Padis Reloaded III

Am tot amanat si postarea ultimei parti a turei din Padis insa am fost cam ocupat! Iata ca intr-un final mi-am facut timp si pentru partea asta...asa ca sa-i dam drumul...

Ziua III

Motto: "Pasarile de curte nu pot intelege cum vulturii se bucura sa strabata inaltimile." - Rabindranath Tagore


sa curga si o muzica....





Traseu: Padis - Scarisoara(triunghi albastru) - Garda de sus (cruce rosie) - Campeni
Durata: aprox 8 h jum - 9 ore cu tot cu pestereala


Ziua a III-a a stat "sub semnul pesterelii". Planul era sa ne cufundam in maruntaiele pamantului in Pestera Coiba Mare, Scarisoara, unde sa vedem ghetarul, si Poarta lui Ionele. Avea sa se dovedeasca ulterior un plan prea ambitios avand in vedere ca noi mai trebuia sa ajungem cumva in Cluj, neavand mijloc mecanizat de locomotie propriu.
Ce somn nene, ce somn! In afara de visele fanteziste povestite anterior, am dormit busteni....eram rupti de oboseala...pana la 9 n-am dezlipit genele...si a fost la fel de frig ca in prima noapte, desi nu ne asteptam...Oricum am dormit boiereste...sunt foarte multumit de cort, e o investitie buna!
Iesiti din cort constatam ca vremea e buna...Sa mancam? Toata lumea stramba din nas...nu prea ne era foame...dar savuram un ceiuc cald. Desi neindicat, pornim asa, urmand sa ne oprim pe traseu, caci stiam ca indata ce o vom lua la pas, stomacul isi va cere drepturile instant.
Strangem tabara, ne echipam. Dupa mozoleala acuta de care am avut parte cu o zi inainte, ca sa pot sta curatel la ocazie, decid sa-mi trag parazapezile pe post de paranoroaie :)). Trecem pe la cabana sa o salutam pe tanti si pe cabanier care au fost super de treaba cu noi, cumparam o pita ca nu mai aveam prea multa si ne lansam la drum. Bate un vantisor rece, mai ales pana cand trecem de o stanica, in care nu era inca nici urma de mioara. Inaintam cu spor si imi dau seama de asta comparand ritmul cu cel din anul precedent. Ajungem in locul unde cu un an in urma Corina a cedat, cazand pe campul de lupta cu o basica sparta...:)) Rad si imi aduc aminte cum ne explica ea ca o sa i se infecteze piciorul de la asta...:)) Defect profesional...ce sa-i faci...era sa fac eu mai degraba infectie de nervi cand a baut toata apa...:))
Ne oprim caci deja ne roade stomacul...luam micul dejun, care a constat evident in conservaraie. Il sun pe Rusu sa ma interesez de hattrick si cam atat. Pierdem totusi o jumatate de ora.

Pauza de masa

Popas

Ii dam drumul apoi vitejeste si incepem sa inghitim incet incet distantele. Ajungem intr-un final la primul obiectiv, ignorand din lipsa de timp pestera Sura si pestera Coiba Mica.
Lasam rucsacii intr-un tufis, luam frontalele si intram vitejeste pe impozantul portal al pesterii. Cu Prada descoperisem prea putin din ea din cauza ca n-aveam lanterne bune. Nici nu va imaginati ce usor ti se ascund intrarile  in alte camere intr-o pestera daca n-ai sursa buna de lumina. Cheloo o ia ca de obicei in fata, deschizator de drumuri, dornic sa scormoneasca fiecare cotlonas. Il urmez, in unele, tip dupa el in altele interesandu-ma daca continua in alte sali. Ce-mi place in pestera e ca totul e ambiguu asa. Categoric un alt mediu. Umbrele pot ascunde multe, Unde crezi ca se termina tot, incepe de fapt adevarata frumusete, iar apa nu-si tradeaza niciodata adancimea, fiind de o transparenta incredibila. Ne miram si noi cum au ajuns ditamai trunchii de brazi falnici prin toate cotloanele, e clar ca exista o circulatie a apei destul de consistenta uneori in pestera asta...

Portalul...

Cu baietii cat un purice...

.Spre adancuri, lasam lumina in spate...

La frontala...

Cotloane la promotie...

Urcusuri....

Urcusuri mai complicate...

Coborari....

Gheata...

Si gauri in gheata, prin care sa-ti bagi capul...

O ultima incursiune pe sus...

Poze, una, alta...pierdem un car de vreme pe aici. Intr-un final, presati de timp, ne indreptam spre iesire, apoi la tufisul secret, luam rucsacii si revenim pe drumul forestier.
Trecem de catunul Casa de Piatra...un catun iarasi numai bun pentru o casa de vacanta...La un momentdat baietii isi pierd rabdarea....Cat mai e ba, pana la Izbucul Tauz?, urmatorul punct de reper de pe harta de care le zisesem... :))Ii duc o bucata cu zaharelul ca mai sunt 10 minute pana la Izbucul Tauz...stiam ca trebuie sa tragem un pic tare ca sa ajungem si la Scarisoara, sa prindem deschis...si asta pentru ei, caci eu vazusem pestera. Finally, trecem de el, nu mai coboram, ci ne asezam pe o banca langa un izvor pentru odihna. Incepeam sa simtim oboseala acumulata...Stiam ca de aici urma o bucata cu urcus prin padure pana intr-un punct din care se vede Cantonul Scarisoara, apoi coborare, si urcare din nou pe panta pe care eu am suferit cel mai crunt din toata viata mea de montaignard, din cauza ca mi s-a baut si portia mea de apa si eram mega deshidratat pe un soare federal. As fi dat 20 RON pe un Trompi, sa ma bata Dumnezeu! :))
Pac pac cu baietii, ritm excelent...avem si apa de data asta....urcam prima bucata, si hotaram sa incercam sa fentam o bucata de urcus, mergand pe o presupusa curba de nivel. Nu iesim tocmai unde ma asteptam si fratello incepe iar sa faca pe curcanul cunoscator, ca vezi doamne, trebuia sa mergem pe acolo, ca amu' ce facem....ca pana lui in sus, si ca pana lui in jos. Scot busola, harta, ma gandesc la traseul din anul trecut si imi dau seama ca ala a suit intr-un fel de creasta....iar noi iesisem intr-un drum forestier paralel cu ea. O luam pe el in sus si ajungem in poienita de unde incepea ultima urcare spre pestera Scarisoara...Urcus federal....l-am urcat mult mai bine acum, caci eram hidratat, dar e un urcus destul de solicitant, dupa cum au marturisit si baietii. 

Catunul Casa de Piatra

"Cine-i ala?"

Infloriti si frumosi....

Tot inainte!

:)) Loc de suferinta in 2010

Ajungem dupa inca vreo 10 minute la Scarisoara, ne schimbam de hainele ude sa nu facem pneumonie ca eram uzi leoarca, platim si intram. Mult mai frumos am prins anul asta...turturi giganti si formatiuni interesante....din cauza ca vremea a fost mai rece...
O gramada de straini aici...toti faceau poze in draci....Romani putini, ba unii, care ajunsesera pana aici, ii auzeai spunand: "Intrati voi, eu raman!", banuiesc eu toate astea pt 7 RON cat a fost biletul.
Ne bucuram de pestera, eu pentru a doua oara. Baietii raman impresionati. Chiar va recomand sa vizitati acest obiectiv fabulos, satisfactie garantata.

Ne modernizam si noi...

Ghetarul vazut de sus...

Iu huuuuuu!!!!

Draperii de gheata...

Si turturi maaaari!....

"Foca de ghetar"

Nice and smooth...

Da da da...

Beautiful!

Pumnale de clestar...

Turturi siliconati....

Ghetarul Scarisoara...

Cineva ne priveste cu ochi buni...

Piatra, gheata si lumina...

Pestra lui Platon?

Cobrele de gheata

Mirific...

Scara spre rai...

Orga

O ultima privire in spate...

Iesim si mancam la bancuta, refacem provizia de apa. O luam apoi pe jos pe cruce rosie pana in Garda de Sus. Pestera lui Ionele sare din schema din lipsa de timp. Abia ne taram, suntem terminati de drumul asta forestier...22 de km dupa alte 2 zile in care am facut cel putin 22 km, in fiecare.
Ajungem intr-un final la marea intersectie din Garda de Sus. Mizerie de nedescris...ca intr-o tara de lumea a III-a. O gagica grasa ne spune ca avem un microbus pana in Campeni la 8 si de acolo sigur gasim ceva. Vine microbusul, dupa o scurta asteptare, ajungem in Campeni unde....constatam ca n-avem nimic nici spre Cluj nici spre Alba, de unde am fi putut lua tren. Ne postam la ocazie, intr-un loc care era la mama dracului, deci am mai mers vreo 2-3 km, dar nimic. Unul tine o foaie pe care scrie destinatia, unul o lumineaza cu frontala cand trec masini, sa se vada....nimeni nu opreste....suntem 3 si avem rucsaci voluminosi. Hotaram sa incercam sa dormim in autogara...stiam ca pe la 5 jumatate aveam un microbus pana in Turda. Asta insemna ca domnul Cheloo sa nu ajunga la timp la servici. S-a resemnat. Frate-miu la fel, cu examenul la engleza..:)) O luam pe jos inapoi, la frontala, si o gramada de oagari manelisti tipa la noi din masini pizdoase..."Unde mergeti baaaaaaaa!!"...Civilizatia Campeni...urbanismul modern intruchipat la cel mai inalt stadiu evolutiv de dezvoltare!
Ajunsi la autogara, incuiat. Batem in geam, iese paznicul: "Ce vreti ba?"; "Nene, lasa-ne sa dormim in autogara ca e frig, avem microbus la 5 jum...le-am pierdut pe celelalte"; "N-am voie, nu ma lasa seful!" zice omul in sictir. Ii uram sanatate in gand, Cheloo promite sa-l futa toata noaptea cu lumina de la frontala. Amu am avut noroc ca in fata, afara erau 2 banci. Frate-miu o sechestreaza pe una, raman sa o impart pe cealalta cu Cheloo. Intindem izoprenele, scoatem sacii de dormit, ne bagam in ei si ne punem la somn. Somn? Da, dar nu toti, era imposibil. De ce? Pai in primul rand pentru ca eram in orasul cainilor....haite intregi nene. Haite razboinice care se scurgeau succesiv dand batalii pentru fiecare bucatica de oras. Atatia caini vagabonti n-am vazut in viata mea! Decidem ca fiecare sa stea de veghe prin rotatie o jumatate de ora. Asta insemna ca fiecare sa doarma pe rand cate o ora! Echitabil...doar ca frate-miu a adormit in post, m-a trezit ca sforaia...La fel si viteazul Chelione...."Dormi ba? MMM??" Ne-am dat seama ca asta e si un oras de schecisti dupa manelaraia care curgea la discoteca de langa autogara. La un momentdat, apare o dacia solentza, intoarce, intra la autogara, opreste, vine mai aproape...Baieti, zic eu, trezirea, avem companie! :)) Cand ma uit mai bine la numar, era MAI...erau politisti...vin la boschetarii de noi...sa ne legitimeze... Ce faceti baieti? Ia nene, venim din Padis...asa si pe dincolo...Unul era rasarit, stia si de munti si tot, ne-a zis una alta. Altul ne-a intrebat: "Ba baieti, de ce nu va bagati macar in sacii de dormit?" Dar eram deja bagati....WTF, dude? Iar la final, lanseaza incurajarea: "Baieti. aveti grija ca incepe sa se iasa de la discoteca, si mai sunt unii cu chef...daca e, sunati la 112":)) Lux, o bataie ne mai trebuie si suntem fericiti. N-a fost insa cazul, si le multumim domnilor ca si-au facut treaba si au patrulat intensiv zona cu masina, atat de intensiv incat la un momentdat au lovit si un caine, lucru de altfel probabil imposibil de evitat in Campeni, orasul cainilor. Din autogara, sugaciul de paznic se mai certa cu un copchil si cu un boschetar....nu stiu ce dracu faceau inauntru dar nu suna prea bine...Dar timpul a trecut si in sfarsit ne-am vazut urcati intr-un autobus care pana la Turda s-a burdujit cu oameni de parca era angajat la Punjab Transport Lines Corporation, ca numai in India se mai respira in autobuse cu sacadatorul pus, pentru supravietuire.
Din Turda am luat un alt microbus si pe la 9 jumatate am fost acasa. Moment de maxima victorie si bucurie, caci un pat moale dupa astfel de aventuri nu se compara cu nimic. 
La mai mare, dar in alt fel! :)) O tura minunata si memorabila....