Pe la 6:50 deschid un ochi ca ursul in prag de primavara. E asa de bine sub paturica incat fac un calcul "economico temporal" si decid sa prelungesc perioada de somn a tuturor pana la 7:20. Ce darnic sunt! Oare voi fi sanctionat? La 7:20 "alarma nato" suna si sar in picioare. Ma uit in camera si rad infundat. Toata lumea doarme, nici urma de om treaz. Ma translatez in capatul camerei si incep trezire: "Ba, Adi, scoala!", "Ce ba?", "E 7:20, hai toata lumea, echiparea ca suntem in urma cu programul!". Dupa ce trezesc populatia ies afara si merg la baie sa imi fac siesta. Vremea-i bunicica. Undeva in lateral se crapa o fereastra pe cer, azi noapte zapada a inghetat, azi e mai frigut, numai bine, poate asa nu ne mai afundam in zapada si scapam de-un chin.
Buna dimineata!
Hai soare!
Fac cunostinta cu un muntoman care imi povesteste ca a venit cu o fata si care datorita efortului facut cu o zi inainte are probleme cu genunchii. Ne intreaba daca coboram spre Rogojelu. Da, dar dupa ce urcam pe varf. Numai bine ca ei sunt cu masina, si se ofera sa ne duca din Rogojelu in Bologa. Facem schimb de numere de telefon si ramane sa ne auzim dupa ce ne intoarcem de pe varf. Urc sus unde observ ca lumea s-a dezmortit semnificativ. Luam masa in stil militaresc si facem ultimele pregatiri. Fiecare arunca cate ceva in ghiozdanelul lui Vidican si dupa ce luam apa, nu inainte de a ma certa cu gubitz asupra cantitatii necesare, fiind mai setos de felul meu, punem echipa in miscare. Vremea e misto si zapada inghetata ne impiedica afundarea ca in ziua dinainte, usurandu-ne cat de cat inaintarea. Unde mai pui ca tentativa "pruncilor" de cu o zi inainte de a urca pe varf, deschisese cat de cat o carare. Macar aveam urme...
Multumiri pruncilor pentru poteca...
Urcam incet dar sigur pe langa instalatia de teleschi neterminata si cu cat inaintam, cu atat se innoreaza si se incetoseaza mai tare. Galiganii baga viteza in fata, raman mai spre coada sarpelui dar ma bucur de peisaj si de liniste. Iesim din padure, Cheloo, omul Vladesei, ne ghideaza, dar vizibilitatea nu-i prea buna. Totusi, betele infipte in toamna de meteorologi, cum urma sa aflam, pregatite special pentru iarna si vizibilitatea redusa, aveau sa-si faca datoria cu varf si indesat. Cu cat urcam mai sus cu atat frigul, ceata sunt mai presistente. Peisajul este desprins din basme, ireal pentru ochiul neobisnuit cu asa ceva. Varfuri de brazi, inzapeziti, strajuiesc o culme viscolita si inghetata pe care inaintam. Troienele mari sunt semn de iarna grea.
Iarna-i grea, omatul mare...
Afundat pana la cur, Adrian se crede snur/ Afundat pana la coc, Adrian e cam boboc!
Brazii si iarna grea...
Semnul izbavitor...
Familia
Si mergem si mergem, si frigul si oboseala si setea, si ceata, incep sa isi faca simtita incet incet prezenta. Pentru prima data de cand merg pe munte, ma trezesc privindu-ma asa in stil camera de luat vederi, din exterior, in timp ce mergeam si dand zoom out, in mijlocul salbaticiei si constatand: "De ce dracu merg eu pe aici, cand nu-i tipenie de om decat la cateva ore de mers distanta, iar cu alte mijloace mecanizate, nici o sansa...doamne fereste sa se intample ceva!" Pe de alta parte realizez ca ii o chestiune psihologica. Cheloo constituie in continuare avantgarda, si dupa o pauza de consfatuire, decidem sa mai mergem 30 de minute si daca nu dam de cabana sa ne intoarcem. Era ora 10:00, mergeam deja cam de o ora. Si presiunea combinata cu faptul ca tot mergem tot mergem, creste in mintea mea, si la un momentdat simt o dorinta puternica de a renunta. Imi vine sa le tip celor din fata sa ne intoarcem inapoi...simt cum stau sa-mi plesneasca umerii si sa-mi creasca aripi care ma vor face sa zbor inapoi, dar tot gandul asta dureaza doar o secunda, o secunda cat o infinitate, si tot ce rezulta in urma lui e o strangere din dinti coroborata cu marirea pasului. Un urlet mut cerebral care tipa surd si tare in acelasi timp: "Disciplina!" Ei iata, mobilizarea da rezultate, Cheloo striga din fata ca am ajuns... Si iata, cea mai frumoasa imagine hivernala care am vazut-o vreodata se dezvaluie in fata noastra...aparand fantomatic din ceata...in timp ce un caine apare si latra gros, cu gura stramba... Statia meteo si varful Vladeasa sunt imbracate in straie de clestar de sus pana jos...de arhitectii vant si iarna. Cu zambetul pe buze am revelatia faptului ca tot efortul ala pe care cu 5 minute inainte il consideram inutil, acum s-a revelat in posibilitatea de a contempla un peisaj ireal. Imi simt respiratia deranjand linistea, simt cum clipesc fericit si rar, savurand imaginea in fasii lungi...si-mi vine sa ma pun in genunchi in fata unui asemenea spectacol al naturii si sa rad copilareste...Asa e de fiecare data, de fapt, pentru asta merg pe munte...pentru tot "efortul ala inutil", cheltuit ore intregi pentru a contempla 10 minute un peisaj de vis, si pentru educarea vointei...si o cunoastere mai buna a capacitatilor proprii. Iata, am mai facut un lucru de care ma indoiam ca sunt in stare...chiar si pentru o secunda. Mare lucru! Ne felicitam, hidratam si apoi ne tragem in clasica poza de grup. Dam o tura in jurul statiei meteo si in spate descoperim o alta minunatie. Un aro imbracat de sus pana jos in fine particule de gheata. Mai sa fie, am mai vazut poze de genul dar ma indoiam de veridicitatea lor. Indubitabil, vantul ar fi trebuit sa ia premiul I la campionatul mondial de sculptat in gheata, cu lucrarea asta. Si Cheloo face captura vietii lui in materie de fotografie.
Ultimii pasi...
Si fantomatic apare...
Intrarea in paradis...
Palatul de clestar...
Grupul expeditionar in varianta completa
Geamlacul palatului de clestar...
Tentativa de luat masina....
Nici nu-i mare zapada...
Mirific...
Fara cuvinte...
La releu ma intorc spre cabana caci aud un falfait. Sa fie imaginatia? Nu, la statia meteo erau porumbei. In conditiile alea extreme, porumbeii preferau sa stea la 1800 de m. Probabil cei de la statie le dau de mancare si ii lasa in pod.
Gasim porumbei unde nu ne-am fi asteptat...
Dupa lunga admirare a "palatului de clestar", regasit acum in varianta reala, dupa ce fusese pierdut in copilarie, intram la statia meteo sa ne incalzim 10 minute. Vlad Vidican se schimba in haine uscate si in timpul asta, stam de vorba cu un meteorolog tare simpatic. Aflam ca oamenii erau aici din DECEMBRIE. Desi in cabana au tot confortul, incepand de la tv si masina de spalat si terminand cu Jack Daniels, ma tata, sa stai atatea luni in mediul asta, e dovada de mare sanatosenie mentala si psihic foarte puternic. Aflam astfel ca pe Vladeasa e ceata 250 de zile pe an, asa ca nu ne mai consideram ghinionisti ca am prins ceata de 2 ori pe varf. Balotam un snickers si o luam din nou la pas, dupa ce multumim de gazduire si scuzam deranjul. Cu fortele fizice si morale refacute, incepem coborarea, si desi ceata incearca sa ne dea batai de cap, nu reuseste. Ajungem la cabana dupa 3 ore de mers dus intors. Comandam un ceai si facem planul retragerii in Rogojelu. O vom lua pe scurtatura. Stim traseul de anul trecut.
Ultimii strajeri de pe platou...
Si intram in padure...
Facem rucsacii si eliberam camera, lasand-o cum era inainte sa venim, dupa care ne retragem in sala de mese sa mancam. Luam masa linistiti, si facem jonctiunea cu Mihai si Susi. O luam apoi la picior, spre Rogojelu, bucurandu-ne privirea cu un ultim peisaj de iarna montan.
Gata de plecare...
Nea Indicatoru' :))
Cuvantul de ordine e: SAVURATI!
...ca de-acu coboram...
Si-avem si-un pic de soare...
Facem si-o poza de grup...
Si-i dam bataie...
Dispozitia buna e la ea acasa. Pe langa faptul ca azi nu ne mai afundam in zapada ca mormolocii, si sunt oaresce urme, ajungem la o panta unde Chelione are magistrala idee de a cere "sacul", care fusese pregatit de acasa exact pentru astfel de situatii. Asada, desi intampinase probleme ingineresti cauzate de rucsac, caci acesta nu-l lasa sa stea in pozitia clasica pe sac, pana la urma omul a improvizat o tarasenie dupa ce si-a batut capul si s-a pravalit cumva la vale, "salvand", cica, astfel efort si castigand aprecierea generala. Rogojelu, acelasi catun mistic, acum traversat pe timp de iarna, mi-a trezit in minte amintiri cumva ajunse prin colturi ale mintii, si uitate acolo din copilarie. Sanii, oi, miei, carute si grajduri, nameti pana la garduri, poteci lunecoase si capite de fan, caini care latra, toate au contribuit la o plimbare savuroasa. Si casa mea preferata...e inca acolo si am aflat ca-i un fel de cabana de inchiriat...
Rock On, Captain Leguminol...:))
Indubitabil pe drumul cel bun...
Ni-l-ai satu' ma!
Cea mai tare casa de vacanta...
Dupa ce m-am dat de 3 ori peste cap...
Ia-l-ai sania...
Se vede ca avem cauciucuri bune...
In liniste...
Intr-o intersectie am fost ajunsi din urma de-o caruta cu doi "sateni" si unul dintre ei a oprit caruta trasa de 2 cai albi. "Mno, beti mai pruncilor!" si ne-a intins o sticla cu posirca de vin. "Api nu betzi? Dapoi nu-i nica, ca beu io si pentru voi!". Fimeia lui, singura treaza din toata caruta, caci partenerul de pahar al vizitiului era la fel de drojdelit, a tras concluzia filozofica: "Apoi, lasa-i ma, ca-s tineri, d'or n-or be ca tine". Si caruta s-a pus in miscare, accelerand si cocotandu-se pe un deal pentru a arata audientei cat de buni sunt caii si cat de bine trag la deal. Da-i romanului mintea cea de pe urma...
S-am plecat sa cucerim Diana...
No HO! "Api mai pruncilor, beti ori nu?"
A inceput apoi sa ninga si dupa ce am traversat cateva sectiuni cu caini mai tupeisti dar care intelegeau foarte bine cuvantul "custi ma!" cand acesta era strigat autoritar, a urmat o portiune in care zapada a fost din nou mare si in care ne cufundam. Incet dar sigur am inaintat, invingand nametii, pana la un izvor. Adi si baietii au exersat aprinderea unui OB cu amnarul, schema invatata de la Bear Grylls. Si da, porcariile alea feminine ard mai ceva ca iadul.
Old style...
No hai numa', hai!
Ninje bland...
Pauza de regrupare, operatiunea saving kowalsky
Apa rece de izvor...
Vlad rameaza...
"Tu Susi, pe unde o luam?" "Hai ca nu-i bai mare!"
De aici incolo gasca s-a cam spart, cum Mihai si Susi mergeau incet nevoie mare, am ramas cu gusterul mic, sa aruncam cate o privire de departe, sa vedem daca se descurca. A fost o plimbare la relanti prin padure si ninsoare. La drumul principal am facut jonctiunea din nou, si "cei salvati" ne-au dus cu masina pana in Bologa, unde ne-am dus sa aruncam o privire la valtoare. Cu picioarele semiinghetate de acum, a ramas un singur lucru de facut...sa bem berea victoriei, asa ca ne-am bagat intr-o dugheana si am ciocnit sticlele care au pecetluit sfarsitul unei aventuri pe cinste, ignorand un satean biat care, cand isi aducea aminte ca exista si intre 2 reprize de somn, vorbea de "injeri". Fix o jumatate de ora. Suiti in tren am cam luat portia clasica de somnuc si uite-asa am ajuns inapoi in Cluj cu zambetul pe buze.
Motto: "Sa mai ramanem o clipa. E atat de minunat sa te odihnesti pe varf, sa visezi printre nori."- Guido Rey
Gasca: Subsemnatul, Adila, le frere, Cheloo si Vlad Vidican
Traseu: 1-a zi: Sacuieu - Arborele Sequoia - Cabana Vladeasa
a 2-a zi: Cabana Vladeasa - Varful Vladeasa - Cabana Vladeasa - Rogojel - Bologa
Cum am hotarat ca anul asta nu trebuie sa treaca luna fara o tura pe munte, trebuia sa bifam o operatiune de deplasare in munti si pe luna februarie. Dat fiind ca in prima jumatate a lunii, peste Romania, s-au abatut nameti legendari, a trebuit sa ne amanam iesirea pe finalul lunii cand lucrurile s-au mai potolit.
Destinatia aleasa, in ton cu invataturile din prima tura din Hasmas, conform carora iarna trebuie mers pe munti care-i cunosti, a fost Vladeasa. Cheloo s-a ocupat cu rezervatul la cabana iar noi am strans din buci toata saptamana, caci in mod tipic, timpul isi dilata trecerea atunci cand iti doresti ca week-endul sa vina mai repede.
Vineri am iesit de la birou si am dat o fuga pana la Emont sa-i ridic proaspata achizitie in materie de echipament a lu' frac'miu - o pereche de ochelari de iarna - carora le-am gasit utilitatea tot anul trecut in tura de pe Vladeasa, cand ne-a viscolit muiocul un viscol de toata frumusetea, de m-a durat dupa aia 2 zile ochiul stang. Si cum sa nu protejezi asa minunatie de ochi albastrii...:))
A urmat apoi o tura de cumparaturi light, pentru a completa resursele pe care le mai aveam in frigider - un cas, anume nemancat toata saptamana pentru a fi luat in tura si sacrificat pe altarul Vladesei alaturi de o slana fiarta de mai mare dragul...Apoi a urmat clasica fierbere de oua si facut sandwishuri, apoi un dus rapid, si pe la ora 1 eram in pat, gata de odihna.
Sambata dimineata am luat taxiul pana la gara si de acolo mult vestita Sajeata Albastra, pana in satul Bologa, punctul de plecare al expeditiei noastre de week end. O sana balotata si motaieli timp de o ora jumatate, dupa care ne-am trezit ajunsi la destinatie.
Ajunsi in gara am luat-o usurel la picior si inainte de iesirea din sat, semnele bune incepeau sa apara. Undeva in dreapta, intr-o gradina din spatele unei casei, o oaie tocmai fatase un mielusel iar acesta, semn de primavara, incerca sa se ridice timid in picioare. Prilej desigur pentru a-mi aduce aminte de vacantele si week endurile petrecute la bunici la tara, la Bretcu, si de vremurile cand bunicii tineau acolo oi. Eram fascinat de mielusei. Mirosul specific de saivan combinat cu iarna mi-a declansat o avalansa de amintiri.
Am continuat marsul si am iesit din sat, imbarbatandu-ne ca poate gasim o ocazie care sa ne scape de un mars inatractiv pe sosea de vreo 10 -12 km. Cheloo ramane in spate pentru a-si exersa talentele de fotograf. Atmosfera in grup e de voie buna, se rade, se glumeste, se merge cu spor.
No hai la drum...
Gasiti pitigoiul :))
Neuniform
La un moment dat un Audi rosu trece furios pe langa noi si la vreo 15 m in fata noastra, rupe o frana de toata frumusetea. Iata, prima masina oprita de cand circul cu ocazia de Adi. Premiera absoluta, il promovam pe guster la rangul de opritor novice de masini. Il intrebam pe om daca nu ne duce si pe noi pana in Sacuieu si el ne ia bucuros. Banuiala mea e ca omul era padurar ca prea era imbracat in genul ala de verde si prea stia zona. Oricum, mergea destul de vitezos. Ajunsi in Sacuieu, ne dam jos si cand dam sa platim, omul ne indeamna sa bem o bere in cinstea lui la cabana. Jos palaria, domnule!
Ii dam apoi bataie pe drum pana la iesirea din Sacuieu, si apoi inca o bucata pana la o bifurcatie spre dreapta, ca sa ajungem la primul obiectiv al expeditiei - arborele Sequoia de la Rogojelu. Da, ati citit bine, la Rogojelu', cocotat pe-un varf de deal, e un arbore Sequoia, plantat demult de un baron ungur.
Dar sa nu uitam un moment foarte amuzant. La iesirea din Sacuieu, frate-miu vede 2 caini care se jucau prin zapada intr-o gradina, undeva in dreapta noastra. Neasteptandu-se ca ditamai namila, caci unul dintre ei, desi pui, era maricel, sa iasa prin gard - desi ochiul ingineresc ar fi trebuit sa observe ca acel gard era facut din corlati - Adisor incepe cu clasicul "Cutu cutu", iar cainele, lasandu-si partenerul de joaca, iese prin gard alergand spre frate-miu care isi transforma vocea dintr-una blanda intr-una care trada starea sa deloc confortabila - pe scurt omul era semi-cacat pe el. :))
Cum trecusem prin Bologa si cum cainele alerga frenetic de la unul la altul sarind cu chef de joaca, si nedorind sa ne paraseasca si sa se intoarca, oricat am fi strigat la el sau oricat l-am fi ignorat, ne-am vazut nevoiti sa-l botezam, in ton cu atitudinea lui si cu toponimele locului. A capatat astfel numele de Apostol. Apostol ne urma asadar cu chef de joaca, sarind cand pe unul cand pe altul, spre amuzamentul tuturor, mai putin observat totusi in glasul lui frate-miu care continua dupa timbrul vocal, sa fie semicacat pe el. :))
"Apostol, pleaca!"
"Cuuustim n-auzi??"
Apostol de Bologa :))
Free spirit!
Intrati pe drum forestier ne-am pus parazapezile si am inceput sa mergem atent, caci stiam ca la un momentdat trebuia sa intram pe o poteca si sa urcam spre varful unui deal. In timp ce ne oprisem sa dezbatem pe harta, cam pe unde ar trebui sa fie poteca, un nene cu masina ne-a lamurit ca mai bine o luam pe un drum mai din fata. Asadar, chiar inainte de indicatorul care semnaliza intrarea in Rogojelu, am facut dreapta si am inceput sa urcam.
First clue...
Sedinta
Go go go!
O ceata laptoasa s-a asezat incet incet, cu cat urcam mai sus iar formele unor case mai vechi s-au conturat dintr-o data, dupa o curba. Am localizat pe harta unde suntem si ne-am continuat drumul pana la alta casa unde, probabil din cauza latratului unui caine, un baiat a iesit si stand de vorba cu el, ne-am lamurit cam in ce directie e arborele. Incepuse sa ninga primavaratic, si dupa ce-am sarit un gard, cativa caini s-au asmutit venind spre noi. I-am linistit cu un custi autoritar, iar mai apoi am iesit intr-un drumeag, nu inainte ca eu sa ma scufund pana la brau, intr-un sant troienit cu zapada. Am ajuns apoi la un tarc cu oi, unde dom' Cheloo, afla cu intrebarea: "Unde-i arborele?" si raspunsul aratat cu degetul, dezlegand astfel misterul locului in care era sadit Sequoia-ul. Evident, il banuisem eu de cand l-am vazut caci era cel mai mare si mai impunator din zona, dar am tacut pentru a nu ma face de cacat din 2 motive. Primul ar fi fost ca n-am mai vazut niciodata un sequoia iar al 2-lea, pentru ca vineri seara ma contrasem cu gusterul tanar, care imi spunea ca e cat un bloc cu 4-5 etaje, e gigant, s.a.m.d.
Trecuram asadar pe langa tarcul de oi sub atenta indrumare a unei fetite care le pazea si care ne-a rugat sa trecem cu atentie si sa nu le speriem ca trebuie sa fete, si ajunseram la baza arborelui supranumit si mamut, cum i se mai zice arborelui sequoia. E clar ca specia nu-i facuta pentru climatul din Romania, lucru care dealtfel se vede si in dimensiunile acestui exemplar, insa e interesant ca el totusi s-a adaptat si dezvoltat aici ajungand la marimi considerabile. E o curiozitate care merita vazuta, intr-o plimbare combinata cu beneficiile aerului curat si tare de munte. Am luat apoi masa, noi cate un sandwish, pe care l-am balotat rapid si confortabil, din picioare, iar Vlad Vidican, injunghiind un rud de salam, si taindu-si felii de 3 degete, sub presiunea noastra, care dupa ce mancasem rapid, nu mai suportam frigul stand pe loc, si ploaia fina care tocmai se pornise.
Din ceata ies vechi case...
Natura moarta
Farmec de capita, asezata-n lacrima
Tarcul cu oi strajuit de Sequoia
Gigantul iese din ceata...
Ba, nu-i chiar asa de gros...
Copac cu suflet...
Fictiune
Arborele mamut
Pauza de masa
Ne simt cainii...
Oi de-a fata...
Dupa masa am pornit din nou la drum si in 2 timpi si 3 miscari am fost din nou la drumul forestier principal, pe care am inaintat din nou destul de incet, caci era acoperit cu gheata si apa, datorita temperaturii ridicate. A dracului combinatie, ne-a incetinit si obosit peste masura, fata de conditiile normale. Incet incet ne-am translatat intrand adanc in satul Rogojelu, sat al dracului de intins, probabil peste mai multe dealuri decat antica Roma.
Intrare
Cu talent...
Intr-o bifurcatie am luat o pauza de reincarcare a bateriilor iar mai apoi, in tentativa de a fi baieti destepti, am vrut sa scurtam o bucata, pe marcaj, si am iesit de pe drumul forestier insa printr-o zapada prin care trebuiau sparte urme si care trecea lejer de genunchi. Si cum vremea nu tinea cu noi, temperatura fiind peste 0 grade, va dati seama ca zapada era uda si grea, fapt ce s-a dovedit destul de solicitant. Am spart urme cu randul si trebuie sa recunosc ca datorita faptului ca-s mai mic de statura si mai indesat, mie mi-a fost cel mai greu, caci aveam pasul cel mai mic. Am iesit pana la urma in drum de unde treaba a mers mai lejer si incet incet am urcat, capatand vizibilitate peste toata valea, moment in care eu am redus turatiile, pentru a urca linistit si a ma bucura de peisaj.
Vidican ia o pauza
Incet incet peisajul se dezvaluie
Neaua-i grea, omatu-i mare...
Si in fata ciuciu urme...
Peisaj Vladescian
Un brad fericit
Semne bune...
I-am ajuns pe baieti din urma inainte de a intra in padure, si am constatat ca toti aveam aceeasi problema. Ne busise o foame apocaliptica, probabil datorata efortului suplimentar depus din cauza mersului prin asemenea zapada. Ei iata, slabiciunea marturisita si recunoscuta a lui Cheloo. Stiam eu ca nu-i perfect. Fuleu are, de urcat urca, la apa nu se plange, dar cand i-e foame, nu mai poate inainta, ridica steguletul alb si are nevoie de combustibil. Frate-miu la fel, i se slabesc balamalele undeva pe la genunchi, raguseste si trebuie sa ne oprim sa baloteze ceva. Cat despre mine, desi inca mai detin rezerve prin zona abdominala, pentru zile grele, nimic nu te roade mai tare decat o foame datorata unui urcus prin zapada uda si fara urme facute. Asadar ne-am oprit si am balotat cate un sandwish, un lion si ceva glucoza, refacandu-ne aproape instant fortele.Ultima portiune pana la cabana, de la iesirea din padure, a fost cea mai lunga, caci toata lumea isi dorea un ceai cald si sa stea langa soba, iar vantul incepuse sa bata destul de intens, reducand temperatura. Dom' Vlad Vidican, nemaisuportand treaba cu bocancii uzi, mari ritmul, pentru a ajunge mai repede la cabana. Incet dar sigur, am ajuns si eu la cabana, unde am dat de Ursu, cainele cabanei, un dulau mare de toata frumusetea si bland din cale-afara. Intrati inauntru am hotarat sa bem un ceai si termosul cumparat de la Decathlon si-a dovedit utilitatea, caci ceaiul era fierbinte dupa 8 ore de cand fusese pus in el si 5 ore de mers prin frig. Il declar o investitie reusita.
Peisaj de la cabana
Masuta care asteapta vara...
Bradului la munte-i place
Se lasa seara...si zapada-i pana la gard
Noapte buna pe ninsoara
Dupa ceai am balotat cu Chelione, ca doi salariati ce suntem, cate o ciorba calda, moment sarit de studentime care era hotarata sa scape cu buget redus. A urmat apoi cazarea si fiindca am intrat ultimul in camera, vulturii ocupasera deja abuziv toate paturile de langa soba, obligandu-ma sa ma retrag undeva in plan secund. Totusi nu m-am lasat intimidat si cu un scaun am obtinut un teritoriu multumitor langa soba si pentru mine. Schimbati si uscati, fara bocanci uzi in picioare, am inceput sa glumim si sa vorbim despre una si alta. A venit si argatul cabanei sa ne aduca un brat de lemne, l-am intrebat daca o ajuns ceva lume pe varf zilele astea si cum ii zapada. Ne-a incurajat spunand ca 2 baieti au facut 3 ore dus intors pana pe varf si ca zapada e pana la brau.
Apoi am fiert un vin, am pus hainele la uscat si sub manifestarile soviniste ale lui Vidican, care ii mai ingana din cand in cand pe "pruncii" unguri cazati in camera alaturata, ne-am pus sa dam un Whist.
Pe Cheloo a picat magaoaia sa coboare si sa cumpere cate o bere pentru fiecare, pe mine sa aduc spal vasul in care se fiersese vin, pe Adi sa aduca apa, pana la urma sarcinile s-au impartit aproximativ egal. Incet incet camera s-a incalzit si dupa ce s-a sters pe jos cu sosetele lui Vidican, care ne-a explicat ca ale lui se pot sacrifica si ca is obisnuite cu asa ceva, mai mai ca ne simteam ca acasa. O masa copioasa a pus capac ghiftuielii si Whistul care a urmat a fost destul de cu schepsis caci, probabil in schimbul permisiunii de a sterge pe jos cu sosetele lui Vlad, frate-miu i-a acordat vreo 10 puncte in plus la Whist. Baietii au cedat intr-un final, inainte de a se incheia jocul, cand eu ma aflam pe primul loc si si-au dat seama probabil ca n-au cum sa ma ajunga. :)) Cuz I am the Champion, my frieee end. :))
Apoi s-a dat skip si cu zambetul pe buze propunerii lui Vidican de-a face un iglu. Si s-a trecut la tragerea traditionalelor biletele pentru a se stabili cine la ce ora baga lemne pe foc.
Frate-miu a scapat ieftin, urmand sa se trezeasca o singura data. Eu am tras 12:00 si 06:00, in conditiile in care la 7 aveam trezirea, deci 6 ore de somn neintrerupt. Mai bine de atat nu se putea. Cel mai tris a fost tot Vladut care a tras 03:00 si 4:00. Cacacioasa treaba.
Improvizatii salvatoare
Am mancat si noapte buna!
A urmat un somn pe cinste netulburat decat de gandul ca nu mi se vor usca bocancii pana a doua zi. La 12 m-am trezit sa-mi fac tura dar nu prea mai era jar caci la ora 11 nu prea se bagase pe foc. Lemnele fiind insa de brad, cu cateva suflari de plaman, executate de Vidican, care se trezise si el, treaba s-a remediat impecabil. M-am mai trezit pe la 3-4 intr-o aura usoara de fum, si cu un ochi l-am vazut pe Vlad, care probabil patise treaba ce-o patisem eu in Hasmas, incercand sa repare greseala, am adormit zambind. La 6 am bagat inca odata solid pe foc, cat sa ajunga pana ne trezim.
Desi programasem trezirea la 7, n-am rezistat sa nu dau 2 snooz-uri asa ca la 7:20 am dat trezirea. Eram inca in grafic. Ne calculasem sa plecam pe traseu si bugetasem pentru varf si inapoi 4 ore.
