Evident, dupa ce iti faci planuri ca o sa dai doua ture pe munte in vara, ajungi la un moment in care nu mai ai rabdare, mai ales daca prima tura va avea loc peste 15 zile. Atunci, trezit de starea asta de nerabdare iti zici: "Hai inca una scurta", si te orientezi la ceva mai prin apropiere. Cam asa am ajuns sa ma decid rapid sa dau o tura de 2 zile in Ciucas. Zis si facut...si corupt...:)) pe Mishulica, Cepee si Law. Toate bune si frumoase, vreme brici, am ajuns Cheia in jur de 10:30. Din pacate primul traseu -Varful Zaganu- a cazut, cineva a trebuit sa renunte intervenind probleme medicale, a trebuit deci sa-l ducem inapoi si sa modificam traseul. Am ajuns intr-un final la locul de campare, renuntand la traseul din prima zi datorita evenimentelor si a lipsei de timp datorate acestora. Priveliste de vis...nu-mi aduc aminte cand am stat ultima oara pe iarba, si am fost atat de incantat de o asa "leneveala placuta."
Montat cort, facut un foculet sa prajim un carnacior, adus apa proaspata de izvor si pregatit pentru somnic. Inainte, am baut cate o bere Ciucas, ca doar deh, eram in Ciucas...a se observa ca a fost ceva simbolic :)), a doua zi ne astepta un traseu destul de lung si trebuia sa fim fresh. Unde mai pui ca nu mai vreau excese...:))
Ziua 2:
La 9:30 abandonasem cortul cu mare entuziasm...urma sa trezim uriasul...sa ii urcam pana pe crestet si sa admiram peisajul din jurul lui. Si nu era chiar lucru usor, nu prin faptul ca era un
traseu dificil, ci mai degraba unul destul de lung, caci, asa cum urma sa descoperim, ne-a luat 7 ore, oricum cu mult mai putin decat am prognozat, am avut un ritm excelent.
Si la un momentdat, uriasul s-a aratat timid printre brazi, departe inca de noi...
Una din satisfactiile mele supreme...sa beau apa de izvor din creierul muntelui...e atat de rece si de limpede...si de altfel...incat nu-i de mirare ca exista legende care vorbesc de izvoare ale tineretii sau care te fac nemuritor...si uite ca astfel de izvoare, coborate din adancul padurii si al muntilor am intalnit si in Ciucas. Mai pur si mai limpede nu poate fi decat un suflet de copil, si poate nu intotdeauna am apreciat astfel de suflete, desi le-am intalnit.
Drumul a continuat destul de abrupt, dar apa ne-a dat mare forta. Am ajuns totusi, constatand evident ca la urcus ai nevoie de plamani de fier, deasupra padurii. Incet incet, ne apropiam spre alta lume. O lume care nu se vede de jos...o lume pe care o intelegi doar daca treci prin ea. Nu e de mirare ca inteleptii din vechime se retrageau sa mediteze pe munte...e un alt taram acolo, plin de misticism si revelator. O lume din care nu puteau lipsi nici turmele de oi, raspandite razlet pe o coasta de munte pe jumatate invaluit in nori de joasa altitudine,mai popular... "un picior de plai".
De aici urcusul a inceput spre acoperis, cum aveam sa constatam, prin nori, undeva peste ei, iar uriasul adormit din Ciucas, ne spiona prin ochii a zeci de sfincsi raspanditi peste tot, cum urcam incet spre varf. Iar noi la randul nostru puteam privi spre vale, fara sa fim zariti de jos.
Acolo inainte de urcusurile finale, am dat o batalie legendara cu generalul Mishu...iar pozele arata ca eram intr-un avantaj clar, dar a trebuit sa incetam, caci uriasul statea suparat cu spatele la noi (vezi uriasul in poza de jos, dreapta sus), nefiind multumit de tehnicile noastre de razboinici.
Ne-a rasplatit dupa ce am incetat, ducandu-ne deasupra norilor...si nu ma mir ca oamenii si-au imaginat ca raiul e undeva in cer...ai un sentiment de profunda relaxare cand esti deasupra norilor.
Furisandu-ne tiptil, l-am surprins pe urias cum isi saruta mandra, si ne-am odihnit pe ceafa lui, incercand sa-i simtim fericirea...si l-am invidiat caci stiam ce inseamna o astfel de fericire...
Am ajuns apoi in varf, la 1954 m. Unde am meditat in liniste pret de cateva minute. Si am avut la ce...iubesc momentele din varfuri de munte...sunt cat se poate de revelatoare...iti dai seama cat de mic esti pe lumea asta... Spre deosebire de orasele asfaltate, unde de multe ori te simti stapan pe lume intr-un mod mai superficial, aici te simti mai stapan pe situatie, in profunzime... mai ales dupa efortul de urcare. Simti ca esti rasplatit, ca vrei sa fi mai bun, si iti dai seama care sunt adevaratele lucruri care conteaza pentru tine in viata...unde gresesti, unde trebuie sa mai muncesti...in orice caz iti incarci la maxim bateriile. Si acolo sus, m-am intrebat din nou ce vreau eu de la viata...si nu va zic...:) Oricum muntele te invata sa fi mai echilibrat, mai chibzuit si sa nu te dai batut! N-am cum sa dau gres, cu munca si seriozitate...
Acolo, la 1954 de m, am intalnit si peste...hering daca va vine sa credeti....hering la conserva ridicat tocmai din mare pana aici, ce-i adevarat la conserva si cu ajutorul lui Cepee...:))
A urmat apoi coborarea, sub stricta supraveghere a uriasului adormit care ne privea peste umar prietenos...dar si sub supravegherea altei armate de sfincsi la fel de impresionanta ca cea de la urcare, si sub rotocoale de pasari de prada.
Ajunsi in padure, ne-am oprit la izvor pentru a manca o conserva de fasolica cu carnaciori...alt moment asteptat al unei zile petrecuta pe munte...
Prezentam in continuare noul si vechiul Bogdan...ghici care e vechiul si care e noul :))
Coborarea a continuat si s-a incheiat, nu inainte de a saluta de plecare uriasul adormit- cu promisiunea ca ne vom intoarce-, cu un sentiment de implinire, ca ai mai urcat o data acolo sus, si ti-ai pus ordine in ganduri...
Been there, seen that! :P
Si o floare din Ciucas pentru stiu eu cine...
In incheiere o melodie care sa se potriveasca...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu