Exercitiu de imaginatie...

Gongul batu bland, murmurul se stinse si in sala se asternu linistea. Cateva minute orchestra se pregati acordandu-si instrumentele iar publicul intra, datorita acelor sunete, in starea necesara unui asemenea spectacol de anvergura. Apoi dirijorul intra in sala si spectatorii incepura sa aplaude frenetic. Orchestra se ridica in picioare iar dirijorul multumi salii pentru primirea calduroasa. Violonistul nu se putu abtine sa nu zambeasca observand o suvita rebela a dirijorului, ridicata rebel, in lumina orbitoare a reflectorului. Apoi toata lumea se aseza pe scaune si din nou timpul se dilata sub puterea linistei. Bagheta se ridica in sus si cobora brusc, iar orchestra incepu sa cante, sub atenta indrumare a maestrului. Violonistul privea la dirijor, si din cand in cand, urmarind bagheta acestuia ce se ridica, cobora si se misca aparent haotic de la stanga la dreapta pentru profani, era orbit de reflectorul de la balconul salii, a carui lumina se intersecta intr-un anumit punct cu bagheta. In spate sopranele si tenorii isi jucau rolul, iar el savura pe rand, sunetele fiecarui instrument din orchestra. Din dreapta spate se auzeau contrabasii gravi, din stanga spate rasunau tromboane si trompete, sunetul suav de fluier ii venea din stanga lateral si in tot acest aparent haos descoperi ordinea. Si avu revelatia zambind, caci ordinea in aceea orchestra, era construita in jurul sunetelor scoase de vioara lui. Se simti precum Atlas, ce tine in spate Pamantul. Nimic de mirare atunci, ca lumea il observa mai intai pe el din toti cei care cantau la vioara. El canta cu zambetul pe buze. Si cu o satisfactie aparte. Asadar "Il Trovatore" nu era pe scena, ci  participa chiar la crearea fondului sonor al piesei. Si era fericit, la cei 35-40 de ani ai sai, caci nu-si pierduse sufletul de copil. Isi iubea cel mai mult, in ordine descrescatoare, sotia si apoi vioara. Mergea acasa cu troleul si se hranea cu aplauze. Iubea momentele in care, neputand zari publicul din cauza reflectoarele, il auzea aplaudand frenetic dupa momentele de maxima sensibilitate. Si a trait asa o viata intreaga, cantand pentru oameni frumosi, stand in fiecare duminica, pe acelasi scaun, in aceeasi pozitie, cu barbia pe vioara si acelasi zambet pe fata, iesind mereu in evidenta caci ochiul spectatorului era atras asupra sa din cauza sunetelor care le scotea din vioara. Duminica vedeta in sala de opera, in restul saptamanii modest cetatean in urbea provinciala.

Exercitiu de imaginatie...2

Si-a stins tigara desi mai era jumatate. Chistocul s-a incolacit ca un sarpe in scrumiera. A suflat fumul afara lung si ascutit, lasandu-si capul pe spate in timp ce-si trecea mana prin par. A zambit fals si s-a ridicat, dorindu-si sa paraseasca infectia aia de bar, fluturandu-si in acelasi timp o mana in semn de "mi-a ajuns!". Nu s-a uitat in spate si n-a salutat, plecand ca un nesimtit. Era lamurit, oamenii sunt rai din fire.  Egoisti si haini. Scarile le-a urcat rapid, pe gangul cu miros de mucegai. Afara ploua cu picuri mari. Noaptea amplifica efectul de singuratate. A inceput sa mearga prin ploaie cu pasii plescaind prin apa ce curgea siroaie pe strada usor in panta. Dar nu s-a grabit, a calcat apa cu satisfactie, stropind in dreapta si stanga, in mod razbunator. Ajuns la masina ud leoarca, a trantit portiera si a ramas mut in ea. Isi simtea pulsul in tample si era nervos...ii venea sa urle cat il tin plamanii...sau...sau sa muste pe cineva de cap. Cu toate astea tot ce-a facut a fost sa inchida pentru o secunda ochii. "Asadar, toti sunt la fel..." isi spuse in gand si porni doar stergatoarele uitandu-se cum acestea adunau picurii de pe parbriz transformandu-i in suvoaie gelatinoase ce se scurgeau ordonat, canalizate de nemilosul stergator si insotite de sunetul tamburului de cauciuc ce freca sticla. Sunetul asta combinat cu ploaia ce cadea pe masina il calma subit. "Trebuie sa-mi iau stergatoare noi...", a fost ultimul gand ce l-a sagetat, iar privirea i-a ramas intepenita pe aburul respiratiei ce iesea cu ritm constant, raspandind caldura. Liniste, calm si pace...in masina lui, un Buick Riviera. "Intotdeauna mi-am dorit masina asta!", isi spuse pipaind usor bordul. Rasuci cheia pana la capat si asculta sunetul motorului..."Ce-i de facut?"...Si revelatia aparu in lumina orbitoare a farurilor tirului care veni din fata si trecu pe langa masina lui stationata. "Pleaca pe Marte!" Zambi, dadu drumul la cd-ul cu Jimi Hendrix, aprinse farurile, ambala masina si pleca in tromba...satul de oameni si planeta lor Pamant.

Exercitiu de imaginatie...

Tranti usa in pas grabit, cutremurand toata casa. Cu un ultim efort isi incheie ultimul nasture de sus de la haina, si isi trase manusile de piele, pasind prin noroiul umed din drumul spre grajd. In fata acestuia astepta nelinistit un armasar negru. Il privi lung si il mangaie cu mana pe grumaz. Apoi, dintr-o sfortare, mai iute ca un vant de toamna, fu in sa, strunind calul spre dreapta si dandu-i pinteni in timp ce zlobozi un "haa" scurt, iar bidiviul se misca instant nechezand prelung. In 5 minute alerga turbat, pe cararea flancata de copaci goliti de frunze, in toamna tarzie. Nu se auzeau decat pasii repezi ai calului in galop ce se afundau in stratul gros de frunze portocalii. Si calul fornaind nervos in timp ce aburi mari ii ieseau pe nas sacadat. Avea buzele inclestate si tinea haturile strans in maini. Statea arcuit in sa, simtind miscarea calului cu pletele in vant. Era liber si alerga catre varful dealului, turbat de sentimentul de libertate. Nici un gand nu-l sageta. Alerga si-atat, lasand toate grijile deoparte. Simtea cum libertatea ii curge prin vene, in acelasi ritm galopant ca si cel al armasarului negru pe spatele caruia se afla. Asculta muzica naturala ce insoteste galopul. Ajuns in varf opri brusc calul, deja in spume. Sari jos, lasandu-l sa pasca, se puse pe stanca si-si aprinse o tigara. Soarele apunea dupa munti undeva in departare, inrosind cerul. Nu mai simtea nici durere, nici suparare, ci doar o bucurie. O bucurie atat de fireasca ii patrundea tot corpul incalzit de fuga turbata. Zambi si batu cu cravasa carambul cizmei de piele. Talangile umpleau dealul din dreapta vestind revenirea oilor de la munte. Un caine hamaia undeva sus spre padure. Se lasa pe spate si trase aerul rece in piept. Inchise ochii...si savura momentul de liniste, de dupa tot momentul de nebunie. Asculta glasul pamantului inca odata! Stia ca nu se va putea rupe de aceste locuri niciodata.  Si zambi spunandu-si ca e fericit. Apoi brusc se ridica in picioare si sari in sa slobozind un chiot prelung si dand din nou pinteni calului. De asta dat' o lua pe coama dealului, pe drumul de carute, sa lase in spate o dara de colb amestecat cu aer rece, haiduceste. Si se pierdu in departare, micindu-se pe langa liziera padurii din ce in ce mai intunecoasa. In spate nu ramase decat linistea si iarba calcata tot rotocoale, in locul in care se uitase la apus, ca o hora a ielelor. S-o pasere de prada care brazda vazduhul tipand din inaltimi...



Postare dedicata bunicului meu decedat de la care am invatat sa iubesc caii. Desi aveam doar 6 ani cand a murit.

Storm, captain!

Se cuvine sa spunem ca viata este cateodata asemanatoare cu o furtuna violenta. O furtuna care creaza valuri in ocean de o imensitate de nedescris. Si barca vietii tale pluteste coborand si urcand pe aceste creste zbuciumate. Cu grija insa, trebuie sa o strunesti ca un dibaci carmaci. Caci nu-i tot una de unde loveste talazul. Si daca pentru privitorii din puncte fixe, cand valul se casca, barca ta e ca si inghitita, caci ii sub linia privirii lor, tu in timpul ala vezi-ti de treaba, alearga grabnic sa strunesti in asa fel barca incat corpul iei sa taie furia oceanului si sa pluteasca calarind valul sau fortand trecerea prin el cu istetime, caci scopul tau nu e sa te vada ei, ci sa iti salvezi pielea. Intr-adevar, unde pielea de leu nu ajunge sa acopere necesarul, oamenii intelepti o carpesc cu una de vulpe. Si-mi vine in cap o scena din Forest Gump cu Lieutenant Dan, care fara picioare se suie pe catarg si tipa turbat, cu spume la gura, in mijlocul uraganului, infruntandu-si soarta odata pentru totdeauna ca un nebun eroic, sau ca un Prometeu Inlantuit ce asteapta eliberarea, desi vulturii ii mananca zilnic ficatii iar chinul se repeta facandu-l sa-si doreasca sa fi fost muritor.
Dar vine o zi in care izbavirea vine...S'atunci cum sa n-astepti calmul de dupa furtuna, cand se va dovedi ca o astfel de experienta e revelatoare....