, s-am simtit cum imi trece curentul dintr-o parte, printr-o mana, in cealalta...ciudat sentiment...dar apoi ne-am retras incet, fara sa mai atingem sarma blestemata...Acum stiu cum se simt porcii mistreti cand incearca sa patrunda intr-o zona imprejmuita cu gard electric...si nu-i deloc confortabil...Amu dilema noastra a fost de ce-a functionat doar intr-o parte, si de ce nu era nici un semn de atentionare...probabil ca vreun cretin ne-a vazut cum am intrat si a apasat pe ON, ca deh, eram periculosi vazuti cu rucsacii in spate..
Ajunsi in varf storsi de energie, ne punem sa luam pranzul, intr-o zona cu panorama foarte meseriasa spre cheile Rametului...mancam mintenas cate-o conserva si apoi o luam inapoi pe acelasi drum, dar de data asta lasam lenea la o parte la traversarea pe sub gardul electric si suntem atenti sa nu atingem sarma...Vezi, dara, cum te invata o situatie de genul, sa privesti vigilent o sarma-ntinsa!

Cheile Rametului

Superbitate...

Scurtam din nou o serpentina prin curtea unei biserici, curte de altfel unde suntem placut impresionati atat de cat e de ingrijita cat si de faptul ca dam peste un dud, si dudele erau coapte! Asadar, facem o pauza de infulecat dude, iar pofticiosul din mine se simte in al noualea cer, nu mai mancasem dude coapte asa bine de nu mai stiu cand...

Fericire mare...dude coapte...

Iesim pe poarta bisericii si coboram incet cand, dintr-o curte apare un dulau fioros latrand amenintator. Ei bine, de data asta era liber si fara lant. Al dracului caine, isi ranjea coltii la noi in stil de lup, gata sa ne atace. Prada la vederea lui a marit pasul si s-a bagat dupa mine..pe principiul ca eu is mai curajos :))
L-am prins de mana si i-am zis sa mearga incet, apoi m-am intors cu fata la caine si am strigat autoritar la el...vazand ca nu i-am luat frica si ca ne retragem cu fata la el, animalul, desi gata sa atace la cea mai mica neatentie de-a noastra, a ramas pe loc, continuand sa ranjeasca la noi coltii, dar intimidat de faptul ca i-am aratat cine-i seful. Si s-a verificat teoria conform careia animalul simte cand iti este frica!
Scapati de bestia neagra cu colti de lup, am coborat destul de rapid, oprindu-ne din cand in cand sa admiram peisajul de basm. Apa a ajuns la fix, iar la primul izvor am galgait un litru de apa rece de Trascau, pe principiul ca "cea mai buna bere-i apa" :)).

Strigat catre trecut...

Cu sticla goala dar peisajul fain

Caii de pe partea cealalta

Am intrat apoi la manastire si vreau sa spun ca mi-as dori ca toata Romania sa fie o manastire...oameni gospodari nevoie mare, ti-era mai mare dragul sa vezi cum fiecare detaliu era bine pus la punct, curatenia si intretinerea locului erau exemplare, iar incadrarea in peisaj au facut din locul asta in care am zabovit aproximativ un ceas un loc in care mi-am incarcat bateriile la maxim. Am pus doua lumanari pentru spalarea pacatelor mele si pentru mosi stramosi, am intrat in biserica noua si am admirat-o pe cea veche, dupa care am iesit si am mai zabovit putin pe afara, pana la plecarea autobusului. Aveau maicutele alea tot ce le trebuia, inclusiv stupi de albine, lucru de altfel inexplicabil pentru economistii care blameaza economia autarhica, dar care nu iau in considerare ca in astfel de locuri spiritul bate cotidianul...si dainuie guvernand smerit.

Biserica noua

Continuitate...

Merg cu toti pe cale/  Ca s-aleaga-n vale/ Loc de monastire...

Din Teius ne-a pescuit dom'soara Paula, cu care ne-am sincronizat la fix, iar seara s-a terminat cu un dus rece si un pat moale si primitor de acasa.
Inca o tura de succes. Mi-am incarcat bateriile pentru 2 saptamani, intervalul pana la urmatoarea tura pe munte...
Intrebarea e, unde? :)) We'll see...pana atunci...back to work!