marți, 28 februarie 2012
Exercitiu de imaginatie...
Gongul batu bland, murmurul se stinse si in sala se asternu linistea. Cateva minute orchestra se pregati acordandu-si instrumentele iar publicul intra, datorita acelor sunete, in starea necesara unui asemenea spectacol de anvergura. Apoi dirijorul intra in sala si spectatorii incepura sa aplaude frenetic. Orchestra se ridica in picioare iar dirijorul multumi salii pentru primirea calduroasa. Violonistul nu se putu abtine sa nu zambeasca observand o suvita rebela a dirijorului, ridicata rebel, in lumina orbitoare a reflectorului. Apoi toata lumea se aseza pe scaune si din nou timpul se dilata sub puterea linistei. Bagheta se ridica in sus si cobora brusc, iar orchestra incepu sa cante, sub atenta indrumare a maestrului. Violonistul privea la dirijor, si din cand in cand, urmarind bagheta acestuia ce se ridica, cobora si se misca aparent haotic de la stanga la dreapta pentru profani, era orbit de reflectorul de la balconul salii, a carui lumina se intersecta intr-un anumit punct cu bagheta. In spate sopranele si tenorii isi jucau rolul, iar el savura pe rand, sunetele fiecarui instrument din orchestra. Din dreapta spate se auzeau contrabasii gravi, din stanga spate rasunau tromboane si trompete, sunetul suav de fluier ii venea din stanga lateral si in tot acest aparent haos descoperi ordinea. Si avu revelatia zambind, caci ordinea in aceea orchestra, era construita in jurul sunetelor scoase de vioara lui. Se simti precum Atlas, ce tine in spate Pamantul. Nimic de mirare atunci, ca lumea il observa mai intai pe el din toti cei care cantau la vioara. El canta cu zambetul pe buze. Si cu o satisfactie aparte. Asadar "Il Trovatore" nu era pe scena, ci participa chiar la crearea fondului sonor al piesei. Si era fericit, la cei 35-40 de ani ai sai, caci nu-si pierduse sufletul de copil. Isi iubea cel mai mult, in ordine descrescatoare, sotia si apoi vioara. Mergea acasa cu troleul si se hranea cu aplauze. Iubea momentele in care, neputand zari publicul din cauza reflectoarele, il auzea aplaudand frenetic dupa momentele de maxima sensibilitate. Si a trait asa o viata intreaga, cantand pentru oameni frumosi, stand in fiecare duminica, pe acelasi scaun, in aceeasi pozitie, cu barbia pe vioara si acelasi zambet pe fata, iesind mereu in evidenta caci ochiul spectatorului era atras asupra sa din cauza sunetelor care le scotea din vioara. Duminica vedeta in sala de opera, in restul saptamanii modest cetatean in urbea provinciala.
miercuri, 15 februarie 2012
In care se povesteste despre cucerirea Hasmasului (continuare)
Motto: "Adevaratul drumet iubeste natura in orice anotimp, sub toate infatisarile ei." - Bucura Dumbrava
Traseu: Piatra Singuratica - Varful Hasmasul Mare - Piatra Singuratica -La Panda - Balan - Izvorulul Oltului
(Continuare)
....................................................................................................................................................................
Incidente in noapte n-au mai fost. Restul lumii s-a achitat la timp de sarcina cu lemnele pe foc. Si a fost o caldura de-am stat ca la plaja. De dimineata, freshuiti toti, ne-am trezit matinal. A urmat relaxanta iesire pentru shushu. Nu ca ar interesa pe cineva dar, toata lumea a subliniat ca nu se putea incepe ziua mai bine. :)) Va dati seama cum am dormit peste noapte daca gandeam asa toti...si trebuie subliniat ca trebuia o atentie cainoasa, sa nu cumva, pe gerul cela sa faci greseala sa te atingi de lemn, ca lipit pe vecie ai fi fost, si bascalia tuturor drumetilor!
Apoi am luat masa, fiecare ingurgitand ce-a poftit si-a avut. Vedeta turei pentru mine, din punct de vedere culinar a fost branza cu ceapa si slana. Rock on!
Lobont a scos din nou, din tolba-i magica, tot felul de rontzanele, spre uimirea acuta a domnului Setisteanu, care iacata, supravietuise peste noapte cu apa care am mai avut-o, caci mare dilema avea cu o seara inainte. Totusi repede facu rost de-o oala mare, de la tanti cabaniera si ne-am pus astfel pe topit zapada. Pentru ce, nu stiu nici acum...caci a stat pe soba pana cand ne-am intors. Probabil Andrei era deja deshidratat.... :)) Probabil ca o parte din vina o port si eu, ca doar i-am pus la afumat de vii pe baieti cum afuma matelotii cu picior de lemn scrumbiile pe mare. :))
Am baut si un ceai pe terasa cabanei contempland peisajul si "ascultand linistea". Imi place sa ascult linistea. Imi da un sentiment de relaxare profunda. Si-i bine sa zaci asa, cu ceaiul in fata, privind albul de nea si brazii incarcati de zapada.
Luam la noi ceva provizii light de mancare constand in ceva ciocolata si batoane, cabanierul e de treaba si ne intreaba daca nu vrem sa luam ceai cu noi pe varf. Umplem 2 bidonase, avem cam un litru jumatate de ceai la noi.
Mai luam o sticla goala sa o umplem cu apa la izvorul de pe traseu, caci stiam ca mai e un izvor in drum. Il lasam pe Gombotz, simpaticul catelus, pierdut in urma de zapada, si ii dam bataie. Piatra Singuratica se ascunde in ceata, aratandu-se timid din cand in cand.
Cu o seara inainte, mai ales dupa ce-am vazut cu ce se mananca un traseu iarna, am decis cu domnul Cheloo sa ii lasam pe carpatistii care mai erau la cabana sa plece ei primii, oricum noi avand timp destul. Tehnica saboteur a fost aleasa pentru a nu ne consuma energia inutil spargand urmele prin zapada si pentru a ne usura orientarea, fiind un traseu neparcurs anterior de noi. Pe scurt am beneficiat de experienta celor mai vechi in "de-astea". O decizie care ulterior s-a dovedit cat se poate de inspirata caci sincer, cu toate ca aveam harta si busola, lipsa marcajelor, zapada mare si ceata, ne-ar fi facut sa ne intoarcem din expeditie infranti si fara a bifa obiectivul.
La plecare s-a decis ca toata lumea trebuie sa care rucsacul o jumatate de ora, de cate 2 ori. Don Andrei s-a avantat spunand ca el il cara odata si bine! :))Nasol, ca a fost plin si pe portiune cu destul urcus. Don injiner a calculat prost! S-o patimit pentru asta! :))
Asadar am pornit voiosi voinici la drum si tinand cararea deja deschisa am ajuns la locul unde se presupunea ca era izvorul. Aici, surpriza, acesta era inghetat, deci nu ne puteam aproviziona cu apa. Setisteanu aproape ca s-a deshidratat instantaneu la gandul ca vom merge fara apa."Ba, voi sunteti nebuni? NU merg!" Pai ba Andrei, ce vrei sa facem, n-avem timp sa ne intoarcem sa topim zapada, pana la celalalt izvor facem o ora, las' ca avem cate 300 de ml de ceai de fiecare...pentru 5 ore e echitabil. "Ba voi sunteti nebuni, ca sa ramai hidratat ai nevoie de 500 de ml la 6 ore". :))Asadar caravana a fost blocata de Setisteanu care mai mai renunta, imaginandu-si probabil cum peste ani va fi gasit deshidratat pe varful Hasmasul Mare, cu mana intinsa in chip de "Vreau apaaaaa...am nevoie de inca......200 de ml..." :)). Stiam cat vom face dus intors pe ceas, cu aproximatie de 30 de minute. In plus in fata mai erau 15 oameni cu care sigur ne intalneam pe traseu la un momentdat, urmand sa apelam la ei in caz de urgenta, deci riscurile erau minime, dar explica-i asta lui Setisteanu....el stia una si buna! Asa-s studiile, asa spun calculele...Si eu credeam ca eu sunt rau la apa pe munte!
Pana la urma ne-am urnit din loc si curajosul Andrei si-a asumat riscul de a muri de sete, sacrificandu-se pe altarul grupului, invins de tirania majoritatii, crunta surpriza ce se ascunde sub plapuma democratiei. Am iesit pe un platou unde am fost ajunsi din urma de 2 turisti si de aici am mers oarecum impreuna. Urcusul a inceput sa-si faca simtita prezenta incet, grupul s-a rasfirat un pic si ne-am regrupat sub un brad la o pauza umpluta cu o vorba si o gura calculata de ceai. Am continuat apoi urcusul tinand urma pasilor si am ajuns pe-o muchie unde am fost putin dezorientati pierzand urma pasilor, dar cat noi incercam sa luam directia pe busola si harta, cei 2 din grupul care ne-a ajuns si care stiau cat de cat traseul, au gasit urma si ne-au fluierat in stil profesionist. A urmat apoi un traseu destul de interesant pe muchie si prin padure, printr-o zapada pufoasa si printre copaci albi ca in basme.
Inundati de o stare de bine, vorbind despre una si alta, ne-am trezit ajunsi in apropierea urcusului final. Cum prinseram de veste ca urmeaza ultima bucata, parca fortele s-au reinoit, mai ales ca am ajuns din urma si grupul mare. Le uram multa sanatate si pe aceasta cale, ca ne-au scutit de un efort considerabil.
Am depasit cativa intarziati si iata-ne ajunsi langa piramida de pe varf...care ulterior am aflat ca nu era chiar Hasmasul Mare. Dar toata lumea credea la momentul ala ca ne aflam pe varf. Nu-i nimic, avem motive sa mai dam o tura in Hasmas in primavara.
Pe varf ne-am tras in poza, victoriosi, ca baietii!, si apoi, dupa ce-am anuntat-o pe mama ca suntem ok, ca tot sta cu frica-n san cand suntem pe munte, si m-am gandit s-o scutesc de-un stress inutil, am pornit coborarea. Era un frig federal sus, asa ca n-am zabovit mai mult, fiind si ceata, n-am avut norocul sa vedem panorama. Sa nu uit, inainte sa incepem coborarea, Setisteanu, acum fericit ca s-a scurs jumatatea grea a traseului, si cu ghiozdanul pasat de mult in custodia lui Melq, plaman de fier aka Adi, a cerut sa-si foloseasca dreptul de a cere o gura de ceai, pentru a se rehidrata. I-am acordat, cu vot unanim aceasta posibilitate si omul s-a hidratat cu limitator, ce-i drept.
Hop tzop, am purces la coborare, si a fost tare distractiv. Totul a decurs in stil profesionist. Ca orice montaignarzi care ne luasem portia de varf, chiar daca nu vazusem aproape nimic, ne recapatasem puterile stoarse de urcus. Adevaratul drumet iubeste natura sub toate infatisarile ei, asa ca am savurat la maxim bucata de traseu ramasa. Am mers pe urma pentru a fi mai siguri, chiar daca la un momentdat am fi putut scurta 10 minute. Pe ceata de pe platou nu ne puteam risca, am vazut cu o zi inainte ce inseamna un "white out", pe pielea noastra, incercand sa ajungem pe varful Ascutit. Si cand ma gandeam ca iar n-am prins senin pe varf, zeul suprem se indura de noi si la intervale de cate un minut, ne tot deschide cate o ferastruica in ceata si nori, aratandu-ne panorama. Absolut impresionant. Am reusit sa vedem si Toaca Ceahlaului, mijita printre nori, un minut, cat sa o admiram in toata splendoarea. Total imprevizibil mersul pe munte iarna, dar are un farmec aparte. Probabil tura asta, prima de altfel iarna, m-a invatat destul de multe si de cat de diferit trebuie tratat totul iarna.
Domnul fotograf Marius profita de scula-i magica pentru a trage niscaiva poze meseriase, iar noi ne continuam drumul, admirand fermecati natura, in toata splendoarea ei. Ajungem la cabana dupa o ultima bucata in care un viscol ne biciuieste obrajii la piscozitate maxima. Inca o data ma felicit ca mi-am luat geaca cu gluga serioasa si caciula brici. Isi fac toti banii.
Fratele Stinga conduce coloana in stil de mare montagnard, desi fratele mai mare Stinga ii mai scurteaza zambind, ocoale inutile, pe anumite portiuni, dar facute probabil doar asa, de amorul artei sub motto-ul artistic "Bravand in fata sortii...":))
Ajunsi la cabana, cu Setisteanu mai avand doar 5 % hidratare in el, am dat comanda de o oala mare de ceai si ne-am retras in sala de mese sa ne potolim somacul. Don Andrei si cu subsemnatul am testat cu succes apa topita pe soba de dimineata, binecuvantand ideea. Iata deci c-a fost de folos schema. Impartasiti astfel cu sfanta hidratare, am purces la masa. In sala de mese agitatie mare, toata lumea ajunsese si se pusese pe ingurgitat. Don Andrei a facut ordine in cabana, luand atitudine in fata unui excursionist fara usa la cabana in stil de mare poet, aducand a Adrian Paunescu: "Va rog, (pauza) inchideti usa!" (pauza si repeat x 2), si Melqul a fost aratat cu degetul de catre toti cand cei ce-au dormit langa noi au intrebat cine a sforait de parca mana o turma de porci cu o seara inainte. Inca isi sustine nevinovatia dar idubitabil el a sforait ca o drujba, ca un motor de lada, caci are tevile lungi si asa patesc eroii care dau tot. Sufera in somn. :)) El evident a incercat sa se scoata invinuindu-ma pe mine sau pe Predut. Posibil sa fi fost si Veveritzu, ca si el sforaie ca un porc de 150 de kg, dar in nici un caz nu se poate sa fi fost eu, caci eu sforai muzical, daca se intampla sa sforai, de zici ca ruleaza Lacrimosa lui Mozart. Ticule, iti transmit si pe aceasta cale sa te trezesti la realitate.
Am incercat apoi sa urcam pe Piatra Singuratica dar gheata si zapada mare ne-au impiedicat. Ca de obicei Cheloo a fost iscoada care a ajuns cel mai departe. Mai citam si din Setisteanu: "Ba, io n-am venit sa-mi dau viata". Unde nu se poate, nu se poate, asa ca ne-am intors la cabana, dupa ce ne-am tras in poza pe campul de batalie unde am suferit infrangerea. Inainte de ultima coborare, mi-am luat portia de tavaleala prin zapada, ca era musai sa nu scap asa moment prielnic. Mentionez ca a fost voluntara si neprovocata.
Mancati si cu forte proaspete, dupa ce-am eliberat camera si Lobont probabil s-a pupat in secret cu cabaniera, am plecat spre Balan , lasand in urma minunata cabana, cabanierul de treaba si pe fratii Gombotz, cu speranta sa-i revedem pe toti sanatosi in primavara.
La izvor ne-am facut provizii de apa, spre linistea lui Andrei, care intre timp se hidratase la un nivel considerat pana si de el optim, si i-am dat bice. Planul era calculat astfel incat sa iesim de pe traseul principal si sa facem un ocol pana la locul de belvedere numit "La Panda", si teoria oficiala a timpilor de parcurs ne spunea ca inclusiv tribul din Sfantu Gheorghe va prinde trenul.
Dar nu, dupa ce-am iesit de pe traseul principal, vazand urcusul in fata, Setisteanu (care desi acum se stia cu destula apa in rucsac) si Nutzulescu (care se temea de faptul ca acum e inginer responsabil si trebuie sa ajunga la serviciu) se trag pe cur si se grabesc sa se carabaneasca spre Balan, pentru a fi siguri ca prind trenul de 19...cand era inca 15:30, satui de brazi plini de zapada. :))
Noi aveam tren la 9 asa ca tari pe pozitii, stiind ca se descurca si singuri ca nu-s baieti de tzatza, am ramas la planul nostru si n-am dat inapoi. Gasca s-a spart asadar si noi ne-am continuat drumul, dar bucata asta a meritat tot efortul. Chiar daca ne-am mai luat o portie buna de urcus, salbaticia zonei insotita evident de un foarte necesar marcaj bun, ne-au scos la un punct de belvedere superb, unde, cu mare noroc, am prins o fereastra si-am vazut varful Ecem si depresiunea Ciuc, in toata splendoarea lor. Ne retragem fericiti si cu inimile impacate ca macar am prins cateva ferestre care ne-au permis sa admiram peisajul.
Dupa fix o ora de la iesirea de pe traseul principal suntem inapoi. Ii dam bataie in stil mare, depasim un grup de carpatisti care se retrageau si ei de la cabana si continuam militareste cand zbuf, in spatele meu, Lobontz se basculeaza, dupa o alunecatura. Nimic grav, omul se ridica si ne continuam traseul. Dupa 10 minute grupul de carpatisti ne ajunge din spate si ii returneaza omului meu canita de campanie, cazuta in momentul bascularii. "Omini forte ghe treaba", cum ar zice ardelenii, tot respectul! Intrati in vorba cu liderul grupului, omul ne zice la un momentdat, dupa ce-i raspundem ca eu si Cheloo nu mai suntem studenti: "Baieti, nu va luati bilete!" "Pai cum sa nu ne luam?" si raspunsul neasteptat vine: "Sunt nas!" Mno futa-l Stalin, vorba ceea (si scuzati limbajul), hai ca avem bulan!
La 17:00 eram jos in Balan. La 17:10 stiam de la nas ca ne rezolva el biletele, dupa ce daduse telefoane la Brasov. La 17:15 baietii ne-au intrebat daca nu mergem sa bem berea victoriei in Izvorul Oltului. Aliati cu "nasul" carpatist, treaba ce ne aducea o scutire de cate 30 de RON fiecare, am decis ca bem berea victoriei transformata de data asta in vinul fiert al victoriei, in Balan, ca sa-i si pedepsim pe grabetzi, si sa stam si langa omul nostru cu reducere. Pun pariu ca regreta decizia.
Hap tzap intr-o crasma goala, hap tzap 2 vinuri fierte de caciula, moment in care "nasul" muntoman i-a zis lui Chelione: "Ma jur, tu semeni cu Lobont!". =))Ai serios? Evident aici am facut rost si de transport pentru cei 12 km dintre Balan si Izvorul Oltului, platind cate 10 RON de persoana pentru ca sotul carciumaresei sa ne transporte cu un aro spartana decapotabil, cu prelata trasa pana la destinatie. S-a congelat necuratul in noi pana am ajuns si molesala placuta dobandita de la vinul fiert s-a evaporat instant, cel putin in cazul meu!
Suiti in tren, omul nostru a dat alarma adevaratului nas. Am stat olecuta cu morcovul in cur cateva statii, apoi ni s-a spus ca vom fi dositi intr-o incapere secreta daca ii control, in care incap doar 2 oameni, adica eu si Cheloo. Apoi am fost mutati 2 statii intr-un alt compartiment...apoi a fost lejer, am platit fix 50 % ca si cum am fost studenti, evident fara chitanta, si am ajuns la Cluj. Traiasca domnul din Arad. Traiasca nasul de pe trenuri. Traiasca Romania. Desi am impresia ca metoda asta n-o stapanesc prea bine, presimt ca de acum, cum nu mai am reduceri, pentru excursii o sa apelez si eu la varianta asta.
Traseu: Piatra Singuratica - Varful Hasmasul Mare - Piatra Singuratica -La Panda - Balan - Izvorulul Oltului
(Continuare)
....................................................................................................................................................................
Incidente in noapte n-au mai fost. Restul lumii s-a achitat la timp de sarcina cu lemnele pe foc. Si a fost o caldura de-am stat ca la plaja. De dimineata, freshuiti toti, ne-am trezit matinal. A urmat relaxanta iesire pentru shushu. Nu ca ar interesa pe cineva dar, toata lumea a subliniat ca nu se putea incepe ziua mai bine. :)) Va dati seama cum am dormit peste noapte daca gandeam asa toti...si trebuie subliniat ca trebuia o atentie cainoasa, sa nu cumva, pe gerul cela sa faci greseala sa te atingi de lemn, ca lipit pe vecie ai fi fost, si bascalia tuturor drumetilor!
Apoi am luat masa, fiecare ingurgitand ce-a poftit si-a avut. Vedeta turei pentru mine, din punct de vedere culinar a fost branza cu ceapa si slana. Rock on!
Lobont a scos din nou, din tolba-i magica, tot felul de rontzanele, spre uimirea acuta a domnului Setisteanu, care iacata, supravietuise peste noapte cu apa care am mai avut-o, caci mare dilema avea cu o seara inainte. Totusi repede facu rost de-o oala mare, de la tanti cabaniera si ne-am pus astfel pe topit zapada. Pentru ce, nu stiu nici acum...caci a stat pe soba pana cand ne-am intors. Probabil Andrei era deja deshidratat.... :)) Probabil ca o parte din vina o port si eu, ca doar i-am pus la afumat de vii pe baieti cum afuma matelotii cu picior de lemn scrumbiile pe mare. :))
Am baut si un ceai pe terasa cabanei contempland peisajul si "ascultand linistea". Imi place sa ascult linistea. Imi da un sentiment de relaxare profunda. Si-i bine sa zaci asa, cu ceaiul in fata, privind albul de nea si brazii incarcati de zapada.
 |
| Voie buna si ceai cu rom |
Luam la noi ceva provizii light de mancare constand in ceva ciocolata si batoane, cabanierul e de treaba si ne intreaba daca nu vrem sa luam ceai cu noi pe varf. Umplem 2 bidonase, avem cam un litru jumatate de ceai la noi.
Mai luam o sticla goala sa o umplem cu apa la izvorul de pe traseu, caci stiam ca mai e un izvor in drum. Il lasam pe Gombotz, simpaticul catelus, pierdut in urma de zapada, si ii dam bataie. Piatra Singuratica se ascunde in ceata, aratandu-se timid din cand in cand.
 |
| Gombotz |
 |
| Piatra Singuratica |
Cu o seara inainte, mai ales dupa ce-am vazut cu ce se mananca un traseu iarna, am decis cu domnul Cheloo sa ii lasam pe carpatistii care mai erau la cabana sa plece ei primii, oricum noi avand timp destul. Tehnica saboteur a fost aleasa pentru a nu ne consuma energia inutil spargand urmele prin zapada si pentru a ne usura orientarea, fiind un traseu neparcurs anterior de noi. Pe scurt am beneficiat de experienta celor mai vechi in "de-astea". O decizie care ulterior s-a dovedit cat se poate de inspirata caci sincer, cu toate ca aveam harta si busola, lipsa marcajelor, zapada mare si ceata, ne-ar fi facut sa ne intoarcem din expeditie infranti si fara a bifa obiectivul.
La plecare s-a decis ca toata lumea trebuie sa care rucsacul o jumatate de ora, de cate 2 ori. Don Andrei s-a avantat spunand ca el il cara odata si bine! :))Nasol, ca a fost plin si pe portiune cu destul urcus. Don injiner a calculat prost! S-o patimit pentru asta! :))
Asadar am pornit voiosi voinici la drum si tinand cararea deja deschisa am ajuns la locul unde se presupunea ca era izvorul. Aici, surpriza, acesta era inghetat, deci nu ne puteam aproviziona cu apa. Setisteanu aproape ca s-a deshidratat instantaneu la gandul ca vom merge fara apa."Ba, voi sunteti nebuni? NU merg!" Pai ba Andrei, ce vrei sa facem, n-avem timp sa ne intoarcem sa topim zapada, pana la celalalt izvor facem o ora, las' ca avem cate 300 de ml de ceai de fiecare...pentru 5 ore e echitabil. "Ba voi sunteti nebuni, ca sa ramai hidratat ai nevoie de 500 de ml la 6 ore". :))Asadar caravana a fost blocata de Setisteanu care mai mai renunta, imaginandu-si probabil cum peste ani va fi gasit deshidratat pe varful Hasmasul Mare, cu mana intinsa in chip de "Vreau apaaaaa...am nevoie de inca......200 de ml..." :)). Stiam cat vom face dus intors pe ceas, cu aproximatie de 30 de minute. In plus in fata mai erau 15 oameni cu care sigur ne intalneam pe traseu la un momentdat, urmand sa apelam la ei in caz de urgenta, deci riscurile erau minime, dar explica-i asta lui Setisteanu....el stia una si buna! Asa-s studiile, asa spun calculele...Si eu credeam ca eu sunt rau la apa pe munte!
Pana la urma ne-am urnit din loc si curajosul Andrei si-a asumat riscul de a muri de sete, sacrificandu-se pe altarul grupului, invins de tirania majoritatii, crunta surpriza ce se ascunde sub plapuma democratiei. Am iesit pe un platou unde am fost ajunsi din urma de 2 turisti si de aici am mers oarecum impreuna. Urcusul a inceput sa-si faca simtita prezenta incet, grupul s-a rasfirat un pic si ne-am regrupat sub un brad la o pauza umpluta cu o vorba si o gura calculata de ceai. Am continuat apoi urcusul tinand urma pasilor si am ajuns pe-o muchie unde am fost putin dezorientati pierzand urma pasilor, dar cat noi incercam sa luam directia pe busola si harta, cei 2 din grupul care ne-a ajuns si care stiau cat de cat traseul, au gasit urma si ne-au fluierat in stil profesionist. A urmat apoi un traseu destul de interesant pe muchie si prin padure, printr-o zapada pufoasa si printre copaci albi ca in basme.
 |
| Pe muchie, printre ceturi de basm |
Inundati de o stare de bine, vorbind despre una si alta, ne-am trezit ajunsi in apropierea urcusului final. Cum prinseram de veste ca urmeaza ultima bucata, parca fortele s-au reinoit, mai ales ca am ajuns din urma si grupul mare. Le uram multa sanatate si pe aceasta cale, ca ne-au scutit de un efort considerabil.
Am depasit cativa intarziati si iata-ne ajunsi langa piramida de pe varf...care ulterior am aflat ca nu era chiar Hasmasul Mare. Dar toata lumea credea la momentul ala ca ne aflam pe varf. Nu-i nimic, avem motive sa mai dam o tura in Hasmas in primavara.
Pe varf ne-am tras in poza, victoriosi, ca baietii!, si apoi, dupa ce-am anuntat-o pe mama ca suntem ok, ca tot sta cu frica-n san cand suntem pe munte, si m-am gandit s-o scutesc de-un stress inutil, am pornit coborarea. Era un frig federal sus, asa ca n-am zabovit mai mult, fiind si ceata, n-am avut norocul sa vedem panorama. Sa nu uit, inainte sa incepem coborarea, Setisteanu, acum fericit ca s-a scurs jumatatea grea a traseului, si cu ghiozdanul pasat de mult in custodia lui Melq, plaman de fier aka Adi, a cerut sa-si foloseasca dreptul de a cere o gura de ceai, pentru a se rehidrata. I-am acordat, cu vot unanim aceasta posibilitate si omul s-a hidratat cu limitator, ce-i drept.
 |
| Traditionala poza a fratilor, pe varf |
 |
| Alo, mami, stai flexi! "suntem ca ceasu' " |
 |
| Rom popo pom rom popopom pom |
 |
| Poza de grup a participantilor |
 |
| O gura de ceai, spre fericirea lui Andrei |
Hop tzop, am purces la coborare, si a fost tare distractiv. Totul a decurs in stil profesionist. Ca orice montaignarzi care ne luasem portia de varf, chiar daca nu vazusem aproape nimic, ne recapatasem puterile stoarse de urcus. Adevaratul drumet iubeste natura sub toate infatisarile ei, asa ca am savurat la maxim bucata de traseu ramasa. Am mers pe urma pentru a fi mai siguri, chiar daca la un momentdat am fi putut scurta 10 minute. Pe ceata de pe platou nu ne puteam risca, am vazut cu o zi inainte ce inseamna un "white out", pe pielea noastra, incercand sa ajungem pe varful Ascutit. Si cand ma gandeam ca iar n-am prins senin pe varf, zeul suprem se indura de noi si la intervale de cate un minut, ne tot deschide cate o ferastruica in ceata si nori, aratandu-ne panorama. Absolut impresionant. Am reusit sa vedem si Toaca Ceahlaului, mijita printre nori, un minut, cat sa o admiram in toata splendoarea. Total imprevizibil mersul pe munte iarna, dar are un farmec aparte. Probabil tura asta, prima de altfel iarna, m-a invatat destul de multe si de cat de diferit trebuie tratat totul iarna.
 |
| Ochiul... |
 |
| Nemiscare... |
 |
| Alb imaculat |
 |
| Strigatul linistei |
Domnul fotograf Marius profita de scula-i magica pentru a trage niscaiva poze meseriase, iar noi ne continuam drumul, admirand fermecati natura, in toata splendoarea ei. Ajungem la cabana dupa o ultima bucata in care un viscol ne biciuieste obrajii la piscozitate maxima. Inca o data ma felicit ca mi-am luat geaca cu gluga serioasa si caciula brici. Isi fac toti banii.
Fratele Stinga conduce coloana in stil de mare montagnard, desi fratele mai mare Stinga ii mai scurteaza zambind, ocoale inutile, pe anumite portiuni, dar facute probabil doar asa, de amorul artei sub motto-ul artistic "Bravand in fata sortii...":))
 |
| Baga mare...pe carare... |
 |
| Uita-te in dreapta... |
 |
| Caci ceata nu-ti da ragaz... |
 |
| si e...SUPER! :)) |
 |
| De basm |
 |
| In asteptarea primaverii |
 |
| Spirit de Hasmas |
 |
| Hai cu talent... |
 |
| Ramai cu bine... |
 |
| De dragul artei.... |
 |
| Sesiunea 2 :)) |
Ajunsi la cabana, cu Setisteanu mai avand doar 5 % hidratare in el, am dat comanda de o oala mare de ceai si ne-am retras in sala de mese sa ne potolim somacul. Don Andrei si cu subsemnatul am testat cu succes apa topita pe soba de dimineata, binecuvantand ideea. Iata deci c-a fost de folos schema. Impartasiti astfel cu sfanta hidratare, am purces la masa. In sala de mese agitatie mare, toata lumea ajunsese si se pusese pe ingurgitat. Don Andrei a facut ordine in cabana, luand atitudine in fata unui excursionist fara usa la cabana in stil de mare poet, aducand a Adrian Paunescu: "Va rog, (pauza) inchideti usa!" (pauza si repeat x 2), si Melqul a fost aratat cu degetul de catre toti cand cei ce-au dormit langa noi au intrebat cine a sforait de parca mana o turma de porci cu o seara inainte. Inca isi sustine nevinovatia dar idubitabil el a sforait ca o drujba, ca un motor de lada, caci are tevile lungi si asa patesc eroii care dau tot. Sufera in somn. :)) El evident a incercat sa se scoata invinuindu-ma pe mine sau pe Predut. Posibil sa fi fost si Veveritzu, ca si el sforaie ca un porc de 150 de kg, dar in nici un caz nu se poate sa fi fost eu, caci eu sforai muzical, daca se intampla sa sforai, de zici ca ruleaza Lacrimosa lui Mozart. Ticule, iti transmit si pe aceasta cale sa te trezesti la realitate.
 |
| Ultimele pregatiri de dinainte de pleacare |
 |
| Ultima joaca cu fratii Gombotz |
Am incercat apoi sa urcam pe Piatra Singuratica dar gheata si zapada mare ne-au impiedicat. Ca de obicei Cheloo a fost iscoada care a ajuns cel mai departe. Mai citam si din Setisteanu: "Ba, io n-am venit sa-mi dau viata". Unde nu se poate, nu se poate, asa ca ne-am intors la cabana, dupa ce ne-am tras in poza pe campul de batalie unde am suferit infrangerea. Inainte de ultima coborare, mi-am luat portia de tavaleala prin zapada, ca era musai sa nu scap asa moment prielnic. Mentionez ca a fost voluntara si neprovocata.
 |
| De aici ciuciu! fara coltari... |
 |
| Canin prietenos |
 |
| ...si bradul lui |
 |
| Marele Sherpa... |
 |
| Cate-o mostra... |
 |
| Semi victorios |
 |
| La Panda |
 |
| Sa ne jucam un pic... |
 |
| Cabana |
 |
| Relaxare totala |
Mancati si cu forte proaspete, dupa ce-am eliberat camera si Lobont probabil s-a pupat in secret cu cabaniera, am plecat spre Balan , lasand in urma minunata cabana, cabanierul de treaba si pe fratii Gombotz, cu speranta sa-i revedem pe toti sanatosi in primavara.
La izvor ne-am facut provizii de apa, spre linistea lui Andrei, care intre timp se hidratase la un nivel considerat pana si de el optim, si i-am dat bice. Planul era calculat astfel incat sa iesim de pe traseul principal si sa facem un ocol pana la locul de belvedere numit "La Panda", si teoria oficiala a timpilor de parcurs ne spunea ca inclusiv tribul din Sfantu Gheorghe va prinde trenul.
 |
| Gombotz se intoarce pe urma la cabana, dupa ce ne-a condus |
 |
| Si incepem coborarea |
 |
| Mirific |
 |
| Refacem proviziile de apa |
 |
| Cu apa proaspata de Hasmas,... |
 |
| Tandem |
Dar nu, dupa ce-am iesit de pe traseul principal, vazand urcusul in fata, Setisteanu (care desi acum se stia cu destula apa in rucsac) si Nutzulescu (care se temea de faptul ca acum e inginer responsabil si trebuie sa ajunga la serviciu) se trag pe cur si se grabesc sa se carabaneasca spre Balan, pentru a fi siguri ca prind trenul de 19...cand era inca 15:30, satui de brazi plini de zapada. :))
Noi aveam tren la 9 asa ca tari pe pozitii, stiind ca se descurca si singuri ca nu-s baieti de tzatza, am ramas la planul nostru si n-am dat inapoi. Gasca s-a spart asadar si noi ne-am continuat drumul, dar bucata asta a meritat tot efortul. Chiar daca ne-am mai luat o portie buna de urcus, salbaticia zonei insotita evident de un foarte necesar marcaj bun, ne-au scos la un punct de belvedere superb, unde, cu mare noroc, am prins o fereastra si-am vazut varful Ecem si depresiunea Ciuc, in toata splendoarea lor. Ne retragem fericiti si cu inimile impacate ca macar am prins cateva ferestre care ne-au permis sa admiram peisajul.
 |
| Pe traseul secundar, popas sub brad |
 |
| Lobont in nameti |
 |
| Spre "La panda" |
 |
| Padure nebuna |
 |
| Mic obstacol (cu gheata) |
 |
| Din nou de dragul artei... |
 |
| Go go go |
 |
| Satisfactie |
 |
| Ciuc |
 |
| It's ok baby! :)) |
 |
| Rock on! |
 |
| ...si bradutul inghetat! |
Dupa fix o ora de la iesirea de pe traseul principal suntem inapoi. Ii dam bataie in stil mare, depasim un grup de carpatisti care se retrageau si ei de la cabana si continuam militareste cand zbuf, in spatele meu, Lobontz se basculeaza, dupa o alunecatura. Nimic grav, omul se ridica si ne continuam traseul. Dupa 10 minute grupul de carpatisti ne ajunge din spate si ii returneaza omului meu canita de campanie, cazuta in momentul bascularii. "Omini forte ghe treaba", cum ar zice ardelenii, tot respectul! Intrati in vorba cu liderul grupului, omul ne zice la un momentdat, dupa ce-i raspundem ca eu si Cheloo nu mai suntem studenti: "Baieti, nu va luati bilete!" "Pai cum sa nu ne luam?" si raspunsul neasteptat vine: "Sunt nas!" Mno futa-l Stalin, vorba ceea (si scuzati limbajul), hai ca avem bulan!
 |
| Ultimele panorame |
 |
| Gusterul pe bustean |
 |
| La panda |
Coborarea continua in stil profesionist si alert, atat de profesionist incat pe ultima suta de metri imi basculez si eu mufarina la 90 de grade, dar fara pagube. Pe ultimii 50 de metri Micul Gyuszi, zis si Adita
isi arunca si el picioarele in aer, ca sa fie in ton cu gasca. La 17:00 eram jos in Balan. La 17:10 stiam de la nas ca ne rezolva el biletele, dupa ce daduse telefoane la Brasov. La 17:15 baietii ne-au intrebat daca nu mergem sa bem berea victoriei in Izvorul Oltului. Aliati cu "nasul" carpatist, treaba ce ne aducea o scutire de cate 30 de RON fiecare, am decis ca bem berea victoriei transformata de data asta in vinul fiert al victoriei, in Balan, ca sa-i si pedepsim pe grabetzi, si sa stam si langa omul nostru cu reducere. Pun pariu ca regreta decizia.
Hap tzap intr-o crasma goala, hap tzap 2 vinuri fierte de caciula, moment in care "nasul" muntoman i-a zis lui Chelione: "Ma jur, tu semeni cu Lobont!". =))Ai serios? Evident aici am facut rost si de transport pentru cei 12 km dintre Balan si Izvorul Oltului, platind cate 10 RON de persoana pentru ca sotul carciumaresei sa ne transporte cu un aro spartana decapotabil, cu prelata trasa pana la destinatie. S-a congelat necuratul in noi pana am ajuns si molesala placuta dobandita de la vinul fiert s-a evaporat instant, cel putin in cazul meu!
Suiti in tren, omul nostru a dat alarma adevaratului nas. Am stat olecuta cu morcovul in cur cateva statii, apoi ni s-a spus ca vom fi dositi intr-o incapere secreta daca ii control, in care incap doar 2 oameni, adica eu si Cheloo. Apoi am fost mutati 2 statii intr-un alt compartiment...apoi a fost lejer, am platit fix 50 % ca si cum am fost studenti, evident fara chitanta, si am ajuns la Cluj. Traiasca domnul din Arad. Traiasca nasul de pe trenuri. Traiasca Romania. Desi am impresia ca metoda asta n-o stapanesc prea bine, presimt ca de acum, cum nu mai am reduceri, pentru excursii o sa apelez si eu la varianta asta.
Cand am intrat pe usa casei, zambeam cu gura pana la urechi, dar si mai satisfacut a fost dupa dus si intinsul la orizontala caci....am ajuns la 2 noaptea si la 7 jumatate ma astepta o noua zi de munca....
But as usual it was....LEGENDARY!
 |
| Hmm...THE END |
Lectii dupa prima tura iarna:
1. Iarna nu-i ca vara.
2. Busola si harta obligatoriu, de preferat sa fie facute trasee parcurse inainte
3. Hainele bune fac totul
4. Efort dublu daca-i zapada mare si trebuie sparte urme
5. "White-out" e ca dracu!
6. Apa ingheata daca-i tinuta in bidon afara, izvoarele pot fi astupate
Abonați-vă la:
Postări (Atom)