Sarmizegetusa Regia. O calatorie in trecut.

Motto: "Iata în ce fel se socot ei nemuritori: credinta lor este ca ei nu mor, ci ca cel care piere se duce la Zamolxis, divinitatea ; pe care unii îl cred acelasi cu Gebeleisis" - Herodot

Melodia excursiei:



Gasca: Eu si Cheloo

Si cum sa nu profiti de faptul ca de sfanta Maria romanii au sarbatoare legala...si cum sa nu il iei pe husky in spate si sa o tai pe munte? Imposibil...
Toata saptamana ne-am batut capul cu Cheloo cum sa facem sa ajungem la Sarmizegetusa Regia, sa vedem daca se poate si alte cetati dacice din zona si sa mai exploram si Cheile Crivadiei, Pestera Bolii, Cheile Bolii, Turnul Crivadiei, toate din Parcul National Gradistea.
Apai numa' bine ca vineri mi s-a confirmat ziua libera de luni. Pac pac cumparaturile, pac pac rucsacul si la 5 dimineata, dupa ce seara iesisem la o bere cu Miha, draga de ea, si am pus la cale unele chestiuni de viitor, dupa ce i-am dat si un sah :)), am sarit in tren. Un pic de somn de voie si ne-am si trezit in Orastie.
Orastie...ce oras...:)) am vizitat cu Cheloo cetatea medievala, ne-am minunat cum oamenii si-au pus un cuib si berze artificiale din plastic pe un stalp si si-au intitulat statia de troleu din zona "La berze" si ne-am deplasat trecand pe langa un falnic dracones spre "targul de sambata" de unde se lua autobusul spre Costesti.
Aici a trebuit sa asteptam vreo 1 jumatate, pana pe la 11 jumatate, prilej de a observa magicul targ. Mi-ar fi placut tare sa fiu conducatorul unei delegatii de oficiali europeni, sa le arat cum e integrata Romania in UE, sa le vorbim localnicilor care vindeau de PIB si de criza financiara, de S&P, Dow Jones si de cum toate astea le afecteaza lor viata.

Umor romanesc...:))

Dracones

Sa luam cateva exempe ilustrative:
O banda de tigani vindea drujbe. Vindea e mult spus...ii fraiereau pe toti oagarii care cascau ochii la "Shtil-uri".  Altii din masini le tipau proaspetilor posesori de drujbe, dupa ce facusera achizitia: "Ba' fraiere, iti dadeam eu un lucru namtzasc, nu de-astea facute pe vapor, tot la banii aia!" Si constatand teapa, se intorceau cu ele...dar te pui cu tiganul? Imediat sareau cu gura pe ei: "Hai mei, asta 5 lei, manca-t-as, nu defect la el! Nu dai bani inapoi, bun drujbe!", in timp ce piranda se spala cu sampon pe cap, sub pod, o gasca de puradei scotea fierul din rau...sa-l duca la reciclat...si doamne, au scos o tastatura...ai vazut vreodata o tastatura scoasa din rau? :)) socanta imagine...prefer pastravii!
Mai incolo un nene isi vindea pepenii si vinetele. Apare un batranel cu o bicicleta: "Vrei vinete conasule? Ia de-aci! Ei, nu e pe alese, da toate-s bune...gaseste mata una stricata...Cum? aia e stricata? Da-o-ncoa! Ia conasule, punem sacul pe bicicleta si poti pleca, taica!" iar dupa isi arunca razand ca un boulean pepenii borsiti in rau: strigand cu o bucurie salbatica "La rau' ros'...."...si cum sa nu-i sudui in gand? Cum sa nu te saturi de necivilizati?
In fine, o ultima imagine memorabila: doi vanzatori de porumbei stau de vorba. La un momentdat unu, la spartul targului isi elibereaza porumbeii si ei zboara spre casa. Cu mandrie se intoarce spre celalalt si ii zice: "Ai tai tot asa merg acasa?" la care celalalt raspunde inteligent: "Eu daca le dau drumu', ai mei merg pe jos acasa!". Asadar balci in toata regula...targuieli, tiganeli, porumbei, graunte, carpete cu rapirea din Serai si tot ce vrei.
Ei dar iata! Vine autobusul spre Costesti...:)) Dumnezeule, n-am mai fost cu genul ala de autobus de cand eram mic. Din ala antic de demult, plin pana la refuz, in stil ceausist. Mai lipsea o caseta cu Coco Jambo!
:)) Si de-aici incep treburili bune, cum ar zice ardelenii!
O babuta imi face loc si intru in vorba cu ea dupa ce ma asez. Dacita nu altceva...batranica rosie in obraji, venise la targ sa isi vanda casul si sa mai faca un ban cinstit. Imi povesteste de cetati, de zona, de cum is oamenii pe la ei, de vite, de viata, de turisti, si toate cu o clarviziune si o inteligenta batraneasca de apreciat.
Ajunsi la Costesti realizam ca n-am luat paine, asa ca ne oprim la magazinul satului sa facem aprovizionarea. Asteptam cam trei sferturi de ora sa se ia painea de pe vatra dar doamne, asa paine, n-am mai mancat de mult! Proaspata, rumena si calda. Miros bestial, sa nu mai vorbim de gust...ca mi-aduc aminte de copilarie cand stateam la coada pentru painea calda.

Ba? da' nu mai vine painea azi?

Intrand pe taramul dacilor in zona 0

Ii dam apoi forja si urcam pana la Cetatea Blidaru, la care am ajuns in mai mult timp decat prognozam, caci rucsacii erau destul de incarcati. Acolo, ne-am minunat amandoi de inteligenta si ingeniozitatea inginerilor daci de acum 2000 de ani. Murrus Dacicus e inca solid si bine conservat pe alocuri, iar stilul este absolut minunat. Si astia care au carat pana in varf de deal ditamai pietroaiele erau barbari? Sa fim seriosi...

Si-ajungem la Blidaru

Murrus Dacicus (a se observa fantele unde erau lemne pentru a face zidul mai solid)

Subtirel al dracului, asa-i?

Descrierea cetatii Blidaru (click)

Planul cetatii

Sa fiu al dracului!

Ultimii  trei strajeri ai cetatii...

Am luat apoi pauza de masa, si am decis in intarziere de timp sa lasam pe altadata cetatea Costesti.
A urmat apoi lungul drum forestier de vreo 20 de km pana la Sarmizegetusa, drum pe care l-am facut o bucata cu un student de la arheologie ce mergea la cetate sa faca sapaturi caci era o tabara de profil. Omul a cedat cam pe la jumatate, asteptand o masina, si da, a avut noroc mai mare ca noi caci l-au si luat niste timisoreni.
Si iata civilizatie, locuri de gratar amenajate cu vatra si mese, am ramas socat sa vad asa ceva in Romania...

Asa sa tot se faca gratar

Ei bine, incet incet, de la un izvor la altul, am ajuns in Gradistea si apoi, intr-un final, dupa un drum lung si interminabil, la Sarmizegetusa.
Pe ultima suta de metri un vultur s-a desprins de pe o creanga, a mers inspre directia cetatii, s-a rotit si a luat-o in sens invers, pe deasupra noastra. Ce zbor minunat...ce pasare, ce sentiment de libertate...
Iar ridicandu-ne privirea am observat un nor in forma de tarabostes barbos, intins pe spate...

Barbosul din cer, se odihneste intins pe spate...

O doamne, cum plang muntii astia dupa daci...si ce loc si-au ales...categoric il putem numi creierul muntelui...
Intrati pe poarta de vest a cetatii, am ramas placut surprinsi de fagii seculari din cetate. Au o grosime fantastica...iar ajunsi in zona sanctuarelor, dupa ce am trecut prin poarta de est si pe langa drumul pavat, am trait un sentiment aparte. O bucurie amestecata cu calm si solemnitate ma inunda...va sa zica aici era centrul stramosilor acum 2000 de ani...oare cati regi nu s-au plimbat pe aici aducand ofrande sau rugandu-se ingandurati la Zalmoxis sa-i crute de mania cuceritorilor...si marele Burebista...si viteazul Decebal...sa te sinucizi ca sa nu cazi in mainile dusmanilor....oamenii astia aveau sange rece, e clar ca se credeau nemuritori...sau cel putin fara frica de moarte...si gandurile au continuat sa curga, langa izvorul rece ce curge chiar in zona sanctuarelor...
Despre sanctuare ce sa zic....e clar ca au fost gandite de niste initiati, si ca fiecare are un rol si se respecta o anumita ordine...dar mi-ar fi placut sa le vad in grandoarea lor, caci doar imaginatia poate reconstrui in prezent, probabil departe de adevar, modul in care erau ele, in toata splendoarea lor.

Drumul pavat spre sanctuare

Mai bun ca o autostrada, dupa 2000 de ani

Sanctuarul mare

Sanctuarul mare de calcar

Canalizare nenica

Sanctuarul mare circular

Sanctuarul mic circular

Care-o fi fost logica?

Soarele de andezit si sanctuarul circular mare

Pietrele nu vor sa ne vorbeasca mai mult...dar e clar ca ascund ceva...

Campam la poarta de Vest, singurul loc in care se poate campa, si sunt dezamagit ca in loc sa se amenajeze un loc de campare, s-a amenajat o parcare, chiar langa zidul cetatii.
Si Bendis, zeita Lunii ne rasplateste...in viata mea n-am vazut o luna atat de frumoasa si de mare...iar cerul instelat a fost un deliciu. Desi l-am rugat pe Chelione sa mergem sa vedem luna din zona sanctuarelor, omul a dat skip caci il dureau picioarele de nu mai putea, iar singur nu m-am dus, ca era ceva de mers la frontala. Padurea a frematat toata noaptea, miscarea a fost continua si intensa, ca niciodata de cand campez la cort. Probabil animale mici, nocturne. Cert e ca noi am dormit ca doi busteni, somnul nefiindu-ne tulburat decat de venirea altor studenti arheologi, cu masina, in miez de noapte.
 Si-asa s-a incheiat prima zi a excursiei. Cu un somn minunat langa poarta pe care probabil acum 2000 de ani dormea o straja sau intrau val-vartej cohorte de dusmani hotarati sa ii puna in genunchi pe falnicii si bravii daci, "barbarii" civilizati din creierul muntilor Orastiei.

Va urma

Rarau si Giumalau - sau cum sa iti potolesti setea de munte in 2 zile! ZIUA 2

Motto: "MUNTELE nu e doar o parte din univers, ci un univers el insusi." - Eugen Barbu
Melodia:



Gasca: Eu si Miruna
Traseu: Cabana Rarau - Varful Giumalau - Poiana Ciungi - Obcina Mica - Obcina Mare - Vatra Dornei (banda rosie + cruce rosie)
Ziua 2 a excursiei:

Reloading from memory...in process...

Trezeste-te numa' de dimineata daca poti...evident ca am plecat pe traseu cu o intarziere neprogramata. Miruna Jipescu se plansese toata noaptea de durere de picioare...ea, sportiva secolului care ma lasa in urma cand ieseam la alergat, acum...intelegea de ce ii ziceam ca n-o iau decat in ture light...cu rucsacul in spate e altceva...si ma trezea noaptea sa-mi zica: "Bogdan, ma dor picioarele!" "Si eu ce sa-ti fac maica?" :))
Si dai bataie, pe drumut, dupa ce ne-am facut provizia de apa, am luat micul dejun si i-am salutat pe baietii de la salvamont. O bucata buna drumul o tine pe asfalt, in directia Pojoratei, de unde se poate urca mai nou cu masina spre cabana Rarau.

Floricele

Si apa rece de izvor

Cateva priviri in spate spre Pietrele Doamnei si  a urmat apoi o bucata buna de urcat prin padure. O padure a dracului de deasa...cred ca ursuletii sunt la ei acasa pe-aci. Am tras cat am putut de Miruna Jipescu, care facea pauze cam dese pentru ceea ce ne propusesem noi sa facem. Incet dar sigur am inaintat insa catre destinatia noastra, in altitudine - Varful Giumalau 1856 m, un salt de 200 de m, performanta pentru eroina excursiei fata de ziua precedenta.

Ca brazii astia tineri ar trebui sa substituie tinerii batranii de valoare in Romania

S-un calut cu stea in frunte care mi-a adus aminte de caii lui bunicu'...

Inainte de jnepenis am avut parte de o surpriza deosebita. Afine peste tot, si cum Miruna invoca neaparat o pauza de 15 minute pe care eu o tot amanasem, am hotarat sa imbin utilul cu placutul si in timp ce ea se odihneste, sa babardesc afine cat cuprinde. Asadar m-am postat langa o tufa si am inceput sa balotez in stil smecheresc - adicalea prima oara le aduni in pumn si dupa aia le bagi in gura, ca sa simti dintr-o data invazia gustului delicat de afine proaspete de munte.

Bine, pauza!

De la mama lor!

Raraul

Bucata prin jnepenis a fost scurtuta, si parca pauza ne-a dat puteri in lupta cu Giumalaul. Brusc dupa o curba a aparut si varful, si atunci stiind ca suntem victoriosi am bagat ultimele resurse la bataie, in stil Nitro!
Pe varf am admirat peisajul, superb...munti in toate directiile, ba' am aruncat si o geana la vecinii slavi de la nord. Pietrosul Bistritei imi cam face cu ochiul, l-am notat si programat. Am lasat apoi un pic vantul sa-si faca de cap cu tricoul meu ud. Ador 2 minute de astfel de interactiune. Te racoresti instant.

Peisaj montan

Limba mov de la afine :))

Uite varful, bata-l vina!

O privire in jos...

Si ajungem pe varf....

Unde admiram peisajul...

Si facem o poza in stil Charlie's Angels (nu stiu cum de m-am lasat prostit:)) )

O familie isi lua masa pe varfuc. I-am rugat sa ne faca o poza, am mai bagat noi unele si la un momentdat a venit tanti si mi-a cerut o bricheta. Ca un adevarat om pregatit sa supravietuiasca, i-am oferit una insa am ramas stupefiat dupa ce mi-a zis ce vrea sa faca cu ea - retragandu-se cu bricheta in mana mi-a zis: "Dau foc la niste hartii ca nu le mai car pana jos". Imi venea sa o pleznesc pe loc, si-mi pare rau ca n-am luat atitudine, e pentru ultima oara cand ma las intimidat de un sot si un caine lup la un loc. :))
Plecati de pe varf a urmat calvarul. :))Pentru Miruna. Pe prima bucata am tras un pic mai tare de ea caci imi era frica sa nu vina ploaia si sa ne prinda pe varf sau intr-o zona nasoala - caci norii erau amenintatori. Acum, desi coboram si mergeam mai mult bucati pe drum drept, Miruna nu mai putea...dupa ziua anterioara de marsat o dureau picioarele...si la intrebarea: "Dar ce te doare mai exact?" imi raspundea cu "Genunchii, muschii si gleznele".:)) Sa fie treaba treaba, pe deasupra nu mai aveam nici paine...dracu' s-a gandit ca in 2 zile de stat pe munte balotam o paine intreaga? :)) Adevarul e ca nu stiu ce-o fi fost in capul meu cand m-am gandit ca daca sunt eu si o gagica, probabil va ajunge o paine...NU, fetele mananca paine pe munte! :))

Gata pauza...

In punctul asta am realizat ca si eu facusem o greseala fatala...Mi-am luat sosete scurte in bocanci si m-am ales cu niste rosaturi de nota 10. :)) Nerecomandat.
Am pierdut in altitudine destul de rapid, am iesit pe o preluca cu stani - probabil poiana Ciungilor- si apoi a urmat poiana Ticseni. Ciobani urcau calare si vederea lor mi-a intarit si mai mult dorinta de a ma apuca de echitatie. Calaria e probabil una din formele metamorfozate ale libertatii absolute!

Lumini, umbre, paduri, poieni si marcaje

Si dai prin padure, si dai, si tine-o de vorba pe Miruna sa nu simta durerea si sa nu cedeze, mai pauza de-un snickers unde am vazut ditamai bufnitoiul, dar doar vazut ca de auzit nu l-am auzit, zbura foarte silentios...si-uite asa am ajuns asa la un izvor, unde am facut o pauza de hidratare si odihna.
Am scos harta si am stabilit ca urmatoarea borna ar trebui sa fie cabana Gigi Ursu, unde speram eu sa fac rost si de paine. Ce nu stim noi aprecia painea nene, la oras! :))

Pierdem altitudine dar nu si atitudinea!

Tot mai departe de varf...

O ultima privire in spate, inainte de a intra in padure

Intrarea pe marcajul Cruce Rosie intarzia sa apara si incepeam sa imi fac griji sa nu-l fi ratat...marcajul nu era stralucit si in unele locuri erau defrisari. Aici Miruna si-a aratat stofa de muntoman. Un muntoman de moral. Cum inaintam in timp, cum nu mai avea rabdare sa intram pe noul marcaj, cum era din ce in ce mai demoralizatata...cum am intrat pe CR, cum si-a revenit.
Am trecut din nou pe langa o turma de oi, dar baciul si-a tinut cainii linistiti acompaniind chemarile cu un melancolic: "Lasati-i ca-s tineri!" :))
Cabana Gigi Ursu ori e imaginara ori nu e cabana cum stiu eu ca arata cabanele ca noi n-am gasit-o pe traseu. In schimb am gasit un indicator la o intersectie care ne indica: "Pana la cabana Gigi Ursu, 3 km"...orientat IN SPATE (adica pe drumul pe care venisem noi).
Aici am luat o usoara pleazna si am facut o bucla mica ocolitoare, din cauza ca am judecat prost o bariera pusa pe un drum. Si da, am constatat cu tristete ca negasind cabana Gigi Ursu, n-avem cum face rost de paine. Asadar ne-am apucat sa "biscuim" un pachet de biscuiti si apoi am reusit cumva sa o fentez pe Miruna sa ne oprim si sa manance doar ea painea. Painea e mult spus, ca mai erau 2 felii. Am fost asadar un adevarat cavaler. Dar nenica drumul in continuare a fost lung al dracului si am fost nevoit sa mint constant, ca sa o motivez pe domnisoara, care era pe punctul de a ceda. Iata in continuare cateva exemple: "Mai avem jumatate de ora.", "Dupa muntele asta e Dorna", care se prelungea cu "Pai nu vezi ca muntele se continua? dupa asta acum, se vede ca-i vale" si iar se prelungea cu o punere pe repeat intarita "Sigur dupa asta!". Au urmat apoi minciunile in stil Bear Grylls: "Tu nu vezi ca-s gardulete? cine-si construieste gard in padure?", sau "Uite, suntem pe strada Caprioarei", care numa' in oras nu era...:)) Dar incet si sigur, dupa ce am setat discutiile pe amintiri placute de-ale ei din copilarie, a uitat de durere si luati cu vorba ne-am trezit ajunsi in Vatra Dornei.

O alta echipa, ce-i drept asemanatoare...:))

Hap hap la gara, luat bilete, am facut cumparaturi de la magazin si am balotat si eu conserva ce-o mai aveam si dupa o asteptare de o ora ne-am urcat in tren cu destinatia Cluj Napoca.
In compartiment am avut parte din nou de o companie bizara. Tipe de varsta a 2-a ultrareligioase care se cunoscusera atunci si care discutau tot felul de treburi, inclusiv chestii legate de descantece, broaste prevestitoare de rau sau "dat cu busuioc ca sa se lase barbatul de beut". Si-o fata a uneia tinuta din scurt care a mancat inclusiv coceanul de la porumbul fiert...
Am asistat la discutii minunandu-ma si zambind din cand in cand la afirmatii de genul: "Asa-i doamna, generatia care vine e vai de ea! Pai noi mergeam cate 9 km pe jos pana la manastire, in ziua de azi cine mai merge atat?" SERIOS? :)) FACUSEM 25 doar in ziua aia! Dar fie, le-am iertat caci m-au distrat intelegerile lor de la final. Una urma sa-i aduca o pulpa de porc pana in Gherla la cealalta, care o astepta  in gara. Intelegere in stil gentleman's agreement. Uite ba ca mai exista si oameni din astia care iti zic direct "Da' cum nu...", fara sa realizeze in ce situatie riscanta se pun in cazul in care in gara ii asteapta cucu si ei raman cu pulpa de porc carata pe tren 7 ore si cu gaura de vreo 2 mil in buzunar. Paguba la romani! :))
O tura cu revelatii de cafenea! O tura light dar minunata, si bateriile incarcate pentru munca!
Viva Romania! Za Land of Choice.

Rarau si Giumalau - sau cum sa iti potolesti setea de munte in 2 zile! ZIUA 1

Motto: "Ajuns pe un mic tapsan, leapada sacul din spate si hodineste-te. Hodineste-te si bea din necuprinsa splendoare, din nemasurata si sfanta frumusete a naturii." - Serban Titeica
Melodia Excursiei :



Traseu: 1-a zi: Campulung Moldovenesc - Cheile Moara Dracului - Varful Rarau - Pietrele Doamnei - Hotel Rarau (cruce rosie + altele)

Participanti: Subsemnatul, Miruna "Jipescu"

Strofocandu-mi toata saptamana mintea cum sa fac sa ajung in week end din nou pe acoperisul Romaniei, am decis, date fiind imprejurarile si faptul ca nu am avut foarte mult timp disponibil, ca cel mai viabil ar fi sa dau o tura light, pe care o gandisem de multicel, dar pe care n-am pus-o in practica: Rarau Giumalau, 2 zile cu cortul. Frate-miu plecat cu cortul in Crai, Cheloo la munca, Prada si Sfantgheorghenii prea departe, Cepe plecat in Padina...am ramas in final sa fim 2 amatori: Eu si Miruna, zisa si "Jipescu", dupa ecranizarea de succes "Buna, ce faci?". Gasca mica dar cu ambitii si entuziasm mare.
Asadar la ora 1 noaptea am luat un accelerat si am purces la drum. Nu ca vreau sa fiu rau, dar primul lucru care l-am observat la urcarea in acceleratul Timisoara - Iasi a fost cohortele de moldoveni beti, sau cu berea in mana. Bun, zic..nu-i problema! Intru in compartiment, pe locurile noastre stateau 2 lipoveni sau ucrainieni. Le arat biletul, le zic ca sunt locurile mele, se evacueaza nemultumiti, incercand sa imi explice ca eu am in alt vagon probabil...Nu nene, scrie clar...vagonul 1! Tupeu de bisnitari pe care am invatat si eu sa-l stapanesc de cand lucrez in vanzari. :)) Raman in camera o familie combinatie fatala - ea moldoveanca, el tigan din Alba Iulia, si un copil productie proprie introdus in compartiment cu tot cu carucior, de era ocupat jumatate de spatiu. Ea iese la tigara, dupa 5 minute el bate, cu plodul in brate, in geam zicand "Hai fa, lasa tigarea ca plangii copchilu' ". Rad in barba...tulai doamne! Jipescu se intinde si reuseste sa adoarma. Incepe o conversatie cu colegii de compartiment...eu as fi vrut sa dorm sa ma odihnesc dar oamenii erau curiosi nevoie mare unde mergem cu rucsacii asa de mari. Ii zic ca mergem la munte, pe Rarau. Nevasta ma intreaba cum de nu mi-e frica, asa la cort si gaseste pana la urma puterea de a intelege treaba, zicand: "A, pai va luati atunci in brate si ziceti Doamne Ajuta!" :)) Mi-am notat replica, daca asa gandesc femeile, ii bine, trebuie sa o testez intr-o zi! :)) Dupa asta, schimba registrul : "A, pai si noua ne place sa calatorim, da' pe afara - 'Talia, Spania, Milano..." Aha! alti romani care au impresia ca esti mai cul daca povestesti din astea! nu mai lungesc conversatia, iau somn si la 6 si 10 ma trezesc, dupa multe zbateri ca am dormit ca dracu' de inconfortabil si ne pregatim sa iesim din compartiment. Ii strig nasului si il intreb cate statii mai sunt, imi zice ca la urmatoarea pot cobori - Campulung Est.
Cobor din tren, un tanar mucificat dupa ce probabil a baut toata noaptea da geamul jos si imi striga: "Uai, da' undi merjiti uai?" "A, pi Rarau? Du-ti wuai, da' ai di pidalat wuai!" Iar controlorul imi face semn din usa ca gagiul e fumat...rad din nou, Doamne, fascinante-s trenurile cu moldoveni!
O luam la picior si balaurim jumatate de ora ca n-am intrat pe straduta pe care trebuia.
Scot harta, ma reorientez, studiez cu busola, decid ca nu-i bine, ca indrumarea unui nene n-a fost buna, ne intoarcem si gasim rapid intrarea pe traseu, o straduta la dreapta inainte de o curba mare, traseu cruce rosie.
Roua se ridica din paduri si creaza o atmosfera de basm...trag aerul rece in piept si ma felicit ca am plecat pe traseu asa devreme...nu ne va prinde caldura asa mult timp...

Liniste, nu-i nimeni acasa!

De jucat v-ati ascunselea, in miros de lucerna cosita!

Pedalam cu spor, ajungem in Cheile Moara Dracului si depasim din urma un grup de turisti. Intram in chei, care sunt destul de scurte dar frumoase prin peisaj si salbaticie. Urmeaza apoi o bucata buna rau prin padure, unde ne ajunge si ne depaseste un nene din grupul intalnit mai devreme pe traseu. Ne spune ca ceilalti au renuntat caci nu erau echipati corespunzator si se lauda ca e "campulungean". Pe noi termenul ne amuza copios, il lasam sa ne depaseasca si ne continuam drumul. Dupa vreo 15 minute dam intr-o stana, niste zavozi de toata frumusetea , ne simt si apar din iarba latrand amenintator. Stiind ca nu-i de joaca cu cainii de la stana, decid sa ne efectuam o retragere tactica in stilul lui Stefan cel Mare si sa facem o pauza scurta. Dupa pauza aud cainii latrand din alta parte, vad si un cioban undeva in acareturile de la stana, zic: No perfect, suntem salvati!  Si-i dam cu curaj, dupa ce i-am facut domnisoarei Jipescu instructajul: "Miruna draga, nu te speria, nu fugi, stai linistita!" Trecem de zavozi exact cum banuiam...Treaba cu cainii de la stana sta cam in felul urmator: ei au un lider, care da tonul, si atunci sar toti, daca nu te latra liderul, ai sanse sa scapi, iar daca te-a simtit liderul atunci te mai scapa ciobanul, teoretic! :)) Ei bine, am calculat brici, caci pe noi ne-a scapat ciobanul!

Recharging batteries!

Aer rece de dimineata!

Cheile Moara Dracului

Prima intalnire cu Raraul

A urmat apoi inca un urcus sustinut pana intr-o poienita unde am dat peste un izvor cu apa rece si cristalina. Mai o poza, mai o vorba, timpul a trecut si incet incet am inaintat spre Saua Ciobanilor. Mirunica nu mai putea  de foame da' am decis sa ne oprim doar inainte de golul alpin, ca sa eficientizam treaba cu pauzele. Numai bine ca am gasit in scurt timp o stanca cu priveliste, excelenta pentru luat pranzul. Ador mesele in punctele de belvedere, cu un vant care sufla usor, de te face sa-ti simti tricoul ud de la efort! Pfuai, imi incarc la maxim bateriile. Privesc in toate partile, munti peste tot...dom'le ce tara avem! Pentru prima data privesc si muntii vecinilor din Ucraina, si in zare se vede un varf mare. Faina treaba! Mancam si ne punem din nou pe marsaluit.

Jipescu admira peisajul

Iesim in Saua Ciobanului de unde admiram Varful Rarau si Varful Popii Raraului. Stane se vad in vale, turmele sunt la pascut...oi si capre care se cocoteaza peste tot. Se vede treaba ca animalul domestic si-a pastrat in gene unele abilitati ale animalelor salbatice. Urmeaza o discutie placuta si filosofica in ton cu peisajul: "balada Miorita si oieritul la romani". Miruna imi marturiseste ca se simte ca Victoria Lipan din Baltagul, eu imi aduc aminte de scena plina de dramatism care mi-a ramas veci intiparita in minte cu ea tipand: "Gheorghitaaaaaaaaaa!" cand il gaseste pe cioban mort in prapastie.

Muntii, bata-i vina!

In departare varful Rarau

De savurat

Varful Rarau

Lumini si umbre

Apar in zare si Pietrele Doamnei si surpriza, vedem ca se pot cocota oamenii pe ele. Nu ma asteptam, stabilim imediat ca trebuie sa mergem si noi, asta dupa ce mergem pe varful Rarau. Zis si facut, dar a intervenit un eveniment amuzant.
Inainte sa ajungem pe Rarau trecem din nou pe langa 2 stani. Un caine mare ciobanesc trece pe langa noi...eu vorbeam la telefon si eram foarte linistit...Jipescu in schimb, s-a dat de gol...:))frica de caini a invins marea amazoana...iar evident animalul a simtit-o si a inceput sa latre...pentru a doua oara, la fel ca in Cheile Rametului unde am fost folosit drept scut de eroul legendar Prada, de data asta am fost folosit pe post de protectie de catre domnisoara Miruna. Dar m-am descurcat la fel de abil si toata lumea a scapat nevatamata. Varful Rarau este putin spectaculos, plin de releuri si cu drum forestier pana la statia de telecomunicatii. Privelistea e draguta in schimb.

Stapan pe viata!

Popii Raraului

Varful Rarau

Popii Raraului

S-o turma cu oi...

Pietrele Doamnei

Capitanul cu un singur soldat, pe varful Rarau

Pauza de fotografiat si dupa a urmat cautarea unui loc de campat...am gasit initial unul dragut intr-o poienita dar am decis sa mergem pana la cabana Rarau, unde stiam ca se poate campa. Acolo, surpriza, agitatie teribila, micareala suprema, corturi peste corturi, manele, muzica tare si toate cele. Zic, aici nu-i de stat! Dar decidem sa luam la cererea domnisoarei o pauza de odihna de jumatate de ora. Bine, am acceptat cu conditia de a-i vinde ponturile unei satisfactii garantate: exista o singura regula in pauze de genul - sa-ti dai bocancii jos, sa lasi picioarele libere, sa respire si sa strangi din degetele vesele ca le-ai scos la soare, dupa atatea ore de mers, regulat, insotindu-ti gestul de fluierat sau de un "Wuaaaah, bine-i ma!".

3 brazi frati

Pietrele Doamnei

Fotografiat mental!

Priveliste vazuta intins pe spate cu picioarele goale

Amu ce sa facem? sa urcam pe Pietrele Doamnei cu rucsacii in spate? Inaltimea parea destul de mare, banuiam ca va fi un traseu mai accidentat...dar mai intreb cativa turisti de cum e traseul si decidem sa-l facem asa, cu rucsacii in spate! Atentie sporita, un izopren deranjant pe care l-am abandonat pentru o jumatate de ora intr-o tufa, urmand sa-l pescuiesc la intoarcere si dupa un efort micut am ajuns in varf. Traseul circulat de turisti mai ceva ca o autostrada...unii cu copii care urla de frica in brate, altii cu berea la pet si tigara in bot, ca sa nu cumva sa piarda distractia, altii in slapi...te minunai, nu alta! Pe varf, avem noroc cu un tip de la salvamont pe care il vad ca e cunoscator si cu care stam un pic de vorba si ii cerem sfaturi de locul de campare, izvoare si tot ce-i necesar unui campat linistit. Domnul e super de treaba si ne indeamna sa campam langa salvamont, unde-i mai linistit. Ne tragem in poza, admiram privelistea si o taiem sa instalam tabara, la locul precizat.

Farmecul unei pietre

Greu la deal...

Sus pe Pietrele Doamnei

This is Romania, it's my country....

Rupti de oboseala ajungem in poienita cu pricina, merg sa intreb ceva oameni de izvor, imi zic ca nu stiu si ma roaga sa le aduc si lor o sticla cu apa, daca gasesc. De treaba fiind de felul meu, accept da' pe drum ma tot gandeam: "Ba o umpli si ii strigi sa vina ei dupa ea, la locul unde campam, pai n-oi fi fraier sa le-o duc la nas". Gasesc tevusca, umplu sticlele si ma hotarasc sa le-o duc pana la usa cortului. Si recompensa vine nesperat..."Cu mujdei sau fara?" "Fara!" si un gagiu imi intinde un pestioc perpelit pe gratar intre crengi de brad. A fost cea mai delicioasa masa din tura asta...unul din cei mai buni pesti la gratar pe care i-am mancat ever! No, zic, vezi ardelene, daca esti de treaba? vine si recompensa! :))
Mai stau de vorba dupa devorarea pestiocului cu tipul de la salvamont, il intreb de traseul de a doua zi, de marcaj, de timp, de una alta, ne mai da el un pet pentru apa si ma retrag sa instalam baza in stil Deveselu!
Inainte mi-am facut curaj cu o alta faza preferata de-a mea. Statul intins pe spate pe iarba verde mica, uitatul la noruletii mici si pufosi, in stil pufuleti, cu albastru senin printre ei. Ador treaba asta, imi aduce aminte de copilarie! Timpul se suspenda si capeti un fel de liniste interioara. Cuvintele sunt de prisos caci freamatul brazilor vorbeste despre tot. Si te simti fericit si integrat in univers, cu un rost al tau si cu un zambet sagalnic prins de coltul gurii.

Iti musca din inima, nu alta!

De stat pe spate!

Instalam cortul, luam cina si ne bagam la somn destul de rapid, rupti fiind de oboseala si alungati de cohortele de tantari agasanti. La 23:00 vand ultimul pont: Cerul instelat de munte! Si Doamne Dumnezeule, l-am prins extraordinar! Miruna Jipescu e incantata...E senin ca in palma, stele peste stelute, Calea Lactee, o minunatie, nu alta...
A urmat un somn direct, pe lamentarile Mirunei Jipescu care se plangea ca o dor picioarele de nu mai poate...si pe care am incurajat-o calduros ca e ceva temporar si am laudat-o ca s-a descurcat admirabil, in prima ei tura pe munte!

Va urma!