explorand subsolul....

Alaltaieri m-am despartit pentru prima oara in viata mea, in adevaratul sens al cuvantului. Niciodata nu m-am simtit atat de mizerabil. Am avut un sentiment ciudat ca fac implozie dupa implozie si nu puteam sa scot nici o vorba. Dupa care m-am purtat altfel decat m-as fi puratat eu. Nu ma cunosc nici pe departe, si n-am crezut niciodata ca ma pot simti atat de rau de la o chestiune din asta. Nu mai pot sa dorm bine, nu mai pot sa visez, nu pot sa fac nimic, astept doar asa, sa treaca timpul....suferind si avand un sentiment de desacralizare generalizat. Is curios cat timp o sa imi ia ca sa redevin eu, sa ma mobilizez din nou, sa pot sa visez din nou. Si in ce vise? Vor fi vechi sau noi? Vom vedea...inca mai cred in minuni, si in seful mare! Nasoala perioada....e ca o seceta crunta dupa cel mai manos an, an in care n-am stiut sa fiu rational si sa pun deoparte pentru vremuri grele. Poate e mai bine sa faci un foc mic decat unul de tabara....cel de tabara arde intens dar repede. Si totusi, nu ma pot obisnui cu ideea ca s-ar putea sa incep sa duc o viata mediocra....hmm...nu imi vine sa cred! "C'est la vie!" nu-i destul si nu pot sa traiesc din trecut, dar iau in calcul si varianta asta . Va fi al dracului de greu mai departe....sa vedem...momentan va salut din subsolul vietii, in genunchi poate cum n-am fost niciodata.