Rarau si Giumalau - sau cum sa iti potolesti setea de munte in 2 zile! ZIUA 1

Motto: "Ajuns pe un mic tapsan, leapada sacul din spate si hodineste-te. Hodineste-te si bea din necuprinsa splendoare, din nemasurata si sfanta frumusete a naturii." - Serban Titeica
Melodia Excursiei :



Traseu: 1-a zi: Campulung Moldovenesc - Cheile Moara Dracului - Varful Rarau - Pietrele Doamnei - Hotel Rarau (cruce rosie + altele)

Participanti: Subsemnatul, Miruna "Jipescu"

Strofocandu-mi toata saptamana mintea cum sa fac sa ajung in week end din nou pe acoperisul Romaniei, am decis, date fiind imprejurarile si faptul ca nu am avut foarte mult timp disponibil, ca cel mai viabil ar fi sa dau o tura light, pe care o gandisem de multicel, dar pe care n-am pus-o in practica: Rarau Giumalau, 2 zile cu cortul. Frate-miu plecat cu cortul in Crai, Cheloo la munca, Prada si Sfantgheorghenii prea departe, Cepe plecat in Padina...am ramas in final sa fim 2 amatori: Eu si Miruna, zisa si "Jipescu", dupa ecranizarea de succes "Buna, ce faci?". Gasca mica dar cu ambitii si entuziasm mare.
Asadar la ora 1 noaptea am luat un accelerat si am purces la drum. Nu ca vreau sa fiu rau, dar primul lucru care l-am observat la urcarea in acceleratul Timisoara - Iasi a fost cohortele de moldoveni beti, sau cu berea in mana. Bun, zic..nu-i problema! Intru in compartiment, pe locurile noastre stateau 2 lipoveni sau ucrainieni. Le arat biletul, le zic ca sunt locurile mele, se evacueaza nemultumiti, incercand sa imi explice ca eu am in alt vagon probabil...Nu nene, scrie clar...vagonul 1! Tupeu de bisnitari pe care am invatat si eu sa-l stapanesc de cand lucrez in vanzari. :)) Raman in camera o familie combinatie fatala - ea moldoveanca, el tigan din Alba Iulia, si un copil productie proprie introdus in compartiment cu tot cu carucior, de era ocupat jumatate de spatiu. Ea iese la tigara, dupa 5 minute el bate, cu plodul in brate, in geam zicand "Hai fa, lasa tigarea ca plangii copchilu' ". Rad in barba...tulai doamne! Jipescu se intinde si reuseste sa adoarma. Incepe o conversatie cu colegii de compartiment...eu as fi vrut sa dorm sa ma odihnesc dar oamenii erau curiosi nevoie mare unde mergem cu rucsacii asa de mari. Ii zic ca mergem la munte, pe Rarau. Nevasta ma intreaba cum de nu mi-e frica, asa la cort si gaseste pana la urma puterea de a intelege treaba, zicand: "A, pai va luati atunci in brate si ziceti Doamne Ajuta!" :)) Mi-am notat replica, daca asa gandesc femeile, ii bine, trebuie sa o testez intr-o zi! :)) Dupa asta, schimba registrul : "A, pai si noua ne place sa calatorim, da' pe afara - 'Talia, Spania, Milano..." Aha! alti romani care au impresia ca esti mai cul daca povestesti din astea! nu mai lungesc conversatia, iau somn si la 6 si 10 ma trezesc, dupa multe zbateri ca am dormit ca dracu' de inconfortabil si ne pregatim sa iesim din compartiment. Ii strig nasului si il intreb cate statii mai sunt, imi zice ca la urmatoarea pot cobori - Campulung Est.
Cobor din tren, un tanar mucificat dupa ce probabil a baut toata noaptea da geamul jos si imi striga: "Uai, da' undi merjiti uai?" "A, pi Rarau? Du-ti wuai, da' ai di pidalat wuai!" Iar controlorul imi face semn din usa ca gagiul e fumat...rad din nou, Doamne, fascinante-s trenurile cu moldoveni!
O luam la picior si balaurim jumatate de ora ca n-am intrat pe straduta pe care trebuia.
Scot harta, ma reorientez, studiez cu busola, decid ca nu-i bine, ca indrumarea unui nene n-a fost buna, ne intoarcem si gasim rapid intrarea pe traseu, o straduta la dreapta inainte de o curba mare, traseu cruce rosie.
Roua se ridica din paduri si creaza o atmosfera de basm...trag aerul rece in piept si ma felicit ca am plecat pe traseu asa devreme...nu ne va prinde caldura asa mult timp...

Liniste, nu-i nimeni acasa!

De jucat v-ati ascunselea, in miros de lucerna cosita!

Pedalam cu spor, ajungem in Cheile Moara Dracului si depasim din urma un grup de turisti. Intram in chei, care sunt destul de scurte dar frumoase prin peisaj si salbaticie. Urmeaza apoi o bucata buna rau prin padure, unde ne ajunge si ne depaseste un nene din grupul intalnit mai devreme pe traseu. Ne spune ca ceilalti au renuntat caci nu erau echipati corespunzator si se lauda ca e "campulungean". Pe noi termenul ne amuza copios, il lasam sa ne depaseasca si ne continuam drumul. Dupa vreo 15 minute dam intr-o stana, niste zavozi de toata frumusetea , ne simt si apar din iarba latrand amenintator. Stiind ca nu-i de joaca cu cainii de la stana, decid sa ne efectuam o retragere tactica in stilul lui Stefan cel Mare si sa facem o pauza scurta. Dupa pauza aud cainii latrand din alta parte, vad si un cioban undeva in acareturile de la stana, zic: No perfect, suntem salvati!  Si-i dam cu curaj, dupa ce i-am facut domnisoarei Jipescu instructajul: "Miruna draga, nu te speria, nu fugi, stai linistita!" Trecem de zavozi exact cum banuiam...Treaba cu cainii de la stana sta cam in felul urmator: ei au un lider, care da tonul, si atunci sar toti, daca nu te latra liderul, ai sanse sa scapi, iar daca te-a simtit liderul atunci te mai scapa ciobanul, teoretic! :)) Ei bine, am calculat brici, caci pe noi ne-a scapat ciobanul!

Recharging batteries!

Aer rece de dimineata!

Cheile Moara Dracului

Prima intalnire cu Raraul

A urmat apoi inca un urcus sustinut pana intr-o poienita unde am dat peste un izvor cu apa rece si cristalina. Mai o poza, mai o vorba, timpul a trecut si incet incet am inaintat spre Saua Ciobanilor. Mirunica nu mai putea  de foame da' am decis sa ne oprim doar inainte de golul alpin, ca sa eficientizam treaba cu pauzele. Numai bine ca am gasit in scurt timp o stanca cu priveliste, excelenta pentru luat pranzul. Ador mesele in punctele de belvedere, cu un vant care sufla usor, de te face sa-ti simti tricoul ud de la efort! Pfuai, imi incarc la maxim bateriile. Privesc in toate partile, munti peste tot...dom'le ce tara avem! Pentru prima data privesc si muntii vecinilor din Ucraina, si in zare se vede un varf mare. Faina treaba! Mancam si ne punem din nou pe marsaluit.

Jipescu admira peisajul

Iesim in Saua Ciobanului de unde admiram Varful Rarau si Varful Popii Raraului. Stane se vad in vale, turmele sunt la pascut...oi si capre care se cocoteaza peste tot. Se vede treaba ca animalul domestic si-a pastrat in gene unele abilitati ale animalelor salbatice. Urmeaza o discutie placuta si filosofica in ton cu peisajul: "balada Miorita si oieritul la romani". Miruna imi marturiseste ca se simte ca Victoria Lipan din Baltagul, eu imi aduc aminte de scena plina de dramatism care mi-a ramas veci intiparita in minte cu ea tipand: "Gheorghitaaaaaaaaaa!" cand il gaseste pe cioban mort in prapastie.

Muntii, bata-i vina!

In departare varful Rarau

De savurat

Varful Rarau

Lumini si umbre

Apar in zare si Pietrele Doamnei si surpriza, vedem ca se pot cocota oamenii pe ele. Nu ma asteptam, stabilim imediat ca trebuie sa mergem si noi, asta dupa ce mergem pe varful Rarau. Zis si facut, dar a intervenit un eveniment amuzant.
Inainte sa ajungem pe Rarau trecem din nou pe langa 2 stani. Un caine mare ciobanesc trece pe langa noi...eu vorbeam la telefon si eram foarte linistit...Jipescu in schimb, s-a dat de gol...:))frica de caini a invins marea amazoana...iar evident animalul a simtit-o si a inceput sa latre...pentru a doua oara, la fel ca in Cheile Rametului unde am fost folosit drept scut de eroul legendar Prada, de data asta am fost folosit pe post de protectie de catre domnisoara Miruna. Dar m-am descurcat la fel de abil si toata lumea a scapat nevatamata. Varful Rarau este putin spectaculos, plin de releuri si cu drum forestier pana la statia de telecomunicatii. Privelistea e draguta in schimb.

Stapan pe viata!

Popii Raraului

Varful Rarau

Popii Raraului

S-o turma cu oi...

Pietrele Doamnei

Capitanul cu un singur soldat, pe varful Rarau

Pauza de fotografiat si dupa a urmat cautarea unui loc de campat...am gasit initial unul dragut intr-o poienita dar am decis sa mergem pana la cabana Rarau, unde stiam ca se poate campa. Acolo, surpriza, agitatie teribila, micareala suprema, corturi peste corturi, manele, muzica tare si toate cele. Zic, aici nu-i de stat! Dar decidem sa luam la cererea domnisoarei o pauza de odihna de jumatate de ora. Bine, am acceptat cu conditia de a-i vinde ponturile unei satisfactii garantate: exista o singura regula in pauze de genul - sa-ti dai bocancii jos, sa lasi picioarele libere, sa respire si sa strangi din degetele vesele ca le-ai scos la soare, dupa atatea ore de mers, regulat, insotindu-ti gestul de fluierat sau de un "Wuaaaah, bine-i ma!".

3 brazi frati

Pietrele Doamnei

Fotografiat mental!

Priveliste vazuta intins pe spate cu picioarele goale

Amu ce sa facem? sa urcam pe Pietrele Doamnei cu rucsacii in spate? Inaltimea parea destul de mare, banuiam ca va fi un traseu mai accidentat...dar mai intreb cativa turisti de cum e traseul si decidem sa-l facem asa, cu rucsacii in spate! Atentie sporita, un izopren deranjant pe care l-am abandonat pentru o jumatate de ora intr-o tufa, urmand sa-l pescuiesc la intoarcere si dupa un efort micut am ajuns in varf. Traseul circulat de turisti mai ceva ca o autostrada...unii cu copii care urla de frica in brate, altii cu berea la pet si tigara in bot, ca sa nu cumva sa piarda distractia, altii in slapi...te minunai, nu alta! Pe varf, avem noroc cu un tip de la salvamont pe care il vad ca e cunoscator si cu care stam un pic de vorba si ii cerem sfaturi de locul de campare, izvoare si tot ce-i necesar unui campat linistit. Domnul e super de treaba si ne indeamna sa campam langa salvamont, unde-i mai linistit. Ne tragem in poza, admiram privelistea si o taiem sa instalam tabara, la locul precizat.

Farmecul unei pietre

Greu la deal...

Sus pe Pietrele Doamnei

This is Romania, it's my country....

Rupti de oboseala ajungem in poienita cu pricina, merg sa intreb ceva oameni de izvor, imi zic ca nu stiu si ma roaga sa le aduc si lor o sticla cu apa, daca gasesc. De treaba fiind de felul meu, accept da' pe drum ma tot gandeam: "Ba o umpli si ii strigi sa vina ei dupa ea, la locul unde campam, pai n-oi fi fraier sa le-o duc la nas". Gasesc tevusca, umplu sticlele si ma hotarasc sa le-o duc pana la usa cortului. Si recompensa vine nesperat..."Cu mujdei sau fara?" "Fara!" si un gagiu imi intinde un pestioc perpelit pe gratar intre crengi de brad. A fost cea mai delicioasa masa din tura asta...unul din cei mai buni pesti la gratar pe care i-am mancat ever! No, zic, vezi ardelene, daca esti de treaba? vine si recompensa! :))
Mai stau de vorba dupa devorarea pestiocului cu tipul de la salvamont, il intreb de traseul de a doua zi, de marcaj, de timp, de una alta, ne mai da el un pet pentru apa si ma retrag sa instalam baza in stil Deveselu!
Inainte mi-am facut curaj cu o alta faza preferata de-a mea. Statul intins pe spate pe iarba verde mica, uitatul la noruletii mici si pufosi, in stil pufuleti, cu albastru senin printre ei. Ador treaba asta, imi aduce aminte de copilarie! Timpul se suspenda si capeti un fel de liniste interioara. Cuvintele sunt de prisos caci freamatul brazilor vorbeste despre tot. Si te simti fericit si integrat in univers, cu un rost al tau si cu un zambet sagalnic prins de coltul gurii.

Iti musca din inima, nu alta!

De stat pe spate!

Instalam cortul, luam cina si ne bagam la somn destul de rapid, rupti fiind de oboseala si alungati de cohortele de tantari agasanti. La 23:00 vand ultimul pont: Cerul instelat de munte! Si Doamne Dumnezeule, l-am prins extraordinar! Miruna Jipescu e incantata...E senin ca in palma, stele peste stelute, Calea Lactee, o minunatie, nu alta...
A urmat un somn direct, pe lamentarile Mirunei Jipescu care se plangea ca o dor picioarele de nu mai poate...si pe care am incurajat-o calduros ca e ceva temporar si am laudat-o ca s-a descurcat admirabil, in prima ei tura pe munte!

Va urma!