Mai tare ca Bear Grylls partea I

Din toamna asteptam primavara ca sa reiau turele mele pe munte prin Romania, dă lend of ciois!
Ei bine, iata ca vine intr-un final si luna martie, mai exact week endul trecut cu temperaturi ideale pentru prima iesire pe munte.
Ne scormonim noi mintea si ajungem la concluzia ca prima tura ar trebui sa fie una de dezmortire, asadar una light. Hotaram asadar sa mergem prin Cheile Turzii si Cheile Turenilor. Concluziunea avea sa fie ca e light pe dracu'!
Sambata dimineata ne fofilam pe la 7 jumatate cu pas grabit spre piata Mihai Viteazul de unde urma sa luam microbusul spre Turda zambitori nevoie mare.

Traseu:
I-a zi: Turda - Castrul Roman al legiunii V Macedonica - Cheile Turzii- Versantul Stang al Cheilor Turzii- Cabana Cheile Turzii - Cheile Turzii din nou - Petrestii de Jos (pensiunea Laura)
Curajosii: Subsemnatul, Adi aka frac'miu, Cheloo
Melodia excursiei:
Dor de munti
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse


Intru in microbus si ma postez in spate ca sa nu il las pe frate-miu sa stea singur...de unde, baiatul se aseaza langa Chelione si imi da teapa. Il apostrofez verbal, rade ca un jder. Ne mistocarim unul pe celalalt, buna dispozitie pluteste in aer. Ajungem in Turda, mai facem ceva cumparaturi si o luam la pas...Confruntandu-ne cu o prima problema de orientare apelam politicosi la 2 agenti de circulatie pe care i-am intalnit pe drum.
"Buna dimineata, ati putea sa ne orientati catre Castrul Roman? R: Da' ce, exista asa ceva in Turda? Ce-i ala? Pai stiti, ruinele castrului, un fel de cetate de pe vremea romanilor! Bai baiatule, tu vorbesti de muzeul de istorie? Nu nene...Ajentul se deplaseaza la coechipier si il intreaba: Auzi, exista castru roman in Turda? R: Da bai, sus pe dealul cetatii...R: Aaaa, cetatea...si ne explica pe unde sa o luam". Multumim si plecam razand infundat, traiasca cascheta de agent, care camufleaza de obicei un IQ cam subtirel. :))
La castru am ramas placuti surprinsi de marimea acestuia. Comandament central, baile legiunii...erau civilizati nene romanii astia. Si bine organizati. Ruinele s-au pastrat destul de bine, castrul era construit din piatra si caramida. Asadar puternic!

Intram pe traseu spre Cheile Turzii, cu Cheloo in fata monologand: "Sper sa nu trecem prin vreun Texas! (aviz amatorilor, Texasurile romanesti sunt cartierele de tigani de la marginea oraselor)"
Si ba da, trecem pe langa un card de negriciosi care ne intreaba, la vederea noastra echipati cu parazapezi daca suntem fotbalisti. Ii lasam sa se huzureasca si mergem mai departe. Trecem pe sub autostrada printr-un moloz clasa I, si avand in vedere ca plopii pe care a fost marcajul au fost taiati (asta ca sa citez ultima propozitie de la descrierea traseului de pe spatele hartii achizitionate) incepem sa ne orientam ochiometric. O luam putin prea stanga si trebuie sa urcam un deal sa ne reinscriem pe traseul ideal. Ne strecuram printr-o padurice de copaci-ciulini, se mai aude cate un scrasnit din dinti, cate o sudalma spusa in barba dar reusim. Ajunsi in varf, observam cum din dreapta isi ia zborul speriat un stol de rate salbatice, la vreo 20 de bucati. Supeeeer! Apoi zarim in zare cheile.

"Spre Chei"

Cald ca dracu', mergem mergem mergem si ajungem la Cabana Cheile Turzii, punctul in care se intra in chei. Ne racorim cu apa proaspata de la izvor, ne odihnim un pic, mancam si apoi intram in Chei.
In Chei inca zapada...peisajul foarte frumos...radem glumim, mergem, cascam gura in sus si in jos...Trecem o portiune mai nasoala cu gheata, apoi ajungem la pesteri.

Operatiunea "fratii Stinga salveaza alpinistul desub stanca"

"Lumina vs intuneric"

"Cascada inghetata"

"Știuca din umbra"

Urcam prima oara la pestera din dreapta, unde surpriza, inauntru stalactite si stalagmite din gheata...foarte tare! Admiram fenomenul, apoi exploram pestera pana unde e accesibila la lanterna.

Pestera din dreapta cheilor

Stalagmite de gheata

Inghetata moca

"Vulturul plesuv" (Cheloo)

Urcam apoi la pestera din stanga, pestera in care normal intrarea e interzisa, dar din care tocmai ieseau o gasca de francezi, unul din ei aproape in curul gol...doar cu o pereche de pantalonasi scurti. Viteaz baiatul, a luat-o in cur pe zapada la vale. Radem de ei un pic, dupa care ajungem la intrarea in pestera. Gratii si o placuta rupta cu "Do not pass". Bine, bine. Te puteai fofila printr-o gaura din grilaj, desprinsa probabil de vreun roman "speolog independent". Trecem rucsacii prin ea, apoi intram si noi ca sa admiram chipurile colonia de lilieci. De unde frate, probabil erau plecati in delegatie ca noi n-am vazut nici urma de ei. Si pentru cei care o sa-mi conteste actiunile in acest punct, le spun ca ne-am comportat civilizat in pestera, fara sa racnim ca niste bivoli in calduri sau maimute urlatoare.

Pestera Liliecilor

Intrarea

Operatiunea "Strecuratul"

La coborare, coboram atenti un mic perete aproape vertical. Frate-miu isi face poza cu primul lui perete escaladat. :)) Daca stia ce-l asteapta...

Ajungem in capatul cheilor si ocolim un pic ca sa traversam raul. Intram pe circuitul de culme pe partea stanga. Adi rupe 2 trante la rand, alunecand pe zapada. Rad cocosat de momentul hilar. Prin padure zapada, nici o urma. Nimeni nu mai urcase pe traseul asta. Urmam marcajul, dar urcam greu caci zapada e uda si grea. Suflam, inspiram, expiram, miscam alternativ bocancii, si intr-un final ajungem sus. Problema numarul unu: mie mi s-au udat bocancii. Urma sa fac bataturi ca deh, mai aveam o bucata buna de mers cu ei uzi, dupa cum aveam sa descopar. De deasupra admiram cheile, apoi ajungem la un indicator de unde marcajul ne joaca feste.

                                                           Cheile vazute de sus din stanga


 Frate-miu racneste, tipa ca din gura de sarpe, scuipa venin, ca lui ii e foame si nu-l mai tin genunchii din cauza asta. Ii explicam ca toti suntem in aceeasi situatie dar ca e bine sa ne grabim sa ajungem jos. Raspunsul lui: "Pana mea ba! Bine mah...si o ia in fata ca un copil ofticat ca i-ai smuls topi topul din gura".

                                                                             "Fomistul"

O luam frumos pe buza si la un momentdat dam de un marcaj vechi. Cheloo trece "târâș curiș" o portiune nasoala rau. In dreapta perete, in stanga rapa, si totul inclinat si la capat cu maracini. Ajuns dincolo ne incurajeaza. Trec eu, cu aceeasi tehnica, apoi frate-miu, cu fatzuica contractata de concentrare. Ne scrijulim amandoi mainile in maracini. Decidem toti ca e timpul sa mancam si ne modificam traseul, lasam partea din dreapta a cheilor pentru a doua zi. Chelione isi scapa fructele confiate intr-o rapa cu copacei si maracini. Radem de el, dar el ne ameninta ca se duce dupa ele. "Bah Cheloo, esti cu capul? cum plm sa cobori acolo, alea is duse. R: Nu ba, le vad!" Mancam, bem o gura de apa, Cheloo coboara dupa trofeul pierdut. Il strigam, ca nu-l mai vedeam, ne zice ca e bine si ne anunta fericit ca le-a recuperat. Se intoarce triumfator. Mai coboram un pic pe perete si ajungem in padure. Mandri si salvati! Totusi nema traseu...ne orientam si o luam pe nemarcate prin padure, iar la un momentdat dam in traseul marcat. Cand sa ajungem in chei, un ultim obstacol. O portiune de coborare nasoala, pentru ca era cu gheata si destul de abrupta. Ne fofilam incet, tinandu-ne de copaci si pietre, pana intr-un punct, cel mai nasol punct in care, taman acolo, ma ia pe mine un carcel la genunchiul drept de nu-l puteam misca. Caravana se opreste, eu ma vait, incerc sa-l misc dar e blocat. Cumva masez zona, il misc si isi da drumul. Ajungem in Chei. Suntem salvati din nou! :))
No bun acum faza era ca pensiunea la care eram cazati era pe partea cealalta, si cum era ceasul 17:30 nu mai aveam timp sa facem si circuitul pe deasupra pe partea dreapta ca se intuneca. Am decis sa mergem deci tot prin Chei. Apa crescuse destul de mult, avand in vedere ca peste zi s-a topit din zapada. Nu asta era problema. Problema era ca unele portiuni inghetasera si pe mine ma dureau talpile de numa' numa'. Aveam dupa cum urma sa constat vreo 4 basici. Asta e, strang din dinti si merg mai departe. Trecem pe rand fiecare obstacol intalnit pana cand la un momentdat se aude un ""OOOOOaaaaaaa sa-mi baaaaa.....zbuf, rasturnat pe spate, dupa care se continua si afirmatia, putin schimbata ce-i drept...pizda masii de gheata". Eram eu, am alunecat si m-am basculat pe spate cu picioarele in sus. Noroc ca am cazut pe rucsac si era moale. Baietii ma intreaba repede din spate daca sunt ok. Le zic ca sunt intreg, ma ridic si continuam mai departe. Slava cerului iesim din chei, mai facem 800 de m si ajungem la pensiune. Ne cazam. Momentul asteptat. Datul bocancilor jos. Toata lumea acompaniaza operatiunea cu lungi sunete gen "UUUUUU.......AAAAAAAAA.......DAA.........:))" Fericire suprema. Cu un ultim efort facem un dus apoi descoperim placerea suprema. Mersul cu picioarele goale pe un covoras din ala pufos. Cu talpile ravasite, sa faci asa ceva, e Dumnezeu pe pamant. Stam un pic in pat, inainte sa ne facem curaj sa mergem sa mancam. Frate-miu isi suna fufa sa o linisteasca, ca e bine, incepe sa vorbeasca cu ea prin mesaje pana intr-un punct cand....ia somn direct....:)) Rad cu Cheloo de primul erou cazut la datorie. Mancam, il trezesc si pe el totusi sa manance si il fentez cu clasica schema "ultimul strange masa". Se crizeaza el un pic dar il fraieresc ca pe vremuri. :)) Si luam somn toti, nu inainte sa aflu ca Dinamo a facut egal cu Rapid. Castig Steaua din toata povestea asta. Adorm surprinzator de greu, ma tot invart de pe o parte pe alta. Insa cu muzica in urechi, dupa 15 km de mers pe jos, totusi fericit si cu zambetul pe buze, iau somn total.

Va urma...