Muntii Calimani, un paradis, o lectie, o alta fila...II

-Continuare-

Motto: "Inima cu bataile ei aplauda existenta" - Lucian Blaga

Stii cum e cand deschizi ochii in cort dimineata, de te-ai trezit din senin, si simti asa, infofolit in sac, o caldura placuta, caci soarele s-a trezit inaintea ta si dogoreste tinda cortului?...Ti-e o lene teribila, generata de faptul ca te simti atat de bine incat ai mai putea zacea asa vreo cateva ore bune...

Mno asa m-am trezit eu in dimineata ceea, acum ceva vreme, in poiana binecuvantata din Calimani, de langa izvorul rece si bradul singuratic...Oricum ciudat lucru, cum te decizi sa rupi vraja lenii, si scoti capul din cort, afara te invaluie o vraja mai mare, una a naturii care sarbatoreste cu fast o noua zi de vara...si te indunda grabnic asa un chef de viata de iti vine sa dantuiesti, sa horesti si sa chiui ca la nunti, in muntii astia frumosi, pana iti raspunde ecoul...dar te abtii ca si linistea are farmecul ei, si nu vrei de data asta sa rupi vraja...

Intindem asadar masa imparateasca cu Cheloo, o pita, o slana, o ceapa, tat ce trebe sa fie bine, caci Ruslan (zis si Manzul, dupa cum va povesteam anterior), se mai lupta inca cu punga de alune...:))si dormise prost din cauza tantarilor si a ingramadelii, daca imi aduc eu bine aminte...

Buna dimineata!

Apoi strangem ostaseste tabara si plecam spre unul dintre obiectivele majore ale iesirii...varful Pietrosul Calimanilor, care dupa vreo 15-20 de minute de mers, daca bine imi aduc aminte, se arata maiestuos ridicandu-se deasupra jnepenilor prin care galopam, cu Manzul putin schiop, din cauza ca ficatul nu se descurcase cu digestia pungii de alune, generand acum, la efort, transpiratii reci...

Se pare totusi ca am luat cea mai buna decizie sa campam in poienita, urmatorul loc de campare era un pic mai departe, si mai naspic decat cel ales de noi, iar sa fi urcat pe Pietrosul de c-o zi inainte, nu incapea in discutie ca am fi reusit decat la frontala...intrasem tarziu din cauza incidentului cu microbusul pe traseu, in ziua dinainte...

Asadar ne apropiem vertiginos de varf, intersectand marcajul cruce rosie, ce urca direct din Gura Haitii, de unde ne arata un indicator ca am mai avea o ora de mers pana la Coada Pietrosului...

Ia-l-ai!

Peisaj

Pietrosul Calimanilor

No hai sa-l atacam!

Ba, am eu impresia sau tot creste?

Uhum...

Si cu cat ne apropiem mai mult, cu atat se ridica mai impozant varful, si cu atat mai mult ridicam din sprancene, vazand urcusul si incercarea la care avea sa ne supuna.

Ii dam bice, si cu Manzul vindecat de ficatzel dar dornic sa razbune mistocareala, inaintam intr-un ritm sustinut, care pe mine, ma cam doboara, dar inaintez cat pot, sub biciul verbal al Manzului, care dovedea inca odata ca nu primise porecla gratuit: "Hai Locicosh" :)) si Locicosh mi-au zis baietii toata ziulica.

Hai ca nu mai am mult!

"Mai Locicosh, ce ti-a luat atat?"

Scorul era acum 1-1 si dupa urcusul sustinut din prima parte, baietii si-au intrat in forma...injectati "de frumusetea locurilor", calare pe creasta balaurului, admiram din mers molcom caldarea fostului vulcan din Calimani...

Asta bucata de creasta a fost probabil cea mai faina din toata excursia, facandu-ma sa-mi doresc aproape ca ea sa nu se mai termine, si insotiti de un vantulet molcom, ne-am trezit pe varf, unde ne-am oprit sa ne hodinim, sa contemplam si sa ne tragem in poze, dupa ce a plecat si ultimul om care era acolo....tinand in mod special ca varful sa fie pentru cateva minute doar al nostru...Pietrosul Calimanilor, cel mai inalt varf vulcanic din muntii Calimani, cu 2100 m altitudine, punctul cel mai inalt de pe caldarea vulcanica, masiv dar prietenos cu turistii.

Mai avem un pic...

Dar castigam altitudine...

Intre 2 pasi mai luam si o pauza...

Dar tinem creasta indarjiti

Mai pe langa buza...

Mai in sir indian...

Respiram Calimanii

Dam si de grohotis

Ma tin vitejeste dupa Manz

...pe spatele Balaurului

Uite varful!

Nu te poti satura!

Bine bulaaan!

Vedere de pe Pietrosu Calimanilor

Fain, nu?

Cateva minute de gandit

Manzul

Za boys

O ultima privire in spate

Opera omului modern

De mancat pranzul, am decis ca il mancam dupa ce scoboram, asa ca intr-un final am luat-o din nou la picior, observand transeele de langa creasta, ramase probabil din unul din cele doua razboaie mari...cati oameni or fi muncit la ele si cati si-or fi dat duhul pe aste inaltimi?

Ne-am indreptat apoi spre Negoiul Unguresc, de unde urma sa coboram, o bucata destul de buna, pana intr-o sa (cam pe la 1700 m) unde era si un loc de campare. Aici ne-am aprovizionat cu apa de izvor si am pranzit voiniceste, gandindu-ne la un paradox observat de sus de pe Negoiul Unguresc...in locul unde trebuia sa fie Negoiul Romanesc, era practic o mare cicatrice pe fata pamantului...fosta mina de sulf din Calimani, pe care daca o vezi, cum a ciungit un munte, a poluat o apa si a distrus o comunitate dupa ce s-a inchis, nu mai ai dubii in privinta Rosiei Montane...lacomia si irationalul nu mai trebuie sa invinga inca o data, lasand rani deschise pamantului pentru generatii intregi de acum inainte...

Spre Negoiu Unguresc

Poteca

Negoiu Unguresc

Omul si rana

Mno, dezvoltare durabila zici?

Dupa masa urcam incetuc din nou, si trecem chiar pe langa mina, unde cativa tigani cu doua carute sunt probabil la furat de fier vechi...apoi intram pe un drum forestier ce duce pana la cabana, dar pe care noi il scurtam luand-o pe traseul marcat pentru cei care merg cu tractiune bocancoasa, impinsi de la spate si cu pas sprinten, de o gasca de nori mai mult decat amenintatori....

Pe cand statia meteo Retitis ni se arata privirilor ( urcasem din nou de la 1700 de m la aprox. 2000 m), primii picuri ne atacau deja vestind urgia ce avea sa vina, dar noi jubilam stiind ca suntem salvati.

Se pare ca iar avem de urcat...

Venim de departe...

...keep walking Johnny...

Adapost!

La statia meteo Retitis ne ofera gazduire un domn, in cabana "Roza Vanturilor", de langa, care ne primeste bucuroasa in timp ce afara se dezlantuia o rapaiala de toata frumusetea cu grindina si rupere de nor.

A fost probabil cea mai frumoasa ploaie pe care am vazut-o vreodata, caci cabana avea un balcon mare, inchis, cu geamuri mari, pana in podea, de unde puteai admira adapostit si cufundat int-un fotoliu vechi, zbuciumul naturii in toata splendoarea ei, cu miros de tamaie in nari, caci era duminica si cabanierul parea un tip foarte credincios.

Facem o sedinta scurta si hotaram ca-i un pic riscant sa punem cortul, aflam ca se poate campa la lacul Iezer, dar fulgerele si furtuna care se terminasera ne-au taiat tot cheful de stat la cort....primim gazduire, cu 10 lei de caciula, la cabana Roza Vanturilor, cu reducere de la 15 la 10 fiindca balauream muntii cu rucsacii in spate si nu calare pe masini. Tot respectul pentru cabanier.

Lasam asadar rucsacii si mergem si la ultimul obiectiv al zilei: Lacul Iezer, sub indrumarea cabanierului care ne vinde si informatii de la statia meteo: s-ar putea sa mai vina o rapaiala, dar daca vine, e groasa si avem nevoie de adapost impotriva trasnetelor, gasim in magazia de lemne, a unei mici cabane folosita de salvamont, lasata expres deschisa pentru asa ceva - adapost de urgenta - lucru pe care noi insa nu l-am verificat caci nu a fost cazul.

Lacul e micut dar avea ceva special...mai ales dupa ploaie...si dupa ce noi am mers 2 zile la bocanc...

nu ne-a trebuit mult timp sa ne vina idei izbavitoare...Nu s-ar bucura si talpile noastre un pic de apa rece din lacul de munte? O ba da, si ce-a urmat a fost copilaresc dar revigorant...bocancii au facut "pfoc", ca un dop de sampanie, si micii cartofiori s-au cufundat in apa rece, generand rasete combinate cu zgribuleli...dar la sfarsit eram ca noi, asa ca ne-am intors la cabana, nu inainte de a expoata locul de campare...care e foarte prietenos, are si izvor cu apa numai buna si tot ce trebuie.

Lacul Iezer

Salbaticie

OMG! OMG! OMG!

...se dezlantuie...

Omul si marea...din lac :))

rostul lacului

Chill out

Lacul dupa ploaie

Ajunsi la cabana am cinat impacati si ne-am bagat la somn, caci de apus nu prea am avut parte din cauza norilor, si a cetei care inunda vaile, vestind insa minunea din ziua urmatoare intr-un chip misterios si pe care noi nu l-am deslusit decat cand s-a intamplat.

The omen!

Vise placute!

                             ----Va urma---