Parcul National Cozia, capitolul scoborarea si vizitarea celorlalte atractii

Motto: "Nu ma mai satur niciodata sa invat acest alfabet maret al naturii. In fiecare zi caut sa descopar o litera noua". - Victor Hugo

Traseu: Cabana Cozia - Muchia Turneanu - La Troita - Castrul Arutela - Manastirea Cozia - Halta Pausa

Buna dimineata! Buna dara!
Ne trezim de dimineata odihniti. Vremea putin mohorata, dar ideala pentru drumetii lungi. Plapuma de nori ne protejeaza de soarele arzator.
Luam micul dejun si Miru prinde curaj...i se pare ireal ca inca n-a luat nici o capusa. Mare-i minunea ta doamne! Mai c-ar aprinde o lumanare daca ar avea o troita la altitudinea asta.
Strangem apoi tabara de langa cabana si o luam la drum! Incepem sa coboram destul de mult, si defileul Oltului se pierde printre ramurile copacilor, nu inainte de a-l mangaia pentru ultima data tura aceasta, cu privirea. Ne sperie un pic vremea, care se face ca va ploua, dar scapam pana la urma neudati.
Intr-o poienita vedem o capra neagra. In Cozia dospeste salbaticia, e unul din cele mai pline de viata locuri in care am fost pana acum.

Strans-am tabara

Carabus prin roua

La revedere Oltule drag!

Ba, uite-o capra!

Muchia scoboara si pierdem altitudine rapid. Ajungem la un mic refugiu, refacut de curand, pare-se, unde ne mai oprim un pic sa parlamentam si sa savuram peisajul. Coama continua apoi pana la un vechi refugiu unde intram in padure si unde, in timp ce coboram, se rostogoleste ceva (sau alearga) la vale, undeva in dreapta noastra. Ghici ghicitoare ce-i? Nu stim, dar instinctul ne indeamna sa mergem mai departe...
Miru e deja extenuata, genunchii o dor...e ca in poezia cu Stefan care se intoarce ranit...iar eu fac pe  maica-sa (lui Stefan), incurajand si apostrofand atitudinea de renuntare. "Ramai aici Puchie! D-apai ce sa-ti fac? Tre sa ajungem la gara, daca nu ramai aici in padure, poate te papa ursul si capusele!" Pana la urma cumva fentez pastravul si linistea se reintoarce printre noi.

Refugiul

La munca

Hai Miru, hai!

Teamwork

"Ba Bog, ma dor genunchii!"

Nu ratati marcajul...

Padurea e minunata. Lumina patrunde difuz prin coroana verde a fagilor grosi. Peste tot cantec de pasare si miscare. Ici un fluture, colo un guster, padurea freamata de viata.

The gang

Jurrasic Park

Hipnoza

Printul

Arta Seductiei

Ajungem apoi la un izvor unde ne tragem sufletul si ne potolim setea, dupa ce alimentam cu o ciocolata sau un biscuite.
Iesim apoi, dupa o ultima panta coborata, la intersectia traseului cu cel care duce la manastirea Stanisoara. Un grup de turisti tocmai ce intrau pe traseu si ne intreaba daca mai au mult pana sus..."Mai e mult pana departe?", Mai aveti ceva, le raspund...cam mult de urcat pe partea asta! Si ma ingrozesc gandindu-ma ce-i mai asteapta...Dar drumetului ii sade bine cu drumul, si daca oamenii au venit asa hotarati, probabil stiu ce-i asteapta, asa ca ne dam binete si ne continuam fiecare grup drumul sau...noi proaspat iesiti pe "autostrada", ei la deal...
Ajungem apoi la troita si de aici, pe cruce albastra, ne indreptam spre Castrul Roman de la Arutela, pe malul Oltului.
Drumul prin padure e lejer, si ici mai ciugulim o fraguta, ici strigam la ursul de Cheloo sa iasa din tufa cu afine si s-o luam la picior, ca mai avem cale lunga...

Am mers ceva, nu?

Pe autostrada

Marcaj patriotic

Pentru pofticiosi

Gust timid

Fratii tocanita (Piciorul Caprioarei)

Tot coborand prin padure, incepem sa auzim masinile cum circula prin defileu, undeva nu foarte departe...spre fericirea Mirunei, care mergea de-acum din intertie...dar totusi cu moralul ridicat, de cand iesisem "pe autostrada".
Intr-un final, dupa o ultima poienita si dupa o curba, iesim la drum, de unde vedem deja micul castru de pe malul Oltului, putin mai jos de o hidrocentrala, pe malul stang al Oltului, in sensul de curgere, chiar inainte le localitatea Caciulata. Coboram jos langa el si inainte sa aruncam un ochi prin el, ne punem sa ospatam la umbra unui copac, caci eram literalmente lihniti de foame si cu bateriile pe terminate. Umbra de zacusca ramasa in borcan, biscuitii, si ultimele firmituri de branza au fost deliciul culinar, servit la poarta castrului, in locul unde cu 2000 de ani in urma, poate istoviti din batalii sau recunoastere, se intorceau soldatii romani. Castrul are o pozitie strategica extraordinara, aparand defileul Oltului, singura cale de aces spre tara Lovistei, punct strategic de mare importanta pentru accesul in si dinspre Transilvania, dar nu impresioneaza prin marimea sa, fiind in comparatie cu cel de la Porolissum, asa cum aveam sa descoperim anul trecut, minuscul.
Exploram apoi castrul, a carui poarta de intrare a fost reconstruita candva, iar acum se afla in degradare...cu tigle lipsa...Pacat, tipic romanesc...va trebui sa mai reconstruim pentru ca nu intretinem la timp...
Totusi raman socat cum castrul se termina fix in buza canalului prin care curge Oltul, mai jos de hidrocentrala, vazandu-se clar ca a fost sacrificata o parte pentru "progresul tarii", in vremurile comuniste. Si nu-mi dau seama daca ar fi existat vreo alta solutie...in contextul in care s-a hotarat construirea microhidrocentralei acolo...cert e ca ce s-a sters s-a sters pe vecie!

Pe drumul cel bun

Iata castrul Arutela...

La atac!!!

Dupa cucerire

Se termina zidul si incepe canalul...

Comandantul Castrului si printesa

Mister

Apoi, o luam la pas din nou si trecem pe celalalt mal al Oltului, intrand in statiunea Caciulata, cu scopul de a vizita minunata manastire Cozia, ctitoria lui Mircea cel Batran, Mare Voievod, aflata si ea chiar pe malul Oltului, cu zidurile scaldate de apa acestuia.
La Cozia, puhoi de lume...ca doar erau Rusaliile...credinciosii invadasera statiunea...pentru a se ruga la sfanta  manastire. Toti cu plase, bidonase, si tot felul de ofrande, care de sfintit, care de impartit, dupa ritualurile bisericesti. Credincioasa tara mai avem. Sau nu mai inteleg oamenii credinta cum trebuie...ti-e si greu sa ii judeci, zau!
Las la o parte acest spectacol, si dupa ce ne potolim setea cu apa de la fantana manastirii, o luam la pas la explorat.
Manastirea Cozia are ceva diverit fata de toate manastirile prin care am fost..stilul in care e construita e unic...arhitectura e minunata. Si se vede ca a fost ctitorita de Mircea cel Batran, voievod independent, caci peste tot in ea vezi insemnele independentei...ba un leu cu coroana pe cap pe altar, ba un sceptru, sau alte insemne heraldice regale care arata neatarnarea.
Interiorul este minunat, iar faptul ca te poti opri langa mormantul lui Mircea cel Batran si a mamei lui Mihai Viteazul, te fac sa cazi pe ganduri...cati barbati viteji a avut neamul asta...si cum si-au castigat ei nemurirea.

Mare agitatie la Cozia

Simply surprising

Stalp al credintei

Cinste lui!

Odihneasca-se in pace!

IO, Mircea Voievod

Minunat

Oltul mangaie Cozia

Vizitam apoi muzeul manastirii si hop top, din nou la drum, pentru a ajunge iar pe celalalt mal al Oltului, si mai apoi in halta Pausa, de unde trebuia sa luam trenul spre Cluj.

Galopam pe drum si aproape am impresia ca o sa pierd trenul si n-o sa pot ajunge la serviciu a doua zi...Dar iata, ajungem in halta cu o jumatate de ora inainte sa soseasca trenul. Ce-i drept, daca te gandesti ca am mers aproape vreo 7 ore jumatate - 8, o jumatate de ora e cam la limita.

In timp ce asteptam trenul, observand natura...se intampla minunea...

Dar nefiind statie de bilete, ne urcam in tren si urmeaza apoi ultima distractie in drumul spre Cluj, capitolul Boacterii....
Initial vrem sa ne luam bilete ca cetateni cinstiti ai acestei tari dar cand vine nasul, ne sugereaza subtil ca ne costa 10 ron de persoana, pana la Sibiu. Ii explicam ca noi vrem sa mergem la Cluj iar el ne explica pe un ton superior ca intelege, dar ca de la Sibiu el coboara si se urca un alt boacter, coleg de-al lui, la care trebuie sa cotizam o a doua transa, pentru bunastare si liniste in tara. Toata lumea e fericita si in Sibiu, dupa ce coboara, il vad ca voreste cu colegul, zicandu-i exact ce si cum. Cheloo se face ca doarme, Miruna la fel, iar eu raman sa ma sacrific, negociind cu boacterul. Asta trece prin compartiment, aratandu-ne cine-i seful in trenul asta, composteaza biletele si pe noi ne lasa la urma, ba ne ignora voit cu strategie o vreme, dupa care, vazand ca doar eu sunt treaz, imi face un semn sa merg intre vagoane, unde imi zice: "Fa-ti datoria...", eu, neinitiat in astfel de biznisuri, il intreb: "Cat face, sefu' ?" folosind tehici magulitoare de negociere, la care el raspunde incurcat...: "Matale cat dai?" "50 pentru 3, e bine?" "Saru-mana conasule!" Si aici realizez ca am supralicitat. Asa-i cand esti neinitiat...
Afacerea se face totusi cu cate 15 ron profit de caciula si vreo 35 pierdere pentru CFR, iar noi ajungem la Cluj dupa o calatorie confortabila (cat poate fi in materie de conditii si timp) cu trenurile patriei.
Na, c-am facut-o si pe asta...vorba aia...o data in viata, trebuie sa le faci pe toate!

No hai la Cluj!