Revelatii de cafenea: imaginatie

Se afișează postările cu eticheta imaginatie. Afișați toate postările

marți, 22 noiembrie 2011

Exercitiu de imaginatie...2

Si-a stins tigara desi mai era jumatate. Chistocul s-a incolacit ca un sarpe in scrumiera. A suflat fumul afara lung si ascutit, lasandu-si capul pe spate in timp ce-si trecea mana prin par. A zambit fals si s-a ridicat, dorindu-si sa paraseasca infectia aia de bar, fluturandu-si in acelasi timp o mana in semn de "mi-a ajuns!". Nu s-a uitat in spate si n-a salutat, plecand ca un nesimtit. Era lamurit, oamenii sunt rai din fire. Egoisti si haini. Scarile le-a urcat rapid, pe gangul cu miros de mucegai. Afara ploua cu picuri mari. Noaptea amplifica efectul de singuratate. A inceput sa mearga prin ploaie cu pasii plescaind prin apa ce curgea siroaie pe strada usor in panta. Dar nu s-a grabit, a calcat apa cu satisfactie, stropind in dreapta si stanga, in mod razbunator. Ajuns la masina ud leoarca, a trantit portiera si a ramas mut in ea. Isi simtea pulsul in tample si era nervos...ii venea sa urle cat il tin plamanii...sau...sau sa muste pe cineva de cap. Cu toate astea tot ce-a facut a fost sa inchida pentru o secunda ochii. "Asadar, toti sunt la fel..." isi spuse in gand si porni doar stergatoarele uitandu-se cum acestea adunau picurii de pe parbriz transformandu-i in suvoaie gelatinoase ce se scurgeau ordonat, canalizate de nemilosul stergator si insotite de sunetul tamburului de cauciuc ce freca sticla. Sunetul asta combinat cu ploaia ce cadea pe masina il calma subit. "Trebuie sa-mi iau stergatoare noi...", a fost ultimul gand ce l-a sagetat, iar privirea i-a ramas intepenita pe aburul respiratiei ce iesea cu ritm constant, raspandind caldura. Liniste, calm si pace...in masina lui, un Buick Riviera. "Intotdeauna mi-am dorit masina asta!", isi spuse pipaind usor bordul. Rasuci cheia pana la capat si asculta sunetul motorului..."Ce-i de facut?"...Si revelatia aparu in lumina orbitoare a farurilor tirului care veni din fata si trecu pe langa masina lui stationata. "Pleaca pe Marte!" Zambi, dadu drumul la cd-ul cu Jimi Hendrix, aprinse farurile, ambala masina si pleca in tromba...satul de oameni si planeta lor Pamant.

joi, 17 noiembrie 2011

Exercitiu de imaginatie...

Tranti usa in pas grabit, cutremurand toata casa. Cu un ultim efort isi incheie ultimul nasture de sus de la haina, si isi trase manusile de piele, pasind prin noroiul umed din drumul spre grajd. In fata acestuia astepta nelinistit un armasar negru. Il privi lung si il mangaie cu mana pe grumaz. Apoi, dintr-o sfortare, mai iute ca un vant de toamna, fu in sa, strunind calul spre dreapta si dandu-i pinteni in timp ce zlobozi un "haa" scurt, iar bidiviul se misca instant nechezand prelung. In 5 minute alerga turbat, pe cararea flancata de copaci goliti de frunze, in toamna tarzie. Nu se auzeau decat pasii repezi ai calului in galop ce se afundau in stratul gros de frunze portocalii. Si calul fornaind nervos in timp ce aburi mari ii ieseau pe nas sacadat. Avea buzele inclestate si tinea haturile strans in maini. Statea arcuit in sa, simtind miscarea calului cu pletele in vant. Era liber si alerga catre varful dealului, turbat de sentimentul de libertate. Nici un gand nu-l sageta. Alerga si-atat, lasand toate grijile deoparte. Simtea cum libertatea ii curge prin vene, in acelasi ritm galopant ca si cel al armasarului negru pe spatele caruia se afla. Asculta muzica naturala ce insoteste galopul. Ajuns in varf opri brusc calul, deja in spume. Sari jos, lasandu-l sa pasca, se puse pe stanca si-si aprinse o tigara. Soarele apunea dupa munti undeva in departare, inrosind cerul. Nu mai simtea nici durere, nici suparare, ci doar o bucurie. O bucurie atat de fireasca ii patrundea tot corpul incalzit de fuga turbata. Zambi si batu cu cravasa carambul cizmei de piele. Talangile umpleau dealul din dreapta vestind revenirea oilor de la munte. Un caine hamaia undeva sus spre padure. Se lasa pe spate si trase aerul rece in piept. Inchise ochii...si savura momentul de liniste, de dupa tot momentul de nebunie. Asculta glasul pamantului inca odata! Stia ca nu se va putea rupe de aceste locuri niciodata. Si zambi spunandu-si ca e fericit. Apoi brusc se ridica in picioare si sari in sa slobozind un chiot prelung si dand din nou pinteni calului. De asta dat' o lua pe coama dealului, pe drumul de carute, sa lase in spate o dara de colb amestecat cu aer rece, haiduceste. Si se pierdu in departare, micindu-se pe langa liziera padurii din ce in ce mai intunecoasa. In spate nu ramase decat linistea si iarba calcata tot rotocoale, in locul in care se uitase la apus, ca o hora a ielelor. S-o pasere de prada care brazda vazduhul tipand din inaltimi...

Postare dedicata bunicului meu decedat de la care am invatat sa iubesc caii. Desi aveam doar 6 ani cand a murit.