A doua zi in cheile Rametului, relaxare si peripetii...

Si nu ne-am trezit de dimineata! In afara de Prada, care a mafiotat sistemul cu scopuri nobile...:))se stie!
Asadar avand autobus de la manastire, pe la ora 17:00, ne-am decis sa nu bujinim la cabana si sa mai dam o tura scurta prin imprejurimi...in afara de Corina care a imbratisat stilul batranesc si a ramas cu colegii ei la cabana, pe terasa.

Vedere de pe terasa cabanei

Eu cu Prada am plecat initial pe valea Uzei, dar nefiind spectaculoasa treaba, ne-am intors si am luat-o in stanga, de pe soseaua ce ducea la manastirea Rameti de la cabana Rameti, spre satul Rametea. A serpuit drumul ala de tara de ne-a venit rau, am urcat, am urcat iar, am continuat sa urcam si varful era inca departe...Noroc ca ne-am luat apa la noi, altfel am fi renuntat garantat la toata treaba asta...
De trei ori mai solicitant fizic decat traseul din ziua precedenta, mai ales din cauza faptului ca era destul de noroios si ti se incarcau bocancii de cantareau dublu, dar incet incet ne-am intrat in ritm si captivati de peisaj, care aparea vazut total altfel de sus fata de cum se vedea de jos, am inaintat vitejeste pana intr-un punct in care erau ceva gospodarii.

Incruntare

Cheile se indeparteaza...

Manastirea vazuta de mai sus

Creasta

Casa timida...

 Dulai mari si fiorosi latrau la noi cu spor dar ne-am bucurat ca sunt legati...iar trecand de zona asta, am descoperit un drum care scurta cateva serpentine bune...

Veghind impreuna...

Acoperis in stil traditional

Umor romanesc...:))

Si aici incepe una din aventurile de pomina din ziua respectiva...Drumul asta era inchis cu un gardulet de sarma, mai exact o singura sarma intinsa pe un fel de pari...cam la inaltimea abdomenului...Si trece Prada pe sub, trec eu, dar mi-e lene sa dau rucsacul jos, ridica prada sarma, sa pot incapea...nimic special in operatiune...Ne continuam drumul, in tarcul asta era o turma de vaci, si cand ajungem in partea cealalta, dam sa repetam actiunea...trece Prada, ridica de sarma, eu ma aplec, si-l vad cum retrage mana subit si speriat acompaniat de un "aaaaah", lasa sarma pe mine si atunci simt si eu "biciul" pe pielea mea. Era gard electric, s-am simtit cum imi trece curentul dintr-o parte, printr-o mana, in cealalta...ciudat sentiment...dar apoi ne-am retras incet, fara sa mai atingem sarma blestemata...Acum stiu cum se simt porcii mistreti cand incearca sa patrunda intr-o zona imprejmuita cu gard electric...si nu-i deloc confortabil...Amu dilema noastra a fost de ce-a functionat doar intr-o parte, si de ce nu era nici un semn de atentionare...probabil ca vreun cretin ne-a vazut cum am intrat si a apasat pe ON, ca deh, eram periculosi vazuti cu rucsacii in spate..
Ajunsi in varf storsi de energie, ne punem sa luam pranzul, intr-o zona cu panorama foarte meseriasa spre cheile Rametului...mancam mintenas cate-o conserva si apoi o luam inapoi pe acelasi drum, dar de data asta lasam lenea la o parte la traversarea pe sub gardul electric si suntem atenti sa nu atingem sarma...Vezi, dara, cum te invata o situatie de genul, sa privesti vigilent o sarma-ntinsa!

Cheile Rametului

Superbitate...

Scurtam din nou o serpentina prin curtea unei biserici, curte de altfel unde suntem placut impresionati atat de cat e de ingrijita cat si de faptul ca dam peste un dud, si dudele erau coapte! Asadar, facem o pauza de infulecat dude, iar pofticiosul din mine se simte in al noualea cer, nu mai mancasem dude coapte asa bine de nu mai stiu cand...

Fericire mare...dude coapte...

Iesim pe poarta bisericii si coboram incet cand, dintr-o curte apare un dulau fioros latrand amenintator. Ei bine, de data asta era liber si fara lant. Al dracului caine, isi ranjea coltii la noi in stil de lup, gata sa ne atace. Prada la vederea lui a marit pasul si s-a bagat dupa mine..pe principiul ca eu is mai curajos :))
L-am prins de mana si i-am zis sa mearga incet, apoi m-am intors cu fata la caine si am strigat autoritar la el...vazand ca nu i-am luat frica si ca ne retragem cu fata la el, animalul, desi gata sa atace la cea mai mica neatentie de-a noastra, a ramas pe loc, continuand sa ranjeasca la noi coltii, dar intimidat de faptul ca i-am aratat cine-i seful. Si s-a verificat teoria conform careia animalul simte cand iti este frica!
Scapati de bestia neagra cu colti de lup, am coborat destul de rapid, oprindu-ne din cand in cand sa admiram peisajul de basm. Apa a ajuns la fix, iar la primul izvor am galgait un litru de apa rece de Trascau, pe principiul ca "cea mai buna bere-i apa" :)).

Strigat catre trecut...

Cu sticla goala dar peisajul fain

Caii de pe partea cealalta

Am intrat apoi la manastire si vreau sa spun ca mi-as dori ca toata Romania sa fie o manastire...oameni gospodari nevoie mare, ti-era mai mare dragul sa vezi cum fiecare detaliu era bine pus la punct, curatenia si intretinerea locului erau exemplare, iar incadrarea in peisaj au facut din locul asta in care am zabovit aproximativ un ceas un loc in care mi-am incarcat bateriile la maxim. Am pus doua lumanari pentru spalarea pacatelor mele si pentru mosi stramosi, am intrat in biserica noua si am admirat-o pe cea veche, dupa care am iesit si am mai zabovit putin pe afara, pana la plecarea autobusului. Aveau maicutele alea tot ce le trebuia, inclusiv stupi de albine, lucru de altfel inexplicabil pentru economistii care blameaza economia autarhica, dar care nu iau in considerare ca in astfel de locuri spiritul bate cotidianul...si dainuie guvernand smerit.

Biserica noua

Continuitate...

Merg cu toti pe cale/  Ca s-aleaga-n vale/ Loc de monastire...

Din Teius ne-a pescuit dom'soara Paula, cu care ne-am sincronizat la fix, iar seara s-a terminat cu un dus rece si un pat moale si primitor de acasa.
Inca o tura de succes. Mi-am incarcat bateriile pentru 2 saptamani, intervalul pana la urmatoarea tura pe munte...
Intrebarea e, unde? :)) We'll see...pana atunci...back to work!