Exercitiu de imaginatie...

Gongul batu bland, murmurul se stinse si in sala se asternu linistea. Cateva minute orchestra se pregati acordandu-si instrumentele iar publicul intra, datorita acelor sunete, in starea necesara unui asemenea spectacol de anvergura. Apoi dirijorul intra in sala si spectatorii incepura sa aplaude frenetic. Orchestra se ridica in picioare iar dirijorul multumi salii pentru primirea calduroasa. Violonistul nu se putu abtine sa nu zambeasca observand o suvita rebela a dirijorului, ridicata rebel, in lumina orbitoare a reflectorului. Apoi toata lumea se aseza pe scaune si din nou timpul se dilata sub puterea linistei. Bagheta se ridica in sus si cobora brusc, iar orchestra incepu sa cante, sub atenta indrumare a maestrului. Violonistul privea la dirijor, si din cand in cand, urmarind bagheta acestuia ce se ridica, cobora si se misca aparent haotic de la stanga la dreapta pentru profani, era orbit de reflectorul de la balconul salii, a carui lumina se intersecta intr-un anumit punct cu bagheta. In spate sopranele si tenorii isi jucau rolul, iar el savura pe rand, sunetele fiecarui instrument din orchestra. Din dreapta spate se auzeau contrabasii gravi, din stanga spate rasunau tromboane si trompete, sunetul suav de fluier ii venea din stanga lateral si in tot acest aparent haos descoperi ordinea. Si avu revelatia zambind, caci ordinea in aceea orchestra, era construita in jurul sunetelor scoase de vioara lui. Se simti precum Atlas, ce tine in spate Pamantul. Nimic de mirare atunci, ca lumea il observa mai intai pe el din toti cei care cantau la vioara. El canta cu zambetul pe buze. Si cu o satisfactie aparte. Asadar "Il Trovatore" nu era pe scena, ci  participa chiar la crearea fondului sonor al piesei. Si era fericit, la cei 35-40 de ani ai sai, caci nu-si pierduse sufletul de copil. Isi iubea cel mai mult, in ordine descrescatoare, sotia si apoi vioara. Mergea acasa cu troleul si se hranea cu aplauze. Iubea momentele in care, neputand zari publicul din cauza reflectoarele, il auzea aplaudand frenetic dupa momentele de maxima sensibilitate. Si a trait asa o viata intreaga, cantand pentru oameni frumosi, stand in fiecare duminica, pe acelasi scaun, in aceeasi pozitie, cu barbia pe vioara si acelasi zambet pe fata, iesind mereu in evidenta caci ochiul spectatorului era atras asupra sa din cauza sunetelor care le scotea din vioara. Duminica vedeta in sala de opera, in restul saptamanii modest cetatean in urbea provinciala.

Storm, captain!

Se cuvine sa spunem ca viata este cateodata asemanatoare cu o furtuna violenta. O furtuna care creaza valuri in ocean de o imensitate de nedescris. Si barca vietii tale pluteste coborand si urcand pe aceste creste zbuciumate. Cu grija insa, trebuie sa o strunesti ca un dibaci carmaci. Caci nu-i tot una de unde loveste talazul. Si daca pentru privitorii din puncte fixe, cand valul se casca, barca ta e ca si inghitita, caci ii sub linia privirii lor, tu in timpul ala vezi-ti de treaba, alearga grabnic sa strunesti in asa fel barca incat corpul iei sa taie furia oceanului si sa pluteasca calarind valul sau fortand trecerea prin el cu istetime, caci scopul tau nu e sa te vada ei, ci sa iti salvezi pielea. Intr-adevar, unde pielea de leu nu ajunge sa acopere necesarul, oamenii intelepti o carpesc cu una de vulpe. Si-mi vine in cap o scena din Forest Gump cu Lieutenant Dan, care fara picioare se suie pe catarg si tipa turbat, cu spume la gura, in mijlocul uraganului, infruntandu-si soarta odata pentru totdeauna ca un nebun eroic, sau ca un Prometeu Inlantuit ce asteapta eliberarea, desi vulturii ii mananca zilnic ficatii iar chinul se repeta facandu-l sa-si doreasca sa fi fost muritor.
Dar vine o zi in care izbavirea vine...S'atunci cum sa n-astepti calmul de dupa furtuna, cand se va dovedi ca o astfel de experienta e revelatoare....

Revelatia zilei...

"The poet hath prettily illustrated what it is for a thing to fall out unexpectedly. For Ulysses, when his dog died, could not forbear crying, yet would not suffer himself to weep when his wife
sate by him crying, but stopped his tears; for here he came strengthened with reason
and beforehand acquainted with the accident, but before it was the suddenness of the
disaster which raised his sorrow and threw him into complaints." - Plutarch, The Morals

Wild wild east!

"What we've got here is failure to communicate.
Some men you just can't reach...
So, you get what we had here last week,
which is the way he wants it!
Well, he gets it!
N' I don't like it any more than you men."

Mda....e al dracului de greu sa fi idealist printre oamenii din ziua de azi! Sau macar entuziasmat si entuziasmant.

Hai sa ne aducem aminte...de DETALII!!!

Today winter was stupid!

Cat de bine se asociaza culorile cu anotimpurile....si sunetele....Pasesti cu bocancii prin nameti....e ger, zapada scartaie...si fulgi mari de zapada cad contribuind la albirea peisajului. Vantul nu bate, pasarile nu canta, padurea nu se misca...totul e incremenit in nemiscare, totul doarme, totul asteapta...totul e alb. Rar, in locurile neumblate de oameni...vezi cate o urma...ciudat lucru urmele iarna...is ca un fel de amintiri..."pe aici a trecut sigur un lup"...sigur...ca si in cazul amintirilor bine intiparite... Putinul da certitudine...Si cerul e la fel...fara culoare, fara viata...iar daca vreo pasare zboara, o face zgribulita si din cine stie ce nevoie...nu degeaba exista expresia "are sufletul de gheata"...adicalea fara viata, fara simtire, mat, fad, rece...inexpresiv. Ignoranta e in fond un fel de asteptare...la fel cum metabolismul incetineste tot ce e viu iarna...in asteptarea vremurilor "mai bune". Pe de alta parte ai verdele si albastrul...zugravite la orizont in paduri si cer de vara....cu brazi care freamata, cu pasari ce canta in ei, cu cer albastru pe care alearga schimbatori nori manati de vanturi calde...modificandu-si mereu forma in mii de figurine curgand fluid spre zari...si pasari care zboara calm si fara graba...bucurandu-se parca de caldura soarelui si de curentii prielnici...e o vreme de lafaiala in entuziasm si viata...E cald si bine, si o vreme de facut amintiri...o vreme in care lupul nu lasa urme ci alearga fara griji...si iar aberez in asteptarea verii. Anu asta n-am chef de iarna, n-am chef de Craciun, n-am chef de rev. So maybe I'll be a Mr. Scrooge this year! N-am chef de nimic...doar de vara si munti si sunet de cascade ascunse in locuri de care majoritatea oamenilor nu au habar. Chef de deshidratat si potolit setea cu apa de izvor rece de munte. Chef de stat pe stanci la inaltime. Sau de stat pe spate in iarba verde si privit cerul. Caci toate astea te incarca si te linistesc. Azi...una din zilele alea in care te simti ca un acumulator descarcat. Some chill out music should solve this shit! ;)

Oameni...

"Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau. Am amânat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decât o părere?" - Mircea Eliade

Oameni?

Oameni...zeci de oameni...mai inalti, mai marunti, mai tineri mai batrani...unii care ti-au zambit, te-au facut sa zambesti si sa te simti ca un beagle care face aport pentru o pernita de "chappy", unii care s-au incruntat in fata ta cum se incrunta cerul la furtuna si te-au tulburat cu un suvoi de desnadejdie....unii prietenosi si cu darul de a incuraja, altii cu vesnica frica in suflet ca maine va veni sfarsitul...unii grabiti in vesnica lor viata papitanta si aparent dezordonata...altii calmi si ordonati cum e ziua de marti fata de luni...dar toti revelatori daca ii privesti atent...Si toti iti sadesc ceva in suflet...toti iti daruiesc o picatura de "ceva" pentru a-ti prepara viata ca pe o licoare fermecata dar unica...Si ce gust va avea in final paharul asta? Va fi o lacrima sau un zambet? Va fi lumina sau intuneric? Mana stransa in alta palma sau intinsa spre geam intr-un ultim gest de Don Quijote?

Oameni?

Oameni...va multumesc!

A venit toamna, si primavara, si vara si tot!:))

Cateodata, in aglomeratia zilelor cotidiene si in valtoarea in care te afunzi cu buna stiinta si placere, caci iti place sa traiesti viata intens, se intampla lucruri. Lucruri frumoase, simple si subite. Si totul incepe prin faptul ca, odata ce te hotarasti te calmezi. Devi calm si zambitor. Ce inseamna sa fi hotarat? Inseamna sa ai certitudinea aia interioara ca ce se intampla e bine si ca orice forma de indoiala sau purtare nenaturala dispare subit. Si mai inseamna ca ai luat decizia din prima, fara sa eziti. Fara calcule, integrale si alte aplicatii practice ale unor teorii care se pare nu functioneaza in cazul tipelor cu personalitate. Desi nu s-a demonstrat stiintific treaba asta! :)) Se creaza o stare de confort inconfundabila cand iei decizii asa. Niciodata n-am vazut un zambet mai dragut, sunt cat se poate de sigur. Si o privire...indeed! ochi maaari si cu sclipire aparte intalnita doar la persoanele de calitate. Pe urma a doua zi e un soare cald si mergi la belvedere...te plimbi si un miros de toamna iti gadila narile pt prima data anul asta. E clar daca simti mirosul de toamna. Stii si tu prietene, nu in fiecare zi esti capabil de asa ceva...Dar esti sigur ca ziua de azi a fost atat de frumoasa din cauza ei. Universul lucreaza in favoarea ta. Pe urma ai chef sa te dai cu bicicleta...dupa vreo 4 ani...:)) Si te mustrezi ca ai prostul obicei de a te stramba in poze...Zambesti si zambesti iar la gandul ca vei zambi toata ziua. Lucrurile astea nu sunt intamplatoare...exista o conspiratie, sunt sigur! Insa de data asta e o conspiratie catre bine....daca nu cumva catre perfect :)) Si de ce va zic eu chestiile astea? Ca asa-i cand esti entuziast! Si sunt...al dracului inca de mult! Cumva trebuie sa ajung pe munte, acolo gandesc cel mai limpede. :))Hai cu vremea buna in week end!

Bah de cand nu m-am mai uitat la filmuletul meu preferat! :))

Calea spre victorie

Calea spre victorie o vezi mai bine cand esti cocotat pe un deal, iar ea serpuieste pe undeva prin vale...Iti ajunge doar sa te ridici in scari, si sa pui palma la ochi, pentru a vedea acum pe unde vei merge in siguranta...E rasplata urcusului greu pana in acest varf, pe care l-ai platit cu suferinta...si ani, ani multi...ani in care ti se spunea:
"Vezi ca femeile sunt subtile"...apoi, ai descoperit ca "In spatele oricarui barbat de succes sta o femeie", ai zis hmm, ai zambit. A mai trecut ceva timp si ai citit despre Napoleon care zicea ca "in dragoste singura victorie e fuga". Te-ai minunat, ai zambit din nou. Si incet incet, simteai cumva pe pielea ta aceste chestiuni. Totusi, manz fiind, iti scapase ce era mai important. Paradoxal, caci candva citisei Shogun...ar fi trebuit sa fie destul. Ei bine, dupa atatia ani, ai revelatia. Barbatii mari preferau sa scoata rar maxime, lasau asta in treaba femeilor, sau le scoteau la victoria totala ori in momente in care erau incoltiti si fara scapare, dar doar daca mai exista cineva cu sanse de supravietuire in preajma, sa poata duce mai departe gandul. Un zambet ar trebui sa fie de ajuns cand vrei sa te manifesti spre exterior, daca e dublat de o intelegere interioara a unor lucruri. De astazi esti un shogun modern. :)) Detaliile fac diferenta. Stiam doar bine chestia asta, insa detaliile devoalate cumva ajung sa nu mai cantareasca atat de mult. Tacerea si valul de mister sunt cat se poate de importante. Si atunci, te retragi ca un pradator intr-un loc intunecat, iti imprimi un zambet calm, lasi doar ochii sa se vada in noapte si astepti. De data asta nu mai insisti, nu mai spui ce simti, nu te mai zbati cum se zbate un peste in carlig cand e prins si tras pe mal...tu doar stai ca o stana de piatra, ca un lup flamand ce sta intr-o grota cand afara bate crivatul stiind ca acum n-are nici o sansa sa vaneze si ca energia care o mai are va trebui conservata rational, pentru eficienta, nu sa o cheltuie la primul impuls venit din entuziasm... sau ca o pantera care isi adulmeca prada asteptand momentul ideal sa atace, si anume cand vanatul s-a apropiat de bunavoie si destul de aproape de ea. Sau poate ca un urs greoi prins intr-o capcana, care stie ca daca se zbate rana se agraveaza. Nu mai esti un pui de leu ca sa iti ucizi prada cu greu, de acum inainte va trebui sa o faci cu o singura muscatura...scurt si mai putin dureros, inainte ca victima sa se trezeasca din naucitoarea panica provocata de elementul surpriza. Asa cum subit samuraii scoteau sabia din teaca doar cand trebuia si cu o precizie milimetrica. Dar inainte sa te retragi in asteptarea ta laborioasa, lasa totusi urma prezentei tale. Lasa o crenguta rupta, care sa arate calea spre sufletul tau. Asa e corect, caci liberul arbitru nu trebuie sa lipseasca din nimic si calea cea buna semnalizata. Iar celor ce vor alege calea prietenoasa tie si le permiti sa treaca acum de acest paravan, le vei da mai mult decat o faceai pana acum. Biletul de intrare s-a scumpit mult, e adevarat! Dar celor ce intra le vei da tot, in fond si la urma urmei s-au descaltat la intrarea in sufletul tau...si poate dezamagirea celor ce nu simt caldura de dinauntru, caci nu i-ai primit, te va face de acum sa te simti mai bine. Mai bine nu pentru ca sufera, ci pentru ca ai avut candva dreptate, si acum indoiala ca ai gresit se risipeste datorita regretului lor, ba mai mult se intoarce inapoi catre cel dinspre care a plecat si ii incolteste acum in suflet. Mai incolo, sa deschidem tabla de sah! Prietene, urmatoarea mutare e la tine...caci noua mea regula de viata e: o mutare o fac eu, una tu!

Cateva vorbe de-ale lui Nicolae Iorga

"Cu tine ai totdeauna doi tovarăşi: tot binele pe care l-ai făcut şi tot răul."

"Nu uita niciodată că oricine te iubeşte cere de la tine o iluzie de ideal. Dă-o, ori nu te lăsa iubit."

"Uneori, după mult zbucium în lume, te întorci la tine cu înduioşarea cu care întâlneşti un vechi prieten."

"Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă"

"Fii bun, dar fereşte-te să nu creadă lumea că poţi fi numai bun."

"Poţi închide ochii, dar nu poţi stinge soarele!"

"O înfrângere e numai mijlocul pe care ni-l dă soarta ca să vedem ce ne lipseşte pentru a învinge."

"Fericirea întunecă, durerea lămureşte."

"Nu spune niciodată "nu se poate", ci începe cu "să vedem"."

"Cel care merge cu ochii în pământ se vede pe sine mai bine decât acela care se potriveşte în oglindă."

"Cea mai mare minune e să crezi că poţi face una. Restul e foarte uşor."

"Fă-ţi datoria oricând. Totdeauna va fi cineva care să te vadă: tu însuţi."

"În gunoiul muncii tale vor ciuguli păsări şi vor scurma porci. Zi-le critici şi lasă-i în pace!"

"Înţelepciunea nu se împrumută cu carul, ci se câştigă cu bobul."

"Cine uită, nu merită."

"Amintirea suferinţelor tale păstreaz-o bine: e comoara cea mai scump plătită."

"Nu întuneca cerul altora cu supărarea ta."

"Cine bate la uşă? Pune masca!"

"Greşelile se îndreaptă, păcatele se răzbună."

"Totul e relativ, afară de interesul societăţii."

"Învăţat se cheamă un om care e bucuros să tot înveţe."

"Fără steag de cultură un popor e o gloată, nu o oaste."

"Uriaşul e în ţara piticilor neapărat un duşman public."

"Lemn bun, lemn rău - aceeaşi cenuşă, dar nu aceeaşi flacără."

"Fă binele cu diplomaţie, căci nu-ţi închipui ce mult supără."

"Şi în viaţa omenească sunt focuri care distrug şi focuri care purifică."

"Scrie ca să păstrezi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul."

"Tinerii visează înainte, bătrânii visează la urmă; la mijloc, bărbaţii luptă."

Povestire de pe alta planeta

Deci asta era secretul. Fiecare om ascundea undeva intr-un colt intunecat de suflet un mare regret. Si zavorul acestui ungher era bine pus, dar greu. Insa el era mai dureros decat durerea provocata de vulturii ce se infruptau zilnic din ficatul lui Prometeu, caci pana la urma el era un zeu. Oamenii indurau greutatea sa in tacere, caci tipetele l-ar fi dezvaluit lumii intregi, dornica sa arate cu degetul pe cel ce iesea din tipar pentru a expune ceva ce, paradoxal, stiau toti. Asa, fiecare se intreba doar pe sine, la ceasuri de noapte...in adanci clipe de singuratate: oare cum ar fi fost daca? Iar cei mai curajosi ajungeau pana intr-acolo in a se intreba: Cum ar fi daca? Dar lumea s-ar supara daca....nu? Ce-ar zice lumea? Cum sa ies eu din rand? Da' e normal asa ceva? Doar n-oi fi eu mai special, nu? Generalizarile puneau stapanire pe lumea atat de frumoasa a diversitatii indivizilor...Si samanta curajului se sufoca incet, din cauza ca raza ce licarea incet se pierdea, nefiind intretinuta. Ceasul batea inca un ceas, si inca un ceas...iar timpul trecea, scrijelind incet riduri pe fetele oamenilor. Privirile pierdute se inmulteau odata cu aceste riduri, care insa nu le egalau pe cele purtate pe ascuns in suflet. Si totul se bagateliza incet, special devenind un cuvant de buzunar si la indemana tuturor. Pai exista special? Exista pe dracu', se consolau ei fricosi ca intr-adevar atunci aveau dreptate, si ca poate acum se inseala amarnic. Sa fim prieteni cu comunul atunci, sa nu mai fim entuziasti, sa nu mai asteptam mult, sa nu mai avem incredere in fortele proprii...si din fini comunicatori deveneau incapabili sa se exprime, existand ceva ce ii impiedica de fiecare data sa deschida gura. Ceva ce nu putea fi definit, la fel cum la vederea unei persoane, inima zvagneste cumplit, recunoscand parca ceva. Dar acel ceva nu se mai exprima acum in cuvinte, ramanea in piept provocand o durere acuta. Privirea nu mai sclipea si zambetul continuu era acum doar o forma de comunicare non-verbala, nu o exprimare sufleteasca. Si n-ar fi fost nevoie decat de o scanteie...care sa reaprinda tot...Insa oamenii credeau in cealalta teorie...cu constructii marete, construite greu dar care se naruiesc rapid, fara sa isi dea seama de cealalta cale, in care constructiile nu sunt de fapt constructii, in care totul se construieste rapid si se naruie greu, ca orice lucru special....care dainuie...Caci tot ce conta era sa dainuie, asa cum sustineau mari barbati in istorie, fie ei mari generali cum era Napoleon, fie sculptori ca Brancusi. Si atunci simtind ca e greu de respirat intr-o lume din asta, a celor multi, isi indrepta privirea spre un rasarit de soare, calm, caci stia ca e prieten cu muntele si ca el traieste dupa un alt set de reguli, mai valoroase. Erau regulile oamenilor care cred in verbul a dainui. Oameni care au scris istoria, oameni care stiu ce inseamna cu adevarat a fi fericit. Oameni care cred cu tarie ca lumea se poate schimba si se lupta pentru asta. Si isi aduse aminte de vorbele maestrilor in aceasta arta, din care se detasa una. O invatase de la Modigliani: "Your only duty is to save your dream". Si se trezi din vis, revenind pe Planeta Pamant, cu pofta de a lucra in aceasta directie, caci stia ca si Einstein a revolutionat fizica dupa ce a ramas repetent la aceasta materie in "tinerete".